
Dărnicia este o manifestare firească a iubirii. Toată lumea este de acord că e foarte important să ştii să împărţi cu generozitate. Aptitudinea de a da se formează în noi din copilărie. „Dacă nu împărţi, vei fi un «zgârie-brânză» şi asta este o mare ruşine! Nimeni nu va fi prieten cu tine!" - lecţia este însuşită pentru o viaţă. Insă nu mai puţin important este să ştii să primeşti cu generozitate darurile persoanei iubite, prin asta oferindu-i posibilitatea de a deveni dăruitor şi de a-şi manifesta mărinimia, bunătatea şi dragostea. Relaţiile sănătoase, clădite pe iubire includ schimbul activ de forţe, sentimente, energii, trupuri, treburi, cu alte cuvinte, dinamica „a da/a lua". Această dinamică influenţează respectul de sine şi autoaprecierea ambilor parteneri, oferă sentimentul apropierii sau, dimpotrivă, creează distanţă, dacă nu se menţine un anumit echilibru de „oferire-primire".
De exemplu, Ia o pereche de tineri studenţi care se iubesc există lipsă de egalitate materială: fata este mai înstărită şi poate mai des să achite notele de plată la cafenea decât partenerul ei. Acest lucru îi creează tânărului sentimentul de umilire, în timp ce fetei îi apare sentimentul superiorităţii şi a propriei bunătăţi. La un moment dat relaţia se tensionează, întrucât bărbatul nu poate să fie pe deplin „egal" în relaţie.
Sau un alt exemplu: soţia a rămas însărcinată atunci când ambii soţi intrau la facultate. De dragul iubirii ambii au fost gata să-şi sacrifice studiile pentru a-şi pune la punct viaţa de familie. In cele din urmă, soţia a renunţat la facultate absolut conştient şi de bunăvoie, pentru a deveni mamă, gospodină şi a-i oferi soţului posibilitatea de a deveni un profesionist. Insă tristeţea soţiei cauzată de propria pregătire slabă o făceau uneori, în momentele de oboseală sau nemulţumire de viaţă, să-i reproşeze soţului că vi nu-i apreciază îndeajuns sacrificiul. Soţului i-a apărut sentimentul că el nu va nu putea niciodată să-i răsplătească soţiei pentru ceea ce i-a dat (şi este absolut obiectiv). Echilibrul dintre a da şi a lua fusese tulburat, dislocat. Dacă ambii parteneri conştientizează dezechilibrul format, ei pot să ajungă la înţelegere, stabilind lucrurile de valoare pe care soţul, la rândul lui, poate să i le ofere soţiei: posibilitatea de a nu munci şi a sta acasă cu copiii, posibilitatea de a face facultate după ce copiii vor creşte puţin sau atunci când în familie va fi mai multă stabilitate materială, posibilitatea de a călători şi a vedea lumea sau a se realiza prin artă - există multe variante diferite. Alegerea este a soţiei.
Dislocarea poate fi temporară sau permanentă, dar dacă acest echilibru este palpabil, conştient şi acceptat de bunăvoie, relaţiile nu vor fi puse în primejdie. Dacă însă echilibrul este tulburat, deplasarea este mult prea puternică şi nu se conştientizează sau dacă „sacrificiul" este forţat, acest lucru poate să cauzeze o criză puternică şi distrugătoare şi chiar să nenorocească dragostea. De exemplu, un bărbat care în familie fusese cel mai grijuliu şi atent sot şi tată, îndeplinindu-şi nu numai îndatoririle gospodăreşti, ci şi capriciile fetelor şi ale soţiei, renunţând permanent la propriile nevoi şi dorinţe, după 20 de ani de căsnicie îşi părăseşte familia şi stă separat. In conştiinţa lui el s-a văzut numai oferind şi neprimind nimic în schimb. „Drumul cu sens unic" este o situaţie foarte dureroasă, însă lucrurile nu sunt chiar atât de univoce cum par la prima vedere.
Este necesar să menţionăm că în exemplul dat, pe lângă denaturarea lui „a da" se observă şi nesocotirea lui „a lua", care nu are in relaţie mai puţină însemnătate. Luăm foarte mult, chiar fără a observa: timp, atenţie, grijă, gingăşie, cunoştinţe, experienţă - şi este firesc. Soţul din exemplul nostru, tot timpul lua posibilitatea oferită lui de soţie şi de fiice de a le da, de a împărţi cu ele, de a fi în propriii ochi puternic, darnic. Dacă ele nu ar fi oferit această posibilitate, el nu ar fi putut să devină dăruitor...
Daca unul din parteneri nu vrea să primească din teama de a fi îndatorat cuiva cu ceva, se teme de reproşuri sau de simţul vinovăţiei, el refuză în acest fel apropierea, îşi exprimă neîncrederea, îndoiala în relaţie, iar ca rezultat - renunţarea la relaţie.
Aşa cum vedem acum, motivul plecării soţului poate fi nu atât faptul că nu i s-a oferit nimic/puţin/ ce trebuie în cadrul relaţiei, cât neştiinţa/nedorinţa lui de a primi. Cuvintele tipice ale oamenilor de acest gen sunt: „Tu ştii bine, nu am nevoie de nimic, mă îngrijesc numai de voi, dragele mele". Refuzând să ia, el crea prin asta un dezechilibru care, probabil, îi aducea un anumit avantaj. De exemplu, îi permitea să exercite o anumită influenţă asupra relaţiilor cu ajutorul reproşurilor şi al ofenselor. Insă aici apare întrebarea: a existat în relaţia lor iubire? Căci „dragostea nu caută ale sale". Asta înseamnă că dragostea poate să dea şi să ia cu îndrăzneală, fără a se teme de calcule şi răspundere.
Iată şi un alt caz: o tânără din provincie a venit la studii în capitală şi chiar din primul an s-a măritat cu un tânăr moscovit înstărit. Ea a intrat în familia moscovită fără vreun sentiment de jenă şi umilire, primind cu dragoste şi recunoştinţă tot ce a putut să-i ofere această familie înstărită şl educată, fără a se sfii de faptul că lua mai mult decât putea să ofere în schimb. Nu se poate spune că în familia soţului fata a fost primită imediat cu inimă deschisă. La început toate temerile şi neîncrederea faţă de „cenuşăreasa din provincie" de-a dreptul pluteau în aer şi numai iubirea a ajutat-o pe tânăra soţie să accepte această atitudine din partea socrilor, sâ nu se supere şi să nu se simtă ofensată După 15 ani această femeie a reuşit să întregească echilibrul „a da - a lua", păstrând respect şi recunoştinţă pentru oamenii care o primiseră în neamul lor ha şi-a crescut copiii în cultura şi tradiţiile acestei familii şi a rămas o soţie iubitoare. Acest exemplu cuprinde în sine un detaliu propriu iubirii: uneori se întâmplă să „luăm" primii şi să „dăm" după mulţi ani, însă de asemenea se întâmplă ca cel care dă primul să primească ceva în schimb mai târziu sau deloc. Oferind şi primind ceva în dar, în iubire se întâmplă să riscăm, dar nu există nicio garanţie că binele tău va fi răsplătit cu vârf şi îndesat sau tu însuţi vei putea răsplăti binele făcut ţie.
Relaţiile cu adevărat evanghelice sunt întotdeauna riscante. Ele s-ar putea să fie lipsite de „feedback". Partenerul poate să nu răspundă deloc la chemarea de a lega o relaţie, de aceea mulţi încearcă să-şi clădească relaţiile nu pe iubire, ci pe legile dreptăţii: „tu mie - eu ţie". Căci dreptatea, spre deosebire de iubire, urmăreşte cu stricteţe ordinea, face controlul şi evidenţa şi oteră numai după primire şi - rar - concomitent, luând numai atunci când este absolut sigura ca va putea să plătească imediat, numai să nu rămână îndatorată.
Fragment din cartea "Indragostirea, iubirea, dependenta", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Indragostirea, iubirea, dependenta"
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.