De ce spune Hristos ca n-a venit sa aduca pace, ci sabie?

De ce spune Hristos ca n-a venit sa aduca pace, ci sabie?

"Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie". Matei 10, 34

Cuvintele "Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie", ridica in noi semne de intrebare. Cunoastem ca Hristos ne-a indemnat sa fim tot timpul in pace cu semenii, a rostit de multe ori ca ne daruieste pacea Sa, iar acum spune ca nu a venit sa aduca pacea, ci sabia. Ca sa nu ne tulburam si sa intelegem corect aceste cuvinte, vom lua in discutie talcuirile Sfintilor.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca prin aceste cuvinte Domnul ii mangaie pe ucenicii Sai, spunandu-le: "Sa nu socotiti ca voi sunteti pricina dezbinarii dintre oameni; Eu sunt Cel Ce fac aceasta, pentru ca sufletul oamenilor e asa! Nu va tulburati, dar, ca lucrurile se intampla impotriva asteptarilor voastre. Pentru aceasta am venit ca sa aduc razboi. Aceasta-i vointa Mea. Nu va tulburati, dar, daca pamantul este plin de razboaie si de intrigi. Cand va fi dat la o parte ceea ce-i mai rau, atunci cerul se va uni cu ceea ce-i mai bun".

Deci, sabia despre care vorbeste Mantuitorul este sabia persecutorilor impotriva adevarului mantuitor. Asadar, cel ce crede in Hristos si Ii urmeaza nu poate avea viata linistita alaturi de cei care nu cred sau nu Ii urmeaza.

In astfel de situatii, suntem chemati sa ridicam mana asa cum a ridicat-o Sfantul Apostol Petru cand se afunda in mare si sa strigam lui Hristos din toata fiinta noastra: "Doamne, ajuta-ma!". Si Mantuitorul ne va lua de mana si ne va izbavi de orice lupta si nedreptate.

Deci, nu Mantuitorul naste conflictul, insa venirea sa in lume genereaza acest conflict pentru ca lumea se afla sub o alta stapanire, a celui rau.

In alte talcuiri, sabia despre care vorbeste Hristos este sabia Duhului, care desparte adevarul de minciuna. In acest sens, Sfantul Nicolae Velimirovici spune:

"Asa a grait Domnul. A se citi: Nu am venit sa impac adevarul cu minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, bestialitatea si omenia, inocenta si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie, ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece. Cu ce sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului. Ori cu sabia cuvantului Lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindca adevarul este cuvantul Lui Dumnezeu, si cuvantul Lui Dumnezeu este adevarul".

Daca in Evanghelia dupa Luca, capitolul al XXII-lea, versetul 36, Mantuitorul isi sfatuieste discipolii sa se inarmeze cu sabii: "cel care nu are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere", o face in sensul de a-i ridica pe cei ce lenevesc sa se inarmeze impotriva raului. Aici este vorba de sabia duhovniceasca. Sfantul Apostol Pavel indeamna crestinii sa aiba credinta drept aparatoare in lupta cu cel rau, zicand: "in toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu" (Efeseni 6, 16-17).

In concluzie, cel care crede in Hristos nu este chemat sa foloseasca sabia in numele Sau. Sa nu uitam ca in Gradina Ghetsimani, atunci cand Domnul a fost prins spre a fi dat mortii, Mantuitorul ii spune lui Petru ca "toti cei care scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26, 52). Deci, nu raspunzand la rau cu rau, vom iesi biruitori. Din acest motiv, Biserica ne indeamna sa ne iubim unii pe altii si sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi.

Adrian Cocosila

 

Pe aceeaşi temă

23 Ianuarie 2019

Vizualizari: 3417

Voteaza:

De ce spune Hristos ca n-a venit sa aduca pace, ci sabie? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact