De ce e Taina Cununiei esenţială pentru împlinirea vieţii de cuplu? Tot mai mulţi au impresia că relaţiile de simplă convieţuire dăinuie mai mult decât căsătoriile (a se vedea rata divorţurilor), că despărţirile în cadrul lor sunt, oricum, mai puţin dureroase?
Păi, sigur că e mai puţin dureros, om draş! De ce stai cu cineva în concubinaj? Pentru că-ţi place. Iţi place cum arată, cum găteşte, ce face, cum se poartă, şi stai tot timpul pe pragul psihologic al siguranţei că dacă n-o să-ţi mai placă, poţi căuta alta, altul. Dureros în aceste relaţii este tocmai aceasta, că eşti oricând schimbabil! Ştii precis că nu se căsătoreşte cu tine, că poate să te lase. Fie pe tine, băiat, fie pe tine, fată: în plus, este o preocupare psihologică, o grijă psihologică mai mare. Având această nesiguranţă, că nu ştiu dacă se căsătoreşte cu mine sau nu, să nu fac, să nu-i arăt tot ce fac eu, tot ce pot eu să zic. Deci este un control de sine mai puternic atunci când nu eşti căsătorit. Şi durează atâta timp cât durează plăcerea. Concubinii sunt mai interesaţi să-şi producă unul altuia plăcere. Sunt aici, de fapt, servicii reciproce. O firmă care aduce servicii: ea lui şi el ei. Şi sunt interesaţi de menţinerea acestor servicii până când nu le mai place, nu le mai trebuie.
In căsnicie, după Cununie, apare acel sentiment de siguranţă - e al meu, e a mea -, îmi dau drumul, sunt eu: ce e-n guşă e şi-n căpuşă. Şi ce e-n guşă!... Doamne, iartă-mă! - ce e acolo!... Si toate cele ascunse, tinute în frâu de frică, năvălesc să se arate, să se exprime. Fiecare doreşte să fie iubit aşa cum este! Atunci, sigur că această perioadă este foarte grea şi foarte dureroasă, dar este şi cea mai rodnică. Să te uiţi la ea cum şi-a dat arama pe faţă şi să zid: „Doamne, împărate ceresc, Mângâietorule, vino şi te sălăşluieşte întru noi, că avem de lucru!". Da, avem de lucru: „Doamne, dă-mi Tu harul Tău, ca eu să pot s-o iubesc, să-l pot iubi aşa cum e!". Aşa cum e - nu s-o schimbi, nu să-l schimbi. Dacă vrei doar să-l schimbi pe celălalt, ai încurcat-o, nu mai scapi din iad. Aşa că: „Doamne, dă-mi puterea s-o/să-l iubesc aşa cum e!". Pentru că nu-i toată aşa, nu-i tot aşa. Tot ce se vede nu-i decât ce ţinea înăuntru, ascuns, înainte de căsătorie, şi acum şi-a dat drumul. Şi să spui: „Hai, acum facem baie, ne spălăm, frecăm bine cu peria, să aflăm ce-i dedesubt, care-i comoara". Şi, cu cât defectele-s mai mari, să ştiţi, cu atât comoara e mai mare. (Nu ştiţi cum e în basme? Dacă te repezi la un cufăr frumos, e plin cu balauri.)
Să primim aceasta cu dragoste! Asta-i dragostea! Numai astfel celălalt capătă încredere. N-aţi văzut? V-aţi spovedit prima dată la un Părinte şi n-aţi spus tot, că „ăsta nu înţelege, e popă, nu ştie el, habar n-are ce-i viaţa...", i-aţi spus aşa, doar câte ceva, nu tot. Şi vezi că te dezleagă, că te iubeşte, că te-nvaţă şi, încet-încet, începi să-i spui tot, şi pe urmă, pur şi simplu, trăieşti ruşinea că eşti cum eşti şi-ai făcut ce-ai făcut şi de-abia aştepţi s-o trăieşti împreună cu Dumnezeu, prin părintele duhovnic. Ei, gândiţi-vă că asta este chemarea în căsnicie: „Eu am ajuns să nu mă mai ruşinez de omul ăsta şi pot să mă arăt cum sunt. Te rog, Doamne, să mă vindeci! Şi el să mă iubească, şi eu să-l văd cum este - dă-mi, Doamne, să-l iubesc!". Altfel, cu cât ne ascundem, cu atât viaţa noastră este mai chinuitoare. Cu cât ne arătăm iubindu-ne şi rugându-ne, cu atât mai profund ne vindecăm şi ni se vindecă iubirea...
Pentru mine e important, şi vă învăţ şi pe dumneavoastră, să nu vă „apuce" pe amândoi odată, să vă apuce pe rând. Dacă acum a apucat-o pe ea - „ţine-mă, Doamne, ca eu să fiu în rugăciune, până îi trece ei". L-a apucat pe el - „Doamne, trec eu la rugăciune!" şi tot aşa. Tot timpul trebuie să fie cineva la volanul „împărate ceresc". Doamne, ajută! Asta-i dragostea, oameni buni! Ne iubim - atunci când ne iubim - ca să ne sfinţim, să ne mântuim împreună, să ne curăţim împreună. Ne iubim cu ale noastre: suntem răi, suntem bolnavi, suntem mizerabili, dar suntem făpturi minunate şi avem nevoie de vindecare. Şi unul pe altul ne vindecăm prin iubire. Numai prin iubire!
Numai harul Sfintei Cununii vă ocroteşte şi vă vindecă iubirea şi o transformă în iubire divino-umană. Nu mai iubiţi doar voi, ci [în primul rând] Hristos prin voi şi în voi!
Monahia Siluana Vlad
Fragment din cartea "Trăirea ortodoxă în contextul provocărilor de azi", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Trăirea ortodoxă în contextul provocărilor de azi"
-
Cel mai frumos dar de Nunta
Publicat in : Editoriale -
Inmormantarea amana Nunta ?
Publicat in : Viata liturgica -
Nunta - suprema intalnire
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.