Mărturia ce urmează este dată de părintele Ioanichie Pârâială, însă, dorind să-şi păstreze anonimatul, dânsul vorbeşte ca despre altcineva:
Intr-o noapte, Sfântul Ioan s-a arătat în vis unui frate român din obştea de la Hozeva. Fratele avea atunci ascultarea de paracliser. Se făcea în vis că mergea să se închine la racla Sfântului, dar Sfântul nu mai era în raclă, ci era îmbrăcat şi voia să plece. Atunci, plângând, acel frate i-a sărutat mâna şi i-a zis:
- Unde plecaţi, Sfinte Ioane? Cred că sunt prea păcătos şi pentru păcatele mele nu mai staţi aici!
La acestea Sfântul i-a răspuns:
- Nu pot pleca nicăieri, pentru că sunt desculţ şi numai Sfinţia ta ştii unde sunt bocancii mei. Să mergi şi să mi-i aduci.
Cu adevărat, bocancii Sfântului au fost daţi la o româncă, anume Maria, care lucrase înainte la Patriarhia Ierusalimului şi, din evlavie, a cerut stareţului Sinesie să-i dea bocancii. Atunci stareţul i-a zis:
- Dacă tu ai curajul, poţi să-i iei, dar eu nu pun mâna pentru că mi-e frică.
Si a deschis stareţul racla, iar Maria a luat bocancii Sfântului, cu care a fost încălţat în mormânt vreme de douăzeci de ani. Maria a luat aceste încălţări cu gândul de a aduce bocancii Sfântului Ioan în România.
După ce Cuviosul i s-a arătat în vis, acel frate i-a mărturisit noului stareţ Antonie toate cele de care s-a înştiinţat de la Sfânt. Apoi, dimpreună, au plecat la Ierusalim. Egumenul a rămas la Patriarhie, iar fratele a mers acasă la Maria, spunându-i că l-a trimis Sfântul Ioan să-i dea încălţămintea. Femeia nu s-a împotrivit deloc, ci i-a dat. Atunci fratele s-a dus la maica Magdalena, unde a venit şi stareţul Antonie. Când a ajuns, egumenul l-a întrebat:
- Ti-a dat bocancii?
Văzându-i, el i-a sărutat şi, plângând cu lacrimi până în barbă, a mai zis:
- Mare binecuvântare avem şi multe minuni am văzut eu cu ochii mei! - şi toţi plângeau.
Apoi stareţul a luat un taxi şi a plecat la Hozeva împreună cu acel frate român şi cu bocancii Sfântului Ioan. Când au ajuns la drumul ce duce spre mănăstire, stareţul i-a spus fratelui:
- Tu aşteaptă aici, pentru că eu fug la mănăstire să le spun să tragă clopotele, dar tu să mă aştepţi aici până când mă întorc înapoi.
Când s-a întors, stareţul a adus o tipsie şi un veşmânt. Fratele a scos bocancii, i-a aşezat pe veşmântul de pe tipsie şi, în glasul clopotelor, cei doi, stareţul şi fratele, au coborât cale de doi kilometri şi jumătate, până la poarta mănăstirii.
Aici îi aşteptau doi călugări cu sfeşnicele şi lumânările aprinse, împreună cu părintele Eftimie Cumarelos, care venise întâmplător de la Patriarhia din Ierusalim.
Clopotele sunau, iar părintele Eftimie, îmbrăcat în sfintele veşminte, a tămâiat împrejurul bocancilor Sfântului. Apoi a făcut trei metanii, s-a închinat şi a sărutat bocancii, după care toţi, pe rând, s-au închinat şi au început să cânte troparul Sfântului: «Intru tine, Părinte...». După aceasta, în sunet de toacă şi în dangăt de clopote, au intrat cu toţii în biserică. Bocancii Sfântului au fost aşezaţi pe un analog, unde au rămas spre închinare vreme de 40 de zile.
La puţină vreme după acestea, Stareţul Antonie a adormit în Domnul.
Păşind în căile cele pline de sfinţenie ale Evangheliei, te-ai ascuns în pustie şi în lacrimi, dumnezeiescule Părinte Ioane, primind podoaba cea de slavă a venirii Duhului Sfânt, întru care ai învăţat a îmbrăţişa în rugăciune întreaga fire omenească. Deschide-ne şi nouă cale pe care să păşim către Dumnezeu ca, dintru strălucirea ta cea veşnică, să ne aprindem candelele privegherii lăuntrice.
Fragment din cartea "M-am ascuns in pustie si lacrimi. Viata, minunile, rugaciuni", Editura Sophia
Cumpara cartea "M-am ascuns in pustie si lacrimi. Viata, minunile, rugaciuni"
-
Minunile se fac in cooperare
Publicat in : Predici de duminica -
Minunile Sfintei Parascheva
Publicat in : Sfanta Cuvioasa Parascheva -
Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.