Ceea ce-L face mai mult decât toate prezent în viaţa omenească e tronul pe care-l foloseşte Dumnezeu ca să ne viziteze.

Vom vedea, iubiţii mei, o icoană a lui Dumnezeu ca împărat Care şade pe tronul Lui. O astfel de reprezentare putem găsi în Evanghelia Duminicii lăsatului de carne (Mt 25, 31-46), cum am spus mai înainte, adică în Evanghelia celei de-a Doua Veniri, unde Domnul vine pe tronul slavei, pe al cărui tron şade însuşi Hristos. De câte ori am citit aceasta! Dar ca să înţelegem ce înseamnă „pe tronul slavei”, trebuie să vedem tot ceea ce înconjoară acest tron.

Să privim, aşadar, mai îndeaproape acest tron. Puţine elemente de asemănare cu Dumnezeu, am spune, prea puţine ca să vedem cu dorul inimii noastre pe Domnul şi Dumnezeu nostru, pe împăratul şi Stăpânul nostru. Fiindcă El însuşi poate să ne încredinţeze, să ne asigure existenţa Lui înaintea noastră şi în noi.

Sunt două imagini caracteristice, două viziuni, una a prorocului Isaia (Is 6,1-8), şi alta a prorocului Iezechiel (Iz 1,1 ş.u.), două viziuni care au fost în acelaşi timp şi o chemare la demnitatea profetică a prorocului respectiv. Au avut două minunate vederi, teofanii ale tronului slavei lui Dumnezeu, pe care şedea Domnul. Teofanii care, precum spuneam, au avut drept efect acest lucru: să dea adunării, poporului lui Dumnezeu două personalităţi de frunte şi aceste personalităţi să devină profeţi, să devină nu numai vizionari, ci văzători ai lui Dumnezeu. Iezechiel şi Isaia aşadar.

Dar şi Daniel (Dn 7, 9-10) a avut o astfel de vedenie, precum şi prorocul Miheia (3 Rg 22, 19). Dar şi Ioan în Apocalipsă (4, 2-6), şi el are culmea şi recapitularea tuturor profeţiilor în legătură cu Dumnezeu Cel venit în lume şi dat în inimile oamenilor.

Minunată este, iubiţii mei, reprezentarea lui Dumnezeu Cel venit pe pământ şezând pe tronul Său. Dar şi mai minunată se manifestă ea în Psalmul 28, pe care merită să-l citiţi. Nu vă voi analiza toate acestea. Vă voi spune numai câteva caracteristici generale.

Voi începe cu cuvintele lui Isaia. Sunt atât de cunoscute, încât o să vi le reamintesc numai: „Am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi măreţ!” (Is 6, 1). Să privim puţin la aceste cuvinte, fiindcă nu sunt cuvinte; sunt acte revelatorii, sunt expresii care ţâşnesc din Dumnezeire şi care arată unde şi cum e în mijlocul nostru Dumnezeu. Dacă ştim acest lucru, înţelegem numaidecât că ziua şi noaptea, acolo unde suntem, iată, Dumnezeu e şi aici şi-L găsim oriunde am merge.

Acelaşi lucru îl spune şi Iezechiel: „S-au deschis cerurile şi am văzut vedenii ale lui Dumnezeu” (Iz 1, 1). Cu alte cuvinte, am văzut pe Dumnezeu în multe moduri, în multe imagini. L-am văzut pe Dumnezeu prezentându-Se în mii de moduri ingenioase în faţa ochilor mei, ca să conştientizez prezenţa Lui şi să o comunic poporului lui Dumnezeu.

O mică lumină asupra tuturor acestora ne vine de la templul lui Solomon. In templu, Solomon a pus să se facă un tron mare de fildeş, şi acest tron se afla pe şase trepte (3 Rg 10, 19-20). Tronul era deasupra pământului, ca atârnând de cer. Deoparte şi de alta a celor şase trepte erau doisprezece lei, numărul plenitudinii, şi care arătau că nu există nimic mai puternic decât Dumnezeu. Tronul arăta că Dumnezeu e mai presus de toate, mai presus de întreagă făptură, şi mai presus de ceruri; cu alte cuvinte, nici creaţia văzută, nici creaţia spirituală şi nevăzută şi imaterială nu sunt Dumnezeu; Dumnezeu nu e nimic din toate acestea; e ceva cu totul diferit de ce poate să-şi imagineze mintea omenească.

Prin urmare, Dumnezeu e deasupra universului şi tronul Lui e tronul împărăţiei Sale arătând dominaţia Sa absolută. E tronul, şi pe el este Dumnezeu singur, ca să arate că nimic nu se compară cu el. E deasupra creaţiei şi deasupra cerului. De ce-L prezintă astfel? Ca să arate nu numai necuprinderea Dumnezeirii, de vreme ce este mai presus de toate de cele cuprinse şi necuprinse, dar şi necuprinderea acestui tron. Cu alte cuvinte, nu numai Dumnezeu este necunoscut, nevăzut, necuprins. Ci şi scaunul Lui, şi tronul Lui, şi acesta este de foc şi acesta e dumnezeiesc şi acesta e mai presus de orice înţelegere. Necuprins şi netâlcuit e şi locul şederii lui Dumnezeu2. împăratul e în afara întregii creaţii, dar întrucât este împărat pe tronul său, întrucât are tron, înseamnă că e Stăpân, că are supuşi.

Prin urmare, El care e nevăzut, El este şi Cârmuitor, El este Cel ce vine şi în mijlocul poporului Său, se amestecă în treburile lui, în problemele lui, în dreptăţile şi nedreptăţile lui şi în inimile care-L doresc. E mai presus de toate, dar se face şi Cel mai mic ca să poată fi iubit de poporul Său. Priveşte lumea de sus, dar nu se menţine în transcendenţa Lui. Coboară la om, cum spuneam despre Evangheliile acestor două săptămâni, Se smereşte El însuşi, Se smereşte şi devine una cu poporul Său.
Vedeţi cum aceste rânduri ne arată caracteristicile lui Dumnezeu, însuşirile lui Dumnezeu. Ne arată ce este Dumnezeu însuşi! Mărgineşte în El însuşi cele nemărginite, ca să ni le dea mărginite. Face cu putinţă cele cu neputinţă, ca să le putem primi şi cuprinde, ca să-L simţim pe Dumnezeu al nostru.

E aşezat pe un tron foarte înalt, ca să arate că nu există duşman pentru El, că nu există alt Biruitor; că este Singurul Biruitor care a biruit pe vrăjmaşi, dar Care e îndeosebi mai presus de orice deşertăciune, de orice stricăciune, mai presus de stihiile care ne chinuie şi ne fac să-L uităm pe Dumnezeu.

Iată-L, aşadar, pe Dumnezeul nostru! Cel Preaînalt e împreună cu noi, ne cuprinde şi-L cuprindem la rândul nostru. E atât de dumnezeiesc tronul Lui.

Acest tron Iezechiel îl numeşte „asemănare a unui tron” (1, 26). Iar Daniel îl numeşte „tronul ca o flacără de foc” (7, 9). De ce spune „asemănare a unui tron”? De ce spune ca o lumină, ca un foc? Ca să arate că nu există ceva asemănător, că e ceva exclusiv şi unic. Prin urmare, tronul şi Dumnezeu au ceva în comun: ţin de firea necreată a Dumnezeirii. Au vrut să arate că nu e ceva natural, ci spiritual, ceresc şi inestimabil.

De aceea, ca să-L găsim pe Dumnezeu, va trebui să ştim cum se mişcă Dumnezeu, cum vorbeşte Dumnezeu, cum Se exprimă prin simboluri, prin tronuri, prin cele gândite cu mintea, prin orice lucru, ca să-L putem sesiza atunci când ne-am obişnuit să le înţelegem în chip nemijlocit.

Apocalipsa spune foarte frumos: „Iată un tron era aşezat în ceruri” (4, 2). Vedeţi ce frumos se exprimă. Sfântul Ioan în Apocalipsa sa ne spune cu atâta convingere că l-a văzut, ca să ne facă să credem şi noi; de aceea nu spune: „acolo e tronul”, ci „iată aici e tronul cel aşezat în cer”.

Dar întrucât tronul e nemărginit, e alcătuit dintr-un element din afara lumii, înseamnă că poate să fie în cer, dar poate să fie şi aici unde ne găsim noi. Altundeva acelaşi Ioan spune că e în mijlocul Ierusalimului de sus. Adică? E în mijlocul Bisericii; numai în Biserica poate cineva să-L sesizeze pe Dumnezeu.

Altundeva vedem că atunci când vorbeşte despre cer înţelege tronul, şi când vorbeşte despre tron, înţelege cerul, ca să ne arate că şi atunci când vedem cerul, să ştim că el este cămaşa care-L ascunde pe Hristos. Prorocul Isaia numeşte pământul „aşternutul picioarelor Lui” (îs 61, 1; Mt 5, 35; FA 7, 49). Şi ceilalţi profeţi spun aceasta ca să ne aducă aminte că Cel Preamare, Cel Mare - atât de mare încât nu are grad superlativ şi nici grad comparativ -, marele Dumnezeu păşeşte pe pământ; prin urmare, oriunde aş păşi să ştiu că acolo păşesc şi picioarele lui Dumnezeu.

Inţelegeţi, iubiţii mei, ce înseamnă aceasta? Atunci când înţelegem limbajul Scripturii, merg şi ştiu aceasta. Aşa cum, atunci când mi s-a spus că aici e o instalaţie electrică, ştiu că, dacă voi călca pe ea, mă voi electrocuta. Iar aici îmi spune: „Aici e aşternutul picioarelor Lui” ca să ştiu că oriunde aş păşi, acolo păşeşte şi Dumnezeu şi, întrucât păşim amândoi, înseamnă că amândoi suntem prezenţi în acelaşi loc. Atunci cerul devine atât de văzut în ochii sufletelor noastre, şi pământul pe care-l cunoaştem nu este decât câmpul, grădina în care umblă şi păşeşte Dumnezeu. Prorocii merg mai departe şi vorbesc despre cum este tronul lui Dumnezeu. Spun şi prorocii, spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur că tronul lui Dumnezeu sunt heruvimii: „Cel ce şezi pe scaun de heruvimi”, spunem la fiecare dumnezeiască Liturghie3. Cu alte cuvinte, din prezenţa lui Dumnezeu nu lipsesc niciodată heruvimii. Ce sunt heruvimii? Sunt fiinţe superioare, imateriale şi dincolo de orice înţelegere, care înseamnă că acolo unde sunt ei, acolo e şi fiinţa lui Dumnezeu. Prin urmare, unde sunt heruvimii acolo e şi Dumnezeu; şi unde e Dumnezeu, acolo sunt şi heruvimii. Şi fiindcă ştim că făptura e plină de heruvimi, peste tot unde există heruvimi - şi ei sunt nenumăraţi - înseamnă că pretutindeni e Hristos „în asemănări”. Intr-un anume sens, se poate spune că Dumnezeu Se taie în bucăţi acolo unde sunt heruvimii.

In jurul tronului heruvimilor sunt cetele corespunzătoare ale serafimilor. Prezenţa serafimilor arată altceva. Ei sunt în jurul tronului. Heruvimii reprezintă tronul lui Dumnezeu şi în jurul lui sunt serafimii strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt...” (Is 6, 3). Ce vor să arate acum serafimii? Vor să arate că Dumnezeu este foc. Ce vrea să spună că sunt foc? Vrea să arate că serafimul e o energie a lui Dumnezeu, cu alte cuvinte că, întrucât există serafimii

In jurul lui Dumnezeu - şi ei există întotdeauna în jurul lui Hristos -, întrucât există serafimii, Dumnezeu iese oarecum din El însuşi şi prin energiile Sale necreate Se desfăşoară, umple lumea şi vine până la noi şi ne umple şi pe noi. Heruvimii arată prezenţa lui Dumnezeu şi serafimii ni-L aduc oarecum mai aproape de noi, fiindcă ne revelează extazul lui Dumnezeu, ieşirea lui Dumnezeu spre fiecare din noi.

Pe tron, iubiţii mei, şade Dumnezeu. Dar şade oare Dumnezeu? Se ridică oare Dumnezeu? Nici nu şade, nici nu Se ridică. Dar acest lucru arată o certitudine: că Dumnezeu şade astfel netulburat şi liniştit cum îl vedem în icoane, şi astfel ne descoperă următoarele: „Nu te nelinişti, Eu sunt veşnic şi permanent. Priveşte-Mă cât de simplu şi liniştit şi stabil şed pe tronul Meu, liniştit şi senin, gata să te ascult. Nu sunt silit, nu obosesc, nu plec, nu Mă ridic. Sunt aici şi te aştept, copilaşul Meu.”

Arată, aşadar, stabilitatea şi perseverenţa lui Dumnezeu, că de-abia îl căutăm, şi e întreg înaintea noastră. Prin urmare, tronul pe care şade Dumnezeu e simbolul faptului că Dumnezeu e al meu şi al tău. Stă aici gata, numai să vrem să-L avem. Şi-L avem pe cât există şi vor exista heruvimi. Şi va veni la noi şi ni Se va da, pe cât există serafimii; şi serafimii vor exista întotdeauna.

Să ne amintim şi că e Dumnezeul judecăţii şi dreptăţii şi ne aduce aminte că: „Orice vei face în viaţa ta nu intru în libertatea ta, nu vin să te iau de guler, să-ţi spun ce să faci. Dar, adu-ţi aminte, Mă vezi, sunt Judecătorul şi într-o zi cu aceeaşi linişte voi asculta şi răspunsul tău.” Arată, aşadar, că Hristos e Cel care va veni „să judece vii şi morţii” în felul în care îl vom auzi în Evanghelia Duminicii lăsatului de carne.

Iată, aşadar, măreaţa şi împărăteasca vedere a Domnului. Dreptatea Lui e arătată pe faţa Lui. Tronul Lui arată că nu-L vom pierde niciodată pe Dumnezeu. Şi dacă e Judecător e şi drept, însă ce frumos spune Psalmistui: „Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Tău” (Ps 88, 15; 96, 2). Deşi e dreptatea, spune că şi „mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Lui” (Ps 88,15).

Luaţi aminte la aceasta, iubiţii mei, fiindcă în această imagine e un înţeles atât de frumos. Mila şi adevărul vor merge înaintea Lui; cu alte cuvinte tronul, Dumnezeu sunt dreptate, dar El ţine dreptatea Lui în puterea liniştii Lui şi ce anume trimite necontenit Dumnezeu în lume ca să pregătească inimile noastre, să le curăţească, să ne dea putere şi să ne binecuvânteze? Iubirea Lui, îndurarea Lui. Fiindcă înaintea feţei Lui vor merge mila şi adevărul. Adică ne aşteaptă ca să ne judece, dar ca să ne arate în mii de moduri iubirea Lui, afecţiunea Lui, apropierea Lui. Acest lucru îl face încă de acum: trimite înainte ogarii iubirii Lui, energiile Lui dumnezeieşti: „Mila Ta mă va urma” (Ps 22, 6), mila Lui ne va urmări, ne va vâna. Acolo unde suntem, unde dormim, unde priveghem, unde păcătuim, unde gândim, reflectăm, în acea clipă Dumnezeu trimite înaintea Sa mila Lui.

Vedeţi cu câte sensuri a înconjurat Dumnezeu prezenţa Lui şi tronul Lui, acel tron Care e Dumnezeu însuşi. Şi la sfârşit va veni Judecata de pe urmă. Când la sfârşit? După ce ne vor fi vânat atât de mult mila şi harul Lui, ne vor fi muiat inima, ne vor fi mişcat şi ne vor fi făcut să ne gândim numai la El.

Astfel, avem prefigurările celei de-a Doua Veniri a Domnului nostru. In icoană, a Doua Venire a Domnului nostru e şi ea un tron, şi această icoană se numeşte „pregătirea tronului”. Aţi văzut icoana care este tocmai ceea ce aşteaptă Dumnezeu, a doua venire? Cum este? E tronul lui Hristos, dar Hristos nu e pe el. Tronul e gol sau are pe el numai Evanghelia. Tronul e gol. Priviţi iubirea lui Dumnezeu, cum ne arată toate. De pe tron lipseşte Hristos, ceea ce înseamnă: încă nu Mă înfăţişez ca Judecător, încă străbat drumurile, în casele voastre în inimile voastre, ca să vină clipa aceea.

Toate aceste reprezentări se completează unele pe altele şi ne fac să simţim în fiecare clipă a vieţii noastre pe Dumnezeu. Nu-L vedem pe Dumnezeu, nu-L auzim pe Dumnezeu, dar îl avem în toate, în orice clipă şi orice zi. Tronul aşteaptă să se umple cartea cerului, să se scrie în ea şi numele noastre, ca apoi să se facă a Doua Lui Venire.

De aceea şi spune Ioan că Fiului I s-a dat judecata „pentru că este Fiu al Omului” {In 5, 27). De ce Tatăl n-a dat judecata Lui însuşi, ci Fiului? Fiindcă Hristos e Fiul al Omului. E Fiul al lui Dumnezeu dar S-a făcut şi Fiul al Omului şi ne-a simţit, ne-a înţeles, a ostenit împreună cu noi, ne-a cunoscut, a plâns şi El împreună cu noi, a suferit, a suspinat, a pătimit ceea ce pătimim şi noi; de aceea aşteaptă şi de aceea ne va judeca El.

Câtă bucurie simt inimile noastre atunci când vedem tot acest plan al lui Dumnezeu pe care-l face pentru noi. Nu este un simplu plan, ci sunt mrejele unei iubiri îndelung-răbdătoare. Când Dumnezeu vrea, Se ridică de pe tron, când vrea, pleacă cerul şi coboară El însuşi ca să Se apropie de noi. E sponsorul nostru.

Tronul care urcă şi coboară, heruvimii şi serafimii ce arată? Arată că Dumnezeu Cel mai presus de toate şi mai înalt decât toate vine în viaţa noastră, la picioarele noastre, în măruntaiele noastre, acolo unde suntem singuri, acolo unde avem comuniune unii cu alţii, Dumnezeu însuşi vine şi intră pretutindeni. Iată, iubiţii mei, tronul lui Dumnezeu care e reprezentat de heruvimi.

Dar cine şade pe tron? Dumnezeu, desigur, Domnul. Se numeşte „Cel vechi de zile” (Dn 7, 9. 13. 22). Se numeşte şi „asemănare a unui om” (Iz 1, 5). Cum se spune şi că Dumnezeu şi cu Hristos şed pe el împreună. Adică, tronul e al lui Dumnezeu, dar Dumnezeu Tatăl îl aşază pe el pe Fiul şi un Fiu care să-L scoată de pe el pe Tatăl e ceva cu neputinţă. Pe tron e şi Tatăl şi Fiul, fiindcă sunt o singură Dumnezeire. „M-am aşezat”, spune Hristos în Apo- calipsă, „împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui” (Ap 3, 21).

De ce? De ce a şezut Fiul împreună cu Tatăl? Tatăl L-a făcut să şadă ca să ne judece, fiindcă S-a făcut Fiu al Omului, precum am explicat. Dar şi Fiul, fiindcă îşi aduce aminte că Tatăl L-a trimis din iubire părintească să Se jertfească pentru noi, şi aducându-şi aminte de iubirea Tatălui îi spune: „Şezi şi Tu, Tată veşnic, Tatăl Meu adevărat, ca să fii Judecător şi Tu împreună cu Mine”. Vedeţi cum se împletesc Cei Doi numai şi numai pentru noi.

Aşadar, tronul e al lui Dumnezeu, dar e şi al Mielului înjunghiat” (Ap 22, 1. 3; 5, 12). Şi Hristos şade ca om de-a dreapta Tatălui, şade ca „o asemănare de om”, şi acest lucru e important. De ce spun prorocii că şade ca „o asemănare de om”? Ca să ne arate că acolo pe tron nu şade numai Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, şade şi însăşi firea omenească.

Dumnezeu nu ne-a făcut numai sălaşurile veşnice, nu ne-a făcut numai cerurile şi pământul; ne-a făcut şi tronul Lui ca să fie şederea noastră, ca să ne odihnim pe el şi noi; „asemănarea de om”, Hristos, a şezut ca să şadă pe tron şi omul, firea omenească pe care a îmbrăcat-o Hristos.

Astfel, firea omenească devine părtaşă a tronului ceresc şi a puterii lui Dumnezeu. Aşadar, tronul lui Dumnezeu - şi spunem „tronul tău, Dumnezeul meu, e în veac” (Ps 44, 7) -, tronul înseamnă că trebuie să şedem acolo şi noi împreună cu Dumnezeu. Şi mai ales să devenim dumnezei şi împăraţi prin har.

Prima a şezut pe tron Născătoarea-de-Dumnezeu, „tronul însufleţit al lui Dumnezeu”, tronul în chipul focului al lui Dumnezeu, tronul de heruvimi, cel mai larg decât cerurile! O vedeţi în icoane cum şade pe tron, ca să ne arate cum vom fi întronizaţi şi noi pe tronul care e al Tatălui şi al Fiului. Dumnezeu ne oferă tronul Său.

Şi în persoana Fecioarei Maria a şezut pe tron toată firea omenească şi şedem împreună cu Hristos şi noi, şezând amândoi împreună pe acelaşi tron. Prin urmare, într-un anume fel, prin economia harului, noi şi Hristos devenim egali înaintea Tatălui ceresc. Vedeţi ce înseamnă simbolurile? Priviţi tronul! Ce cinste ne-a făcut Dumnezeu! Eu, păcătosul, eu şi Hristos, să avem aceeaşi cinste şi să fim ca egali înaintea Tatălui!

Aceasta e, iubiţii mei, chemarea noastră cerească. „Eu mă găsesc aici” înseamnă că am dreptul la tronul lui Hristos şi, prin urmare, eu însumi, întrucât şed pe el împreună cu Hristos, devin tron al lui Hristos. De aceea spune Apocalipsa: „Celui care va birui îi voi da să şadă împreună cu Mine pe tronul Meu” (3, 21). Cu Mine pe tronul Meu, ca şi cum am fi unul şi acelaşi lucru. Prin urmare, tronul e icoana slavei noastre împreună cu slava lui Hristos. Când ne gândim la slava lui Hristos, să ne gândim ce slavă ne-a pregătit Dumnezeu.

Acolo sus există 12 tronuri pentru apostoli (Mt 19, 28). Există alte 24 de tronuri pentru bătrânii Apocalipsei (4,4). Dar, „iată mulţime multă pe care nimeni nu putea să o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului îmbrăcată în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic” (Ap 7, 9). Mulţimi nenumărate vor fi împreună cu Hristos şi vom avea în inimile noastre ramuri de palmier ca semne de biruinţă. Am cerut să-L vedem pe Hristos şi cât de multe ni se descoperă înaintea ochilor noştri!

Există, iubiţii mei, o scenă mai frumoasă decât triumful eshatologic al lui Hristos? Există o scenă mai frumoasă decât cea a biruinţei noastre? De aceea, aceeaşi carte spune iarăşi: „Căci Mielul Care stă în mijlocul tronului îi va paşte pe ei şi îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (7,17). Am vorbit despre tron, dar să nu uităm că nu e numai tronul, e şi această realitate prozaică, simplă, care, oricât de mare ar fi, a fost creată pentru noi. Hristos e Păstorul nostru, ne călăuzeşte cât trăim aici. De aceea nici noi nu suntem fără El.

Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Care vor fi probleme noastre înaintea Domnului, din moment ce El ne călăuzeşte? Unde vor fi durerile noastre, unde vor fi păcatele noastre, când ne vom înfăţişa înaintea milei lui Dumnezeu? Dumnezeu le va birui, în măsura în care vom avea primirea acestei realităţi a Bisericii, aşa cum spune Scriptura. Căci aici este mila Lui care cuprinde toate. Să priveghem, şi Dumnezeu va înlătura toate piedicile! Numai să nu fim nerecunoscători. Numai să nu ne pierdem în lucruri deşarte, şi atunci Dumnezeu însuşi va rămâne înaintea ochilor noştri!

Iată, aşadar, tronul.

Arhim. Emilianos Simonopetritul

Fragment din cartea "Viata in Duh. Cateheze si cuvantari", Editura Deisis

Cumpara cartea "Viata in Duh. Cateheze si cuvantari"

Note:

2 IOANGURĂDEAUR, Omilia 1 la Isaia; PG 56,101.

3 Rugăciunea Heruvicului, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

• Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pamant
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Biserica, un pridvor al raiului
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sa murim inainte de a muri
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: