Intaiul canon al praznicului Adormirii Maicii Domnului
"Impodobita cu dumnezeiasca slava, sfintita si laudata pomenirea ta, Fecioara, pe toti credinciosii la veselie i-a adunat, conducand Mariam cu timpane si cu hore, si cantand Unuia Nascut al tau, caci cu slava S-a preaslavit."
Melozii se adreseaza Stapanei Nascatoare de Dumnezeu si rosteste acest irmos zicand: O, Pururea Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, sfintita si preastralucita pomenire a Adormirii tale este impodobita si straluceste de slava lui Dumnezeu asa cum se cuvine. Pentru ca Nascatoarea de Dumnezeu este casa a lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iezechil plina de slava lui Dumnezeu, "Si a vazut, si iata plina de slava era casa Domnului" (Iez. 43, 5), pentru aceasta si pomenirea Nascatoarei de Dumnezeu trebuia sa fie impodobita cu slava lui Dumnezeu. De aceea, astfel fiind ea, a adunat pe toti credinciosii crestini ca sa se desfete duhovniceste. Caci, daca dreptii sunt laudati intru pomenirile lor, se desfata popoarele, dupa cum spune Solomon, "Cand dreptii sunt preamariti, se bucura poporul" (Pilde 29, 2), cu cat mai mult se cuvine sa se bucure popoarele, atunci cand este preamarita Adormirea celei care este mai presus decat toti dreptii din veac, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu?
Asa cum fii lui Israel, atunci cand au iesit neudati din Marea Rosie, s-au impartit in doua coruri, de barbati si de femei, iar mai mare peste barbati era Moise, si peste femei Mariam -"Atunci a luat Mariam proorocita, sora lui Aaron, timpanul in mana sa, si au iesit dupa dansa toate femeile cu timpane si dantuind. Si raspundea Mariam inaintea lor: Sa cantam Domnului, caci cu slava S-a preaslavit!" (Ies. 15, 20) -, tot asa si crestinii adunati astazi spre pomenirea ta, Nascatoare de Dumnezeu, canta imn de biruinta Unuia Nascut Fiului tau cu dansuri duhovnicesti si cu timpane (adica fiind morti celor pamantesti pentru infranare, caci timpanul este din piele de animal mort, dupa cum interpreteaza marele Vasiie). Si Mariam conduce cantarea lor.
Iar Melodul aminteste nu pe Moise, mai marele barbatilor, ci pe Mariam, conducatoarea femeilor, pe de-o parte ca sa arate ca cea preaslavita de noi astazi este o femeie, pe de alta parte, si ceea ce este si mai important, ca cea de atunci conducatoare a cantarii se numea Mariam, dar si cea care acum conduce cantarea se numeste Mariam, care se talcuieste "Stapana". Caci Mariam, sora lui Moise a fost "tip" (model), dupa feciorie, al Maicii lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Grigorie de Nyssa, pentru ca si ea a ramas fecioara si pentru aceasta si aceea si aceasta au fost numite Mariam. De acord cu sfintitul Cosma zice si Ioan Damaschinul, praznuind astfel: "impreuna cu proorocita Mariam, o suflete preatinere, cu timpane sa cantari, omorand organele cele pamantesti! Caci acesta este Timpan tainic!". Dar praznuieste si Andrei Cretanul astfel: "incepeti cu cantare si chimvale, sunati, preamariti, cantati! Ridica, ridica Mariam timpanul si iesi in intampinare cu fecioarele".
"Cetele nematerialnice au petrecut in Sion dumnezeiescul tau trup cel mergator la Cer, si de indata adunandu-se de la margini multimea apostolilor, a stat inaintea Nascatoarei de Dumnezeu, cu care, Preacurata Fecioara, cinstita pomenirea ta slavim."
Exprimarea "au petrecut" este poetica -Melodul preluand-o de la Homer, deschis impodobirii scrierilor sale si cu cuvinte din afara -, si inseamna "au avut grija/au supravegheat", format fiind din prepozitia "de pretu-tindeni/de-jur-imprejur" si din verbul "ma straduiesc/ma ingrijesc de ceva". Spune asadar sfintitul Cosma: "O, Nascatoare de Dumnezeu, cetele ceresti ale nematerialnicilor ingeri "supravegheau" si "aveau grija" de dumnezeiescul tau trup in cetatea Sionului, cand ti-ai dat preasfintitul tau suflet in mainile preaiubitului tau Fiu". De aceea a spus Ioan Damaschin: "Nematerialnic si nevazut inconjoara cu grija ingerii trupul Nascatoarei de Dumnezeu datator de viata si primitor al Vietii, supusi stand langa Maica Stapanului lor" (Cuv. la praznicul Adormirii Maicii Domnului, al carui inceput este "Obicei este celor ce din dragoste..."). Iar ceata Apostolilor, adunata indata de la marginile lumii, unde se risipise predicand cuvantul Evangheliei, a stat inaintea ta.
De aceea, Ioan Damaschin praznuieste astfel aceasta adunare a Apostolilor: "Pe Apostolii imprastiati in tot pamantul, spre pescuirea de oameni prin preaarmonioasele si de multe feluri glasuiri ale Duhului, dumnezeiasca porunca, ca o oarecare plasa pescareasca sau nor, spre Ierusalim i-a impins, strangandu-i si adunandu-i de la marginile pamantului ca pe oarecare vulturi... Dupa datorie s-au infatisat asadar martorii oculari si slujitori ai Cuvantului si ai Maicii Lui, ca sa ia mostenire preapretioasa binecuvantarea ei. Caci cine se indoieste ca este izvor al binecuvantarii si revarsare a tuturor bunatatilor?" (Cuv. al carei inceput este "Nu este nimeni dintre oameni..."). Dar si Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, in timpul celui de-al IV-lea sinod ecumenic de la Calcedon, intrebat de imparateasa Pulheria, care cauta trupul Maicii Domnului, a raspuns urmatoarele: "Toti Sfintii Apostoli, dupa ce au parcurs intreaga lume spre mantuirea neamurilor, s-au adunat in Ierusalim, adusi indata pe sus" (din aceeasi cuv. a Sfantului loan Damaschin). Adauga Melodul: impreuna cu ingerii si Apostolii preamarim si noi, crestinii, Nascatoare de Dumnezeu, cinstita pomenire a Adormirii tale datatoare de viata. Si aceasta o facem dintr-o necesitate a noastra indispensabila, pentru ca prin mijlocirea ta ne-am bucurat de toate bunatatile de la Dumnezeu.
"Rasplatiri de biruinta ai luat asupra firii, Preacurata, pe Dumnezeu nascand, insa urmand Facatorului tau si Fiului, mai presus de fire te-ai supus legilor firii. Pentru aceasta dupa ce ai murit, ai inviat, cu Fiul tau in veci vietuind"
Contempland Ierarhul Cosma cu vederea stravazatoare a cugetarii minunile si faptele minunate mai presus de fire, care au urmat Nascatoarei de Dumnezeu, se intoarce catre ea prin acest tropar si zice: O, Preacurata cu mintea si cu sufletul si cu trupul, cea care singura te-ai aratat pe pamant desavarsire a nevinovatiei si a curatiei, tu, primind si nascand pe Dumnezeu Cuvantul, ai inaltat multe rasplatiri si trofee de biruinta impotriva firii. Caci ai biruit firea, primindu-L in panteceie tau fara samanta barbateasca! Ai biruit firea, ca fara oboseala L-ai purtat in pantecele tau timp de noua toni!
Si, desi Pruncul a avut toate cele firesti trupului Sau purtator de dumnezeiesc ipostas, greutate si oboseala nu ti-a provocat! Ai biruit firea, pentru ca ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul fara dureri ale pantecelui, fara lauzie si fara stricaciune, caci Cel din tine nascut, Dumnezeu Cuvantul, dupa cum te-a aflat fecioara, tot asa te-a lasat fecioara, ca sa ramai Pururea Fecioara. Tu esti poarta cea inchisa pe care a vazut-o mai inainte lezechil: "Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa!" (lez. 44, 2). Desi ai adunat atatea trofee de biruinta impotriva firii si chiar si firea mai intai ai biruit-o prin vietuirea ta, mai apoi, la sfarsitul vietii, ai imitat chiar pe Facatorul si Dumnezeul tau. Cum?
Asa cum El S-a supus mortii (caci a avut trup muritor), la fel si tu, Nascatoare de Dumnezeu, te-ai supus mortii. Si precum Acela S-a supus legilor firii, murind, dar totusi biruind firea, pentru ca dupa trei zile a inviat din mormant, la fel si tu, Preasfanta, te-ai supus legilor firii, biruind firea, pentru ca dupa trei zile de la moarte, s-a unit iarasi preasfantul tau suflet cu preacuratul tau trup, si astfel ai inviat si, inviind, ai fost inaltata impreuna cu trapul la ceruri, iar acum petreci vesnic si esti impreuna preamarita cu Fiul tau. Si astfel, in acest mod suprafiresc murind si inviind, Fecioara, nu ai fost biruita de fire, ci iarasi ai biruit firea, si iarasi ai inaltat rasplatire de biruinta asupra firii, incat moartea ta s-a facut viata, ingroparea ta inviere si mormantul tau s-a aratat pricina a vietii si a invierii. Si, dupa cum Fiul tau a fost si in cele firesti mai presus de fire, asa cum spune despre El acel Ierotei: "Si ca sa spun minunea minunilor, in cele firesti Iisus era mai presus de fire", la fel si tu, Nascatoare de Dumnezeu, legilor firesti fiind supusa ca muritoare, te-ai aratat mai presus de fire, ca Maica a lui Dumnezeu.
"Facatoare si cuprinzatoare a toate, intelepciune si Putere a lui Dumnezeu, Hristoase, intareste Biserica, nemiscata si neclatinata; ca insuti esti Sfant, Cel ce intru sfinti Te odihnesti"
Intelepciune si Putere a Tatalui este numit Fiul, asa cum ne arata Pavel, "Hristos Puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu" (I Cor. 2, 6-7), nu pentru ca Dumnezeu si Tatal nu are intelepciune si putere. Fiul este numit Putere si intelepciune a Tatalui pentru ca are toata intelepciunea si puterea Lui, ca Unul ce este chip al arhetipului. Asa cum teologhiseste Marcu al Efesului in cap. 34 din Despre purcederea Sfantului Duh. Trebuie insa intotdeauna sa se adauge, atunci cand il numim pe El intelepciune si Putere, enipostaziata si vie, ca sa se arate ca enipostaziata si via intelepciune si Putere, Fiul, nu este o energie (lucrare) neipostatica si o calitate a lui Dumnezeu, ci ipostas desavarsit, care are lucrare, intelepciune si putere. De aceea, astfel intelegand amintita intelepciune si putere cu care este numit Fiul, se spune de Sfantul Marcu: "Fiul este intelepciune din intelepciune, si Putere din Puterea Tatalui, ca si Dumnezeu din Dumnezeu si Lumina din Lumina!". Si tot asa este intelepciune si Putere a Tatalui, dupa cum insusi Tatal este intelepciune si Putere, enipostaziata bineinteles, si nu numai intelept si puternic.
Ne asigura de cele spuse mai sus dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului, Palama, care zice: "Nu numai Cel Unul Nascut al lui Dumnezeu, ci si Duhul Sfant e numit de sfinti lucrare si putere, dar ca unul ce are neschimbat aceleasi puteri si lucrari ca si Tatal. Fiindca Dumnezeu se numeste, dupa marele Dionisie, si putere, ca Unul care are de mai inainte in Sine si intrece toata puterea. De aceea, cand unul din acestia doi se numeste putere sau lucrare, avem sa intelegem ca sunt in ipostas. Asa zice si Vasile cel Mare intru toate: "Duhul Sfant este putere sfintitoare in fiinta, in existenta si in ipostas".
Dar spunand in Tratatul despre Duhul Sfant ca nu toate lucrarile sunt in ipostas, e vadit ca le-a deosebit pe acestea si de fapturi. Caci cele ce sunt de la Duhul Sfant ca ipostatice, sunt fapturi. Fiindca Dumnezeu a creat fiinte cu insusiri" (cap. 122 din Cele 150 de capete despre cunostinta naturala si cunoasterea lui Dumnezeu...). Iar Sfantul Vasile cel Mare spune in cele scrise impotriva lui Eunomiu: "Din Dumnezeu izvorand, Duhul este enipostaziat, iar cele ce izvorasc din El, lucrare a Lui sunt!".
Aceasta intelepciune si Putere enipostaziata a lui Dumnezeu Fiul este creatoare si sustinatoare a intregii creatii. Nu numai ca le-a creat pe toate cele inteligibile si sensibile, din ceea ce nu era, spre a fi, dar le si conserva si le sustine prin proniere potrivit acelor ratiuni dupa care le-a creat. Si aceasta o arata David care zice: "Toate intru intelepciune (adica intru Fiul) le-ai facut!" (Ps. 103, 24). Si iarasi: "Cel Care face pe ingerii Lui duhuri" si "Cel Care ai intemeiat pamantul pe intarirea lui" (Ps. 103, 6). Iar expresiile "care face" si "care intemeiaza" arata conservarea si sustinerea ingerilor pe pamant, potrivit celor spuse de Grigorie Teologul: "Si nu numai aceasta, ci si guvernarea si conservarea celor create, cum arata textul: "Face pe ingerii Sai duhuri" (Ps. 103, 5) si "intemeiaza pamantul pe temelia Lui" (Ps. 103, 6).
Aceasta se spune pentru toate cele odata stabilite si facute: "Si da taria tunetului" (Iov 38, 25) si: "Produce vantul" (Amos 4, 13). Ratiunea acestora a primit fiinta odata pentru totdeauna, dar lucrarea lor continua si acum" (Cuv. a doua despre Fiul). Asadar, spune el, Tu, Dumnezeu si Om, lisuse Hristoase, intelepciune Care le sustii pe toate, intareste Biserica Ta nemiscata si neclatinata in acea credinta pe care ai intemeiat-o, ca sa nu fie tulburata de necredinciosi, necucernici, nemarturisitori ai adevaratei credintei si eretici! Si adauga Melodul, "Ca numai Tu sfant esti!", ca sa arate ca acest irmos apartine celei de-a treia cantari a proorocitei Ana, care spune: "Nimeni nu este sfant ca Domnul; nimeni nu este drept ca Domnul nostru; si nu este sfant fara de Tine" (I Regi 2S 2). Iar "fara" este acelasi cu "Insuti/Singur".
Dar si "intareste", pe care l-a spus mai inainte, a fost asezat tot spre aratarea celei de-a treia cantari a Anei, care incepe astfel: "S-a intarit inima mea intru Domnul!" (I Regi 2, 1). Iar "Cel ce intru sfinti Te odihnesti", a fost cules din profetul Isaia care zice: "Ca asa zice Domnul, Cel ce intru sfinti Se odihneste!" (Is. 57, 15) dupa cum se cuvine. Nu se odihneste Cel curat si sfant in cei necurati! Fereasca Domnul! Pentru ca tot cel ce face faradelege este neimpartasit. Aceasta este. imposibil pentru insusi Dumnezeu, sa se uneasca cu cei necurati! De aceea minunata este apoftegma pe care a spus-o dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului: "intre cele cu neputinta este a se uni cu firea imbolnavita Acea Curatie preainalta si mai presus de minte. Caci numai un lucru este cu neputinta la Dumnezeu, sa vina la unire cu cel necurat, inainte ca acesta sa se curateasca" (Cuv. a doua la praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului).
Sfantul cu sfintii se odihneste, din care cauza a spus Dumnezeu: "Fiti sfinti, ca sfant sunt Eu, Domnul!" (Lev. 11,14). Cuvantul "sfant", dupa invatatul Fotie, inseamna "cel ce este deasupra pamantului, asa cum se arata si in acel psalm: "Ai lui Dumnezeu puternicii pamantului (care sunt sfintii)! indata s-au adunat!" (Ps. 46, 9). Dupa altii, sfant, provine din prohibitivul impietat/infectie, contaminare, al caror a, unindu-se, da, accentuat fiind cu spirit aspru, agios, care inseamna "ceea ce nu este lipsit de pietate si necontaminat/ neinfectat".
Mi se pare mai logic si mai potrivit sa provina din agios, cu spirit aspru, care arata cinstita si vrednica cucernicie, adica curat. De aceea a spus Sfantul Dionisie Areopagitul: "Dar cei ce pasesc acum spre preasfanta lucrare sfintitoare trebuie sa aiba curate si ultimele inchipuiri ale sufletului" (cap. III, Despre Ierarhia bisericeasca) si Andrei Cretanul in cuvantarea la praznicul Adormirii Maicii Domnului: "Iar noi pomenirea ingroparii preasfantului trup de viata incepator...". Iar Macarie Egipteanul, in omilia 17, spune: "Acela este sfant: cel curatat si sfintit dupa omul cel dinlauntru!".
"De tine, cea stralucitoare intru slava, cunoscand slavitii Apostoli ca esti femeie muritoare dar si Maica, mai presus de fire, a lui Dumnezeu, ceea ce esti cu totul fara de prihana, cu frica s-au atins cu mainile, stiind ca esti salasluire de Dumnezeu primitoare"
Asa cum lemnul aprins se arata usor de atins, ca unul ce este materie, focul fiind greu de prins cu mana, tot asa si Stapana Nascatoare de Dumnezeu, desi era usor de atins, fiind dupa fire materiala, totusi, pentru ca a fost Maica a lui Dumnezeu mai presus de legile firii, era foarte greu de atins de cei multi. Cunoscand aceasta dumnezeiescul Meiod, adreseaza troparul de mai sus Nascatoarei de Dumnezeu si zice: O, ceea ce esti cu totul fara de prihana Maica a iui Dumnezeu, asa cum Solomon a profetit in Cantarea Cantarilor despre tine zicand: "Cat de frumoasa esti tu, cea de aproape a Mea, si fara nici o pata!" (Cant. Cant. 4, 7), stiind stralucitii Apostoli si Ucenici ai Fiului tau ca esti muritoare dupa fire, si supusa mortii, au indraznit sa se apropie de racla sfintitului si preacuratului tau trup. Stiind iarasi ca tu esti cu adevarat, mai presus de legile firii, Maica a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, prin Care toate s-au facut, se temeau si nu indrazneau sa se apropie. Unind insa curajul cu teama, s-au apropiat si au apucat trupul tau de Dumnezeu primitor ca sa-l ingroape, nu cu maini cutezatoare si fara de frica, ci cu maini infricosate si tremurande, deoarece au vazut trapul stralucind in intregime de dumnezeiasca slava si stralucire, ca un alt soare preastralucitor.
Asa cum, atunci cand soarele apune si paraseste vazduhul cerului, de deasupra pamantului, lasa la apus stralucirea razelor lui solare, si din aceasta se cunoaste ca a fost acolo mai inainte, tot astfel si sufletul preasfant, intru tot stralucitor si mai presus decat soarele luminator al Fecioarei, desi a,iesit din trup, si-a lasat totusi stralucirile lui, ca spre un alt cer, trupului primitor de lumina si dupa chip ca soarele, care, desi adormit, vazut fiind strafulgera, iar fulgeratura lui a umplut de tot darul si bucuria ochii fericitilor Apostoli. Despre aceasta slava a trapului Fecioarei a profetit in mod tainic cel mai stravazator dintre profeti, Iezechil zicand: "Si iata slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre rasarit (adica Fecioara), si pamantul (adica trupul Fecioarei) stralucea de slava de jur imprejur" (lez. 43, 2). A spus si Procopie: "Profetind fericitul Iov pe Pururea Fecioara, "Si deasupra este pamantul din care iese painea, dar pe dedesubt este ravasit ca de foc. Aici pietrele lui sunt de safir" (Iov 28, 5), a aratat curatul, sfantul si neatinsul trup al Fecioarei si ca a nascut pe Dumnezeul Legii".
Si, daca fata lui Moise stralucea atat de mult, incat nu puteau sa se uite la ea fii lui Israel, daca fata arhidiaconului Stefan lumina ca o fata de inger, si, daca fata Sfantului Sisoe stralucea Ia moartea lui ca soarele, dupa cum se spune, cu cat mai mult trebuia sa se preamareasca, sa lumineze si sa straluceasca trupul Maicii Domnului si dupa moarte, Maica ce a primit si a nascut pe insusi Soarele mai presus de fire si mai presus de orice dumnezeu, Cuvantul Tatalui. De aceea, Andrei Cretanui, interpretand acea spusa a dumnezeiescului Dionisie Areopagitul despre Nascatoarea de Dumnezeu "Apoi s-a socotit potrivit pentru toti ierarhii sa laude dupa vedere (cunostinta)" praznuieste astfel: "Dar care vedere (cunostinta)? Si cat de frumoasa? Asadar vederea (cunostinta) aratata atunci cugetatorilor de Dumnezeu, in chip de lumina si preafrumos, ar fi, dupa parerea mea, stralucirea dumnezeiasca a prealuminoasei salasluiri a Fecioarei, intru care putea fi vazut trupul de viata datator si preastralucitor al Nascatoarei de Dumnezeu, mai presus de noi si al nostru".
"Apucat-a inainte judecata lui Dumnezeu, taiere aducand mainilor ocaratoare ale acelui indraznet. Pazind intru Slava Dumnezeirii cinstea sicriului celui insufletit, intru care Cuvantul trup S-a facut"
In acest tropar Melodul relateaza minunea care s-a facut atunci cand Apostolii, tinand sfanta racla a trupului primitor de Dumnezeu al Fecioarei, au plecat sa o ingroape. Aceasta minune este amintita de multi, anume de Mauriciu Diaconul, alcatuitorul de sinaxare al Marii Biserici, interpretul Anonim al Canoanelor si dumnezeiescul Ioan Damaschin, in cuvantarea lui la Adormire, al carei inceput este "Nu este nimeni dintre oameni...", care ne spune ca se povesteste ca, atunci cand au ajuns la poalele muntelui Sion, cei care au ridicat fericitul trup al Maicii Domnului (pe care il insoteau si iudeii care nu au fost atat de nemultumitori), atunci un evreu, rob al pacatului, imitand pe robul acela al lui Caiafa - care a plesnit pe Domnul Hristos peste fata - si devenind instrument al diavolului, s-a miscat cu pornire obraznica si lipsita de ratiune, purtat de diavol, impotriva acelui dumnezeiesc trup al Maicii Domnului, de care chiar si ingerii se temeau sa se apropie, si, prinzand indraznet racla cu ambele maini, a incercat, prea cutezatorul, sa o arunce la pamant, dar indata l-a lovit fructul amar la urii si al nebuniei lui.
Se spune ca si-a pierdut mainile pe loc si a vazut razbunarea urii nepotrivite acel necredincios, ramanand indata fara maini, pana cand s-a intors la credinta si pocainta. Atunci, fara intarziere, s-au oprit cei ce tineau racla si punandu-si nefericitul mainile peste datatorul de viata trup al Maicii Domnului, s-a facut iarasi intreg si sanatos. Acestea le spune dumnezeiescul Ioan. Iar Anonimul interpret al Canoanelor ne spune ca indata i-au fost taiate de la coate mainile acelui indraznet si temerar, si ca au ramas agatate de sfanta racla. Acela, inteleptit dupa proverbul care spune: "Cel ce se arde, sufla si in iaurt", a crezut in Domnul si s-a rugat de Sfintii Apostoli si la porunca lui Petru, si-a pus coatele pe bratele taiate si - O, minune mare! -, indata s-au lipit si s-au facut sanatoase asa cum erau inainte.
Asadar, sfintitul Melod, relatand aceasta minune in troparul de fata, spune: L-a ajuns dreptatea lui Dumnezeu care a taiat blestematele maini ale acelui indraznet si de trei ori barbar evreu, care a indraznit cu manie sa incerce sa arunce la pamant racla sfintitului trup de Dumnezeu primitor. Zice ca s-a facut aceasta minune ca sa pastreze Dumnezeu si pentru Chivotul Lui cel insufletit, Nascatoarea de Dumnezeu, respectul si cinstea impreuna cu slava propriei Lui dumnezeiri, cu care a acoperit-o pe ea de sus, asa cum a facut mai inainte cu chivotul neinsufletit. Si, prin aceasta slava, s-a aratat mai plin de respect trupul Maicii Domnului, si lucrator al unor astfel de minuni. De aceea, ioan din Damasc praznuieste: "Trupul, plecand pe mainile Apostolilor, imparatul imparatilor l-a acoperit cu stralucirea Dumnezeirii nevazute". Daca Dumnezeu i-a dat mortii pe Oza, pentru ca era nevrednic si ca si-a intins mana si a atins acel de demult chivot neinsufletit, dupa cum este scris: "Domnul insa s-a maniat pe Oza si l-a lovit Dumnezeu chiar acolo, inaintea lui Dumnezeu, langa chivotul Domnului" (II Regi 6, 7), desi acela cu scop bun a atins chivotul, ca sa nu se prabuseasca (si nu s-a prabusit), cand vitelul care il purta s-a impiedicat in drum si era sa-i rastoarne, asa cum este scris: "Si si-a intins Oza mainile sale spre chivotul Domnului ca sa-i sprijine si s-a apucat de el, caci vitelul era gata sa-l rastoarne" (II Regi 6, 6), daca, vreau sa zic, Dumnezeu l-a dat mortii pe acel Oza pentru ca a atins vechiul chivot cu un scop bun, ca sa-l salveze (cum de altfel i-a si salvat), cu cat mai mult trebuia sa-l invete minte pe acel indraznet si necucernic evreu, care a indraznit cu atata pornire nu sa salveze sfanta racla a Maicii Domnului, ci sa o piarda? Asadar, dupa cuviinta si dupa dreptate, indata, l-a invatat minte pe el dreapta dreptate a lui Dumnezeu, ca prin aceasta invatare de minte sa pazeasca respectul si cinstea datorate Chivotului celui insufletit, adica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, in pantecele careia Fiul si Cuvantul S-a facut trup, adica om desavarsit, potrivit spusei: "Si Cuvantul trup S-a facut" (In. 1, 14). A imprumutat Melodul aceasta zisa de la Grigorie Teologul care spune: "Stiu insa si de un oarecare Oza, care, indraznind sa atinga chivotul numai, amenintat sa fie rasturnat de boi, chivotul a fost salvat, el insa a pierit, Dumnezeu pazind sfintenia chivotului" (Cuv. intai despre teologie);
"Graiurile proorocilor si intunecatele vorbe au proorocit intruparea Ta, cea din Fecioara, Hristoase. Lumina stralucirii Tale intru lumina neamurilor va iesi, iar adancul iti striga cu veselie: Slava puterii Tale, Iubitorule de oameni!"
Asa cum liniile dintr-un cerc se aduna toate intr-un singur centru si dupa cum razele soarelui sunt centrate de o lupa intr-un singur punct, la fel si toate spusele si tainele profetilor se aduna intr-un singur punct, si vizeaza un singur subiect, intruparea Fiului lui Dumnezeu. Stiind aceasta, sfintitul Melod, se adreseaza Stapanului Hristos prin prezentul irmos si zice: O, Dumnezeu si Omule, Iisuse Hristoase, toate cuvintele si tainele profetilor au aratat simbolic (prin model/exemple), intruparea Ta din Fecioara. De aceea a zis purtatorul de Dumnezeu Maxim: "Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptura si stiinta tuturor fapturilor vazute si cugetate" (cap. 66 din Prima suta de capete teologice). A adaugat imnograful "cea din Fecioara" ca sa arate, socotesc, ca sarbatoarea aceasta este a Fecioarei si Maicii Domnului. Mai ales, spusa profetului Avacum, alcatuitorul celei de-a patra cantari, a aratat intruparea Cuvantului prin acest cuvant: "Dumnezeu vine din Teman si Cel Sfant din muntele des si umbros!" (Av. 3, 3). Teman inseamna "sud", dupa Chiril si Theodoret, iar muntele des si umbros este Fecioara. Se arata asadar prin aceasta spusa ca Hristos a venit din Teman, adica de la Betleem, care se gaseste in partea de sud a Ierusalimului, si S-a nascut din Fecioara.
Cuvintele de mai sus ale profetilor au aratat si ca stralucirea strafulgerarii Tale, Doamne, adica dumnezeiasca invatatura si legea Evangheliei Tale, potrivit lui Eftimie, vrea sa iasa in afara, ca sa lumineze intunecatele neamuri de inselaciunea necuviintei si a pacatului, potrivit spuselor lui Isaia: "Poporul care locuia intru intuneric a vazut lumina mare!" (Is. 9, 1). Aceasta a spus-o chiar si Avacum "Si stralucirea Lui ca o lumina va fi!" (Avac. 3, 4). Spune in continuare Melodul "adancul iti striga", adica de aceea iti striga cu veselie: "Slava puterii Tale, Doamne!". Si pe acestea le-a luat tot de la Avacum care zice: "A dat adancul glasul lui, inaltimea vederile ei!" (Avac. 3, 10).
"Adanc" numeste neamurile, luminate de Evanghelia lui Hristos, atat pentru multime cat si pentru saratura si amareala necuviintei si a pacatului, dupa Chirii, Theodoret si Teofilact. Au dat asadar aceste neamuri glasul lor, adica marturisirea de credinta. inaltime a inchipuirii (fanteziei) numeste pe cei inalti dintre oameni si cu functii, care si-au dat si ei mai inainte amintitele glasuri si marturisirea de credinta. Melodul, inversand, a spus ca adancul neamurilor cu bucurie iti striga Tie "Slava puterii Tale, Doamne!", asa cum am spus mai inainte. De aceea, fiind de acord, a zis si Chirii al Alexandriei: "Asadar, adancul, multimea nemasurata si cu neputinta de cuprins a celor in care se crede, si-a dat glasul ei. Caci Hristos este preamarit de tot neamul omenesc, care face aceasta cu bucurie, mici si mari, stralucitori si neinsemnati".
"Moartea ta s-a facut trecere la viata vesnica si preabuna, Curata, din cea vremelnica la cea dumnezeiasca, si netrecatoare, cu adevarat mutandu-te Preacurata, ca sa vezi intru veselie pe Fiul tau si Domnul."
Si acest tropar este adresat de ierarhul Cosma Nascatoarei de Dumnezeu, zicand: O, vas al intregii curatii, Nascatoare de Dumnezeu, asa cum scara si punte sunt trecere de la cele de jos la cele superioare, si dintr-o parte in cealalta, tot asa si moartea ta s-a facut trecere si scara si punte la o viata fara de sfarsit si mai buna fara de asemanare. Pentru ca aceasta moarte te-a mutat din viata aceasta trecatoare si pamanteasca la o alta viata, cu adevarat dumnezeiasca si fara de sfarsit. De aceea a zis Ioan din Damasc: "Moartea ta trecere ti se face catre nemurire, punte spre viata si scara spre cer". Si iarasi: "De aceea nu vom numi moarte sfintita ta mutare, ci adormire, plecare sau trecere este mai propriu a zice, caci trecand trupul, pleci la cele mai bune". De ce te-a mutat viata de la cele de jos la cele de sus? Ca sa vezi intru bucuria si veselia inimii tale, pe Fiul si Dumnezeul tau, si ca sa fii impreuna preamarita cu El in vecii vecilor, ca Maica a Lui, cu preadulce si nespusa fericire, cu foc negrait, si cu bunuri nepovestite, pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu ie-a auzit, si la inima omului nu s-au urcat, asa cum spune Apostolul (I Cor. 2, 9).
Si, daca pana acum ai fost cu ceva mai prejos decat ingerii, dupa spusa lui David, din cauza trupului muritor, astazi insa prin aceasta adormire si moarte a ta, ai depasit toate cetele ingeresti. Astfel praznuieste stralucitor Grigorie al Tesalonicului Adormirea ta, zicand: "Astazi praznuim Adormirea Maicii Domnului, care cu putin mai micsorata decat ingerii, a depasit fara de asemanare si pe ingeri si pe Arhangheli si toate Puterile mai presus de lume, prin apropierea de Dumnezeul tuturor". Ce sa intelegem de aici? Ca o astfel de moarte a ta nu trebuie sa o socotim (numim) intru totul moarte, ci viata fara de moarte si vesnica, si pomenirea adormirii tale nu este trista si cu plangere, ci imbucuratoare si inveselitoare, asa dupa cum insusi Grigorie praznuieste zicand: "Asadar, pentru aceasta si moartea este aducatoare de viata, purtand-o pe ea la viata cereasca si nemuritoare, si pomenirea ei sarbatoare de bucurie este si praznuire a toata lumea". Si Andrei Cretanul praznuieste astfel: "Ierusalime, nu plange, caci spre bucurie si nu spre indoliere este aceasta sarbatoare!". Si loan din Damasc: "De aceea nu te-a fericit pe tine moartea, Nascatoare de Dumnezeu, ci tu ai luminat moartea insasi, ai dezlegat tristetea si ai aratat moartea bucurie".
"Vedeti noroade si va minunati! Ca muntele cel sfant si preavederos al lui Dumnezeu la locasurile cele ceresti pe sus se ridica, cerul cel pamantesc in locasul cel ceresc si nestricacios salasluindu-se!"
Acest tropar a fost alcatuit de Melod din profetul Isaia care zice: "Fi-va in vremurile cele de pe urma, ca muntele templului Domnului va fi intarit peste varfurile muntilor si se va ridica pe deasupra dealurilor. Si toate popoarele vor curge intr-acolo." (Is. 2, 2). La fel si profetul Miheia zice: "Si in zilele cele de apoi, muntele templului Domnului se va inalta peste varfurile muntilor si mai sus decat dealurile si catre el vor curge popoarele" (Mih. 4, 1). Munte aici, potrivit literei, este cetatea Ierusalim, si, potrivit alegoriei, vrea sa spuna Stapana Nascatoare de Dumnezeu. Sfintitul Melod, adresandu-se crestinilor adunati la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului si indemnandu-i, le zice: inaltati-va ochii sufletelor voastre, o, popoare ortodoxe purtatoare ale numelui lui Hristos, ridicati-i pe ei si priviti cu mintea si minunati-va de vederea uimitoare! Asa cum in mod firesc ramane uimit oricine si se minuneaza daca vede un munte ca urca peste un alt munte, tot asa astazi trebuie sa se minuneze si sa ramana uimit! Pentru ca muntele cel sfant si preavederos al lui Dumnezeu (adica Stapana Nascatoare de Dumnezeu, care este numita Munte pentru inaltime, pentru tarie, pentru ca e nelucrat, pentru racoare si pentru bogatia copacilor datatori de placuta umbra) se ridica astazi deasupra tuturor muntilor, dupa spusa lui Isaia. Care sunt muntii? Sunt cetele sfintilor ingeri, dupa cum interpreteaza in sens anagogic Grigorie Teologul zicand: ""Tu luminezi minunat din muntii cei vesnici" ( Ps. 75, 4), dupa cum stiu, se adreseaza lui Dumnezeu Puterile ingeresti, care ne sunt impreuna lucratori spre cele mai bune" (Cuv. la praznicul Botezului Domnului).
Asadar muntele insufletit, Nascatoarea de Dumnezeu urca astazi laolalta cu trupul peste toate cetele si corarile ingerilor nematerialnici, chiar si al celor dintai si din jurul lui Dumnezeu, adica Tronuri, Heruvimi si Serafimi, si se face fata de ei tara de asemanare mai cinstita si mai preamarita. Si dupa cum muntii sunt cu mult mai inalti decat dealurile, la fel si Nascatoarea de Dumnezeu, muntele inteligibil, se arata astazi prin preaslavita ei nastere, si prin mutarea si inaltarea la Ceruri, mai inalta decat toti muntii cerului (adica decat ingerii netrupesti). intre altele este scris, "al cetelor" in loc de "al muntilor", cu toate acestea reiesind intelesul ca, asa cum Nascatoarea de Dumnezeu s-a ridicat mai presus de toate cetele dreptilor, ca una care singura este asezata de-a dreapta Fiului, ca Maica a Lui si imparateasa, desi mai bine este sa se scrie "decat muntii", in concordanta cu cuvintele profetice ale lui Isaia si Miheia, asa cum si gasim scris in multe manuscrise. Aminteste Melodul "Cerul pamantesc" pentru ca Nascatoarea de Dumnezeu este pe de-o parte cer, pentru inaltimea faptului de a fi Maica a lui Dumnezeu, pamantesc pe de alta parte, pentru trupul materialnic. Ea locuieste astazi in pamantul ceresc si fara de stricaciune, pe care picioarele calca cu blandete, potrivit celor scrise: "Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul" (Mt. 5, 5).
In acord cu acest tropar praznuieste Adormirea si Ioan din Damasc zicand: "Astazi Fecioara, luand Cerul cu adevarat insufletit, se salasluieste in corturile ceresti. Caci cine, numind-o pe ea Cer, va gresi fata de adevar? Cel ce nu s-ar pricepe bine, ca sa o inalte pe ea mai presus de ceruri datorita maririi ei neasemuite!".
"Ridicatu-s-au portile ceresti, si ingerii au laudat, si a primit Hristos vistieria fecioriei Maicii Sale. Heruvimii te-au ridicat cu veselie si Serafimii te slavesc bucurandu-se!"
Inceputul acestui tropar a fost luat de Melod de la psal-mistul David care zice: "Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra imparatul slavei!" (Ps.23, 7). Asa cum aminteste acolo David imparatul si profetul ca, odata cu inaltarea Domnului, ingerii din treapta de jos au spus celor de deasupra lor sa deschida portile cerului, ca sa intre inaltat Hristos si imparatul slavei. Astfel spune si Melodul ca, in timpul mutarii, sau, mai bine zis, in timpul inaltarii Maicii Domnului cu trupul la ceruri, s-au deschis portile cerului, ca sa intre imparateasa Nascatoare de Dumnezeu, iar ingerii preamareau urcarea ei, cu trupul, la ceruri. Ce imn cantau atunci ingerii? Asculta pe Ioan Damaschin: "Pe tine te intampina, cu sfinte cantari si praznuiri, Puterile Ceresti, zicand doar: Oare cine este Facatorul lor. La fel se bucura si se veselesc sa te preamareasca si pe tine, Maica lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca stiu ca numai tu singura, Fecioara, esti mijlocitoare intre Creator si cele create. Tu iei toata bogatia darurilor lui Dumnezeu, si le imparti pe ele ingerilor si oamenilor, potrivit inaltimii curatirii si dragostei lor fata de tine. De aceea, cu cat mai mult se bucura si se veselesc sa te preamareasca, cu atat mai mult primesc si stralucirile de la Dumnezeu date prin tine. Si cu cat mai multa dragoste au catre tine, cu atat mai mult participa la darurile de la Dumnezeu.
Astfel vorbeste inalt despre ea Sfantul Grigorie al Tesalonicului: "Prin urmare, numai ea (Nascatoarea de Dumnezeu) este trecere intre firea creata si cea necreata. Nimeni nu ajunge la Dumnezeu decat prin ea si prin Mijlocitorul nascut din ea. Si toate darurile lui Dumnezeu, atat cele catre ingeri cat si cele catre oameni, se fac prin ea". Si iarasi: "Ea primind mai intai plinirea Celui ce plineste toate, s-a facut primitoare a tuturor, dupa inaltimea si masura curatiei fiecaruia... incat catre ea privesc si ei ii sunt supuse chiar si Ierarhiile preainaltilor Heruvimi. Si, pe scurt, tuturor, dupa masura dragostei lor nepatimase si dumnezeiesti catre ea, si a iubirii nematerialnice si fara sfarsit... si biruinta urmeaza si splendoarea dumnezeiestii luminari" (Cuv. intai la praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului). Iar "Ridicati-va porti", Grigorie Teologul a socotit ca sunt Puterile ingeresti, pentru ca lor li s-a poruncit sa se faca mai mari, ca sa incapa pe Hristos inaltat (Cuv. la Sfintele Pasti), astfel pot fi socotite si aici Puterile rationale, care au avut acest rost, ca sa devina mai incapatoare ale tainei Fecioarei urcate la Ceruri.
Troparul de aici cuprinde aproape toate cuvintele din prima "Slava..." a vecerniei sarbatorii. Si acolo apar ingerii cei mai de jos care zic catre cei mai de sus: "Si, in mod nevazut, zice cetelor de sus: Iata, Copila lui Dumnezeu, imparateasa a toate, a venit! Ridicati-va porti ca sa primiti pe cea mai presus de lume!".
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.