Mintea care-l caută pe Hristos coboară până aici, dă deoparte lespedea de piatră și îl vede înviat... Ca și Maria Magdalena care datorită iubirii, s-a dus să-l caute, să-l vadă și L-a văzut...

S-au dus și Petru și Ioan, dar au văzut doar giulgiurile și mahrama și nu l-au aflat...deși unul era corifeul apostolilor, verhovnicul (cel mai în bătrân), respectiv cel mai tânăr, cel iubit de Hristos ...

De ce oare?

În cazul Mariei Magdalena avem mintea coborâtă în inimă, care corespunde mai mult unei teologii a inimii...

În cazul celor doi Apostoli avem mintea despărțită de inimă, pentru că rațional ei n-au crezut, au avut îndoială față de cuvântul femeii care le-a vestit, considerând că e o aiurare...situația care corespunde unei teologii a minții care despărțită de simțirea duhovnicească a inimii, rămâne dubitativă, incertă, îndoielnică...

Până la urmă și unii și alții ajung la același Adevăr, unii mai repede, alții, mai pe urmă...

În esență, cei care-l caută cu dragoste și fără îndoială, au părtășie mai grabnică cu Hristos...

Cei care au îndoială, dar care vor încredințare, nu ajung la convingere prin mărturiile celorlalți(vezi Sf. Ap. Toma), ci prin încredințare personală...

În felul acesta toți care - l caută pe Hristos, până la urmă ajung să-l vadă... mai întâi în minte sau cu mintea, apoi în inimă....

Cu alte cuvinte Hristos se naște în minte și înviază în inimă...

Cu acest preambul, putem considera că și cunoașterea teologică și vederea duhovnicească sunt aproape același lucru; au aceași valoare de adevăr ambele, cel puțin sub acest aspect. Diferența dintre ele este că prima aparține gândirii teologice, iar a doua vine din trăirea duhovnicească...

Ambele sunt darurile aceluiași Duh, a cugetării în Duhul, respectiv a vederii, a simțiriii în Duhul...ca descoperiri ale Duhului. Iar cele două facultăți conlucrează în actul revelator, astfel încât mintea devine simțitoare, iar inima devine înțelegătoare, fiind vorba de teologia minții și teologia inimii, care nu se despart în lucrarea lor, ci se întrepătrund, în sensul că mintea cugetând și inima simțind Adevărul lucrurilor, se validează, se confirmă una pe alta în această conlucrare dintre ele și cu Duhul....

De asemenea, această cunoaștere teologică a lucrului despre care teologhisim ne apropie de dobândirea lucrului despre care facem vorbire.

Dobândirea lucrului este precedată, mai întâi, de dobândirea cunoașterii despre el, care este tot un dar a lui Dumnezeu....

Îl vedem, la început ca prin oglindă, în ghicitură, dar îl dobândim, mai apoi, deplin în Hristos, în lumina lui Hristos...

Vederea este și de aproape și de departe...

Dacă văd la orizont un munte din depărtare, nu înseamnă că de aproape nu văd altceva decât tot munte...

Dacă văd de jos pe cer, în depărtare, nori, nu înseamnă că trebuie să fiu cu capu-n nori ca să realizez și de aproape că-s nori aceia...

În Scriptură, Domnul zice: Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29), iar în Filocalia 1, Sf. Marcu Ascetul confirmă acest neajuns: Trei lucruri aduc prilej de păcătuire: neștiința, uitarea și nepăsarea.

Așadar, necunoașterea, uitarea și nepăsarea(ignoranța) sunt pricini de cădere și de rătăcire, numite acestea și trei uriași ai patimilor...

În dialogul Sf. Ap. Filip cu famenul etiopian, când este întrebat famenul: Înțelegi tu ceea ce citești?, eunucul răspunde: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte Ap. 8, 30-31)

Cu alte cuvinte:

Cum voi pricepe aceasta, dacă nu-mi va tâlcui cineva Scripturile.

Prin urmare, este necesar și acest demers explicativ care face parte din ceea ce numim dimensiunea învățătorească, catehetică și de propovăduire a slujirii preoțești...

Chiar dacă inițial este un demers teoretic, el precede practica și este urmat de practică...

Cum spune și Cicero : Ceea ce este just în teorie este just și în practică.

Și acestea două pot merge împreună, se însoțesc, se ajută una pe alta și se înțeleg una prin alta... Și cugetarea și practica se susțin una pe alta și se nasc una din alta...pătrunse ambele de rugăciune și de invocarea Duhului care ne va învăța pe noi toate, cu descoperiri, iluminări, călăuziri spre Adevăr...

Și apoi cine poate să conteste și faptul că cel care vorbește despre un lucru, nu vorbește și din experiența personală. De unde știm că nu a practicat rugăciunea cel care vorbește despre rugăciune sau că acela care vorbește despre iubire, nu practică iubirea sau nu a dobândit-o din simplul motiv că îndrăznește să vorbească despre ele...

Și cel care învață pe altul poate fi încredințat că învățăturile Bisericii, ale Sf. Părinți sunt vrednice a fi transmise și de folos a le da și altora, cel puțin convins că : Dăruind, vei dobândi, că luminând, te luminezi, că zidind te zidești, că învățând, te înveți, că făcând, te faci cunoscător și dobânditor de virtuți...

Și chiar dacă ai cărat apa cu un ciur, chiar dacă nu ai putut să o duci departe, cel puțin s-a curățat ciurul, spun părinții la Pateric...

Pr. Alin-Cristian Preotu

• Fiule, da-mi inima ta
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Inima in Marele Post - Sfantul Nicolae Velimirovici
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Capela din Bran - Inima Reginei Maria
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Inima si Ratiunea
  Publicat in : Religie
• Inima curata strabate cerul si iadul
  Publicat in : Religie