Refuzul spovedaniei prin "imaculata conceptie de sine"

O alta situatie de refuz psihologic si duhovnicesc (a unei relatii cu Duhul Dumnezeului Celui Viu si cu Adevarul Sau) se petrece in cazul refuzului spovedaniei, cu urmatoarea justificare, frecvent intalnita, prevalent la barbati (care, evident, si la Dumnezeu se raporteaza tot „barbateste"!): "- La ce bun sa ma spovedesc? N-am nici un pacat. Ce, popa nu e tot om? De ce trebuie sa ma spovedesc la el? Asta-i treaba de muieri. Mai bine stau de vorba eu singur cu Dumnezeu si am rezolvat problema!?" Sigur ca si aceasta ar putea fi o posibilitate, dar problema ramane. Ca si in cazul esecului tentativei de autovindecare (si comutarii ei in patologic), in acest caz avem de a face cu un esec al tentativei de (auto)deculpabilizare.

Nu-i suficient sa te (auto)justifici sau sa adopti „politica pisicii", de a aduna mizeria sub covor, pentru ca tocmai pe acest mecanism se bazeaza si refularea.

Crusta prinsa deasupra culpelor morale nu vindeca plaga, ce risca sa „cangreneze" in strafundurile constiintei umane, oricat ne-ar fi de incomod sa recunoastem o asemenea realitate.

Rana e inca „vie", nu s-a cicatrizat. Atat din punct de vedere psihologic, cat si duhovnicesc, solutia nu consta in tainuire, ci tocmai in destainuirea psihoterapeutica sau sacramentala a problemelor ce provoaca acel disconfort sufletesc.

Ma voi referi la un caz emblematic. Incepem o discutie (cu un prieten), intr-un context cu totul diferit de biserica sau de psihoterapie, pe tema spovedaniei, exact de la premisa evocata mai sus. "- Ce sens are sa ma spovedesc, imi spune prietenul? Eu n-am nici un pacat." (scenariul tipic de mai sus). Dupa care, din vorba in vorba - stiind ca am facut o formare in psihoterapie - ma intreaba: „- Cu ce ma poate ajuta (atentie, el „Gigi-Durul" n-avea nevoie de nici un ajutor!) pe mine un popa sau un psihoterapeut? ", o spune emfatic.

Fara a intra in detalii „savante", i-am explicat pe scurt despre faptul de a fi ascultat pana la capat cu problemele tale personale si despre „descarcarea sufleteasca", traduse: in termeni psihologici prin "katarzis" (eliberare sufleteasca, iar in spovedanie prin „dezlegarea (iertarea) de sus". Am insistat putin tocmai pe aceasta distinctie fundamentala intre psihoterapie si spovedanie: daca in primul caz te poti simti (si face) „bine", in cel de-al doilea caz primesti si iertarea (dezlegarea) pentru culpele personale.

La care, brusc s-a petrecut o rasturnare de situatie: „- Oare eu mai pot fi iertat vreodata?, izbucneste prietenul, ca tare as vrea sa ma spovedesc (el, care initial se parea ca nici sa n-auda de spovedanie!), pentru ca nu m-am spovedit niciodata si port in suflet un mare pacat, pe care n-am avut niciodata curajul sa-l marturisesc cuiva!?" Si, dintr-o data s-a pornit sa se deschida sufleteste (cum ti-ai da drumul pe o partie de bob), fara sa mai astepte momentul sau cadrul specific spovedaniei sau psihoterapiei. A urmat si acel moment, la vremea cuvenita, cu toate cele de „rigoare", dupa care, spovedit in tihna si impartasit, in sfarsit si-a putut afla linistea sufleteasca, dupa ani de zile de mare zbucium interior. De-acum „ghiata s-a spart", prietenia s-a transformat si intr-o relatie duhovniceasca fireasca.

"Refuzul" lui initial era de fapt o cerere disperata de ajutor. De ani de zile nu gasea modalitatea de a se adresa cuiva, pentru a nu fi judecat, criticat, dascalit etc, asa cum se petrece adeseori in cazul unor atitudini neprofesioniste atat in medii teologice, cat si in unele situatii „terapeutice". Omul de fapt tatona psihologic „terenul", sa vada daca „tine", daca se poate incredinta sufleteste unui om, daca poate descoperi un om care sa-l asculte pana la capat, sa-l lase sa spuna ceea ce are el sa spuna, nu ceea ce ar vrea sa auda preotul sau terapeutul, sa nu-l „contreze", sa nu-i ceara nimic, sa-l lase pur si simplu sa fie asa cum e el. De-abia de aici lucrurile pot incepe. De pe pozitii de superioritate, omniscienta, „dascalie", "atitudine de tribunal" etc. nu se pot face: nici duhovnicie, nici psihoterapie.

Parintele Eugen Jurca

Extras din lucrarea "Spovedanie si psihoterapie - interferente su diferente", Editura Despina

.

• Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
  Publicat in : Acatiste
• Spovedania si iertarea pacatelor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti