Sfântul Clement al Alexandriei numeşte căsătoria „casa lui Dumnezeu”, aplicându-i cuvântul Mântuitorului care spune: acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Mc. 18,20). Or, după Sfântul Ignatie Teoforul: „unde este Hristos este şi Biserica Lui”, ceea ce arată limpede natura eclczială a comunităţii conjugale. Şi nu întâmplător Sfântul Pavel îşi plasează admirabila învăţătură despre căsătorie în contextul epistolei despre Biserică, Epistola către Efeseni. El vorbeşte de „Biserica din casa lor”, (Rom. 16, 5), iar, după el, Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbeşte despre „mica Biserică”. Avem aici mai mult decât o simplă analogie. Simbolismul Scripturilor dă la iveală o corespondenţă foarte intimă între diverse planuri, pe care le arată ca expresii diferite ale unei unice realităţi.
După cea de a patra Evanghelie (2,1-11), prima minune a lui Hristos este săvârşită la nunta din Cana. Prin însăşi materia ei - apa şi vinul -, minunea este preludiul Patimilor şi vesteşte deja naşterea Bisericii pe Cruce: din coasta străpunsă a izvorât sânge şi apă. Simbolismul apropie şi înrudeşte nunta, locul minunii, cu fiinţa euharistică a Bisericii.
Prezenţa lui Hristos le face logodnicilor un dar sacramental. Despre aceasta vorbeşte Sfântul Pavel când spune: Dumnezeu împarte darulfiecăruia deosebi. Sub lucrarea prezenţei Sale, apa pasiunilor fireşti se transformă în „acest rod al viei”, vinul nobil, care semnifică preschimbarea în „iubirea cea nouă”, iubire harismatică ce ţâşneşte până în împărăţia cerurilor.
De aceea Maica lui Dumnezeu, ca un înger păzitor, se apleacă asupra lumii în suferinţă: Nu mai au vin, spune ea. Sfânta Fecioară vrea să spună că fecioria de odinioară, ca integritate a fiinţei, este pângărită. Nu mai există decât impasul masculinităţii şi feminităţii. Vasele destinate „curăţirii iudeilor” nu mai sunt de ajuns; dar „cele vechi au trecut”; curăţirea rituală devine Botez, „baie a veşniciei”, pentru a deschide calea spre Ospăţul euharistie al singurului şi unicului Mire.
Mijlocirea Sfintei Fecioare - Faceţi orice vă va spune - grăbeşte vremea venirii. Orice om pune întâi vinul bun... apoipe cel mai slab. Vinul cel bun al logodnei nu este decât o făgăduinţă fugitivă şi se epuizează repede, cupa nupţială se goleşte: aceasta este ordinea firească. La nunta din Cana Galileii, această ordine este inversată: Tu ai ţinut vinul cel bun până acum; acest „acum” este cel al lui Hristos, el este neînserat. Cu cât soţii se unesc mai mult în Hristos, cu atât cupa lor comună, măsură a vieţii lor, se umple de vinul de la Cana, devine minune.
La Cana Galileii, Hristos Şi-a arătat slava Sa în incinta unei ecclesia domestica. Această nuntă, în fapt, este nunta mirilor cu Hristos. Hristos prezidează nunta din Cana Galileii şi, după Sfinţii Părinţi, El prezidează toate nunţile creştine. El este singurul şi unicul Mire al cărui prieten se bucură cu bucurie de glasul Lui. Acest nivel al cununiei mistice a sufletului cu Hristos, pe care căsătoria o închipuie în mod direct, este cel al oricărui suflet şi al Bisericii-Mireasă.
Orice har, în plinătatea sa, se află la capătul unei jertfe. Soţii îl primesc din momentul în care, în demnitatea lor sacerdotală, se prezintă înaintea Tatălui ceresc ca să-I ofere în Hristos jertfa, Jertfă cuvântătoare, ofranda întregii lor vieţi conjugale. Harul slujirii sacerdotale a soţului şi harul maternităţii sacerdotale a soţiei formează şi modelează fiinţa conjugală după chipul Bisericii.
Iubindu-se unul pe celălalt, soţii II iubesc pe Dumnezeu. Fiecare moment al vieţii lor izbucneşte într-o doxologie împărătească, slujirea lor în cântare liturgică neîncetată. Sfântul Ioan Gură de Aur oferă această minunată concluzie: „Căsătoria este icoană tainică a Bisericii".
Paul Evdokimov
TAINA IUBIRII, Editura Sophia
Cumpara cartea "Taina iubirii"
.jpg)
-
Cel mai frumos dar de Nunta
Publicat in : Editoriale -
Inmormantarea amana Nunta ?
Publicat in : Viata liturgica -
Nunta - suprema intalnire
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.