Crucea noastra cea de toate zilele/ Lupta cu raul
Cred ca pierdem foarte mult timp cu lupta impotriva noastra si impotriva celor din jur. Vad ca ne ia foarte mult sa intelegem ca raului, vrajmasului nu trebuie sa ii dam lupta, lovindu-ne pe noi, sau pe cei din jur, fie prin acuzare, judecare, razbunare, sau chiar ura.
Chiar si mult timp dupa ce am aflat (cu mintea, rational) ca vrajmasul adevarat al nostru nu trebuie lovit, ci iubit si ca, atunci cand suferim, nu ceilalti ne fac rau, si nici macar noi insine (constient), ci suferinta este cauzata de niste automatisme de reactie, gandire si comportament mostenite (pur si simplu preluate si lucrate de la parintii nostri, de la neamul nostru, pana la un punct, fara sa ne fi folosit vointa sau ratiunea) sau de insuflarile venite de la diavol pe care le ascultam. Cum se poate sa ne insufle un duh rau ceva ? Simplu. El traieste de mii de ani si cunoaste bine psihologia umana, in plus, fiind duh, este expert la “teologia amanuntului” putand fi prezent in cele mai mici ale tale. Si atunci, atat cat ingaduie Dumnezeu (intotdeauna!), primim anumite ganduri de la el dar care par ale noastre. De ce? Pentru ca ele nu sunt niste ganduri total straine de noi si “foarte rele” (de exemplu sa luam o bata si sa lovim deodata un om), ele vor fi intotdeauna in concordanta cu personalitatea noastra, cu modul nostru de a gandi si a ne misca, cu ceea ce am auzit in copilarie de la adulti etc. De exemplu, un om care are patima desfranarii, atunci cand se va duce la o intalnire cu niste prieteni, si va cunoaste, sa spunem pe cineva nou de sex opus, foarte usor poate primi gandul de a flirta cu persoana respectiva, si de a ajunge mai departe, indiferent daca acea persoana are un partener de viata sau nu, in timp ce ceilalti oameni cu care s-a intalnit nici nu se vor gandi la asa ceva. Sau un om care este grabit va avea poate mereu gandul tentant (insuflat de cel rau) de a trece pe rosu la semafor sau de a pleca mereu pe fuga din casa . Consecintele triste nu intarzie sa apara, si va avea mai multe sanse sa fie prins de politie si amendat, sau de a uita mereu cate ceva in casa si de a se intoarce si astfel, de a intarzia la munca.
Diavolul nu cauta sa te faca sa faci rele “mari”, el se multumeste sa iti puna “buturugi mici” in Cale, pentru ca stie, din experienta, ca ele rastoarna mereu “carul mare”. De aceea, omul poate sa cada de sute de ori, zeci de ani uneori, pana sa isi dea seama de aceste lucruri si sa hotarasca sa fie mai atent la viata lui duhovniceasca.
Adevarata cunoastere de sine ar trebui sa aduca cu sine si smerenia. Pentru ca, daca stiu, de exemplu, ca sunt pofticios, si e Postul Mare, o sa ocolesc magazinul cu sucuri si dulciuri de la colt, ca sa imi feresc privirea si sa ma ajut sa nu pacatuiesc. Toate aceste mici nevointe zilnice fac parte din crucea noastra zilnica, tainica, nevazuta, pe care suntem datori sa o ducem pentru a ne mantui. Dar fara dragoste, fara aceasta intelegere adanca a modului in care lucreaza vrajmasul, a ceea ce sunt si nu sunt eu, fara intelegerea clara a motivului pentru care exista aceasta lupta, fara dorinta fierbinte si mereu avuta in fata ochilor a Imparatiei Cerurilor, nu se poate o nevointa adevarata, curata, cu dragoste, ci vom avea mereu tentatia de a cadea in invinuiri de sine si de semeni, in invartosare, in rationari sterile, in incetosari ale psihicului care ne pot “ingheta” pe Cale. Si chiar de va fi asa, sa pastram macar credinta, oricat de mica si slaba, in Acela, ca El ne va scoate din orice stare, si ca toate, indiferent cat de dureroase ar fi, sunt ingaduite pentru binele nostru cel adevarat. Domnului nostru slava!
Ioana Pavel
.
Ioana Pavel
-
Crucea noastra cea de toate zilele
Publicat in : Religie -
Diferenta dintre Crucea Mantuitorului si crucea noastra
Publicat in : Sfintele Pasti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.