“Odată ce ai încercat zborul, vei păşi pentru totdeauna pe pământ cu ochii ridicaţi spre cer, acolo unde ai fost şi vei dori mereu să te întorci” (Leonardo da Vinci).
După slava şi măreţia lui Dumnezeu, după priveliştea lumii, după minunile naturii, nimic nu este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luarea aminte decât zborul. Zborul, după zicerea autorilor celor mai vestiţi, este adevărata povestire şi înfăţişare a întâmplărilor neamului omenesc; el este visul măreţ al omenirii. În această privire atât de importantă, zborul, trebuie să fie, şi a fost totdeauna, visul de căpetenie al popoarelor şi al fiecărui om. Cine nu a visat că zboară? Cine nu ar dori să zboare precum pasărea măiastră? Cele mai înalte izbânzi, cele mai slăvite fapte nu vedem oare că s-au îndemnat prin visuri măreţe? Ostaşul vede în avionul de luptă înălţimea şi adevărul strategiei militare, dar şi speranţa izbânzii mult aşteptate; filosoful vede în zbor urcuşul duhovnicesc lăuntric, dar şi pricinile neştiinţei, a superstiţiei şi a întunericului.
Doi tineri, doi camarazi, doi prieteni, Jianu Nicolae şi Popa Ştefan. Anul 1992, prevestea pentru noi o deschidere spre piscurile înalte ale unei cariere militare împlinite. Nae şi Fane, amândoi urcam treptele Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, amândoi făceam primii paşi în această instituţie de elită a Armatei României. Eram tineri cu gradul de locotenent-major. Pe parcursul anilor de studii am fost colegi de bancă, la bine şi la greu. Am cunoscut oameni deosebiţi, profesori, profesionişti şi specialişti ai tuturor domeniilor militare, în special în aviaţia militară, oameni de o înaltă ţinută academică, cu vocaţie, dăruire, pasiune, cu dragoste şi deosebit respect faţă de profesiunea aleasă. Nu voi destăinui nume ale acestor somităţi în domeniul ştiinţelor militare, tocmai pentru a nu supăra pe nimeni, dar nu pot să nu-l amintesc aici pe domnul comandor Gheorghe Anton, şeful Facultăţii de Aviaţie, un om cu o minte sclipitoare, modest, având sinceritatea unui copil şi sensibilitatea unui înţelept. Pentru că Nae nu mai este printre noi, îmi revine mie sarcina să aduc mii de mulţumiri tuturor profesorilor, acestor oameni minunaţi care au pus tot sufletul pentru ca noi să fim pregătiţi a duce mai departe gloria aripilor româneşti. Mulţumiri din suflet pentru toţi aceşti temerari ai iniţierii în tainele ştiinţei militare.
La examenul de licenţă, a venit şi şeful Statului Major al Aviaţiei Militare, de atunci şi într-o pauză, cum Nae era mai îndrăzneţ, m-a pus să ţin de şase şi el a aruncat o privire asupra mapei şefului Aviaţiei. Era o schemă a structurii Aviaţiei Militare cu dreptunghiuri la fiecare funcţie, iar în interiorul dreptunghiului era scris în creion numele celor care după 15 ani avea să ocupe funcţiile respective. Nici mai mult nici mai puţin, unde credeţi că figura Nae? În căsuţa cea mai de sus, adică funcţia de şef al Aviaţiei Militare, iar eu figuram la şeful operaţiilor. A fost una dintre zilele fericite ale vieţii lui; m-a strâns în braţe şi a spus: „Vom fi şefi Fane, trebuie să ţinem aproape unul de altul”. Visul lui Nae avea să fie spulberat de producerea catastrofei aviatice de la Tuzla, cu o aeronavă de tipul AN-2, din ziua fatidică de 5 iulie 2010, eveniment aviatic în urma căruia şi-a pierdut viaţa 12 militari aparţinând Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale. După absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare (actuala Universitate Naţională de Apărare „Carol I”), destinul vieţii a dorit să ne despartă, eu am păşit pe poarta Regimentului 57 Aviaţie de Vânătoare din Com. Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, iar Nae avea să-şi desăvârşească instrucţia în zbor la unitatea militară de elită a Aviaţiei Militare, Aerodromul Deveselu, Caracal.
De fapt, Nae a fost omul care şi-a prezis moartea, pentru că în Academia de Înalte Studii Militare, în una din pauze, a făcut următoarea destăinuire: „Popică, tare îmi este teamă că într-o zi se va alege praful de mine, voi fi spulberat în toate cele patru zări. Spune tu că le ai cu credinţa ortodoxă, ce se va întâmpla atunci cu sufletul meu?”. Mai mult, în ziua când m-am hotărât să ies în pensie, i-am dat telefon şi i-am spus că vremea noastră a trecut, dar Nae mi-a răspuns: „Eu rămân să îndeplinesc visul!”
Comandor (rz.) Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Zborul - o taina fara sfarsit
Publicat in : Credinta -
Zborul spre lumina
Publicat in : Religie -
Zborul, ce frumusete!
Publicat in : Religie -
Escadrila din Ceruri
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.