PĂRINTELE PORFIRIE
Dragostea nu cere dragoste în schimb
Text
„Fericit monahul care s-a deprins să iubească tainic pe toată lumea. El nu cere iubirea celorlalţi; nu-i pasă dacă este iubit ori nu.
Iubeşte-i pe toţi şi te roagă tainic în sufletul tău. Revarsă-ţi iubirea peste toţi, şi o să vină vremea când vei iubi fără silinţă si ai să simţi că toti te iubesc. Un cântec lumesc spune că iubirea nu-i lucru de cerşit şi numai inima o naşte. Tu înţelege-l duhovniceşte şi revarsă cu simplitate din adâncul inimii tale iubirea lui Hristos.
Unii călugări, mai ales călugăriţele, întreabă: «Mă iubeşti, Doamne? De ce nu mă iubeşti?»
Ah, ah! Cât de departe sunt de iubirea lui Hristos! Sărăcie, sărăcie duhovnicească!
Să nu te îngrijeşti niciodată de te iubeşte cineva. Tu să reverşi peste toţi iubirea lui Hristos, şi atunci, în chip tainic, totul se va transforma şi se va schimba.
Astăzi oamenii cer să fie iubiţi; de aceea sunt dezamăgiţi. Drept este să nu te îngrijeşti să afli de eşti iubit, ci să vezi dacă tu iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Numai asa sufletul se satură.
Trebuie să iubeşti pe Dumnezeu şi pe oameni. Nu vezi tu oare ce face dragostea lui HristosP Nu-ţi spune în sinea ta: «Mă iubesc ceilalţi?» De-i vei iubi tu mai întâi, să ştii că şi ei te vor iubi la fel.”1
Comentariu
Iubirea duhovnicească nu-i roabă nimănui, pururea dă şi nu cere plată.
Nu-i creştineşte să schimbi iubirea pe iubire, pentru că iubirea e liberă şi nu se ia cu sila; e însăşi icoana libertăţii; iubirea care nu cere iubire în schimb arată marea iubire a celuilalt cu deplina cinstire a libertăţii sale.
Nu-i creştinească iubirea celui ce iubeşte cu nădejdea că va primi ceva în schimb, nici măcar iubirea celui iubit; o astfel de iubire e întinată de patimă, chip al iubirii de sine, un soi de negoţ. Iubirea care cere ceva în schimb - iubirea ori bunăvoinţa celuilalt - e înşelătoare; sau, după cum zice Părintele Porfirie, dezamăgitoare.
Creştinul nu iubeşte pentru folos ori câştig; creştinul iubeşte şi atunci când în schimbul iubirii primeşte numai rele şi ponoase. Creştinul iubeşte mai înainte de a fi iubit, iubeşte si când nu e iubit, iubeşte si atunci când cel iubit de el îl urăşte. De aceea spun Părinţii că iubirea de vrăjmaşi e chipul desăvârşit al iubirii, pentru că mărinimia ei nu are răsplată aici, pe pământ.
Iubirea e dăruire pe de-a-ntregul celuilalt. Iubirea creştină e lepădare deplină de sine. E sora smereniei. Iubeşte cu adevărat pe aproapele numai acela care uită de el şi se nesocoteşte pe sine.
Cât despre noi, atât să cercetăm: dacă iubim pe Hristos şi pe oameni; de nu, să ne căim, străduindu-ne mai mult să iubim.
Mai câştigat e omul de iubeşte decât dacă-i iubit. In chip minunat, lepădarea de sine şi sărăcirea aceasta de bunăvoie i se face lui bogăţie a sufletului. Când nu ia seama la dobânzi, iubirii lesne îi este să se arate pe dată, că nu stă să socotească cui şi cât să dea şi nu adastă aşteptând să ia; din ale ei trăieşte, şi nu din cerşit.
Cerşind iubire, n-o vei căpăta; inima celuilalt simte când nu-l iubim de dragul lui, ci numai de dragul nostru; când vrem, cumva, să-l siluim, se închide în el ori se îndepărtează, nesuferind să-şi piardă libertatea. Iubit e cel care nu caută cu dinadinsul iubire, răspândind buna mireasmă a iubirii de frate, curată, voitoare de bine,
nesilnică si cinstitoare a libertăţii lui.
Pildă şi chip al unei astfefde iubiri e dragostea Domnului, Care, dând întreaga bogăţie a dumnezeirii Sale pe sărăcia firii noastre omeneşti, pe toţi ne iubeşte, ştiind bine că nu toţi II iubesc şi nici măcar cei care-L iubesc nu-L pot iubi după cum El ne-a iubit şi ne iubeşte.
Jean-Claude Larchet
Fragment din cartea "DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ", Editura Sophia
Cumpara cartea "DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ"
Nota:
1 Extras din Pr. Porfirie, Anthologie de conseils, Ed. L’Age d’Homme, Lausanne, 2007, pp. 38, 46; în rom., vol. cit.
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.