Ceea ce numim “obisnuinta” este in fapt o realitate destul de complexa, prin care mintea noastra se adapteaza la realitatile exterioare. Aceasta abilitate face ca omul sa fie deosebit de adaptabil, sa se “poata obisnui cu orice”, dupa o zicere binecunoscuta. Este mecanismul sadit de Dumnezeu in noi, prin care abordam in liniste procesele pe care le cunoastem, prin care devenim mai eficienti in munca pe care o depunem, prin care facem fata mai usor la situatiile intalnite.

Dar exista un domeniu in care este bine sa nu cunoastem aceasta obisnuinta: acela al raului. Spun Sfintii Parinti ca mai rea decat pacatul – cu mult mai rea – este obisnuinta cu savarsirea acestuia, familiarizarea cu el. In cazul luptei duhovnicesti, aceasta obisnuinta produce patima, o invartosare in rau care devine aproape ca o a doua natura.

Dar nu doar in cazul pacatului personal este nociva obisnuinta. La fel de nociva este si in cazul raului exterior noua, cel care se petrece peste tot si tot timpul in lume, si pe care astazi, datorita mediului tehnologic, il cunoastem mult mai extensiv. Ne inconjoara la tot pasul: fie ca este o stire despre inundatiile din Gorj, fie ca este vorba despre patru copii ucisi miseleste pe o plaja din Gaza, sau despre un avion civil doborat in tara vecina. Ca se intampla in satul vecin sau pe cealalta parte a globului nu mai este de mult relevant – tot raul este destinat sa ne patrunda in minte, prin televizor, internet, ziar etc.

Si ne obisnuim. “Azi-noapte inca 15 copii au fost ucisi in Gaza” ... “Tirurile de artilerie au lovit o casa in apropiere de Donetsk. Intreaga familie a fost ucisa”... “Casa lui a fost luata de viitura in timp ce dormea”... “Autocarul in care se aflau a intrat in derapaj si a cazut in prapastie”. Dupa o perioada, aceste titluri ingrozitoare, care alteori ne-ar fi cutremurat, care ar fi produs in noi tristetea pentru copiii ucisi, pentru drama parintilor, pentru nedreptatea de a fi calcat in picioare de puternicii lumii, toate acestea devin obisnuinta, nu mai produc in noi decat un ecou indepartat. In avalansa informationala, in care ne silim sa ne concentram atentia pe interesele noastre (deseori egoiste), raul ne intra in minte si ramane acolo, neexorcizat.

Ca devenim insensibili este putin spus. Cel mai grotesc este ca devenim inumani. Trecem pe langa oameni mutilati si intoarcem privirea. O mana de om murdara se intinde spre noi si nu mai vedem decat murdaria. Dupa o vreme, intoarcem spatele oricui si oricand, atata timp cat respectiva persoana nu ajuta intereselor proprii.

Acesta este efectul social al expunerii necontrolate la rau. Zice psalmistul: “Fereste-te de rau si fa binele. Cauta pacea si o urmeaza pe ea”. Iar Sfintii Parinti ne invata sa ne oprim din pomenirea raului, pentru a nu-i permite sa se extinda in lume prin noi. Nu-i vorba aici de un indeferentism, de intoarcerea noastra cu spatele la problemele lumii. Din contra, Sfintii Parinti stiau ca expunerea necontrolata la rau functioneaza ca un tratament de de-sensibilizare, si deci trebuie evitata ca o masura terapeutica.

Trebuie deci sa fim selectivi cu privire la raul la care ne expunem. Sa ne expunem insa la raul impotriva caruia putem lupta. Cand suntem pusi in fata lui, sa ii contrapunem in mod activ lucrarea lui Hristos – numai asa ne va folosi la ceva faptul ca il primim in mintea noastra. Altfel, vom deveni din ce in ce mai obisnuiti cu raul impotriva caruia nu luptam (desi el se lupta cu noi), raul care ne macina in suflet, cuibarindu-se si lucrand la pierderea propriei umanitati.

Paul Cocei

• Unde este Dumnezeu acolo este tot binele
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• De ce oamenii, desi cunosc binele, nu il faptuiesc?
  Publicat in : Credinta