Calendarul indreptat si Pidalionul

Indreptarea calendarului, in secolul nostru, a devenit o preocupara a tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. In urma discutiilor purtate cu prilejul intrunirilor panortodoxe au ramas putine Biserici Ortodoxe care sa nu-si fi indreptat calendarul (doar 3: Biserica Ierusalimului, Biserica Ortodoxa Rusa si Biserica Ortodoxa din Iugoslavia si cateva manastiri din Muntele Athos). Aceste Biserici n-au facut inca indreptarea calendarului, dar ele se afla in deplina comuniune cu Bisericile care au indreptat calendarul, fiind semnatare a tuturor hotararilor care au dus la indreptarea calendarului.

Asa cum este bine stiut, Biserica Ortodoxa Romana, ca si alte Biserici Ortodoxe Surori si-a indreptat calendarul in octombrie 1924. Atunci o mica parte de credinciosi au ramas folosind calendarul neindreptat, fiind cunoscuti sub numele de stilisti.

Rezistenta la indreptarea calendarului stilistii si-o apara cu autoritatea colectiei de legi, numita Pidalionul, tiparit la Manastirea Neamt, in anul 1844.

Mitropolitul Veniamin Costachi a tradus si tiparit Pidalionul neutru a imbogati literatura canonica a Bisericii Ortodoxe Romane. Talmacirea s-a facut "in graba" si este "o reproducere fidela "dupa doua editii grecesti : Lipsca 1 800 si Atena 1841", cu grija de a evita toate adausurile care erau contrarii doctrinei Bisericii Ortodoxe" dupa indicatiile proin patriarhului Neofit  al  Constantinopolului.

Cele trei prefete ale Pidalionului dezvaluie piedicile, care au stat in calea tiparirii lui in limba greceasca : a) impotrivirea a doi ierarhi- proin patriarhul Constantinopolului Gherasim si proin mitropolitul Larisei Melelie, care nu acceptau tiparirea in neogreaca si sustineau tiparirea in greaca clasica : b) Editia intocmita de Nicodim Aghioritul si Agapie a fost denaturata prin adausuri "care au multe necuviinte, facute de Teocrit "statatoriul" tipografiei, ceea ce a dus la hotararea proin patriarhului Neofit sa vesteasca peste tot ca adausurile necuviincioase sa fie acoperite "cu hartie alba, ca nu cele adeva­rate cu neadevaratele adaugiri mestecandu-se, evghenia cartei sa o vatame, si in loc de folos cetitorilor, nu mica vatamare sa le pricinuiasca si trupeasca si  sufleteasca".

Mitropolitul Veniamin si Neofit Scriban, care au avut insarcinarea de a supraveghea tiparirea si trecerea in revista a textului, remarcau ca "din talcuire multe mai ca nu ar fi trebuit in limba noastra".

Pidalionul este o lucrare care poarta urmele unor interventii atat din partea autorilor, cat si a traducatorilor. Unele consideratii proprii autorilor si altele traducatorilor au fost expuse in note, dar nu intotdeauna au fost suficient de clare. Neclaritatile au fost evidente ia vremea aparitiei si au devenit cu mult mai evidente astazi. Aceste consideratii proprii au generat, prin neclaritate, o sursa de argumentare a stilistilor si se considera justificati a tine calendarul neindreptat, pentru ca asa scrie in "sfant Pidalionul" cu litera veche cirilica. De aceea, se cade ca aceste consideratii proprii ale auto­rilor si traducatorilor facute in optica secolului trecut sa fie reconsiderate si valorificate. Aceasta cu atat mai mult, cu cat ele in fond nu sunt impotriva indreptarii propriu-zise a calendarului, ci exprima purtarea de grija ca nu cumva prin indreptarea calendarului sa se faca unire cu "latinii". Desi ei singur afirma in aceasta privinta ca : "A face Pasha in aceasta vreme, ori in aceea dupa 21 a lui martie, precum fac latinii, aceasta nu este vinovatie". Indrep­tarea calendarului nu inseamna o unire cu "latinii". Propunerile ortodoxe de indreptare  a   calendarului  se  bazeaza  pe  cele  mai  bune  calcule  stiintifice.

Principiile care au unit Bisericile Ortodoxe in intalniri inter si panorto­doxe, dupa adoptarea calendarului indreptat se intemeiau pe dubla constatare : ca "unitatea Bisericii ecumenice a Rasaritului, in credinta si cult, s-a pastrat nemicsorata si nealterata" si ca "Bisericile Ortodoxe autocefale pastreaza, in acelasi timp, o permanenta legatura intre ele si colaboreaza, in temeiul dragostei care le uneste ca membre egale ale Bisericii".

"Epigrama la Sfintele Canoane" a lui Neofit Scriban este edificatoare in acest sens : Sfintele Canoane "leaga-n armonie Bisericile toate", ori Pida­lionui nu a urmarit dezbinarea, ci unirea "in armonie" a credinciosilor si a Bisericilor Ortodoxe.

In cele ce urmeaza, ne propunem sa analizam, cu multa atentie, notele din Pidalion cu privire la data serbarii Pastelui.

Pidalionul si documentele Sinodului I ecumenic cu privire la data serbarii Pastelui

Este bine sa ne reamintim faptul ca intre cele 20 de canoane formulate de Sinodul I ecumenic nu este nici unul care sa reglementeze data serbarii Pastelui. Tot ce s-a hotarat in aceasta problema s-a pierdut si lucrul acesta demonstrat istoriceste il confirma si Pidalionul, din care citam :,,. Practicalele acestuia intaiu sinod acum nu se afla nici elineste, nici latineste, ci singure acelea cate Eusebiu al Pamfiliei, Rufin,  Socrat,  Sozomen, Teodorit si  Ieronim si altii. Iar mai cu deosebire si mai ales Ghelasie Ciziceanul, care se afla in vremea lui Zenon imparatul la anul 476. Carele in urma si Episcop al Cezareei Palestinei s-au facut. acestea singure zic, se afla, cate cei mai de sus, si Ghelasie aceasta le-au scris (sublinierea noastra). Iara conscrierea (alcatuirea) lui Ghelasie, practica o numeste Nichita Honiatul, iara Fotie mai mult isto­riceasca decat practiceasca, o pomeneste, insa aceasta si Ioan Chiparisianul.

Neavand nimic de demonstrat cu privire la data serbarii Pastelui dupa Sinodul I ecumenic, autorii Pidalionului, pe langa redarea comentariului canonistilor- Balsamon, Zonara si altii- la canonul 7 al Sfintilor Apostoli au facut si prezentarea unor consideratii pretioase, care conduc la necesitatea indreptarii calendarului.

Mitropolitul Veniamin Costachi "cu obisnuita sa ravna pentru inmultirea cartilor romane" a dat titlul de Pidalion colectiei de canoane si hotarari ale Sfintei Biserici Ortodoxe de la Sinoade ecumenice si locale. Cuvantul Pidalion inseamna "carma potrivit asemanarii ce face Sfantul Ioan Hrisostom, Bisericii lui Hristos  cu  corabia".

Prefata Pidalionului scoate in evidenta cateva principii de care trebuie sa tinem seama fiind deosebit de semnificative in problema pe care o urmarim :

1.  "Biserica este sufletul carmuirei si a legilor (.)"

2.  "Clirosul trebuie a sti calea pe care trebuie sa mearga spre a nu rataci si a nu cadea in pierzare si a arata turmei calea care duce la fericire si mantuire si  a le face cunoscute legile in termeni cu care ele se inteleg intre sine".

3.  "Credinciosii  ca  intr-o   corabie  mantuitoare   de  potopul  pacatului, supt carmuirea arhiereilor si a clirului  urmatorii lui Iisus  Hristos si Aposto­lilor, prin lumina invataturilor si a canoanelor lasate de Sfintii Parinti, plutim catre limanul fericirii, giuruit de Rostul Dumnezeesc, celor ce fara prihana cugeta si umbla in voia si in legea Domnului".

4.  "Daca fiecarele din noi va face tot ceea ce poate in binele Bisericii, Patriei, omenirii, nu va pieri Cetatea noastra".

Nici nu este necesara o exegeza deosebita. Lucrurile sunt limpezi. "Bi­serica" are dreptul si datoria de a hotari in probleme de importanta vitala pentru ea. Clericii si credinciosii au obligatia de a aduce la implinire cu respon­sabilitate hotararile Bisericii. Fata de aceste principii, autorii Pidalionului nu puteau lua alte hotarari. Asa incat, in lumina acestor principii, trebuie sa explicam cele cateva note de la canonul 7 al Sfintilor Apostoli.

Canonul 7 al Sfintilor Apostoli are urmatoarea formulare : "Daca vreun episcop, ori presviter, ori diacon, Sfanta zi a Pashai mai nainte de primovereasca Isimerie cu iudeii o va savarsi, sa se cateriseasca".

Canonistii mai vechi, comentand acest canon, comentariu inserat in Pidalion Tcu titlul de "Talcuire", fac precizari care trebuie retinute:

"Primovarateca isimerie, sa face in luna martie, cand soarele intra in 1 mira a zodiei ce sa chiama berbece, nu a celui simtit si in stele, a celui ce este schimbacios, ci a celui gandit si fara stele ce este neschimbacios dupa astro­nomi" (s.n.). Deci primovarateca isimerie aceasta pentru nepotrivirea a insasi miscarei soarelui de la apusuri catra rasarituri, nu sa face totdeauna intr-una si aceeasi zi, ci in vremea Sfintilor Apostoli, era in 22 a lui martie; dupa rinduirea acestorasi Apostoli (cartea 5, cap. 17) ori dupa altii in 23. Iara in timpul I-iului Sobor a toata lumea, era in 21 martie, dupa Sevastos si altii;. Si acum in vremile noastre sa face in 11 ori in 10 a lui martie" (s.n.).

Rezulta clar: isimeria- echinoctiu cel adevarat, cel corespunzator realitatii este cel "neschimbacios dupa astronomi". Se recunoaste in acelasi timp situatia necorespunzatoare intre felul in care era ecninoctiu- isimeria de primavara la Sinodul I ecumenic- 21 martie- si cel din 11 si chiar 10 martie in vremea cand faceau canonistii comentariul.

In nota 1 de la acest canon, autorii Pidalionului gasesc potrivit sa stabileasca  4  lucruri :

1.  Pastele sa se faca totdeauna dupa isimeria primaverii;

2.  sa nu aiba loc in aceeasi zi cu pasha iudeilor;

3.  sa nu se faca chiar si nehotarat dupa isimerie, ci dupa cea dintai luna plina a lui martie, care se va intampla dupa isimerie si

4.  sa se faca in intaia duminica ce se va intampla dupa luna plina (iar aceste doua puncte le avem din predanie si nu din canon)" (s.n.).

Este necesar ca in legatura cu aceasta nota la canonul 7 al Sfintilor Apos­toli sa reliefam doua lucruri de mare importanta :

1.   Se fac unele incalcari cu privire la data Pastelui   "dar, din putina calcare nici o abatere din blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdia su­fleteasca nu urmeaza". Si folosindu-se de Sfantul Ioan Gura de Aur consem­neaza :  "Scumpatatea timpului si pandire a zilelor  Biserica  lui  Hristos  nu stie"  (s.n.).

2.  La Sinodul I ecumenic a predominat principiul unitatii si al bunei invoiri "cinstind Biserica pretutindenea pre invoire si pre unire, au primit randuiala care ei au facut". Aceasta i-a determinat pe autorii Pidalionului sa indemne staruitor sa cinstim mai mult "invoirea si unirea Bisericii decat pe pandirea vremilor (adica pe a isimeriei)".  Si folosind    iarasi pe Sfantul Ioan Gura de Aur citeaza : "Nu poarta grija Dumnezeu si Biserica pentru acest feliu de pandire a vremilor si a zilelor, decat   pentru singura unirea si pacea". "Si noi- adauga autorii Pidalionului- vedem ca isimeria a ramas cu adevarat 11 zile inapoi".

Am aratat, si revenim subliniind, ca toata grija nu era pentru posi­bilitatea indreptarii calendarului, ci pentru ca nu cumva prin aceasta sa se faca o unire cu "latinii". Nu era important daca se serbeaza Pastele dupa 21 martie, sau dupa 11 martie- "aceasta nu este vinovatie". "Vinovatie neiertata- este Bisericii Romano-Catolice- ca s-a despartit de noi".Si se accentueaza ca "a dezbina cineva Biserica si a sa impotrivi cu prigonire si a face imparacheri si despartiri si a deosebi pre sinesi pururea de obstescul Soborul Bisericii, aceasta este pacat neiertat si de prihana vrednic si are multa munca si pedeapsa". Deci sa cinstim "mai mult pre invoire decat pre amaruntimea isimeriei, care nu pricinuieste, nici la aflarea Pashai noastre vreo turburare, nici vatamare la blagocestie".

Scrisoarea Sinodului I ecumenic calre Biserica din Alexandria. Am anticipat ca intre cele 20 canoane nu avem nici unul care sa formuleze, la Sinodul I ecumenic, ceva cu privire la serbarea Pastelui.

Este bine sa subliniem si faptul ca discutiile privind fixarea datei Pas­telui, daca au fost, la Sinodul I ecumenic, de la Niceea din anul 325 au avut o  alta forma, un alt caracter, o alta prezentare. Fixarea datei Pastelui a fost ca si azi si la Sinodul I ecumenic nu o chestiune de dogma, ci o chestiune dis­ciplinara, bisericeasca prin natura ei. Rezolvarea ei a fost tratata cu autori­tate de episcopi, primii pastori ai Bisericii, investiti cu autoritatea dumnezeiasca de a conduce Biserica. Cu privire la data Pastelui, Sfintii Parinti de la Sinodul I  ecumenic nu s-au pronuntat ca la problemele privind credinta, cu formula : "Asa cum crede Biserica dreptmaritoare.", ci ei au zis : "Ceea ce urmeaza a fost hotarat de Biserica dreptmaritoare". Remarca despre aceasta diferenta de formulare a facut-o si Sfantul Atanasie.

De la Sfintii Parinti adunati la Sinodul I ecumenic a ramas consemnat in diferite scrieri principiul: Pastele sa nu se serbeze in aceeasi zi cu iudeii, ci numai in Duminica care urma dupa luna plina de dupa echinoctiul de primavara, si daca ar fi cazut odata cu pastele iudeilor sa se amane pentru duminica urmatoare.

Pentru a determina ziua Pastelui fara gres si o data in toata Biserica, Sinodul a stabilit ca Biserica Alexandriei, luand legatura cu institutul astro­nomic de acolo sa afle data echinoctiului de primavara si sa o comunice Bi­sericilor.

Hotararile Sinodului nu au prevazut toate greutatile ce puteau urma. Ceea ce a stabilit- ca data echinoctiului de primavara sa fie dupa calculele astronomice de la Alexandria- este o indicatie ca Roma si alte Biserici calculau echinoctiul alt fel decat Alexandria, iar acum se face acordul prin legea sau hotararea stabilita.

Daca nu ni s-au pastrat actele propriu-zise ale Sinodului I ecumenic privind data  Pastelui,  date pretioase aflam  din scrisorile pe care  Sinodul le-a adresat la toate Bisericile. Aceste pretioase documente ale istoriei ar trebui avute in vedere de cei care inca mai au rezerva cu privire la calendarul indreptat.

Inceputul scrisorii adresata de Sinodul I ecumenic Bisericii Alexandriei ni s-a pastrat in forma aceasta : "Bisericii Alexandriei, sfanta si mare prin gratia lui Dumnezeu si fratilor mult iubiti care locuiesc in Egipt, Libia si Pentapole, episcopii adunati la Niceea si alcatuind un mare si sfant sinod- trimit   salutare   in   Domnul".

"Prin gratia lui Dumnezeu si pe baza convocarii lui Constantin, printul scump al lui Dumnezeu, adunati din diverse provincii si cetati, si alcatuind la Niceea un mare si sfant Sinod, noi am judecat ca necesar de a va adresa scrisori a partii acestui Sfant Sinod astfel ca sa stiti ceea ce a fost propus si examinat, decretat si stabilit prin el".

"Noi va anuntam de asemeni cu bucurie ca noi am cazut de acord cu privire la Sarbatoarea Pastelui si ca, datorita rugaciunilor voastre lucrarea unirii este implinita. Astfel, fratii nostri orientali care sarbatoreau sarbatoarea cu iudeii si erau separati de voi, de Romani si de alte Biserici de la inceput,  vor sarbatori in viitor cu voi".

"Bucurati-va deci pentru ceea ce a fost in chip asa de fericit implinit pentru pacea si buna armonie care domneste, pentru inlaturarea ereziilor si primiti cu onorurile si dragostea care o merita colegul nostru, episcopul vostru Alexandru. Prezenta sa ne-a procurat o mare bucurie si fara a tine seama de varsta sa, a lucrat mult pentru a va face sa va bucurati de pace".

Aceasta scrisoare scoate in relief mobilul stabilirii datei Pastelui si : care a fost unirea in Biserica.

Scrisoarea imparatului Constantin cel Mare catre Biserici dupa tinerea Sinodului I ecumenic: Daca scrisorile Sinodului I ecumenic cum a fost cea catre Biserica Alexandriei, faceau  mai multe referiri privind si dogma si disciplina, scrisorile imparatului Constantin catre Biserici nu faceau mentiune decat asupra chestiunii pascale, astfel:. "Preocuparea mea principala este ca Biserica dreptmaritoare sa fie unita in credinta   si dragoste. Dar eu n-as putea implini acest, scop daca toti episcopii nu ar fi de acord. De aceea eu am reunit sinodul cel mai numeros, care a fost posibil si eu am asistat ca unul din voi, deoarece, eu zic cu bucurie ca sunt colegul vostru".  

"In ceea ce priveste cea mai sfanta zi a Pastelui, a fost unanim in a decide ca ea trebuie a se serba in aceeasi zi. Noi am judecat ca este necuviincios a sarbatori aceasta zi in ziua cinci iudeii si-au manjit mainile cu Sangele nevi­novat. Acceptati toate aceste hotarari cu supunere caci ceea ce s-a decretat prin Sfintele Sinoade ale episcopilor trebuie sa fie pazite ca expresiune a vointei lui   Dumnezeu.".

Deci si scrisoarea lui Constantin cel Mare precizeaza, fara alte amanunte,-ca s-a stabilit in unanimitate ca Pastele sa se serbeze in aceeasi zi si sa nu se serbeze   odata   cu    pastele   iudeilor, Bisericile carora li s-a trimis comunicari despre hotararile Sinodului I ecumenic. Dupa  Ghelasie de Cizic, hotararile Sinodului I ecumenic au fost comunicate la Roma, in Italia, in Spania si altor natiuni occidentale prin Osius, episcop de Cordoba, si prin doi preoti Viton si Vicentiu.

Bisericilor din Rasarit s-au trimis prin episcopii principali, care la randul lor au primit indicatia ca sa trimita eparhiilor sufragane, pentru ca astfel sa se pazeasca cele hotarate in toata Biserica.

Alexandru al Alexandriei le-a transmis Egiptului, Libiei, Pentopolei si altor parti pana catre India.

Macarie al Ierusalimului si Eusebiu al Cezareei le-au trimis Bisericilor din Palestina, Arabia si Fenicia.

Eustatie al Antiohiei le-a adresat Bisericilor din Celesiria, Mesopotamia   si Cilicia.

Ioan al Persiei le-a comunicat Bisericilor Persiei si Indiei celei mari. Leontie al Cezareei a transmis Bisericilor Capadociei, Galatiei, Pontului, Paflagoniei si Armeniei.

Teona al Cizicului le-a comunicat Bisericilor Asiei, Helespontului, Libiei, Cariei si in mijlocul episcopilor sufragani Eutihie al Smirnei si Marinus al Troadei.

Alexandru al Tesalonicului le-a transmis Bisericilor Macedoniei, Greciei Scitiei, Iliriei, Tesaliei, Ahaiei si altor provincii europene limitrofe.

Nunechius  al  Laodiceei   a  comunicat Bisericilor Frigiei.

Prologenius al Sardicei le-a transmis Bisericilor Daciei, Calabriei, Dardaniei si altor provincii limitrofe.

Cecilianus al Cartaginei avea grija de Bisericile Africei, Numidiei si Maritaniei.

Pistos al Marcionopolei le-a comunicat Bisericilor Misiei si altor pro­vincii vecine.

Alexandru al Bizantului trebuia sa comunice si a comunicat Bisericilor din insulele Ciclade.

Cateva consideratiuni generale in problema pascala dupa Pidalion.

Venera­bilul Mitropolit Veniamin Costachi a socotit ca, prin Pidalion, pune la indemana clerului o colectie de legi bisericesti, ca instrument de lucru in activitatea pastoral-misionara. Insa, dintr-un lucru bun, frumos si de lauda, Pidalionul a devenit in mana unor neinitiati si necunoscatori ai teologiei si invataturii Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca un lucru de ratacire, invrajbire si pacat. De la pacea si unirea in Biserica, de la ascultarea de Sfantul Sinod, de la supunerea celor putini si nelamuriti la hotararea celor ce au obligatia legala, juridica, oficiala si apostolica sa o ia, s-a ajuns la pozitie de rezistenta tocmai a celor putini si de aici la situatia de schisma si erezie a acelora.

Este stiut ca Sfintele Sinoade s-au intrunit spre a pune in lumina si pe inteles invatatura cea adevarata, spre a indrepta gresala unora care putea pereclita unitatea si pacea Bisericii. Sfintele Sinoade s-au adunat participand la ele reprezentantii legali, oficiali si autorizati ai Bisericii. Asa s-a lucrat si se lucreaza pana astazi. Niciodata nu s-au insusit hotarari decat cu majori­tatea si unanimitatea celor prezenti. Parerile izolate si cu neputinta  de  a fi justificate au ramas neacceptate. La intalnirile Bisericilor Ortodoxe Autocefale dinainte de 1924, ca si la cele ulterioare au participat, in spirit ecumnic orto­dox, reprezentantii canonici oficiali si autorizati ai Bisericilor Ortodoxe, deci ai intregii Ortodoxii. Acesti reprezentanti : patriarhi, mitropoliti, episcopi, arhierei, clerici, teologi, profesori de teologie, au chibzuit cu raspundere si demnitate pe baza de canoane, de traditie si de stadiul stiintei in care ne aflam. In cazul calendarului, au tinut seama de stadiul astronomiei, ceea ce este in deplin acord cu scrisorile Sinodului I ecumenic catre Biserica Alexan­driei.

Reprezentantii Bisericii, asa cum o arata si Pidalionul cu raspundere in fata lui Dumnezeu si in fata credinciosilor, au dreptul de a face randuiala in Biserica dupa nevoile vremii, dupa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel : "Te-am lasat in Creta, ca cele ce lipsesc sa le indreptezi si sa asezi preoti, precum eu ti-am poruncit"  (Tit  I, 5).

Nu au avut oare dreptul Sfintii Parinti ca reprezentanti canonici ai Bisericii sa randuiasca cele de nevoie in Biserica dupa intaiul Sinod ecumenic ? Oare este cu putinta ca atunci cand se observa un lucru care nu mai corespunde realitatii vremii, sa ramana neindreptat in Biserica? Ce au facut Sfintii Apostoli cand au vazut ca paganii primesc cu bucurie invatatura crestina dar vad o piedica in taierea imprejur si in tinerea randuielilor iudaice ? S-au adunat, au analizat, au hotarat cum au socotit mai potrivit pentru binele Bisericii (Fapte XV ). Oare nu tot asa au procedat Sfintii Parinti si la Sinodul intai si la celelalte sinoade ? Este mai mult decat evident ca Sfintii Parinti in calitatea lor de reprezentanti ai Bisericii s-au silit ca Biserica cu problemele ei sociale, familiale administrative sa fie "in pas cu vremea". Daca dupa 787 nu s-a mai putut tine un alt sinod ecumenic, totusi Biserica Ortodoxa a luat masuri pentru apararea adevarurilor de credinta si pentru buna randuiala in Biserica. Cum ne-am putea explica aparitia atator marturisiri de credinta ? Ne sunt atat de bine cunoscute : Marturisirea lui Ghenadie Scolarul din secolul al XV-lea, a lui Petru Movila aprobata la Iasi, in 1642, a lui Dositei Patriarhul Ierusalimului din 1672 si altele asemanatoare. Biserica nu-i statica, ea este vie, privegheaza necontenit la pastrarea adevarului, care trebuie sa lucreze in sufletele credinciosilor.

In aceasta ordine de idei si in acest context si spirit evanghelic, apostolic si sobornicesc- ecumenic s-a procedat si cu privire la calendar. Principiul care s-a urmarit si se urmareste este cel al realitatii, pe temeiul pacii si uni­tatii. De aceea, desi in de comun acord s-a stabilit ca necesara indreptarea calendarului, s-a lasat totusi la latitudinea fiecarei Biserici Ortodoxe locale sa procedeze la indreptarea calendarului, atunci cind va socoti ca timpul este cel mai potrivit. Si din 1924 pana acum Bisericile Ortodoxe autocefale au procedat, treptat, la indreptarea calendarului, astazi fiind asa cum s-a aratat doar trei Biserici Autocefale care inca nu si-au indreptat calendarul din motive locale, desi au subscris hotararile cu privire la indreptare.

Pentru toti oamenii cu mintea luminata si inima incalzita de iubire, calendarul nu este dogma sau adevar de credinta. Nu ne botezam in numele calendarului. Nu marturisim credinta in calendar. Calendarul este un mijloc de masurare a timpului, un instrument de orientare in timp. Calendarul este ca o busola sau ca un ceas care atunci cand nu functioneaza bine, trebuie si putem sa-l indreptam pentru buna orientare in timp.

Calendarul nu este un canon adica nu este fixat ca lege, ca norma de urmat in viata morala a credinciosilor. Nici un canon nu vorbeste de "sfantul calen­dar". Nici o colectie de canoane nu impune urmarea calendarului.

Calendarul nu este sfant. Fiind o alcatuire omeneasca, supus schimbarii, modificarii, oscilatiilor, fiind un mijloc de orientare in timp si nu un indru­mator pentru viata moral-religioasa a credinciosilor, el nu a fost si nu poate fi considerat sfant. Ii dam atentie, il impodobim cu chipuri ale sfintilor, adica punem pe el si icoane sfinte, dar prin aceasta cinstim icoana si nu calen­darul   ca   atare.

Nu timpul este factorul determinant in materie de praznuire, ci semni­ficatia serbarii si indicele ei de traire religioasa-morala. "Timpul, data unei praznuiri e ceva conventional si e in functie de fusurile orare ale planetei noas­tre". Principiul scos de atatea ori in evidenta de Sfintii Parinti cu privire la timpul praznuirii unei sarbatori este pacea, unitatea, buna invoirea, trairea superioara din punct de vedere religios-moral.

A avea un calendar neindreptat este o greseala mai ales cand folosirea lui se face pe motiv de dezbinare, de imperechere. A nu fi indreptat o Biserica calendarul pentru motive obiective-locale, dar a fi aderat la indreptarea calendarului, nu este pacat, nu este greseala deoarece Biserica respectiva nu s-a rupt de Trupul Bisericii Ortodoxe. A fi in cadrul unei Biserici care si-a indreptat calendarul dupa normele statornicite in consensul Bisericilor Ortodoxe, al Ortodoxiei, si a face opozitie tinand la un calendar vechi, nein­dreptat, acest lucru este greseala, este pacat, este impotrivire ca a lui Diotref (III Ioan I, 9- 10) si ca a lui Fighel si Ermoghen (II Timotei I, 15). Cei ce se impotrivesc bunelor randuieli si hotararilor Bisericii se despart de Biserica (II Tesaloniceni III, 14-15). Conducatori canonici ai Bisericii Ortodoxe au dreptul si datoria de a face indreptare acolo unde nevoia o cere. Si tocmai, cu privire la calendar, nevoia a cerut si Biserica a randuit, cu buna chibzuinta, pe temelia hotararii Sfintilor Parinti, care, pentru aflarea datei Pastelui, ca sarbatoare centrala a crestinatatii, au sfatuit sa se foloseasca datele stiintei astronomice si folosindu-le  au  statornicit indreptarea calendarului.

A ramane pe pozitia unei interpretari gresite a canoanelor, fara competenta, a unei interpretari inguste si individualiste, a unei interpretari po­trivnice Sfintei Biserici care singura are datoria si dreptul de a interpreta, de a explica si a aplica sau pune in practica canoanele, este a se situa pe pozitie de impotrivire, de franare, de schisma si pana la erezie nu este decat un pas.A ramane despartit de Biserica Mama si de fratii de aceeasi credinta, care implinesc invatatura Bisericii este o greseala cum nu poate fi alta mai mare in Biserica si pentru care insusi Pidalionul prevede pedepse maxime.

Este, la vremea noastra, oare cu putinta ca sa fie calendarul o pricina, de dezbinare in Biserica, de ura, de vrajba, o primejdie in calea mantuirii? Dreapta judecata ne raspunde : niciodata. Se cere aplicarea principiului mereu valabil in Biserica : cei putini si nelamuriti sa se supuna si sa asculte de Biserica dreptmaritoare, de Sfantul Sinod si de hotararile acestuia. Ei trebuie sa pastreze legea imparateasca, pacea si unitatea de iubire, stiut fiind faptul  ca Biserica este acolo  unde este ierarhie  canonica.

Aceste  cateva reflexii ne  duc la   stabilirea catorva puncte  de   sprijin : sa retinem ca Pidalionul este o colectiune de hotarari ale Bisericii; sa urmarim adevarata talcuire a canoanelor, asa cum o face Sfanta Biserica care le-a si formulat si asa cum o fac oamenii cei competenti si cunoscatori in materie; sa nu ne lasam antrenati in greseli care sa arate ignoranta si departare cu impotrivire la ceea ce stiinta precizeaza ca rod al ostenelilor oamenilor care urmaresc binele societatii. Sfintii Parinti au indemnat sa facem apel la stabili­rea isimeriei sau echinoctiului de primavara dupa datele astronomiei, si numai dupa aceea aplicand celelalte reguli putem fixa data Pastelui. Sa lasam ierarhia bisericeasca sa-si implineasca in mod canonic, rostul pe care-l are "de a indrepta cele ce lipsesc" (Tit I, 5) si sa nu facem dezbinari "pentru parte a sarbatorii, sau a lunii noua." (Coloseni II, 16) ; sa fim ascultatori de hotararile Bisericii si nu judecatori ai Bisericii pentru ca "cine suntem noi care judecam pe sluga straina? Domnului sau sta sau cade. Si ia sta, ca puternic este Dumnezeu a-l pune pe dansul sa stea." (Romani XIV, 4). Sa fim cat mai documentati in problema de calendaristica si sa avem mijloace suficiente. Iar mai presus de toate, buna chibzuinta, dragostea, dorinta de unire si de pace in Biserica lui Hristos trebuie sa ne calauzeasca si nu parerile personale, inguste si cu neputinta  de  a  fi  sustinute.

Cunoscand care a fost parerea Sfintilor Parinti la Sinodul I ecumenic in problema datei serbarii Pastelui, cunoscand scrisorile Sinodului I ecumenic si ale imparatului Constantin cel Mare, precum si explicarile canonistilor si ale traducatorilor, care au tiparit Pidalionul, si convinsi fiind ca toate sunt intr-un consens unanim cu privire la sarbatoarea invierii, sa ne intarim si mai mult convingerea ca suntem si trebuie toti sa fim pe calea cea dreapta si bineplacuta lui Dumnezeu, pe calea Bisericii, care "este sfanta si fara priha­na" (Efeseni V, 27), "stalp si intarire a adevarului" (I Timotei III, 15).

Trebuie sa mai retinem ca toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, fie ca au trecut la indreptarea calendarului, fie ca inca nu au putut face acest lucru stau in stransa legatura dogmatica, canonica si cultica. Bisericile Ortodoxe, care au indreptat calendarul ca si cele care nu l-au indreptat se respecta reciproc. Nici o Biserica insa nu recunoaste fractiunile care se nasc in unele Biserici desi acestea  ar vrea sa aiba  recunoasterea  altor Biserici  Ortodoxe.

Prof. I.  Ivan

.