Unul dintre bine cunoscutele, poate chiar extreme, exemple care arată cum suferinţa poate duce la o mai adâncă rugăciune şi la urcuş duhovnicesc, este descris de Sf. Atanasie în Viaţa cuviosului părintelui nostru Antoni. Sf. Siluan foloseşte exemplul Sfântului Antonie când arată importanţa bărbăţiei în lupta duhovnicească. Sf. Atanasie menţionează modul în care Sf. Antonie, fiind predat întru totul lui Hristos, a ajuns să locuiască într-un mormânt închis, în căutarea rugăciunii curate. Inaintarea sa a fost o mare provocare pentru vrăjmaşul. Intr-o noapte, o mulţime de diavoli s-au năpustit asupra lui şi au început să-l bată cu atâta răutate încât din pricina ascuţimii durerii nu putea să vorbească sau să se ridice de la pământ. Dar chiar şi aceasta nu putea împiedica dorirea Sfântului Antonie pentru rugăciune. A fost dus în sat de un prieten pentru a se însănătoşi, însă apoi a venit înapoi şi iarăşi s-a închis în mormânt. Incă neputând sta în picioare din pricina gravităţii rănilor, se ruga întins pe pământ. O asemenea statornicie l-a provocat pe vrăjmaş la o şi mai grozavă mânie. Zdrobind parcă pereţii mormântului, după cum arată Sf. Atanasie, diavolii luau forma diferitelor animale sălbatice: „...zgomotele tuturor erau înspăimântătoare şi furiile lor, cumplite. Iar Antonie, lovit şi înţepat de ei, simţea un şi mai mare chin în trup... gemea de durerea trupului".

Desigur că o astfel de suferinţă în viaţa duhovnicească este rară. Esenţial este faptul că omul se întreabă de ce ar îngădui Dumnezeu ispitiri şi chinuri atât de grele.

Răspunsul este că Dumnezeu îngăduie o astfel de suferinţă ca o oportunitate pentru om de a dobândi virtutea bărbăţiei, care este esenţială în urcuşul duhovnicesc. Sf. Siluan face aluzie la aceasta când se referă la puternicele năvăliri ale diavolilor asupra Sf. Antonie. Parafrazând discursul Sfântului Atanasie, Sf. Siluan continuă: „...şi când, răbdând grele dureri din partea lor şi-a ridicat ochii şi a văzut lumină, atunci a cunoscut în ea venirea Domnului şi a zis: «Unde dară erai Tu, Milostive Iisuse, când vrăjmaşii mă răneau?» Iar Domnul i-a răspuns: «Aci eram, Antonie şi căutam asupra bărbăţiei tale»”. De aceea, rolul curajului în războiul duhovnicesc este de cea mai mare importanţă. După cum Sf. Siluan conchide: „trebuie tot mereu să ne amintim că Domnul vede lupta noastră cu vrăjmaşul şi deci să nu ne înfricăm, măcar de şi întregul iad s'ar năpusti asupra noastră, ci să avem bărbăţie”.

Hristos însuşi îl cheamă pe credincios la bărbăţie: In lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea". După cum învaţă Domnul, a avea curaj înseamnă a avea nădejde în biruinţa Sa. Fără un astfel de curaj, nu există nădejde de a depăşi inevitabilul asalt al suferinţei din mijlocul luptei pe viaţă şi pe moarte a războiului duhovnicesc. Sf. Siluan face analogia: „Lupta duhovnicească se aseamănă într'o mare măsură răz-boiului obişnuit; şi în această luptă a noastră trebuie să ai şi bărbăţie... Nevoitorul cu bărbăţie... biruieşte pe vrăjmaşi; dar sufletul fără bărbătie se tulbură, deznădăjduieşteşi astfel cade...".

Virtutea bărbăţiei este atât de esenţială în faţa suferinţelor neîncetate întâlnite în războiul duhovnicesc încât este o lipsă de noimă a intra în luptă fără ea. Atât de importantă este virtutea bărbăţiei încât Sf. Siluan o vede ca atrăgând dragostea Domnului asupra credinciosului: „Dar tu nu slăbi din pricina luptei, căci Domnul iubeşte pe luptătorul plin de bărbăţie" iar altundeva scrie: „Domnul iubeşte sufletul bărbătos". Aşa că bărbăţia poate fi considerată unul dintre cele mai mari daruri - nu doar a o avea ci şi a o da celorlalţi. Pentru că fără ea, chiar şi ceea ce a fost deja dobândit poate fi pierdut Bărbăţia nu este ceva ce se primeşte de la început. Mai degrabă, trebuie să fie dobândită şi păstrată.

Dar cum să găsim această bărbăţie şi cum să o dobândim? Sf. Siluan se referă la bărbăţie ca la ceva ce „trebuie să cerem de la Dumnezeu”. Bărbăţia se găseşte şi în Crucea şi învierea lui Hristos. Această „bărbăţie spre Cruce" ar însemna o jertfire sau „deşertare" de sine şi împotrivirea de a se baza numai pe propriile puteri de a depăşi suferinţele, uneori peste fire, care trebuie înfruntate în războiul duhovnicesc. O astfel de bărbăţie poate veni numai de la Hristos. Aceasta este ceea ce i-a întărit şi i-a încurajat pe sfinţii mucenici în timpul cumplitelor chinuri şi i-a sprijinit pe marii asceţi în nevoinţele lor peste fire din zbuciumul rugăciunii.

Bărbăţia, în acest sens duhovnicesc, nu trebuie înţeleasă ca un fel de încredere îndrăzneaţă şi triumfătoare în propria putere şi rezistenţă. Mai degrabă, bărbăţia duhovnicească cu care trebuie înfruntate suferinţele trebuie văzută mai degrabă ca tainica nădejde în biruinţa lui Hristos asupra răului şi morţii. Bărbăţia este încrederea deplină în voia providenţială a lui Dumnezeu pentru bunăstarea şi formarea duhovnicească a omului. Această încredere desăvârşită şi „oarbă" se extinde la toate aspectele, fie mari sau mici, chiar în faţa încercărilor celor mai cumplite, suferinţelor şi întristărilor care par cu neputinţă de purtat.

Când este văzută în această lumină, bărbăţia nu trebuie considerată ca o simplă trăsătură sau caracteristică a omului. De fapt, aceasta este şi ideea. Bărbăţia în lupta duhovnicească trece mai sus şi dincolo de limitele firii omeneşti. Credinciosul este cercat printr-o atât de ascuţită suferinţă încât este constrâns să iasă în afara limitelor sale omeneşti pentru a se baza doar pe harul dumnezeiesc: „...să zicem: «Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme!»". O astfel de bărbăţie întrece limitele omului şi îl lasă pe Hristos să vieţuiască în credincios. Doar cu o astfel de bărbăţie poate străpunge omul zidul omenirii căzute.

Când cineva depăşeşte acel punct limită - precum a făcut Sf. Antonie prin arătarea bărbăţiei sale de Dumnezeu insuflate în mormânt - atunci va culege rodul biruinţei lui Hristos. Cu această bărbăţie omul poate depăşi orice fel de suferinţă sau luptă duhovnicească cu care s-ar putea confrunta. Aceasta, la rândul ei, duce la o mulţime de răsplătiri duhovniceşti. Aşa că, bărbăţia este cheia care descuie uşa şi descoperă calea spre multele bunătăţi care îl aşteaptă pe credinciosul care suferă pentru Hristos.

Harry Boosalis

Viata duhovniceasca ortodoxa dupa Sfantul Siluan Athonitul, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Viata duhovniceasca ortodoxa dupa Sfantul Siluan Athonitul"

• Curajul
  Publicat in : Editoriale
• Sa nu-ti pierzi curajul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ce este curajul? Dar jertfa suprema?
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: