
E drept că trăim vremuri foarte grele, dar la fel de drept este că aici sunt nişte peri albi pe care-i văd eu şi care pot spune şi altceva, că oarecând se trăia foarte rău, şi mai rău. Nu vreau să fiu adeptul teoriei că s-ar putea trăi şi mai rău. Nu! Dar, a existat odată un tren al foamei, a existat odată o combinaţie de mălai cu rumeguş (mâncai ca să mai lungeşti un pic că nu mai aveai) - ţi se mai umflau picioarele din cauza rumeguşului; erau unii care cădeau de pe vagon că nu mai aveau loc înăuntru (sunt unii dintre noi care pot povesti nişte vremuri ca acelea).
O să zicem: ce facem noi, cum facem? Ne tot văităm de ce se întâmplă? Mai moare câte unul, mai vin inundaţii, cutremure, dar nu se modifică nimic. Trebuie să învăţăm să luăm măsuri cu noi înşine, pentru că sfârşitul nostru este, de fapt, sfârşitul lumii. Dacă s-a sfârşit omul, pentru cel mort s-a sfârşit lumea! De curând, l-am serbat pe Sfântul
Elefterie (pe 15 decembrie). Biserica a trecut cu el peste toate regulile ei, căci biserica are reguli: l-a făcut diacon la vârsta de 15 ani, preot la 18 ani, episcop la 20 de ani. Aşa viaţă sfântă a avut, încât, atunci când l-au legat de cai sălbatici au venit îngerii şi l-au dezlegat şi l-au dus în munţi; trăia acolo cu animalele sălbatice. Şi la o vreme a coborât şi L-a mărturisit pe Hristos şi şi-a vărsat sângele pentru El.
La Sfânta Eufrasia a venit un soldat şi a vrut să se culce cu ea şi ea a zis: „Nu e bine; dacă mă laşi în pace să vezi ce fac eu pentru tine. Am o plantă în grădină care dacă o pui pe tine devii nevătămat de orice suliţă, sabie, armă sau orice obiect ascuţit”. Era avantajos târgul pentru un soldat care avea o astfel de meserie; să nu fii afectat era minune pentru el! Ea s-a dus, a luat o buruiană şi i-a dat-o, dar a întreba-o de unde ştie că asta e buruiana şi nu îl înşeală? Ea şi-a pus-o pe gât şi i-a spus să dea cu sabia şi poate să verifice. Bineînţeles că fecioarei i-a zburat capul. De ce? A căutat necazul!
De ce? Pentru că ţinea la fecioria ei, pentru că a dorit să rămână fecioară a lui Hristos. Sunt foarte multe fete şi astăzi care se îmbracă într-un fel sau altul şi care doresc invers decât Sfânta Eufrasia. Ce doresc ele? Doresc să atragă bărbaţi care să se culce cu ele. Că să nu-mi spuneţi mie că pantalonii ăştia sub buric, şi mai sub buric, şi mai sub buric înseamnă altceva! Dar aceşti pantaloni sunt cumpăraţi cu banii părinţilor serioşi care se spovedesc, se împărtăşesc, care muncesc cinstit. Ce face fetiţa ca să-şi pună un inel în nas sau în limbă? Fură? Nu! Obţine bani de la părinţii ei serioşi. Aşa că ce vedem nu e provocat de acolo sau de dincolo, este cu acceptul nostru, a celor dinăuntru.
Sfântul Sebastian a căutat necazurile, fiind general roman, prin anul 288 (înainte de 321 ,când, Sfântul împărat Constantin cel Mare a ilat libertate creştinismului). A şi pândit necazurile. Mai întâi nu s-a i lescoperit pe sine creştin, fiindcă a tot salvat creştini. Apoi i-a îmbărbătat, apoi şi el a mărturisit, apoi l-au săgetat şi creştinii s-au dus să-l ia să-l
îngroape, dar l-au găsit viu. Şi-a vindecat în 2-3 săptămâni rănile şi iar a apărut în faţa împăratului spunându-i că Dumnezeu l-a ţinut viu pentru ca să creadă el. Atunci au avut grijă să-l omoare de-a binelea. A avut curajul să-şi dea sângele. Necazuri peste necazuri au avut sfinţii şi au căutat aceste necazuri, au fost iubite aceste necazuri.
Purtăm Crucea? Da! Ne căsătorim, suportăm defectele soţului, suportăm defectele soţiei, pe care nu le-am cunoscut pentru că fiecare din noi am avut grijă să ne prezentăm calităţile, nu defectele. Nici măcar în a doua parte a prieteniei n-am avut dexteritatea să spunem celuilalt care sunt defectele noastre şi să ne întrebăm prietenul care-i sunt defectele. Descoperim după 5 sau 10 ani de căsnicie că nu-i aşa cum am fi vrut noi. Sub Ceauşescu am făcut o excursie la Ieud în Maramureş cu 60 de persoane. Am vrut să le arăt familii cu 22 de copii; erau înjur de 30 de familii din acestea. Apoi familii cu 18-20 de copii, cam 50 de familii; erau familii cu 15-18 copii, vreo 300, şi erau familii cu câte 12-15 copii, alte vreo 300-400; apoi erau familii cu câte 7-12 copii. Noi le-am vizitat pe cele cu 22, vreo două-trei; am şi cerut de mâncare, am vrut să ne şi culcăm acolo. Ne-au şi dat de mâncare şi erau gata să ne şi culce. Pe urmă am scos şi noi ce adusesem (dar am mâncat şi de la ei) ca să vadă oamenii că se poate, că merge. Şi în drumul acela, în afară de experienţa asta extraordinară, am ajuns la o parohie numită Bârsana, unde era un preot şi am participat cu toţii la Liturghie, am stat şi la masă. La uşă m-am întâlnit cu o femeie pe care am vrut să o las să intre înăuntru, dar ea mi-a că nu o primeşte. A început să plângă şi s- dus mai încolo. Eu m-am dus în sfântul altar şi l-am întrebat pe preot despre ce e vorba. Mi-a spus că nu o primeşte lumea pentru că a divorţat de soţul ei, un nenorocit, un nemernic. E şi însărcinată acum şi au acum 14 sau 15 copii, iar ea nu a mai suportat şi a divorţat de el. Şi de ce nu o primeşte lumea? Pentru că trebuia să stea cu soţul ei. Era singura femeie din sat care divorţase şi pe care lumea nu o mai înţelegea. Sigur că trebuia înţeleasă.
Iată ce înseamnă a purta Crucea! Sigur că trebuia altfel privită treaba asta, e o altă problemă, dar oamenii aceia purtau Crucea. Noi, preoţii, avem la capitolul acesta o experienţă extraordinară. Noi, preoţii, nu suntem aşa deştepţi; noi devenim deştepţi în timp. Cine ne deşteaptă aşa? Cei care se spovedesc nouă, în sensul că ne spun lucruri care contribuie la o experienţă bogată a noastră. Ştiţi că cele mai spurcate obiecte din lume sunt urechile preotului pentru că aud toată nenorocirea vieţii umane, necazuri peste necazuri.
Cine mai este aşa ca Hristos în purtarea crucii? In iesle, nebăgat în seamă, pe cruce, bătut, dispreţuit. Dar după aceea? Câte cruci există în lume şi câte biserici în cinstea Lui!! Câte semne ale Sfintei Cruci, de la cruciuliţa pe care o purtăm la gât la crucea de pe turla bisericii! De ce? Pentru că, deşi nevinovat, a lăsat de la El. De aceea şi noi, preoţii, lucrăm cu nevinovaţii, de aceea le spunem la spovedanie „mergi şi împacă-te!”. Şi creştinul în loc să asculte, imediat zice ceva. Imediat! „Părinte, eu...”. „Da, tu!”. „Părinte, dar eu sunt nevinovat!”. „Păi de-aia te trimit pe tine, că eşti nevinovat!”. „Bine, dar eu sunt mai în vârstă, mai bătrân!” „Păi, de-aia pentru că eşti mai bătrân!”. „Bine, părinte, dar acela nu vine la biserică, acela e un nemernic”. „Păi, de-aia, îţi zic, pentru că tu vii şi tu ştii”. Ce se zice la rugăciunile pentru Sfânta Impărtăşanie? „Vrând să te împărtăşeşti cu jertfa cea fără de sânge, mergând, cu cei ce te-au mâhnit pe tine, împacă-te”. Nu numai cu cei pe care tu i-ai mâhnit, ci şi cu cei care te-au mâhnit ei pe tine. Cuvântul acesta ne afundă în iad dacă nu-l respectăm.
In asemenea condiţii, să ne punem întrebarea: Noi purtăm Crucea? Căsnicia noastră merge? Dacă nu merge, o facem să meargă? O suportăm aşa cum e ea? Iubim pe soţul nostru cum e, nu cum am dori să fie? Dar pe soţia noastră, cum o iubim? Cum am dori să fie? Ea nu-i aşa, ci e altfel. Aceea s-ar numi iubire. Şi noi trebuie să ne asemănăm lui Dumnezeu că Dumnezeu ne iubeşte altfel decât iubim noi, se pare, că noi nu prea iubim corect. Noi iubim condiţionat: îmi dai ceva, te iubesc, nu-mi dai, e grav; îmi dai tu mie afecţiune, răspund cu afecţiune.
Ce înseamnă când noi plătim acatiste? Noi şi ameninţăm uneori: „Mi-ai făcut, vecine, răul acesta? Bine, am să plătesc acatiste”. In gândul nostru poate credem că facem un pomelnic, dăm un ban, trimitem la o mănăstire sau la o biserică ca să rezolve Dumnezeu nedreptatea vecinului nostru făcută nouă. In realitate preotul, zdravăn fiind la cap, nu ia seama ce zice: „Gheorghe şi Ileana se roagă pentru vecinii lor, Constantin şi Maria, să se aleagă praful de casa lor”. Preotul, zdravăn fiind la cap, imediat spune: Gheorghe şi Ileana se roagă pentru Constantin şi Maria să le lumineze Dumnezeu mintea, să fie bun cu ei...” şi ce mai zice preotul. Dar ce se întâmplă!? Că, totuşi, în câteva zile, în câteva săptămâni, în câteva luni, se vede clar că vecinul nostru a fost cam lovit, i-a murit vaca, i-a murit şi porcul, i-a luat foc grajdul... Celălalt zice: „Ai văzut?”. Altul spune: „Tu ai făcut nedreptate şi, uite, a plătit acatiste şi, uite, ce ţi s-a întâmplat!”. Omul, în necazul lui, ce analiză să mai facă?... Ce s-a întâmplat, de fapt? Ceva simplu: Gheorghe şi Ileana s-au rugat pentru Constantin şi Maria prin gura preotului pentru iluminarea minţii. Constantin şi Maria n-au vrut să primească de la Dumnezeu această luminare a minţii ca să facă binele. Şi pentru că au refuzat, acest flux de sentimente a intrat în ei şi dacă ei n-au răspuns tot cu binele, tot cu aceeaşi inimă, atunci a explodat, s-a întâmplat ceva. Asta înseamnă, asta se întâmplă. Când noi trimitem binele la aproapele nostru şi el ne răspunde cu răul, în momentul acela binele trimis face ravagii în el. Nu-i nevoie să le dorim răul vrăjmaşilor noştri, ci trebuie să le dorim binele pentru că-s două posibilităţi: una să se îndrepte, cealaltă Dumnezeu să ia măsuri cu ei, că pedepsele aparţin lui Dumnezeu.
Dumnezeu niciodată nu pedepseşte în sensul în care noi am înţelege. Dumnezeu nu face altceva decât se retrage, îşi retrage acţiunea Lui. Şi în momentul în care te-a lăsat Dumnezeu singur nu trebuie nici o pedeapsă mai mare. Cea mai mare pedeapsă a lui Dumnezeu, dacii vrem să vorbim despre cuvântul acesta, este când Dumnezeu te lasă la propria minte. Când cineva zice: „Am 6 copii, sau am 2 copii, eu nu pot să cresc mai mulţi, nu doresc să mai am pentru că nu pot să le ofer ce trebuie. Decât să crească copiii fără educaţie, în neajuns, în lipsă de mâncare, mai bine fac avorturi, înghit pastiluţe, îmi pun sterilet” - Bice? , Atâta pot, părinte!” -, în momentul acela înseamnă că tu ţi-ai făcut propriul plan, propriul buget, propriul calcul, înseamnă că Dumnezeu nu-şi mai are locul cu acţiunea Lui în viaţa ta şi te lasă singur. Şi începi şi tragi singur, şi tragi, şi tragi, dar nu merge. De ce? Pentru că nu merge singur. Orice s-ar spune, omul nu poate să meargă singur. Numai actorul acesta aiurit care joacă în multe filme, numai acesta singur rezolvă toate, Arnold. Numai el, continuu singur, cu grenade, cu mitraliere, pistoale, cuţite... el rezolvă, el pedepseşte şi, în final, se constată că este un personaj pozitiv şi a rezolvat totul singur? Şi cum a mai rezolvat? Cu mulţi morţi, cu mult sânge. Şi noi spunem „bravo!”. Care „bravo”, că s-a vărsat sânge? „Păi, merita acela!”. Cine stabileşte ce merita şi cât merita? Iată în câteva cuvinte am spus despre tema aceasta, lucruri neîndemânatice, dar sunt sigur că dumneavoastră, acum, veţi da un sens conferinţei din seara aceasta, pentru că o să puneţi întrebări. Dacă veţi pune întrebări, înseamnă că n-aţi înţeles, [râsete în sală]. Dacă nu veţi pune întrebări înseamnă că nu v-a interesat! [râsete în sală]
Ştiţi că preotul a întrebat odată: „Cunoaşteţi voi Evanghelia ce se va citi astăzi şi explicarea ei?”. Şi oamenii au zis: „Da, părinte”. Şi preotul a zis: „Bine, poftiţi la miruit, nu-i nevoie să vă mai predic”. Duminica viitoare a zis: „Dar Evanghelia de astăzi şi explicarea ei o ştiţi?”. Şi oamenii s-au sfătuit şi au spus: „Nu, părinte”. Şi a zis părintele: „Dacă nu cunoaşteţi, atunci nici nu are rost să vă mai explic”. Şi a treia duminică, în nedumerirea oamenilor, pune aceeaşi întrebare şi oamenii s-au sfătuit să zică unii da, unii nu, doar-doar l-or face pe preot să vorbească, să le explice Evanghelia. Numai că preotul a zis aşa: „Va să zică, unii cunoaşteţi şi unii nu cunoaşteţi”. „Da, părinte”. „Ei, aceia care cunoaşteţi spuneţi şi la cei care nu cunosc”, [râsete în sală]
Parintele Nicoale Tanase
Frgament din cartea "Hristos sau idolii secolului XXI. Tinerii la rascruce", Editura Agaton
Cumpara cartea "Hristos sau idolii secolului XXI. Tinerii la rascruce"
-
Sa nu ne razbunati – Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia
Publicat in : Religie -
Suferintele care provin de la oameni
Publicat in : Pilda zilei
-
Despre suferintele pruncilor
Publicat in : Religie -
Bucuriile si suferintele
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.