Este nevoie de atenţie în problema cugetelor
Foarte important: nu te strădui să discerni cugetele tale, pentru că nu ai ajuns la măsura să le poţi discerne!
In stadiul acesta, nu ştiu dacă există vreun creştin care să nu cadă. Mai mult sau mai puţin, toţi devenim sfetnicii sinelui nostru şi credem că suntem în măsură să înţelegem cugetele care ne năpădesc, de ce vin acestea şi cum să le înţelegem. Dacă se întâmplă ca cineva să aibă stări bolnăvicioase, situaţie în care cugetele sunt şi mai multe şi mai ciudate, omul devine victima lor, o ia razna. Soluţia este simplă: să nu creadă că este la măsura la care are discernământ să înţeleagă cugetele care-i vin.
Personal am constatat că foarte mulţi creştini sunt chinuiţi de cugete. Pot fi şi cugete bune, nu doar cugete rele. Oamenii bolnavi pot cugeta să postească mult. Este o exagerare, dar neavând discernământ ca să înţeleagă de unde vine acest cuget, îl cred, devin victima cugetului şi îşi închipuie că fac o lucrare plăcută lui Dumnezeu. Şi, chiar dacă nu s-ar întâmpla aşa, chiar dacă omul nu şi-ar vătăma sănătatea, doar simplul fapt de a face hatârul cugetului şi prin intermediul cugetului de a cădea în mâinile diavolului este suficient. Multe altele pot veni prin cugete.
Aşadar, atenţie la cugete. Nesocotiţi-le, nu le daţi importanţă. Insă pentru a face aceasta trebuie să fii smerit sau să vrei să fii smerit. Uneori cugetele îţi oferă cinste, îţi spun că eşti mare, îţi spun că ştii multe, că poţi face multe, că reuşeşti în toate şi fac ce vor din tine.
Rugăciunea şi cugetele fricii şi ale laşităţii
Este bine ca omul să nu dea nicio importanţă cugetelor, oricare ar fi acestea. Fie că sunt bune, fie că sunt rele. Fie sunt cugete care aduc tulburare, nelinişte, groază, fie sunt cugete care aduc plăceri, bucurie şi altele asemenea.
Atunci când vin cugete de frică, de laşitate, de groază, omul trebuie să fie atent la rugăciune. Când începe să se roage, este posibil ca, dacă nu se roagă corect, să înrăutăţească şi mai mult lucrurile care se petrec înlăuntrul lui. Sfatul este să nu facă nici rugăciune. Să spunem că cineva este stăpânit de frică. Incepe să se roage:
„Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!", dar rosteşte rugăciunea menţinând frica. Sentimentul de groază este posibil să se adâncească şi rugăciunea nu-i este de niciun folos.
Rugăciunea are scopul să uiţi definitiv că ceva te supără. Aceasta este pricina pentru care alergi la Hristos. Aşadar, în ceasul în care te rogi, să nesocoteşti cugetul, mintea să nu fie preocupată de el. Cugetul acesta, frica, a fost doar pricina pentru care alergi la Hristos. Astfel, să faci rugăciune câtă poţi. Dacă în timp ce te rogi îţi este şi mai frică, atunci încetează să te mai rogi.
De aceea, în aceste situaţii în care există stări bolnăvicioase este nevoie ca omul să găsească pe cineva de încredere care să-l ajute să uite, să nu mai dea importanţă cugetelor oricât ar fi de dominat de ele şi cugetele vor dispărea. Adică, de cele mai multe ori, cugetele te lasă îndată ce tu le laşi pe ele. Chiar dacă ţi se pare că nu pleacă, ţi se pare că s-au agăţat de tine şi nu mai vor să te lase. De fapt, este ca şi cum tu te-ai agăţa de ele, iar când îţi dai tu drumul ele pleacă singure, dispar.
Cum pleacă cugetele?
Când cineva nu face pact cu diavolul sau se întâmplă ceva şi se pocăieşte numaidecât, îl izgoneşte pe vrăjmaş şi acela nu poate face rău sufletului său. Prin urmare, pleacă şi cugetele. Pentru aceasta trebuie să fii smerit, să crezi în Hristos şi să le aştepţi pe toate de la Hristos.
Omul mândru, iubitor de sine, căruia îi e frică de moarte, frică să nu-şi piardă viaţa, să nu piardă bunătăţile vieţii, este unealta diavolului şi diavolul face tot ce doreşte din el. Prin urmare, se agaţă de el, apoi vin şi cugetele, iar omul spune: „Iată, nu mai pot să le alung!". Nu există „nu pot!". Dacă iei atitudinea corectă, acestea vor pleca singure.
Cineva are multe baloane umflate şi ţine în mână aţa de la fiecare balon. Vântul bate, dar baloanele nu se împrăştie. Se lovesc între ele, dar nu se risipesc. Dar dacă deschide palma şi nu mai strânge aţa cu care sunt legate baloanele, acestea se desprins îndată şi dispar.
Aşa şi cugetele: dacă te relaxezi puţin, ele pleacă. Insă pentru a te relaxa trebuie să te sprijini pe ceva. Cu toţii, fără să ne dăm seama, suntem cuprinşi de iubirea de sine.
Acolo este agăţat fiecare! Ne putem ruga la Hristos, putem săvârşi fapte bune, însă pe toate le facem pentru a sluji iubirea de sine. Când omul îşi dă seama şi se împotriveşte, vrea să ucidă iubirea de sine - se întâmplă aceasta când crezi în Hristos şi îl urmezi pentru a muri împreună cu El -, atunci se desprinde de iubirea de sine şi toate legăturile se desfac. Adică sufletul se relaxează şi cugetele pleacă.
Arhim. SlMEON KRAIOPOULOS
SUFLETUL MEU, TEMNIŢA MEA, EDITURA BIZANTINA
Cumpara cartea "SUFLETUL MEU, TEMNIŢA MEA"
-
Smerenia si discernamantul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Discernamantul
Publicat in : Editoriale -
Discernamantul in cresterea copiilor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Filosofia postului: discernamantul duhovnicesc
Publicat in : Post -
Discernamantul lui Avva Pimen
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.