Chipul dobandirii succesului iubirii conjugale

Chipul dobandirii succesului iubirii conjugale Mareste imaginea.

Sfântul Apostol Pavel a menţionat cu acrivie în ce măsură şi în ce fel se vor purta corect şi femeia şi bărbatul, îndemnând-o pe femeie să se teamă şi să-l respecte pe bărbat drept cap, şi pe bărbat s-o iubească aşa cum se cuvine pe femeie. Cum vor putea însă să se întâmple acestea?

Pavel a spus că lucrurile trebuie să se întâmple, însă în ce mod trebuie să se împlinească vă voi spune eu. Aceasta se va realiza dacă dispreţuim banii, dacă avem un singur scop, adică virtutea sufletului, dacă avem mereu în faţa noastră frica de Dumnezeu. Prin urmare, ceea ce le-a spus robilor: „Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul" (Efeseni 6, 8), este valabil şi aici. Deci să nu iubească cineva atât de mult pe femeia lui de dragul ei, ci de dragul lui Hristos. Şi desigur că aceasta a înţeles şi Pavel, când a zis: „ca Domnului," şi pentru Domnul făcând toate, aşa să le împlineşti! Cuvintele aceasta sunt de ajuns ca să-i îndemne şi să-i convingă, şi să nu îngăduie să existe nesăbuinţă şi ceartă.

Niciun credincios să nu-l defaime pe bărbat prin femeia lui, dar nici bărbatul să nu creadă cu uşurinţă cele care se spun împotriva femeii lui, nici femeia să nu se îndeletnicească cu uşurinţă cu problemele bărbatului şi, desigur, nici să nu dea pricină de bănuială.

Deci spune-mi, de ce te dăruieşti toată ziua prietenilor şi femeii doar seara? Căci astfel nu poţi s-o linişteşti şi s-o faci să fie mai presus de orice bănuială.

Şi chiar dacă femeia te osândeşte, să nu te mâhneşti, căci această lucrare a ei este mărturia iubirii, şi nu pricină de deznădejde. Osândirile ei sunt mărturii de prietenie şi dorinţă fierbinte şi frică, pentru că se teme ca nu cumva cineva să-i fure patul conjugal, ca nu cumva cineva să-i piardă iubirea conjugală.

Există şi o altă mărturie a micimii sufleteşti: să nu primească preţuiri exagerate nici bărbatul de la fata din casă, nici femeia de la slujitori. Pentru că acestea sunt de ajuns ca să provoace bănuieli.

Aminteşte-ţi, te rog de acei drepţi: Sarra însăşi l-a rugat pe Patriarh s-o ia ca femeie pe Agar. Aceasta a poruncit, nimeni n-a silit-o, nici n-a certat-o bărbatul ei. Dar deşi a trăit mulţi ani fără copii, Dreptul a preferat să nu fie părinte niciodată, decât s-o întristeze pe femeia lui.

Insă în urma tuturor acestora, ascultă ce spune Sarra: „Nedreptate mi se face de către tine. Eu ţi-am dat pe slujnica mea la sân, iar ea, văzând că a zămislit, a început să mă dispreţuiască. Dumnezeu să judece între mine şi între tine" (Facerea 16, 5). Oare nu s-ar fi mâniat, dacă ar fi fost altul? N-ar fi ridicat mâinile ca s-o lovească, zicându-i oarecum următoarele: „Ce spui? Eu n-am vrut să mă culc cu femeia! Asta a fost voia, dorinţa ta, şi tot tu mă osândeşti?". Acela însă n-a spus nimic asemănător. Deci ce a zis: „Iată slujnica ta e în mâinile tale, fă cu ea ce-ţi place!" (Facerea 16, 6). A dat-o în mâinile ei pe tovarăşa sa de pat, ca să nu întristeze pe Sarra. Şi într-adevăr, nu există mărturie mai mare a compătimirii decât aceasta.

Cu siguranţă că dacă şi şederea tâlharilor la aceeaşi masă este o mărturie a unităţii lor împotriva vrăjmaşilor (şi psalmistul spune: „Care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări, în casa lui Dumnezeu am umblat în acelaşi gând" - Psalmul 54, 15), cu atât mai mult unirea celor doi într-un singur trup - pentru că asta înseamnă să devii tovarăş de pat - poate să aducă înţelegerea sufletească. Insă nimic din acestea n-a putut să-l doboare pe dreptul Avraam, ci a dat-o pe roabă femeii sale, arătând că nu s-a întâmplat ceva din propria sa voie, şi ceea ce este mai însemnat, cu siguranţă, este faptul că a alungat-o când era însărcinată.

Cine-ar fi putut să nu aibă milă de cea care purta în pântece copil din Avraam? Dar Dreptul nu s-a lăsat mişcat, pentru că deasupra tuturor era iubirea pentru femeia lui.
Să urmăm şi noi lui Avraam! Nimeni să nu râdă de sărăcia aproapelui, nimeni să nu dorească din prisos banii, şi toate s-au rezolvat. Nici să spună femeia bărbatului ei: „Laşule şi fricosule, eşti lipsit de râvnă şi leneş, şi iubeşti peste măsură somnul! Uite la acela şi la celălalt, deşi smerit, deşi se trage din părinţi umili, şi-a pus în primejdie viaţa şi a plecat în străinătate! A făcut avere mare, femeia lui poartă podoabe de aur şi se plimbă în caretă cu cai albi, se duce peste tot şi are mulţime de slujitori şi eunuci! Tu însă ţi-ai pierdut cu desăvârşire deprinderea ta şi duci o viaţă fără rost!". Femeia să nu spună cuvintele acestea şi altele asemănătoare, pentru că este trup nu ca să dea porunci capului, ci ca să fie supusă şi să facă ascultare. Deci cum, zice, va suferi sărăcia? De unde va afla mângâiere? Să le osebească ea singură pe femeile cele mai sărace, să se gândească la câte fete nobile din familii bogate nu numai că n-au primit nimic de la bărbaţii lor, ci mai mult, au dat şi au cheltuit toate averile lor. Să-şi amintească de primejdiile pe care le pricinuiesc bogăţiile de acest fel, şi vor accepta modul liniştit de viaţă. Şi prin cuvinte puţine, dacă se poartă cu iubire faţă de bărbatul ei, nu-i va spune nimic de acest fel, ci va prefera să-l aibă lângă ea, fără să aducă nimic, decât să aducă mii de talanţi de aur şi ea să poarte pe grumajii ei toate grijile unei astfel de călătorii.

Dar nici bărbatul să n-o târască, s-o ocărască şi s-o lovească pe femeia lui pentru că are stăpânire, ci s-o sfătuiască, s-o povăţuiască ca pe una nedesăvârşită şi s-o convingă prin cuvinte, şi niciodată să nu ridice mâna ca s-o pălmuiască. Lucrurile acestea nu se potrivesc sufletului slobod. Să nu folosească nici ocări, nici jigniri, nici insulte, ci s-o îndrepte ca pe o făptură cu calităţi mai puţine.

Cum se va întâmpla aceasta? Dacă o învaţă adevărata bogăţie, filosofia cerurilor, n-o va mai osândi deloc pentru purtările acestea. S-o înveţe că sărăcia nu este deloc rea, s-o deprindă nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte. S-o obişnuiască să dispreţuiască slava, şi femeia nu va iubi şi nu va pofti nimic asemănător. Ca şi cum ar primi o statuie din seara aceea în dormitorul lui, s-o înveţe înţelepciunea, bunătatea, care sunt indispensabile pentru a vieţui în simplitate, şi degrabă, de la început, chiar din anticamera vieţii conjugale, să alunge iubirea de bani şi să deprindă evlavia, s-o sfătuiască să nu poarte podoabe de aur la urechi şi la obraji şi în jurul gâtului, nici să le aibă păzite în cămară, nici să aibă veşminte preţioase şi aurite. Podoabele ei să fie frumoase, însă nu provocatoare. De vreme ce le laşi pe toate acestea pentru actori, împodobeşte-ţi casa cu multă simplitate, ca să răspândească mai multă înţelepciune decât orice altă bună mireasmă. Din lucrurile acestea vor ieşi două sau trei bunuri: în primul rând mireasa nu se va mâhni când i se vor strica dormitoarele şi vor fi trimise departe veşmintele şi podoabele de aur şi vasele de argint. In al doilea rând, mirele nu se va îngriji de pierderea lor şi de asigurarea celor pe care le-a procurat. In al treilea rând, care este cel mai însemnat şi mai de folos, va arăta din toate acestea dispoziţia lui, adică faptul că nu se bucură cu nimic din acestea, ci că le va pierde şi pe toate cele rămase şi nu va îngădui niciodată să aibă loc nici jocuri necuviincioase, nici cântece imorale.

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Fragment din cartea "Cuvinte de aur. Nunta, familia si problemele lor. Vol. III", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte de aur. Nunta, familia si problemele lor. Vol. III"

Pe aceeaşi temă

16 Septembrie 2020

Vizualizari: 632

Voteaza:

Chipul dobandirii succesului iubirii conjugale 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iubirea dragostea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE