Am văzut mulți oameni dezamăgiți de modul în care comunică oamenii pe facebook. Acolo găsesc exprimate asemenea uri și batjocuri batjocuri la adresa unor semeni ai lor, încât nu și le-ar fi închipuit posibile. E o asemenea revărsare de ură, ne sunt servite asemena dejecții, încât devii foarte pesimist în privința naturii umane. Cum este posibil așa ceva? Ar trebui să ne îngrijorăm?
Facebook nu oferă un mod de comunicare, oricât ni s-ar părea de evident contrariul. Oamenii vorbesc între ei pentru că se cunosc, împărtășesc gânduri, idei, sentimente, se pot certa sau iubi prin cuvintele pe care le spun. Stau față către față sau, atunci când nu se întâlnesc, convorbirea este intermediată de hârtie, de telefon. Comunicare e posibilă pentru că cei care participă la ea se au în vedere unul pe altul, fie direct, fie prin intermediari oferiți de tehnică. Pe facebook nu mai ești în fața unui om, ci a unui ecran. Iar asta ne schimbă radical comportamentul, în sensul că ne absolvă de datorii morale, de etică, de toate reținerile pe care prezența reală a cuiva le-ar fi putut aduce. Celălalt nu mai e real, se abstractizează, devine un nume oarecare, eventual asociat cu o poză, astfel că poți spune orice pe seama lui.
Să vezi fața unui om îți impune o anumită cenzură în vorbele pe care i le adresezi. Dacă ai un prieten credincios nu mă aștept să îi spui în față că este un habotnic, un înapoiat, un prost, înșelat de popimea care vrea să îi ia banii și să îl țină în ignoranță. Iar asta nu e tot, există și ipostaze mai grave de atât. A fost cazul când unor femei violate despre care unii comentatori au spus că ele sunt de vină pentru că i-au provocat de violatori. Unora care au fost excrocați li s-a spus că ei sunt de vină pentru că au fost fraieri și nu au știut să se ferească. Alții care au murit striviți de copaci în timpul furtunii au fost făcuți proști pentru că nu s-au ferit atunci când a venit furtuna. Aceste comentarii au fost posibile, cred eu, pentru că nu exista o legătură directă între cel ce suferă și comentatorul de pe margine. Însă dacă s-ar afla în fața acelor victime, sunt sigur că ar ezita extrem de mult înainte de a spune aceleași cuvinte. Libertatea umană începe acolo unde îți cenzurezi pornirea de a face rău, nu când îi dai drumul să se manifeste oricum.
Adică oamenii nu sunt atât de răi pe cât par în rețelele de socializare. Asta nu înseamnă însă că sunt mai buni. Rețelele de socializare, prin faptul că fac întâlnirea virtuală iar nu reală, lasă să iasă la suprafață toată răutatea din om, așa cum este expandată de exemplul altora pe care îi urmăm. De obicei ne lăsăm influențați de mediul în care trăim, într-o proporție mult mai mare decât am fi dispuși s-o recunoaștem, dar în continuare purtăm responsabilitatea actelor noastre. Sunt ele făcute sub impulsurile primite din exterior, dar eu rămân cel care hotărăsc să las liber acel impuls sau îl țin în frâu. Răutatea din mediul virtual este și ea tot virtuală. Se poate însă transforma oricând întruna reală. Așa cum pot să am un prieten pe facebook și să mă întâlnesc cu el și în viața reală, răutatea de pe net se poate întrupa în acțiunile mele necugetate. Ba chiar răul poate lua naștere mult mai repede acolo, pentru că lipsește rușinea pe care aș avea-o întâlnind un om în mod direct, față către față.
Internetul oferă un canal de propagare foarte rapidă a informației. Din păcate însă, în lumea noastră căzută, răul se propagă mai repede decât binele, pentru că pare mai interesant, mai excitant, oferă mai multă adrenalină, te face să pari puternic, să aparții celor ce au dreptate și domină. Când dispare rușinea e mai ușor să îi spui unui om cât este de prost sau sâ-l jignești în alt fel, decât să-l compătimești sincer, să-l înțelegi și să îi spui o vorbă bună. Răul pare mai atractiv, iar binele e plictisitor. Răul se propagă printr-un efect de gloată, în care fiecare comentator vrea să pară mai dur, mai inteligent, superior celui pe care îl jignește.
Ceea ce se petrece pe rețelele de socializare, („socializare” pare un nume stupid în acest context) este sinonim cu îndoctrinarea. După lecții învățate pe de rost, un om putea să-l omoare pe altul pentru că era evreu, sau pentru că era burghez, sau intelectual, sau chiabur, sau muncitor, sau nu era suficient de comunist. Se poate ajunge și acum în același punct, mult mai ușor decât în trecut, dar cu consecințe la fel de dezastruoase. Există o seducție a ideologiei, care poate lua formele binecunoscute din nazism și comunism, dar poate să apară același efect și prin intermediul unor explicații simpliste, de tipul: „dacă te declari credincios înseamnă că ești un prost manipulat de popi”.
Ca să nu cădem în această spirală a răului, fie ca victime, fie ca agresori, trebuie să ne amintim mereu că omul este chip al lui Dumnezeu. Numai această demnitate supremă îl poate apăra pe un semen al meu. Toate ideologiile, chiar și cele mai umaniste, au scăpările lor. Tot ce este omenesc are limitele omenescului și nu ne poate salva. Chiar și religia transformată după chipul omului poate fi o ideologie. Doar apelul la transcendent, să văd în om un fiu adoptiv al lui Dumnezeu, îl mai poate salva pe acesta de alunecarea spre rău. Numai imaginea creștină a omului ne poate apăra, asta doar cu condiția ca încă să o mai păstrăm.
Paul Curca
Paul Curca
-
Problema raului
Publicat in : Credinta -
Despre rau
Publicat in : Interviuri -
Intoarcere la problema raului
Publicat in : Credinta -
Problema raului
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.