TROPARUL:
„Stricatu-s-a templul cel preacurat, dar se ridică dimpreună cortul cel căzut, că al doilea Adam, Cel Ce locuieşte întru înălţime, S-a pogorât la [Adam] cel dintâi, până la cămările iadului. Pe Acesta tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.”

Tâlcuire
In Cer Dumnezeu e lăudat de-a pururi de îngerii cereşti, astfel că întreg Cerul e locasul, templul lui Dumnezeu; insă, pe pămant lui Dumnezeu i-au fost afierosite de drepţii cei de demult, de dinainte de Lege, câteva locuri de rugaciune si inchinare, Patriarhul Iacob a afierosit lui Dumnezeu, ridicând acolo un fel de locaş, locul Betel (ce înseamnă „Casa lui Dumnezeu"), unde, adormind o dată, a văzut în vedenie scara aceea, al cărei vârf ajungea până la Cer; aşa că a pus o piatră, a uns-o cu untdelemn, după cum stă scris: „Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineaţă, a luat piatra ce şi-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp şi a turnat pe vârful ei untdelemn" (Fac. 28,18); după ce Legea s-a scris pe plăcile [de piatră] de degetul lui Dumnezeu şi Moise a ajuns capul şi conducătorul poporului evreilor şi israeliţii au ieşit din Egipt şi au rătăcit prin pustie patruzeci de ani, s-a construit la porunca lui Dumnezeu Cortul [Legii], spre a fi casă lui Dumnezeu spre închinare ce I se va aduce, mulţumită meşteşugului lui Beţaleel (Veseleil în LXX). Iar Cortul acesta era un sălaş mişcător, alcătuit din pânză de in, lemne şi piele şi din alte materiale, ca toate corturile pe care le au cu ei regii când se duc la război.

Şi câtă vreme israeliţii s-au aflat în pustie şi au rătăcit din loc în loc patruzeci de ani, I se aduceau lui Dumnezeu închinare şi slujbe în Cort; dar, după ce israeliţii au intrat în pământul făgăduinţei (în Palestina) şi l-au împărţit pe acesta, măsurându-l cu frânghia de măsurat moştenirea, sub Iisus al lui Navi, de când au încetat să se mai mute din loc în loc, Cortul a fost desfiinţat şi în locul lui a fost construit templul de către preaînţeleptul Solomon cel mare şi mult-vestit, fiind afierosit de acesta lui Dumnezeu. Şi acest templu, deşi a fost ulterior Cortului sub aspect temporal, cât priveşte frumuseţea, mărimea, calitatea materialelor şi arhitectura construcţiei, a fost cu mult deasupra Cortului.

Iar acestea două (scil. Cortul şi Templul) au fost prefigurări şi preînchipuiri ale unor lucruri mai înalte; căci Cortul a fost simbol al firii omeneşti, începând cu Adam până la David, desăvârşite, prin David, în Iisus Hristos; că, aşa cum Cortul nu rămânea într-un singur loc, ci se muta dintr-unul într-altul, de pildă, acum în Mossifa, acum în Salem, tot aşa şi firea lui Adam nu avea un loc al ei, statornic, ci se muta şi rătăcea dintr-un loc într-altul; acum cădea, acum se ridica; uneori era evlavioasă faţă de Dumnezeu, alteori cădea în idolatrie; şi, pe scurt, din pricina schimbărilor, la care grabnic era predispusă, se afla în dezordine. In schimb, templul lui Solomon a fost tip (simbol) al trupului asumat ipostatic de Domnul, pe care înţelepciunea cea enipostatică a lui Dumnezeu-Cuvântul l-a zidit, sprijinindu-l pe şapte stâlpi, după cum se spune în Pildele lui Solomon (9,1). Cu referire la acest templu a zis Domnul iudeilor: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica'' (In. 2, 19).

Ştiind foarte bine toate acestea ierarhul Cosma şi văzând că în ziua de astăzi (a Sâmbetei Mari) locaşul, templul cel cu dumnezeiesc ipostas al Domnului, s-a stricat, odată ce preasfântul Său suflet a fost despărţit de trup, zice; Iată, a ajuns să se împlinească prezicerea Stăpânului şi, după cuvântul Lui, s-a stricat templul, locaşul cel preacurat (adică firea omenească asumată), în care ca într-un templu, locaş al Său, S-a sălăşluit dumnezeirea. Dar, cu toate că acesta s-a stricat, nu a trecut prin aceleaşi ca templul lui Solomon, care, după ce a fost dărâmat de romani în vremea împăratului Tit, la patruzeci de ani după înălţarea Domnului, n-a putut să mai fie reconstruit; căci şi locaşul cel cu dumnezeiesc ipostas al Domnului s-a stricat, numai că după trei zile a fost ridicat, după cum a prezis Domnul, ridicându-se odată cu acesta şi firea cea căzută şi prăbuşită a lui Adam.

Apoi, tâlcuind taina şi arătând ce anume numeşte el templu/locaş şi ce anume Cort, şi cum împreună cu locaşul a înviat şi cortul, ne spune că Hristos, al doilea Adam, Cel Ce sălăşluieşte, după dumnezeire, în cele de Sus, S-a pogorât, după firea Sa omenească, nu doar pe pământ, ci şi în cămările cele mai de jos ale iadului. In ce scop? Ca să-l mântuiască pe Adam cel vechi, care a încălcat porunca lui Dumnezeu, pricină din care a murit şi S-a pogorât la iad. Că Hristos a înviat cu Sine şi cortul (firea) lui David sau al lui Adam (căci amândouă înseamnă unul şi acelaşi lucru, întrucât Cortul lui Adam e acelaşi cu al lui David, din care avea să Se nască Hristos) mărturiseşte Profetul Amos: „în ziua aceea voi ridica cortul cel căzut al lui David şi voi drege spărturile lui şi dărâmăturile le voi ridica la loc şi-l voi zidi ca până in veac" (Ani. 9, 11); cuvântul acesta a fost adus ca mărturie şi de Apostoli in capitolul al XV-lea al Faptelor (F.A. 15, 16); iar că Hristos este al doilea Adam, ascultă-1 pe Pavel: „Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea (Domnul) este din cer" (I Cor. 15, 47).

Fragment din cartea "Calea lacrimilor si a Rascumpararii. Talcuire la canoanele Deniilor", Editura Sophia

Cumpara cartea "Calea lacrimilor si a Rascumpararii. Talcuire la canoanele Deniilor"

 

• Mantuirea si aspectele ei
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea obiectiva privita interconfesional
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Biserica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: