Intr-un oraş trăia un prinţ bogat. El avea multă avere şi mulţi robi, care lucrau pe ogoarele lui. Prinţul şi-a construit un castel pe un mal înalt al râului, lângă castel a construit o biserică bogată, iar împrejurul lor a ridicat un zid înalt cu turnuri. Toţi oamenii din acele ţinuturi ştiau de bogăţia prinţului şi de firea lui înfocată. Nu putea să-şi stăpânească mânia şi mulţi oameni au suferit din cauza aceasta.
Odată, prinţul şi-a pierdut inelul său drag, pe care-l preţuia foarte mult. Dintre toate slugile, cel mai mult avea încredere în Ivan, bătrâna lui slugă. Numai pe el îl lăsa să intre în dormitorul lui.
- Unde este inelul? - l-a întrebat mânios prinţul pe Ivan.
Bătrânul s-a speriat şi a început să caute prin cameră, a început şi prinţul să caute, dar nu au găsit inelul nicăieri. Ivan ştia că va trebui să răspundă numai el pentru această pierdere.
Prinţul s-a înroşit de mânie, l-a numit pe bătrân hoţ şi l-a întrebat unde a ascuns inelul. Ivan nu ştia ce să răspundă şi i-a spus doar că nu a văzut acel inel. Prinţul nu l-a crezut pe Ivan; nu s-a gândit că Ivan i-a slujit cinstit mai mult de douăzeci de ani şi a poruncit să fie schingiuit. Călăii au început să-l bată pe Ivan, să-l ardă cu foc, şi să-i ceară lămuriri. Răbda mult Ivan şi spunea ca şi mai înainte că nu l-a luat, dar într-un sfârşit nu a mai rezistat şi a luat vina asupra sa, numai ca sa scape de chinuri. L-au condamnat la moarte. S-a adunat mult popor să privească condamnarea lui Ivan. L-au adus pe bătrân; Ivan s-a închinat în faţa oamenilor, a ridicat mâinile spre cer şi a zis:
- Eu nu-mi amintesc să fiu vinovat! Dumnezeu vede că sunt nevinovat!
Prinţul a auzit acestea, dar nici de această dată nu l-a crezut pe Ivan, ci a poruncit să fie omorât.
A trecut mai mult de un an după a- ceastă întâmplare, pe mormântul lui Ivan creşteau demult buruienile, iar prinţul a şi uitat să se mai gândească la inelul său. într-o noapte s-a pornit o furtună şi a smuls acoperişul clopotniţei bisericii de lângă palat. Dimineaţa oamenii s-au dus să repare acoperişul şi au văzut un cuib vechi de cioară, iar în el, printre alte gunoaie, era şi inelul prinţului - se ştie că ciorile şi coţofenele au obiceiul să ducă în cuiburile lor obiecte strălucitoare. Se vede că cioara a intrat prin geamul deschis şi a luat inelul, iar pe Ivan l-au schingiuit şi l-au condamnat pentru o faptă pe care nu o săvârşise. I-au dus prinţului inelul găsit.
El şi cei ce l-au chinuit pe Ivan s-au îngrozit. De atunci, prinţul nu a mai cunoscut liniştea: zi şi noapte îl vedea în faţa sa pe Ivan, stând înainte de moarte cu mâinile ridicate spre cer. Prinţul şi-a amintit şi de ceilalţi oameni care au suferit din cauza mâniei şi judecăţii sale nedrepte. Atunci s-a smerit inima bătrânului prinţ. A hotărât ca niciodată să nu mai judece sau să pedepsească pe cineva. A trecut mult timp de atunci, palatul acela s-a ruinat, dar amintirea osândirii lui Ivan este vie printre oameni, până în ziua de azi.
Pilde si istorisiri pentru copiii crestini, Editura Areopag
Cumpara cartea "Pilde si istorisiri pentru copiii crestini"
-
Pilde, un film de post
Publicat in : Editoriale -
De ce vorbea Domnul in pilde?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Pilde crestine
Publicat in : Credinta -
Pilde vechi, pilde noi
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Pilde din Patericul mirenilor
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.