Vă felicit pe dumneavoastră şi toată familia dumneavoastră iubitoare de Dumnezeu cu prilejul sărbătorilor şi Anului Nou, vă doresc adevăratele bunătăţi, a căror căutare Domnul a insuflat-o inimilor voastre. Fericiţi cei pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne!
Slavă lui Dumnezeu, Care a dăruit sfârşit bun bătrânei dumneavoastră! Fie ca El să ne dăruiască tuturor ieşire bună din această viaţă plină de necazuri, să ne primească in luminatele şi veselele locaşuri veşnice, care au fost gătite pentru robii Lui cei adevăraţi! Iar până atunci trebuie să răbdăm feluritele necazuri cele din felurite pricini şi în primul rând din pricina păcatului care trăieşte în noi, din pricina vătămării prin cădere, care trăieşte în noi. Faţă de necazurile acestea din urmă, celelalte necazuri sunt de puţină însemnătate.
In scrisoarea dumneavoastră mă clevetiţi. Grozavi sunteţi voi, petersburghezii! Până şi la „vieţuitorul din pustia fără nume" vă străduiţi să ajungeţi cu clevetirea. Scrieţi: „Sunt foarte bucuroasă că mi-aţi poruncit să nu vorbesc cu nimeni despre religie", şi aşa mai departe. Nu este adevărat! Iată ce v-am scris, cuvânt cu cuvânt: „Când este vorba de dat sfaturi nu ar trebui sa vă avântaţi, ci mai bine să refuzaţi cu smerenie. Dacă sunteţi silită s-o faceţi, spuneţi ceva, acolo, uşor, lăsând lucrul în seama Domnului", şi aşa mai departe. Intre a vorbi despre religie şi a da sfaturi este o mare deosebire, înţelegeţi! Nici măcar să daţi sfaturi nu v-am interzis, ci doar v-am zis să faceţi asta cu frică de Dumnezeu, cu foarte multă grijă şi măsură. Dacă-l împovărezi prea puţin pe aproapele, nu e nici o nenorocire; dacă-l împovărezi prea tare, poate cu uşurinţă să sufere o vătămare care să nu se mai vindece, să devină bun de nimic pentru toată viaţa.
Vă spun asta cu lacrimi din inimă, ca om care a văzut şi a trecut prin multe experienţe amare! Ferească-mă Dumnezeu să vă sfătuiesc, în vremea sărăcăcioasă de acum, să ascundeţi de aproapele acea puţină, dar mai presus de comorile întregii lumi, cunoaştere de Dumnezeu pe care aţi primit-o nu fără nevoinţă şi suferinţă, dintr-o deosebită milă dumnezeiască! Acum sunt multe cunoştinţe de tot felul, singură cunoaşterea adevărului a plecat de la oameni. Foarte bună este vorba rusească: „Dacă nu-i destulă sare, mai adaugi în mâncare; dacă ai sărat prea tare, capeţi beţe la spinare." Aşadar, nu te mânia, sufleţelule, că în scrisoarea mea dinainte spinăruşa ta a primit câteva lovituri de la toiagul-cuvânt. Asta a fost pentru sărătura cea peste măsură! Pe toţi, uite-aşa, vă sărut, vă îmbrăţişez, vă strâng la inima mea. Hristos să fie cu voi!
Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra voastră!
De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu, Editura Sophia
Cumpara cartea "De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu"
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.