Unicul program: reconstituirea parohiei
Inainte de a trage vreo concluzie cu privire la certitudinea caracterului utopic al dinamismului social al comunitatii euharistice din zilele noastre, ar trebui sa ne intrebam daca transformarea contemporana a structurilor si a datelor vietii sociale, trecerea de la comunitatea restransa (unde se puteau exercita relatiile personale) la convivialitatea impersonala de masa, trecerea de la munca creatoare la productia automatizata, trecerea de la nevoia personala la bulimia de consum organizata tehnic, daca aceasta diferentiere radicala a vietii omenesti schimba ea oare si realitatea adunarii euharistice a credinciosilor, daca ea instraineaza sau sterge evenimentul existential al comuniunii personale in corpul Bisericii, daca ea neutralizeaza ori ba expansiunea Euharistiei in celelalte faze ale vietii sociale.
Fenomenologia simptomelor nu permite decat un raspuns pozitiv la aceasta intrebare. Da, societatea de consum - civilizatia mijloacelor de informare in masa, a sistemelor de productie masiva, a marilor ansambluri de coabitare si a revendicarilor organizate in profitul maselor - s-a dovedit incomparabil mai puternica decat civilizatia si morala comuniunii euharistice. Toate datele immediate atesta ca macar in marile orase contemporane comunitatea euharistica s-a transformat si ea in grup religios impersonal masiv. Parohiile numara mii - uneori zeci de mii - de credinciosi: nu exista comuniune personala, nici constiinta apartenentei la acelasi grup. Oamenii se aduna in biserici, nu pentru a constitui corpul Bisericii, nu pentru a manifesta si realiza "viata cea adevarata" a comuniunii persoanelor ci pentru a-si satisface nevoile religioase individuale, pentru a se ruga izolat si paralel fata de restul adunarii ecleziale, poate mai singurateci decat la stadion sau la cinematograf.
In acelasi timp, axa si telul liturghiei par sa se fi deplasat, in loc de participarea la trupul lui Hristos - apropierea de potirul unitatii credinciosilor -, au devenit ascultarea unei predici moraliste care propune retete de comportament social. Constiinta unitatii sacramentale - a acestei unitati care constituie modul de existenta al Bisericii si mantuirea omului - este deseori atat de atrofiata sau chiar intr-atat de inexistenta, incat te poti intreba in ce masura adunarea euharistica mai pastreaza azi adevarul Bisericii universale, intreaga posibilitate a vietii mai presus de stricaciune si de moarte. Alienarea si deformarea parohiei, sau pur si simplu abolirea ei si inlocuirea cu o conceptie impersonala asupra Bisericii (sau a "crestinismului") bazata pe "organizare" - conceperea unei institutii "religioase" analoaga altor finalitati conventionale ale vietii comune - inseamna pierderea identitatii Bisericii, o confuzie primejdioasa a conditiilor mantuirii, dar si slabirea moralei sociale a Bisericii.
Nu ne putem imagina ce ar insemna schimbarile culturale eventuale si transformarile dinamice ale societatii dezvoltate tehnologic, in cazul cand comunitati liturgice vii ar exista in sanul ei, sau in caz ca s-ar salva germenul ori plamada transformarilor sociale: realizarea euharistica parohiala a moralei sociale a Bisericii. Dimensiunea social-istorica a moralei Bisericii nu este moralista si nici nu exercita asupra maselor o influenta ideologica programata rational, ci e o transformare existentiala - prin urmare obiectiv indeterminata - a convivia-litatii oamenilor. Iar aceasta transformare are ca obarsie si axa corpul euharistie al parohiei. Adevarul Bisericii, realitatea mantuirii, abolirea pacatului si a mortii, negarea absurditatii vietii si a istoriei, aplicarea dinamica a structurilor de organizare a vietii comune la alteritatea si libertatea persoanei, toate acestea sunt Euharistia incarnata in corpul parohiei. De la unitatea liturgica a credinciosilor, indiferent de conditii, institutii, complexe si structuri, porneste transformarea convivialitatii de masa in comuniune de persoane, realizarea, nu doar programarea, justitiei sociale, eliberarea muncii, scapate de robia necesitatii mecanizate, transfigurarea ei in relatie personala si in eveniment de comuniune. Numai viata corpului euharistic al parohiei poate incarna modelul caracterului "sacerdotal" al politicii, al caracterului profetic al stiintei, al caracterului filantropic al economiei, al caracterului sacramental al erosului fara parohie, toate acestea nu sunt decat teorie, idealism naiv, utopie romantica. Insa in parohie, toate acestea sunt realizare istorica, posibilitate imediata, experienta concreta.
Daca organismele ecleziale par a fi azi cu desavarsire supuse civilizatiei "aparentelor stralucitoare", civilizatiei utilitarismului si a eficientei, a logicii si a eticii individuale, asta nu inseamna ca morala comuniunii euharistice ar fi irealizabila in cadrul vietii sociale actuale, dupa cum alienarea iubirii, in limitele aceleiasi civilizatii, nu inseamna incapacitatea definitiva a oamenilor de a se iubi cu adevarat. Absenta realizarilor si manifestarilor sociale ale moralei euharistice in zilele noastre este un fapt ce nu trebuie legat in mod arbitrar de contestarea posibilitatilor de realizare existentiala a acestei morale. Dinamismul ei existential ne permite, dimpotriva, sa tragem o concluzie asupra incapacitatii si esecului personal ale reprezentantilor actuali ai moralei euharistice, care nu sunt in stare sa realizeze, nici sa faca manifeste consecintele ei sociale.
Deci nu vreun factor "obiectiv" - trecerea de la societatea agrara la cea tehnologica, sau structura proprie a societatilor "dezvoltate" actuale - este cel ce duce la absenta realizarilor sociale ale moralei euharistice. Nici un dat obiectiv nu poate suprima posibilitatea existentiala a realizarilor personale ale vietii. Numai lichidarea voluntara a acestor posibilitati - pa" catul omului, esecul realizarii alteritatii si libertatii personale - poate explica actuala afazie istorica a Bisericilor crestine in domeniul social. Asta insa nu inseamna ca trebuie sa neghja sau sa ignoram amploarea incercarilor personale ale fiecarui credincios in parte in cadrul unei civilizatii - modul de viata al actualei societati de consum - care corespunde aproape exclusiv naturii impersonale si instinctive a omului, nevoii lui autonome de a poseda, de a se bucura de simturile sale si de a da uitarii propriu-i caracter moral.
Daca unii episcopi, chiar si izolati, ar hotari intoarcerea la adevarul euharistic si la identitatea Bisericii, adica reconstituirea parohiei in corp de unitate organica, atunci dimensiunea istorica si sociala a moralei ecleziale s-ar manifesta curand in realizari culturale concrete (chiar si in domeniul atotputernicelor complexe economico-politice care domina viata contemporana) care ar fi realizari de viata, deci obiectiv si "aprioric" indefinibile. Reconstituirea parohiei inseamna: comunitati euharistice locale, foarte restranse numeric, astfel ca sa fie realmente posibile comuniunea si legatura credinciosilor intre ei si cu pastorul lor. Dar nu numai asta. Comunitatea euharistica nu este doar o marime aritmetica asimilabila posibilitatilor de cunoastere si de contacte personale directe. Ea este inainte de toate o comunitate de viata, o constiinta dinamica de a fi ea insasi un "corp", o credinta si o certitudine inradacinate in "viata cea adevarata", care e comuniune de iubire si de daruire, realizare a Modelului treimic al vietii. In spatele disparitiei tot mai ample a parohiei din zilele noastre "se ascunde" individualismul cadrului cultural al vietii pe care o ducem: conceptia pietista a mantuirii individualizate.
Dar chiar daca n-ar exista decat reforma aritmetica a parohiilor, si tot ar fi un prim pas: ea ar putea duce la constiinta adevarului euharistic al Bisericii, ar putea fi punctul de plecare al unui parcurs ce ne-ar permite sa ajungem intr-o buna zi la constiinta teologica a comunitatii euharistice. Ar fi de ajuns ca unii episcopi sa indrazneasca, ar fi suficient ca ei sa consti-entizeze ca fara comunitati euharistice stranse in corp de comuniune, ei insisi nu au decat titlul, nu locul, de episcop: chiar de s-ar situa pe cele mai inalte pozitii, ei nu sunt decat niste functionari administrativi ai unei institutii conventionale car nu se justifica fundamental, fie ele oricate "fundatiile filantropice" pe care le organizeaza.
Comunitati euharistice aritmetic limitate inseamna ineluctabil o multiplicare a parohiilor si eventual suprimarea progresiva a sacerdotiului profesional: in sanul comunitatii euharistice, persoana cea mai indicata poate primi harisma sacerdotiului si poate asuma obligatiile pastorului, pastrandu-si insa propria activitate profesionala cu care isi castiga existenta.
Sacerdotiul profesional are categoric unele avantaje pentru viata ecleziala, dar depasirea lui, mai ales acum in cadrul mediului social "secularizat", ar putea sa ne scape in mod fundamental de conceperea Bisericii ca institutie conventionala ierarhizata profesional "in slujba nevoilor religioase ale poporului". Deci depasirea sacerdotiului profesional nu numai ca nu trebuie considerata ca un obstacol in calea revenirii la nucleul euharistic al vietii ecleziale, ci are totodata o importanta capitala pentru dinamismul social al Bisericii de acum si pentru eliberarea organismului eclezial de mentalitatea si de legaturile "institutiei", supuse raporturilor de dependenta economica si regulilor de comportament profesional. Atunci cand preotul comunitatii euharistice nu se mai intretine din slujba lui sacerdotala, el este in chip exclusiv si unic cel care exprima adevarul si experienta comunitatii sale liturgice, si nu reprezentantul profesional al unui organism institutionalizat, care il intretine economic. Atunci, sacerdotiul isi regaseste caracterul harismatic, iar comunitatea euharistica - dinamismul ei misionar.
Desigur, se ivesc intotdeauna, gata formulate, o droaie de obiectii bazate pe dificultatile practice legate de revenirea la realitatea euharistica a Bisericii, la reconstituirea parohiei pornind de la un mic numar de membri. Insa vointa de a rezolva problema nu se poate opri la greutati, oricare ar fi ele, din moment ce este vorba de adevarul Bisericii, de mantuirea oamenilor, de eliberarea lor din chingile absurdului si mortii. Problema revenirii existentei ecleziale la axa vietii comunitatii euharistice inseamna oricum un refuz (greu de aplicat) al institutionalizarii centralizate (naturala azi) a organismului eclezial, parasirea radicala a inlesnirilor acordate de "vaticanizarea" Biserici. Totusi, reconstituirea comunitatii euharistice nu este o oarecare problema ecleziala, una printre altele, chiar daca cea mai importanta si mai grava. Ea este inainte de orice conditia insasi a adevarului Bisericii, fidelitatea fata de Evanghelia mantuirii, anuntul efectiv al adevarului mantuirii. Daca intelegem acest primat absolut al constiintei euharistice si teologice pe care Biserica o are despre ea insasi, si incarnarea ei in comunitatea parohiala, nici o dificultate nu se mai poate opune vointei de a rezolva problema, nici descoperii solutiei ei.
Morala sociala a Bisericii nu este o teorie abstracta despre morala, nici un sistem de valori codificat in porunci. Ea este evenimentul Euharistiei si largirea ei pana la dimensiunile universale ale vietii, realizarea dinamica a alteritatii si libertatii personale in cadrul intalnirii dintre infaptuire si har.
Christos Yannaras
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.