Bisericile de lemn din Norvegia formeaza un patrimoniu pretios pe plan national si mondial. Vichingii au creat si s-au manifestat preponderent intr-o civilizatie a lemnului, de o bogatie si o varietate remarcabile. Majoritatea datand din secolele XII-XIII, aceste biserici constituie o contributie unica a Norvegiei la arhitectura medievala. Bisericile de lemn incorporeaza elemente structurale ce preced increstinarea Norvegiei.

Convertirea Norvegiei la Crestinism a inceput in anul 1000 d.Hr. Raidurile vichingilor in Irlanda, Britania si Franta i-a adus pe vichingi in contact cu civilizatia crestina. Haakon cel Bun al Norvegiei a incercat introduca crestinismul in Norvegia in secol al X-lea, insa a intampinat o puternica opozitie din partea liderilor religiosi pagani. Misionari anglo-saxoni din Anglia si Germania s-au angajat in lucrarea de convertirea a norvegionilor la Crestinism insa cu un succes limitat. Oricum, ei au reusit sa-l converteasca pe Olaf I al Norvegiei. Olaf al II-lea al Norvegiei (ulterior canonizat) a fost cel care este in mod traditional este recunoscut drept "luminatorul Norvegiei”, cel care a increstinat Norvegia.

Crestinii din Norvegia adesea au infiintat biserici sau alte locuri de inchinare pe locul vechilor locasuri de cult pagane. Crestinismul a devenit destul de rasbandit in Norvegia incepand cu mijlocul secolului al XI-lea si a devenit religie predominanta dupa jumatatea secolului al XII-lea. Bisericile de lemn au fost contruite din lemn fara a fi intrebuintate cuie incepand cu secolul al XIII-lea.

Ca plan, aceste biserici mostenesc mult din arhitectura basilicilor in stil romanesc din vestul Europei, fiind impartite in nava, cor, si absida. Nu exista, in orice caz, nimic comparabil cu acest sistem complex de constructie in lemn, in arhitectura moderna a Europei Apusene.

Tehnica folosita in constructie, impreuna cu decoratia exterioara bogata, confera bisericilor din lemn din Norvegia un caracter distinct si importanta istorica.

Tehnica traditionala lafting, sau a constructiei din grinzi, consta in crestarea grinzilor si prinderea lor unele de altele pe orizontala, pentru a crea pereti masivi. Tehnica constructiei din scanduri, pe de alta parte, implica existenta unui cadru realizat din stalpi verticali. Peretii se completeaza cu scanduri lungi, verticale.

La cele mai vechi constructii din scanduri, stalpii se implantau direct in pamant, iar din aceasta cauza putrezeau. Ulterior, constructorii de biserici au realizat o baza, sau talpa inferioara, din grinzi orizontale asezate pe o fundatie de piatra. Toate elementele verticale (inclusiv stalpii de mari dimensiuni, denumiti catarge) erau montate in gauri din talpa de baza, folosindu-se doi pana la patru stalpi pentru un perete. Varful fiecarui stalp, inalt de 8-9 metri, era prins de o centura superioara, cu ajutorul unor imbinari articulate si al unor contra-vantuiri. Bucati importante din fiecare perete erau asamblate la sol si ridicate perpendicular pe fundatie.

Exista mai multe tipuri de biserici din scanduri de lemn. Cele mai simple nu au decat un naos si un altar, iar acoperisul se sprijina pe pereti. Unele biserici prezinta un pilon inalt in mijloc, care sustine o flesa si intareste peretii. Cele mai mari si mai complexe biserici din scanduri de lemn au in centru o incapere aflata la etajul superior, sprijinita pe stalpi si inconjurata de o galerie la nivelul inferior. Intrarile din lemn sunt de cele mai multe ori bogat decorate cu sculpturi complexe.

Influentele trebuie cautate nu in tehnica sofistica a caramizii de pe continentul European, ci in traditiile norvegiene locale. Pot fi gasite numeroase analogii intre bisericile norvegiene din lemn si vasele de navigatie vichinge. Spatiul central al bisericii de lemn era de obicei numit "skipet” sau nava.

Bisericile din lemn desi sunt asemanatoare in schema structurala de baza, sunt variate in plan, forma si decoratii.

Cea mai veche biserica de lemn din Norvegia este Urnes-Sognefjord, monument inclus in lista UNESCO. Cercetatorii sustin ca parti din aceasta pot data din anul 1030, apartinand unei biserici construita la scurt timp dupa increstinarea Norvegiei.

Aceasta biserica se remarca prin sculpturile minunate din jurul portalului de nord. Tema acestor sculpturi rata clar influenta artei vichinge, asemandu-se celor de pe vasul Oseberg.

 

Lucrari similare, chiar daca nu de aceeasi calitate, pot fi intalnite in alte biserici de lemn din Norvegia.

Cele mai elaborate serii de picturi pot fi gasite in Biserica Torpo ce dateaza de la mijlocul secolului al XIII-lea. Picturi deosebite mai pot fi gasite si in bisericile din Heddal si Ulvik.

Epoca de aur a bisericii de lemn a fost atinsa in secolul al XII-lea, cand Norvegia a fost condusa de fiii Regelui Magnus. La acea vreme a fost posibil un avant economic prin introducerea unei plati (zeciueli) catre biserica, in timpul domniei regelui Sigurd Jorsalafar.

Intre anii 1100 si 1300, in Norvegia, s-au construit aproximativ 1000 de biserici din lemn. Mai putin de 30 din aceste biserici s-au pastrat pana in zilele noastre. Arheologii au descoperit dovezi care arata ca s-au construit biserici din lemn in toata Europa de Nord, dar ele nu s-au pastrat decat in sudul Norvegiei. In secolul al XIX-lea, publicul a devenit constient de importanta acestor biserici din lemn, datorita tablourilor romantice ale pictorilor Johannes Flintoe si J. C. Dahl.

In acea perioada arhitectii au inceput sa inregistreze si sa supravegheze aceste biserici, amenintate cu demolarea. In 1844, un grup de entuziasti a fondat Societatea pentru Conservarea Vechilor Monumente Norvegiene, in scopul ingrijirii cladirilor vechi importante. In prezent, societatea se ocupa cu intretinerea a opt biserici din lemn. Alte patru biserici sunt situate in muzee in aer liber.

Radu Alexandru