Apa nu are nici un efect asupra florilor artificiale, nici harul asupra celor plini de ipocrizie. Nu e suficient să știm, trebuie să trăim în conformitate cu ceea ce știm. Nimic nu poate înlocui credința. Fiecare Liturghie ne invită la alt mod de a privi lumea.
Nu putem fi creștini, dacă nu ne străduim să ne ferim zi de zi de tot ceea ce ne poate contamina. Dacă nu ne asumăm în întregime ce presupune ucenicia. Dacă nu dorim luminarea. Indiferent de presiunea socială din jur. Indiferent de costuri. Indiferent de lungimea căii sau de oboseala acumulată. Putem fi creștini, dacă ne rugăm să primim ajutor pe calea mântuirii, nu pe alte căi.
Odată pornită procedura de resuscitare, nu e cazul să o oprim. Orice răzgândire devine extrem de riscantă. Apocalipsa a început pe Cruce, să nu mai calculăm când va fi debutul știrilor negative. Știm cine câștigă războiul, doar să nu greșim aliații și să nu capitulăm. Hristos câștigă în noi odată pentru totdeauna.
Nu ni se promite că totul se va termina cu bine, ci că totul nu se va termina niciodată, doar durerea va fi extirpată, pentru ca veșnicia să nu fie tristă. Trebuie să ne obișnuim să gândim în acești parametri. Dacă Îl includ pe Hristos, planurile noastre nu se vor duce de râpă.
Hristos ne este mereu disponibil, să profităm de această oportunitate. Hristos este Învățătorul desăvârșit, nu există ceva ce să nu știe. Nu există viață veșnică fericită fără Hristos. El este Sursa care alimentează mișcarea accelerată a universului. Dacă Hristos ar vorbi acum, am avea răbdare să Îl ascultăm sau am da în față înregistrarea?
Dumnezeu nu procedează niciodată greșit. Nu e cazul să tipărim milioane de pliante de hârtie pentru a spune că trebuie să înlocuim hârtia. Milioane de reviste creștine tipărite în zeci de limbi și majoritatea ajunse direct la gunoi, reciclabil sau nu. Dar - dincolo de toate - cei nevinovați suferă, asemenea lui Hristos (Fulton Sheen, Strigătele lui Iisus pe Cruce, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2020, p. 25). Deoarece doar prin Cruce pot cunoaște adâncimea iubirii lui Dumnezeu.
De ce nu tânjea Hristos după iertare? Pentru că nu avea nevoie, era fără de păcat. Dar noi? Noi suntem plini de puroi, tânjim după reconciliere, nu de dragul cadourilor, ci al Dăruitorului. Centurionul de pe Golgota a uitat că într-o inimă există iubire, până când a deschis-o cu o lance (Ibidem, p. 32). Dumnezeu nu ne va dezamăgi, putem fi siguri de asta.
Avem un Prieten comun. Vrem să fim apropiați ai Răstignitului, mai presus de orice. Asta ne dă putere, dincolo de orice. Știm că El are grijă de toate, nu ne îndoim de asta. Mergem pe mâna Lui, nu vom fi dezamăgiți niciodată. Chiar dacă acum nu pricepem toate detaliile încă. Suntem ca niște șoricei ascunși într-un pian, nu înțelegem ce vrea pianistul.
Mulți dintre cei care votează doar la turul al doilea de la alegerile prezidențiale nu cunosc multe despre politică. Mulți dintre cei care se uită la finala campionatului mondial nu cunosc multe despre sport. Mulți dintre cei care vin doar în noaptea de înviere la biserică nu cunosc multe despre credință. Potopul de nimicuri din jur este irelevant în ecuația veșniciei.
Dumnezeu nu va înceta niciodată să fie iertător. Dacă ne vom dori să fim mereu cu Dumnezeu, vom fi scăpați de iad.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.