Poate una dintre cele mai intens dezbătute şi mai prost înţelese Taine este Spovedania.

Să zăbovim pentru a descifra puţin misterul.

Spovedania reprezintă venirea cu pocăinţă în faţa preotului şi mărturisirea păcatelor în faţa lui Hristos. La sfârşitul spovedaniei, preotul poate da câteva sfaturi celui spovedit, în funcţie de nevoile sale. La final, preotul rosteşte rugăciunea de iertare a păcatelor, deoarece el este slujitor al iertării lui Iisus Hristos.

Majoritatea denominaţiunilor protestante cred că practica mărturisirii păcatelor în faţa unui preot nu are un fundament biblic, deoarece „unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Iisus" (I Timotei 2,5). Este interesant că unii protestanţi, precum luteranii, au păstrat spovedania în cultul lor, deşi ea, în general, a fost scoasă din uz.

Mulţi oameni cred că nu se pot mărturisi altei persoane. Inainte să continuăm, trebuie să ne amintim că noi nu dorim să fim membri ai unei biserici care are doar
învăţăturile care ne plac nouă. Pe noi ne interesează găsirea Bisericii care are adevăratele învăţături ale lui Iisus Hristos şi ale apostolilor Săi. Este spovedania o invenţie romano-catolică folosită pentru a promova puterea ierarhiei sau poate fi un puternic ajutor în lupta noastră duhovnicească, instituit chiar de Dumnezeu?

In mai multe pasaje, Noul Testament vorbeşte despre mărturisire şi iertarea păcatelor atât în înţeles general, cât şi ca Taină: „Şi Iisus le-a zis iarăşi: «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi». Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt, Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute»" (loan 20, 21-23).

Vedem că Domnul însuşi a suflat Duhul Sfânt asupra apostolilor Săi cu scopul de a le transmite şi lor unul dintre marile daruri ale slujirii Sale, darul iertării păcatelor.

Aceasta a fost un fel de hirotonire a ucenicilor. Când cineva ne spune că doar Dumnezeu poate ierta păcatele, să-l întrebăm ce vrea să spună acest pasaj biblic. Pentru Biserica Ortodoxă, ca şi pentru Biserica primară, este clar că aici se vorbeşte de un dar special dat slujitorilor lui Hristos. „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacov 5,16). „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea" (I loan 1, 9).

Este cunoscut faptul că, în Biserica primară, spovedania se făcea în public, în faţa întregii comunităţi. Acesta era un aspect foarte important al închinării aduse lui Dumnezeu, deoarece se considera că mântuirea personală este legată direct de mântuirea celor din jur. Când un om păcătuia, fie că acest act era unul public sau privat, se considera că întreaga comunitate este afectată de efectele păcatului*. Cu toate acestea, practica spovedaniei publice nu s-a păstrat în Biserică, fiind înlocuită de spovedania privată, când locul martorilor din Biserică a fost luat de un singur martor, preotul.

Motivul acestei schimbări a fost acela de a-i ajuta pe acei oameni care ar fi simţit un prea mare sentiment de ruşine în a se expune în faţa comunităţii. Bineînţeles, unele păcate puteau să creeze şi dispute în cadrul comunităţii. Puteau foarte uşor să conducă la bârfă şi judecare, aşa cum foarte des se întâmplă în jurul nostru. Astfel, darul oferit de Dumnezeu de a ierta păcatele putea fi o piatră de poticnire pentru unii. Aşa că preotul a fost ales să asculte păcatele în numele tuturor.

Din mai multe motive, aceasta era soluţia logică, în primul rând, preotul era singurul din comunitate (exceptându-l pe episcop) care putea ierta păcatele. In al doilea rând, mărturisirea făcută în faţa preotului presupunea faptul că păcatele rămâneau secrete, deoarece preoţii erau şi sunt obligaţi să respecte secretul Spovedaniei. In al treilea rând, timpul petrecut în compania preotului favorizează dezvoltarea vieţii duhovniceşti pentru cel care se spovedeşte. Această relaţie îi permite preotului să găsească metodele potrivite pentru a oferi sfat şi îndreptare celui spovedit, pentru a-l menţine pe calea mântuirii. In al patrulea rând, mărturisirea făcută în faţa altei persoane arată că omul se pocăieşte cu adevărat şi are atât de multă smerenie, încât îi permite şi altcuiva să-i cunoască secretele. Acest tip de smerenie este cheia succesului duhovnicesc.

Iată ce spun câteva dintre scrierile timpurii despre această Taină.

In Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea vieţii .

O parte dintre aceste femei fac mărturisire publică, însă altele se ruşinează să o facă şi, în linişte, ca şi cum s-ar retrage singure de la nădejdea vieţii întru Dumnezeu, fie se leapădă cu totul de credinţă, fie oscilează, mergând pe două căi .

Presupun că foarte mulţi, din cauza săvârşirii acestui act (spovedania) în public, sau se sustrag de la el, sau îl amână zi după zi; ei ţin seamă mai mult de ruşine decât de mântuire, ca aceia care, având vreo vătămare la părţile mai ruşinoase ale corpului, evită să se arate la medici şi astfel pier din cauza ruşinii lor .

Mai există şi o a şaptea iertare, dură şi încordată, prin pocăinţă, când păcătosul îşi spală aşternutul său în lacrimi [cf. Psalmul 6, 7], iar lacrimile i se fac pâini, ziua şi noaptea [cf. Psalmul 41, 4], când nu roşeşte a arăta preotului Domnului păcatul şi a cere leac .

De cât de mare credinţă şi teamă de Dumnezeu dau dovadă cei care îşi mărturisesc păcatele în faţa preoţilor lui Dumnezeu în mod neprefăcut şi cu pocăinţă, făcând o dezvăluire publică a conştiinţei. Vă implor, fraţilor, ca tot cel care a păcătuit să-şi mărturisească păcatele atât timp cât este în această lume, atât timp cât mărturisirea sa poate fi primită, atât timp cât iertarea adusă prin preot mai poate fi plăcută înaintea Domnului" .

Preoţii au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus îngerilor, ci oamenilor: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer" (Matei 18,18). Au şi stăpânitorii pământului puterea de a lega; dar leagă numai trupurile. Puterea de a lega a preoţilor însă leagă sufletele şi străbate cerurile; Dumnezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ; Stăpânul întăreşte hotărârea dată de robi. Ce oare altceva a dat Dumnezeu preoţilor, dacă nu toată puterea cerească?29

Am văzut referinţele biblice şi citatele unor adevăraţi păstori ai Bisericii primare. Repet, să avem în vedere că aceşti scriitori erau consideraţi îndrumători foarte respectaţi şi erau consideraţi normativi în predarea învăţăturii corecte a Bisericii. De asemenea, atunci când vine vorba de actul mărturisirii în faţa unei persoane, ar trebui să luăm în calcul şi faptul că mulţi dintre noi plătim adesea mulţi bani psihologilor, psihiatrilor, consultanţilor pentru ca ei să ne asculte mărturisirea (într-un fel de a spune). Aşa cum spunea cândva G,K. Chesterton, un binecunoscut scriitor; „Psihanaliza este spovedanie fără iertarea păcatelor". In multe cazuri, astfel de profesionişti ne pot sugera tehnici de dezvoltare personală sau de adaptare la anumite situaţii, sau medicamente, însă noi, fiind creştini, nu uităm că Domnul a dat apostolilor Săi adevăratul leac care vindecă multe boli cauzate de păcat.

Pocăinţa nu este un simplu fapt care se petrece o singură dată în viaţă. Este o călătorie continuă, necesară pentru urmarea zilnică a căii creştine, deoarece doar cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,18). Acest mod de a trăi ne împinge spre Dumnezeu prin spovedanie. Dacă am mers toată viaţa la biserică, dar încă ne mai luptăm cu păcatele trecutului şi cu vina pe care acestea o aduc, poate este timpul să primim medicamentul iertării păcatelor. Hristos Domnul nostru a vrut ca fiecare dintre noi să primească acest dar.

„Să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte" (Evrei 12,1).

Pr. James Guirguis

Cautati caile cele de demult, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cautati caile cele de demult"

* La acestea adăugăm şi aspectul că întreaga comunitate, primind mărturisirea păcătosului, era responsabilă să-l înconjure cu dragoste, ajutându-1 să se ridice din păcatul în care căzuse, după sfatul apostolic „datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi" (Romani 15, 1), şi să reintre în comuniunea cu Biserica, de care se rupsese prin păcat. Pentru o prezentare detaliată a rostului şi rolului spovedaniei publice în Biserica primară, a se vedea Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea, traducere de Dragoş Dâscă, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, pp. 13-21 [n.tr.].

29 Sfântul loan Gură de Aur, Despre preoţie [Sfântul loan Gură de Aur, Despre preoţie, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sofia, Bucureşti, 2004, p. 77J.
 

• Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
  Publicat in : Acatiste
• Spovedania si iertarea pacatelor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: