Referitor la viaţa de familie, Sfinţii Părinţi nu rânduiesc ceva precis, de aceea acest subiect nu poate fi încadrat în canoane, pentru că nu toţi oamenii sunt la fel. Ei lasă acest lucru la discernământul, sensibilitatea duhovnicească şi puterea fiecăruia.
Dacă nu ar fi fost atracţia firească a bărbatului spre femeie şi a femeii spre bărbat, atunci puțini s-ar fi încumetat să urmeze o astfel de cale, plină de sacrificii şi de renunţări.
Important este ca cel care vrea să facă pasul spre întemeierea unei familii, să caute o persoană care să-l odihnească sufleteşte. Adică să nu fie neapărat bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită, la care cumpăneşte în special frumuseţea lăuntrică.
În privinţa diferenţei de vârstă, Sf. Paisie Aghioritul spunea că nu există un canon al Bisericii care să oprească căsătoria a doi tineri atunci când fata este mai mare cu doi-trei sau cinci ani decât băiatul.
În ceea ce priveşte reuşita în căsătorie, Cuvioşia sa considera că nu e suficient să găseşti persoana potrivită, trebuie ca şi acela care caută, să fie persoana potrivită.
Logodna nu trebuie să ţină mult, iar în această perioadă băiatul să aibă faţă de tânără sentimente curate, ca şi pentru propria sa soră.
„Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-şi păstreze fecioria, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încununează, vor primi har îmbelşugat de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinţei asupra plăcerii. În continuare, să cultive virtutea dragostei cât mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 38).
Fericirea unui cuplu vine prin harul Sfintei Cununii, cel care transfigurează dragostea firească dintre soţi, într-o iubire spirituală. De aceea, iubirea care se desparte de harul lui Dumnezeu, în cele din urmă se va veşteji.
De menţionat este această „împreună pătimire” a celor doi soţi, prin care Părintele Paisie reaşează, în duhul iubirii, ierarhia familiei convenţionale, în care bărbatul deţinea, în mod absolut, autoritatea conjugală:
„Soţii să se iubească, să fie supuşi unul altuia, bărbatul să se sfătuiască cu femeia, să nu facă fiecare de capul lui. Acest lucru este cel care menţine viaţa de cuplu, femeia să fie în înţelegere cu bărbatul ei” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 144).
Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să „stăpânească” peste femeie, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi: „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este” (Efes. 5, 23), dar înainte de toate trebuie s-o iubească.
După cuvântul Sf. Paisie, nu este firesc ca femeia să aibă autoritate asupra bărbatului, întrucât Dumnezeu l-a creat mai întâi pe Adam. Dar aici e vorba nu de întâietate, ci de respectul unuia faţă de celălalt:
„În dragoste există respect şi respectul se află în dragoste. Căci pe care îl iubesc, îl şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci amândouă sunt acelaşi lucru” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, p. 42).
În acelaşi context, Cuvioşia sa sublinia că în familiile unde lipseşte respectul şi sfiala se ajunge la îndrăzneală şi obrăznicie. Femeia trebuie să respecte pe bărbat, iar bărbatul are datoria să-şi iubească soţia. Înlăuntrul temerii duhovnicești se află respectul şi înlăuntrul respectului există iubirea. Cel care nu are iubire nu poate să-l facă pe celălalt să i se supună.
Unii soţi se plâng că au caractere diferite. Dar, tocmai în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu. Pentru că aceste diferenţe între caracterele soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, ca o completare reciprocă.
Pentru a trăi în chip armonios, cei doi soţi trebuie să pună ca temelie a vieţii lor dragostea curată, care se află în „nobleţea duhovnicească”, în jertfirea de sine şi nu în dragostea trupească, care îi uneşte pe oameni doar la exterior.
Ambii soţi au datoria să se nevoiască pentru a se înfrâna, ca să nu transmită patima trupească şi propriilor copii.
Stareţul Paisie a avut, de când era mic copil, o mare evlavie la Sfinţii Ioachim şi Ana, despre care spunea:
„Sfinţii Ioachim şi Ana sunt perechea cea mai nepătimaşă care a existat vreodată. Nu au avut deloc cugetare trupească. Dumnezeu aşa l-a plăsmuit pe om şi astfel, fără patimă, ar fi vrut să se nască oamenii. Dar după cădere a intrat patima în relaţia dintre bărbat şi femeie. De îndată ce s-a aflat o pereche nepătimaşă, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu pe om şi aşa cum voia să se nască oamenii, s-a născut Maica Domnului, această făptură neprihănită, din care mai apoi S-a întrupat Hristos” (Ibidem, p. 63).
Legat de diferenţele între caracterele soţilor, căsătoria la o vârstă relativ mică reprezintă un avantaj:
„Atunci lucrul se săvârşeşte mult mai firesc. Se potrivesc uşor unul cu altul. Vedeţi, perechile care s-au căsătorit la o vârstă mică, păstrează până la bătrâneţe, în legătura lor, o simplitate copilărească. Acelaşi lucru îl poate observa cineva şi la monahii care au venit de mici în Sfântul Munte. Este corect proverbul care zice: <<Sau de mic căsătoreşte-te, sau de mic călugăreşte-te>>.
Pe măsură ce omul se măreşte începe să lucreze din ce în ce mai mult raţiunea şi pe toate le cercetează, pe toate le măsoară. I se consolidează caracterul şi cu greu se mai potriveşte cu altul” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus...”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, pp. 25-26).
Părintele Paisie Aghioritul a evidenţiat şi necesitatea strădaniei fiecărui soţ de a lua asupra sa, cu bucurie, greutăţile familiale pentru a-l odihni astfel pe celălalt. Adică, unul să facă cumpărăturile sau să-i facă „hatârul” celuilalt, pentru a-l mulţumi şi a-l linişti sufleteşte.
Ceea ce îi ajută pe cei căsătoriţi este să nu se îndreptăţească nici unul pe sine, ci să urmeze sfaturile părintelui duhovnicesc: „Dacă se îndreptăţesc pe sine, oricâte cărţi duhovniceşti ar citi, nu folosesc. Dacă au intenţie bună, dacă au duhovnic şi fac ascultare de el, nu vor avea probleme. Fără duhovnic nu se face arbitraj” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, pp. 254-255).
Starețul Paisie sfătuia perechile care se căsătoresc să aibă acelaşi duhovnic, ca să se înţeleagă de la început şi să nu apară stări conflictuale. Astfel, un părinte duhovnicesc ajută foarte mult, întrucât vede defectele şi slăbiciunile fiecărui soţ şi contribuie la îndreptarea lor. Este bine ca întreaga familie să aibă acelaşi părinte duhovnicesc, atât părinţii cât şi copiii, pentru ca în acest fel să poată duce o viaţă după cuviinţă.
Bătrânul Paisie afirma, referitor la păcatele trupeşti, că acestea sunt iertate, după cununie, numai pentru naşterea de copii sau din iconomie. De aceea sfătuia ca soţii să încredinţeze această problemă lui Dumnezeu, adică să nască câţi copii le dăruieşte Dumnezeu şi să nu mai recurgă la propriile lor planificări.
Ei trebuie să fie mereu pregătiţi pentru a primi voia dumnezeiască în viaţa lor, şi să nu uite că Dumnezeu arată o deosebită purtare de grijă faţă de familiile cu mulţi copii.
„Naşterea de prunci nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu. Când Dumnezeu vede smerenie la perechea care întâmpină greutăţi în dobândirea de copii, atunci el le dă nu numai un copil, ci chiar şi mai mulţi. Însă atunci când vede încăpăţânare şi egoism, nu le împlineşte cererea lor, deoarece aceasta ar însemna să-i odihnească în patimile lor. De aceea soţii trebuie să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu (...)” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, pp. 72-73).
În cadrul căsniciei unul dintre parteneri trebuie să se înfrâneze pe sine şi să nu se lase stăpânit de plăcerea trupească. Mai ales când femeia este însărcinată, atunci trebuie să înceteze imediat contactele, iar dacă nu pot, măcar să le reducă cât mai mult. Exagerările în această privinţă, pot pune viaţa pruncului în pericol sau pot afecta sănătatea lui duhovnicească.
Sf. Paisie Aghioritul atrăgea atenţia şi asupra avortului pe care îl cataloga drept un „păcat înfricoşător” şi o „mare crimă”, întrucât copiii mor nebotezaţi. De aceea, părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe din momentul zămislirii.
În primul rând, căsătoria este o legătură spirituală, iar familia înseamnă o unire măreaţă şi puternică. Când este distrusă, urmarea este una singură: o mare durere în suflet (N. E. Niewiadomsky, „Castitatea şi căsătoria - Carte pentru tineri”, Edit. Bunavestire, Bacău, 2010, p. 22).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.