Ar trebui sa mi-L imaginez pe Hristos cum mă priveşte? Sau ar trebui să mă uit la o icoană de-a Sa atunci când mă rog?
Nu! In această privinţă tradiţia afirmă răspicat: nu-ţi închipui nimic. Nu-ţi folosi imaginaţia. Indreaptă-ţi atenţia către Hristos, către întâlnirea directă cu El, fără să-ţi creezi imagini în minte.
Ştiu că acest lucru poate părea contradictoriu, de vreme ce ne-am înconjurat cu icoane. Dar icoanele sunt o reamintire a realităţilor cereşti; nu sunt acele realităţi. Poţi să faci colecţie de fotografii cu o personalitate care este eroul tău, dar dacă ai posibilitatea de a te întâlni cu acesta nu iei cu tine fotografiile şi te uiţi la ele în timp ce vorbeşti cu eroul tău. în Rugăciunea lui Iisus, încercăm să rămânem în contact direct cu Dumnezeu, şi astfel de imagini ne pot amăgi să cugetăm despre Dumnezeu.
Părintele Gregory, care este în prezent părintele meu duhovnicesc, mi-a spus că lui îi vine greu să alunge toate imaginile pe care ochiul le vede când ne rugăm cu ochii deschişi; totuşi, când îşi închide ochii, mintea sa începe să furnizeze cantităţi nesfârşite de imagini care zăceau depozitate. (Acest lucru nu mi se întâmplă mie, dar prezint şi altora această discuţie, poate o găsesc folositoare.) A descoperit că rugăciunea cu ochii aproape închişi l-a ajutat să găsească o cale de mijloc, prin care nu îi vin imagini în minte.
Recent am ţinut o prelegere despre Rugăciunea lui Iisus într-un campus studenţesc şi am menţionat acest accent pus pe ferirea minţii de imagini născute din închipuire. Un student a întrebat, oarecum indignat, dacă aceasta însemna că „nu există loc pentru lucrarea puhului Sfânt în Biserica Ortodoxă". Am răspuns că Duhul Sfânt nu are nimic de-a face cu imaginaţia. De fapt, cel mai primejdios lucru pe care ai putea să-l faci este să dai frâu liber imaginaţiei şi apoi să crezi tot ceea ce aceasta-ţi transmite ca fiind un mesaj de la Dumnezeu. De vreme ce este posibil să-L întâlneşti în realitate pe Dumnezeu, nu ai nevoie de fantezie.
Ficţiunea literară, filmele creştine, şi alte forme de relatare ni se par astăzi mai importante, şi aşa au luat naştere câteva opere frumoase şi însufleţitoare. Dar în secolele trecute acestea erau cu mult mai puţine. Poveştile pe care primii creştini le spuneau cel mai adesea proveneau din Biblie şi vieţile sfinţilor, iar ei credeau că acestea erau mai degrabă autentice, decât ficţiune, în mare parte, operele născute din imaginaţie erau extinderi ale unor evenimente petrecute în realitate, precum imaginarea a ce altceva va fi spus Arhanghelul când i-a vestit Fecioarei Măria naşterea Fiului lui Dumnezeu, sau cearta dintre tâlharul cel bun şi heruvimul însărcinat cu paza intrării în Rai, care nu aflase vestea despre modificarea politicii de primire. (Un imn siriac din secolul al VII-lea zugrăveşte acest dialog într-o notă oarecum umoristică.) Dar nu par a fi existat prea multe creaţii de ficţiune sau fantezie. Este amuzant cum noi simţim în prezent o nevoie puternică de istorisiri inventate. Sunt recenzor de film şi iubesc această formă de artă, dar chiar am impresia că oamenii contemporani petrec mult mai mult timp în lumi imaginare decât generaţiile anterioare de creştini.
Prin urmare, când lucrezi Rugăciunea lui Iisus nu încerca să-ţi închipui nimic, şi acum - îmi pare rău că trebuie s-o spun -, ţinând cont că sunt creştin-ortodoxă de ceva timp, găsesc de-a dreptul groaznic acel tip de meditaţie în care eşti invitat să ţi-L imaginezi pe Hristos şi să te plimbi alături de El, punându-I întrebări.
Hristos nu este o păpuşă marionetă. Dar, de asemenea, mi se mai pare un lucru lipsit de înţelepciune fiindcă imaginaţia este întotdeauna un pas în afara realităţii. Am participat o dată la un eveniment unde vorbitorul ne-a spus că, în calitate de creştin, el este platonist; el crede că lumea pe care o locuim este doar o umbră a realităţii cereşti. Aşadar, atunci când vorbim despre Evanghelie cu prietenii şi ceilalţi creştini, spunea el, noi trebuie să punem accent pe ideea că această lume în care trăim nu este lumea reală, şi că după moartea noastră toată această iluzie va fi risipită şi vom experia, în sfârşit, realitatea. Când ne-am aşezat, preotul ne-a invitat să ne rugăm: „Acum, să ne imaginăm că Iisus este cu adevărat de faţă cu noi. Să ne închipuim cum ar fi dacă El ar fi efectiv aici". Iar eu crezusem în tot acest timp că El era cu adevărat de faţă...
Frederica Mathewes-Green
RUGĂCIUNEA LUI IISUS, EDITURA Doxologia
Cumpara cartea "RUGĂCIUNEA LUI IISUS"
-
Imaginatia divina
Publicat in : Editoriale -
Imaginatia
Publicat in : Credinta -
Imaginatia
Publicat in : Credinta -
Imaginatia, rod al celui rau sau dar al lui Dumnezeu?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.