Se poate uşor constata cum bioetica, drept cadru de dezbatere, a reuşit să reprezinte de câteva decenii un loc propice unei reflecţii comune pentru teologi de diferite orizonturi şi reprezentanţii diferitelor câmpuri de cunoaştere ştiinţifică sau filosofică. Înţelegem astfel entuziasmul unora care nu ezită astăzi să atribuie bioeticii virtutea de „ştiinţă de frontieră", capabilă de o mediere între două moduri diferite de investigaţie a lumii, cel al ştiinţelor şi cel al teologiei781 Bioetica, implicând actori ce provin din orizonturi de competenţe diferite precum biologi, geneticieni, filosofi, jurişti, sociologi şi alţii, intr-un proiect de reflecţie şi de dialog cu teologii782, încurajează în mod concret întâlnirea publică dintre discursurile de ordin etic, moral, filosofic, ştiinţific şi teologic, şi înţelegem acest lucru ca pe un semn de depăşire a ideologiei scientiste783.
Reflecţia bioetica se vrea rezultatul unei analize pluridisciplinare, a cărei rigoare aminteşte, în general, de cea a unui demers ştiinţific. Această exigenţă este de înţeles dacă ţinem cont de obişnuinţele profesionale ale oamenilor de ştiinţă. Bioetica ţine, pentru ei, de o ştiinţă care se ocupă cu valorile morale784 sau cu un câmp de cercetare filosofică, în care se intervine cu formalismul propriu reflecţiei etice, creând astfel repere de ordin descriptiv sau prescriptiv care reglementează comportamentul profesioniştilor din ştiinţele vieţii. Prin metoda sa, prin conceptele şi principiile sale, bioetica vrea să aparţină, cel puţin în intenţia sa primă, unui demers de ordin filosofic (aparţinând ca ramură de etică), chiar ştiinţific.
Prin urmare, ce raporturi se pot imagina între bioetica şi teologie? Se poate vorbi, şi în ce condiţii, de o „bioetica ortodoxă"785?
In lumea creştină, observă profesorul de teologie Constantin B. Scouteris, şi mai ales în gândirea Părinţilor greci, termenii „etos" şi „etică" desemnau modul de viaţă creştin ce făcea referire la „noua conduită pe care o proiectează şi o manifestă Biserica lui Hristos"786. Taină a împărăţiei lui Dumnezeu coborâtă pe pământ prin întruparea Fiului lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt, Biserica propune un savoir-vivre al cărui scop principal este „dobândirea" Duhului, lucrând în noi o pregustare a vieţii veşnice. Prin urmare, nu putem în nici un caz circumscrie această „etică" teologică, ancorată în Revelaţie, unui demers strict omenesc, pentru că scopul vieţii creştine, comparat cu oricare alt sistem moral sau etic, provine dintr-o cerinţă mult mai profundă, atingând, după cum limpede mărturiseşte teologul ortodox Michel Evdokimov, „rădăcina fiinţei şi în sensul sorţii". Este vorba despre „transformarea persoanei prin energiile dătătoare de viaţă ale Duhului dumnezeiesc"787. „Etica" divino-umană a Bisericii, departe de a se lăsa circumscrisă competenţelor omeneşti, vizează un orizont eshatologic:
Viaţa creştină nu se rezumă la o serie de precepte morale, ci sfârşeşte într-o transformare ontologică a persoanei, făgăduinţă a unei transformări viitoare ale cărei premise iradiază pe chipurile sfinţilor pictaţi în icoane.788
Conştienţi de faptul că mizele vieţii eclesiale sunt de ordin duhovnicesc, şi de faptul că bioetica se doreşte o iniţiativă de ordin filosofic (chiar ştiinţific pentru unii), o „bioetica ortodoxă" ca reflecţie filosofică de noastră, nu suficientă. Viaţa eclesială generează o „etică" proprie, divino-umană, iar acest lucru este, în special, noţiunea de „bioetică ortodoxă" ca ramură a celei care ne interesează. Idealul „bioeticii ortodoxe" ar fi de ordin existenţial şi nu filosofic. Mai mult decât o reflecţie, ea ar trebui să propună mijloace de a acţiona potrivit criteriilor specifice vieţii eclesiale. Ea ar trebui să ţină de o pnevmatologie aplicată, ceea ce s-ar traduce în practică printr-o propunere de evaluare duhovnicească a conduitelor omeneşti, pentru a aprecia dacă deciziile luate ne apropie sau ne îndepărtează de „dobândirea Duhului Sfânt".
Trebuie aşadar să se edifice o „bioetică ortodoxă" ca reflecţie de ordin spiritual cu privire la noile provocări ale ştiinţelor vieţii? Sau ar fi mai bine să ne mulţumim cu un simplu dialog între bioetică şi teologie, fiecare cu propriile sale competenţe specifice? Credem că, în măsura în care Ortodoxia primeşte invitaţia făcută de societatea actuală la dezbaterile referitoare la viitorul persoanei umane faţă de mizele pe care le ridică progresele biologiei, răspunsul său la cele două întrebări nu poate fi decât pozitiv, fie sub forma unei reflecţii de „bioetică ortodoxă", care s-ar putea dovedi un fel de integrare teologică a problematicilor proprii bioeticii prin mijloacele vieţii Bisericii, fie sub forma unui dialog între teologi şi ceilalţi protagonişti, filosofi sau oameni de ştiinţă, la „masa rotundă" a preocupărilor de ordin bioetic. Important pentru un ortodox ar fi să poată lăsa să se manifeste, prin competenţele sale naturale, puterea de insuflare a Duhului. Bioetică ortodoxă ar fi astfel, în mod necesar, pnevmatologică.
In mijlocul extinderii problemelor actuale de bioetică, amintind de un „hypermarket al eticilor" de toate orizonturile filosofice, şi bazate pe viziunile antropologice ce vehiculează, în plus, mesaje de ordin politic, ideologic sau de alt fel, cum să alegi? Cum să supravieţuieşti sub impactul vârtejului deconstructivismului moral, al relativităţii de ordin etic ce se instalează în societăţile noastre? Cum să faci faţă derivelor fundamentalismului, care proclamă măsuri ce reduc fiinţa umană la sclavie cu privire la unele precepte ideologice? Pentru un creştin, totul se reduce la a răspunde teologic la întrebarea fundamentală: „care este etica pentru bioetică?".
Ortodoxia răspunde prin spiritualitatea sa: mai mult decât o morală sau o etică de inventat ca reflecţie intelectuală de inspiraţie creştină, nici mai mult nici mai puţin, asistenţa Duhului Sfânt trebuie să o invocăm liturgic, cu privire la problemele de o gravitate excepţională cu care vom fi confruntaţi. Acest răspuns structurează raporturile posibile dintre teologie şi ştiinţe sau filosofii, în faţa întrebărilor bioeticii; el ne aminteşte că etica este o disciplină care depinde întotdeauna de o viziune antropologică de referinţă. Deciziile noastre de ordin moral au, obligatoriu, o legătură cu concepţia noastră ascunsă despre om şi menirea sa pe pământ. Biserica, în această conştiinţă a bogăţiei viziunii sale antropologice care se referă direct la Omul-Dumnezeu, Iisus Hristos, ca model al omului, propune prin vocaţia sa specifică, o abordare bioetică de ordin duhovnicesc. Capabilă, prin membrii săi, să folosească instrumentele proprii reflecţiei filosofice sau ştiinţifice, Biserica îşi manifestă dimensiunea verticală, propunându-ne o axiologie ale cărei valori exprimă direct poruncile Mântuitorului.
Această bioetică înduhovnicită, în căutarea a ceea ce este profitabil pentru mântuirea omului de azi, şi deci în chip necesar un demers filocalic, este aşadar manifestarea vie a unei antropologii al cărei exemplar paradigmatic este Noul Adam, Hristos înviat.
Pr. Răzvan Andrei Ionescu
Teologie ortodoxa si stiinta. Conflict, indiferenta, integrare sau dialog; Editura Doxologia
Cumpara cartea "Teologie ortodoxa si stiinta. Conflict, indiferenta, integrare sau dialog"
Note:
781 Elio Sgreccia, Manuale di Bioetica, Ed. Vita e pensiero, Milano, 1994, voi. I, p. 30.
782 Marie-Helene Parizeau, Bioethique, în vol.Dictionnaire d'ethique et de philosophie morale, Ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1996, pp. 184-190.
783 Pentru o incursiune în istoria şi doctrina scientismului, a se vedea: Andre Valenţa, Le scientisme ou l'incroyable seduction d'une doctrine erronee, autoeditat de Andre Valenţa, Evry, 1995, pp. 15-131.
784 Astfel, "bioetica, numită „ştiinţă a moravurilor şi a moralei", este „considerată ca un ansamblu de reguli de bună conctuită medicală. Acest ansamblu de reguli de conduită ale profesioniştilor din sănătate faţă de pacienţii lor şi ale profesioniştilor între ei ţine simultan şi de deontologie care este ansamblul de reguli interne ale unei profesii, din ştiinţă şi din morală" (http://www.vulgaris-medical.com/encyclopedie/-thique-medicale-1819.html (consultat la.12/06/2012).
785 A se vedea colocviul „Bioetica din perspectivă ortodoxă" apărută în SOP nr. 329, iunie 2008. A se vdea lucrările Asociaţiei ortodoxe de Studii Bioetice, Institutul Sfântul Serghie, Paris (http://www.saint-serge.net/rubrique.php37id _rubrique=31).
ordin religios789 poate fi legitimă, dar, după părerea
786 Constantin B. Scouteris, Bioethics in the light of Orthodox Anthropology (versiunea franceză: La bioethique et l'ethique de l'Orthodoxie), conferinţă susţinută la Uni-versity of South Florida (USA), 23 martie 2006 - http://www.bioethics.org.gr/en /OSJrame.html (consultat la 15/06/2012).
787 Michel Evdokimov, Prefaţă în voi.: Seraphim de Sarov, L'Entretien avec Motovilov, Ed. Arfuyen, Orbey, 2002, p. 7.
788 Ibidem.
789 Care ar fi sensul unei „bioetici ortodoxe".ca demers ştiinţific? Nu există ştiinţă ortodoxă, neutralitatea oricărei realizări ştiinţifice în raport cu abordarea de ordin religios face parte din natura însăşi a ştiinţei.
-
Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Piste false in bioetica moderna
Publicat in : Morala -
Bioetica - etica traita
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.