Slujbele din perioada Triodului sunt niste adevarate cateheze liturgice; imnele si cantarile liturgice din aceasta perioada infatiseaza o invatatura duhovniceasca deosebit de inalta, menita sa ne calauzeasca in efortul nostru ascetic, spre despatimire. Pentru ca lupta cea duhovniceasca sa fie purtata bine, ostenelile noastre trebuie sa izvorasca din dreapta credinta si din dragoste de Dumnezeu.
In aceasta perioada sfanta, invataturile dogmatice nu sunt niciodata separate de cele duhovnicesti, dogmele credintei avand rolul de a inviora viata ascetica. Majoritatea slujbelor din aceasta perioada amintesc de Adam, stramosul nostru, care a cazut in pacat si s-a pocait cu lacrimi, la poarta raiului. Amintirea acestui lucru ne este de folos noua, care, dupa ce i-am urmat lui intru pacat, trebuie sa ii urmam acestuia si intru pocainta si viata curata.
Suntem liberi si deplin sanatosi numai in comuniune reala Dumnezeu, Izvorul Vietii; numai luptand si biruind patimile vom putea sa participam cu toata fiinta noastra la Patimile si Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos; ajungem la cunostinta Adevarului numai in masura in care ne curatim de pacate.
Noi suntem Adam cel cazut
Adam a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, adica nepatimas si liber, insa pentru a se statornici intru nemurire, era nevoie ca acesta sa isi exercite libertatea in bine, pazind singura porunca primita de la Creatorul sau. In acea stare de curatie, omul era cu adevarat stapan peste toate fapturile lui Dumnezeu de pe pamant. "Facatorul meu, Domnul, luand tarana din pamant si insufletindu-ma cu suflare de viata, m-a mangaiat si m-a cinstit a fi stapanitor celor de pe pamant si concetatean impreuna cu ingerii".
Diavolul insa, fiind gelos si invidios pe starea imparateasca a lui Adam, care ducea pe pamant viata ingereasca, a propus Evei indumnezeirea, prin urmarea poftei si a placerii. "Roaba s-a facut Eva pentru rod; vezi, suflete al meu, sa nu te amagesti si tu, de te va ispiti sarpele candva, sfatuindu-te sa mananci roadele placerii." Indemnat de femeia sa, Adam a gustat si el din rodul oprit, privind spre "indumnezeirea cea mincinoasa" propusa de diavol.
Adam si Eva au fost dezbracati de Lumina care le acoperea goliciunea si au fost izgoniti din rai. "Sezut-a Adam in preajma raiului si, de goliciunea sa plangand, se tanguia: Vai mie, celui ce m-am supus inselaciunii celei viclene si am fost furat de ea si de marire m-am indepartat! Vai mie, celui dezbracat de nevinovatie si lasat in saracie! Ci, o, raiule, de acum nu ma voi mai desfata intru dulceata ta! Nu voi mai vedea pe Domnul si Dumnezeul si Ziditorul meu; caci in pamant voi merge, din care am fost si luat!"
Urmarea directa a caderii lui Adam si a izgonirii acestuia din rai este moartea, care va ramane legata esential de natura umana, pana la sfarsitul lumii. "Eu, care odinioara eram imbracat in slava nemuririi, port acum, ca un muritor ticalos, pielea mortii." Moartea nu trebuie vazuta insa atat ca o pedeapsa, cat ca un semn al iubirii lui Dumnezeu, care a pus astfel o limita pacatului, impiedicandu-l sa devina nemuritor.
Adam purta in sine intreaga umanitate, adica pe tot omul care s-a nascut si inca se va mai naste in lume, pana la sfarsitul acesteia. Adam era ipostasul unic al naturii umane. Toti oamenii din toate timpurile si din toate locurile sunt uniti ontologic unii cu altii, prin participarea lor comuna la unicul Chip; efortului duhovnicesc al tuturor este acela de a curati acest chip, intinat de Adam. Prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu, iar mai ales prin iubirea de vrajmasi, omul poate sa biruiasca egocentrismul in care a fost aruncat de pacat si sa atinga unitatea naturii umane, adica sa vindece "chipul", mergand spre "asemanare".
Fiecare dintre noi recapituleaza intru sine intreaga natura umana. Unitatea naturii umane este o invatatura de baza a Bisericii Ortodoxe, numai prin aceasta putandu-se intelege universalitatea pacatului stramosesc (in Adam) si a universalitatii mantuirii, prin si in Hristos. In aceasta privinta, un batran din Pateric zicea: "Douazeci de ani am luptat impotriva unui singur gand, ca sa-i vad pe toti oamenii ca pe unul singur."
Sfintii Parinti marturisesc ca, in Adam, noi insine am cazut si am pacatuit inaintea lui Dumnezeu. Suntem astfel responsabili pentru neascultarea lui Adam, pe care putem sa o vindecam, prin ascultarea noastra. Aceasta responsabilitate poate fi asumata de bunavoie insa numai prin pocainta, in urma unui indelungat efort de curatie de patimi. Abia constientizandu-ne pacatele personale, vom putea sa le vedem pe acestea ca pe o actualizare a caderii lui Adam si sa ne simtim responsabili pentru pacatele tuturor oamenilor.
"Pe toti credinciosii, noi, cei credinciosi, trebuie sa ii vedem ca pe unul. Am vazut un om care, pentru cei ce cadeau in cuvant sau in fapta sau staruiau in rele, intr-atat suspina si se intrista, incat se parea ca numai el cu adevarat trebuia sa dea socoteala pentru toti aceia si sa fie predat osandei." (Sfantul Simeon Noul Teolog).
Daca am cazut impreuna cu Adam, sa ne si pocaim impreuna cu el !
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Despre creatie, caderea omului, rai si iad
Publicat in : Interviuri -
Boala si moartea sufletului
Publicat in : Morala -
Despre desfraul Europei
Publicat in : Credinta -
Cugetari despre infailibilitatea europeanului
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.