R.B.: Biserica noastră are în faţă o provocare enormă: aceea de a mântui suflete de oameni moderni, globalizaţi la propriu (geografic) sau mental (prin social media), repeziţi, stresaţi de joburi sau de lipsa lor, adesea superficiali cu propria viaţă pe care şi-o visează trăită altundeva mai tot timpul... în ce dialect spiritual să vorbeşti acestei neocategorii sufleteşti, acestui format uman de tip nou? Ei bine, cred că şansa noastră, ca Biserică, este tocmai pendularea între Răsărit şi Apus. Suntem o Biserică de sinteză, o Biserică integratoare în conţinut şi nu integristă - ca ruşii sau ca grecii. Suntem şi am fost deschişi către Europa, chiar dacă vreme de jumătate de mileniu (perioadă consemnată istoric) am existat doar ca o colonie bisericească pentru grecimea din Fanar. Grecime care a lăsat în urmă un real prăpăd la nivel comportamental, mai grav decât au lăsat turcii înşişi. Metehnele, tarele atitudinale sunt levantine, nu sunt moştenite de la osmanlâi.

Fanarioţii sunt cei care au secătuit resursa umană şi financiară a Bisericii de pe teritoriul Ţărilor Române, în vreme ce turcii doar şi-au umflat peşcheşul şi au lenevit la sud de Dunăre, în raialele lor prăfoase şi atemporale... Zăpăceala comportamentală a venit, aşadar, tocmai de la fraţii de credinţă! Şi da, a trebuit să apară un colonel de artilerie neamţ, un Hohenzollern, care să pună piciorul în prag şi tunurile pe Plevna pentru eliberarea totală a României, inclusiv sub aspect bisericesc! De la el încoace putem spune că suntem români, că am devenit o naţiune cu o Biserică naţională. Până atunci stăteam cu căciula (potcapul) în mână, la mila vreunui patriarh ecumenic, spre a ne putea îngriji de sufletul bietului norod. Nu zic, fanarioţii au făcut şi lucruri bune (oarece şcoli superioare şi tipografii, câteva biserici în marile târguri), dar stagnarea, încremenirea de sub stăpânirea lor a fost evidentă. Şi asta în timp ce Occidentul trecuse deja la planul B: revoluţii, republici, constituţii, viaţă cvasidemocratică. E drept, şi la ei a curs extrem de mult sânge, dar au propăşit evident, ceva tot s-a decantat în urma acestor mari tectonici sociale.

Nu putem recupera, în prezent, timpul istoric faţă de Apus, însă putem arde etapele prin intermediul globalizării, care ne-a prins deja din urmă. Şi care tocmai aici şi-a plasat miza: în ştergerea oricărei identităţi care vine din trecut, pe filieră etnică, spirituală sau culturală.Cer nou şi pământ nou, dragă Doru, asta va fi întreaga umanitate după potopul digital! Blugii sunt noua uniformă, engleza este limba universală, iar identitatea ţi-o va da natura consumului şi a obiectelor pe care le porţi: iPhone, smartwatch, hybrid car etc. Spune-mi ce/cât consumi, ca să-ţi spun cine eşti!

Frederic Beigbeder este un dezertor din lumea advertising-ului, şi-a luat lumea în cap şi a părăsit industria după un burn-out pe cinste, însoţit de consum de cocaină şi alte meniuri etnobotanice. A scris o carte excelentă, 14,99, în care susţine, printre altele, că deja oamenii nu mai trăiesc în ţări, ci în... firme. Adică, exact ceea ce spuneam mai devreme: oamenii se regăsesc identitar în ceea ce poartă, în ceea ce consumă, în ceea ce văd în călătorii. Nu ţi se pare că are dreptate acest publicitar care a „defectat”?

T.B.: Globalizarea - fenomen gradual, început odată cu marile descoperiri geografice şi accelerat de succesivele revoluţii industriale - nu e „dorită” (şi cu atât mai puţin „impusă”) de la un sinistru pupitru al Conspiraţiei Mondiale. Ea e rezultatul unor factori obiectivi - dacă tehnologia permite deja ceva, acel ceva survine - şi subiectivi: curiozitatea intelectuală a oamenilor, dorinţa de profit, reversul cultural târziu al unor foste realităţi coloniale etc. Fiecare naţiune se acomodează cum poate mai bine la această restrângere a planetei, care nu implică omogenizarea culturilor locale, ci încastrarea lor într-o cultură globală bazată pe o infrastructură convergentă. Aşa că şi noi trebuie să facem acest efort adaptativ. Nu prin lamentaţii conspiraţioniste, nu prin erupţii de pojar naţionalist-folcloric sau printr-o pseudoeuropenizare şmecheră, ci prin cultivarea unei elite naţionale performante, care să priceapă rapid, să acţioneze corect şi să ofere naţiunii o busolă, fără a-i lua (sau mânca) sufletul. De ce n-am reuşit să aducem la conducerea ţării o asemenea elită patriotică şi competentă?

In primul rând, pentru că am sudat toxic egalitarismul comunist cu egalitarismul democratic. Apoi, pentru că nomenclatura şi Securitatea au furat startul: ei erau deja la butoane şi acolo au rămas, aducându-şi apoi şi copiii. Tot ei au vândut fabrici şi au devalizat bănci, acumulând un capital privat imens, care le-a garantat monopolul politico-mediatic până azi. Au dat, în schimb, paşapoarte şi pentru săracii satelor, şi pentru boierii minţii. Rezultat: patru milioane de „plecaţi” (noroc cu UE, desigur). Se putea altfel? Nu, în condiţiile specifice ale României lui 1990. Se va putea altfel măcar de acum înainte? Da, însă dă-mi, te rog, un singur argument că partidele sau „decidenţii” îşi propun să lumineze naţiunea, să dezvolte echilibrat ţara şi să substituie imposturii cu plagiat o meritocraţie funcţională. N-ai găsit? Nici eu. Altfel, revin la teza pe care o tot expun: BOR (şi creştinismul de alte confesiuni din România) reprezintă nu o frână, ci un model implicit de civilizaţie pentru masa de oameni simpli zăpăciţi de comunism, izolaţi de lumea modernă, condamnaţi la sărăcie, violenţă şi derivă sufletească. Evident că Biserica e făcută din toţi cei botezaţi (ba chiar şi din duhul celor morţi şi drepturile celor nenăscuţi), dar mă refer aici doar la faptul că fără mănăstiri curate, cu gazon şi trandafiri, fără slujbe divine şi cateheza minimă, fără pilda unor monahi îmbunătăţiţi şi dialogul duhovnicesc cu preotul de parohie (când e vrednic), cei mai mulţi români ar fi fost într-o stare (de spirit) şi într-un hal (comportamental) cu mult mai grave.

Spunând aceste adevăruri adesea contestate de numeroşii şi tot mai nervoşii critici ai Ortodoxiei, nu reduc BOR la o durkheimiană „funcţie” de control social. Vreau doar să spun că românul „obişnuit” a avut, în aceste decenii smintite (şi pe alocuri colosal de palpitante), doar două forme sigure de sprijin: familia şi parohia. Succesul relativ al acestei alternative la presiunile impersonale ale statului leviathanic asupra individului ţine, cum bine remarcai, şi de faptul că Ortodoxia românească e mai deschisă, mai europeană, mai latină şi mai omenoasă în pogorăminte decât suratele sale greco-slave. Şi sunt imense cronici anonime pline cu fapte bune, cu dovezi de frăţietate cler-popor, de care presa nu prea vorbeşte, dar care şi-au îndeplinit rostul paliativ, atenuând suferinţa şi disperarea multora. Pe toate acestea le ştie Dumnezeu! Există în BOR de toate: şi insuliţe slavofil-antieuropene, şi inerţiale cârdăşii naţional-ceauşiste, pe care nu le trec cu vederea atunci când elogiez cumsecădenia discret omniprezentă în corpul eclezial. Iţi mai datorez un răspuns: ce face omul postmodern, urban, cu iPhone etc. In faţa dictaturii corporatiste, a muncii pentru bani cât mai mulţi, a înstrăinării de casă pe seama carierei etc.? Nu ne punem doar noi întrebarea aceasta. Citesc tot mai multe se pledează pentru eliberarea din acest model unilateral de succes: tot mai mulţi oameni (inclusiv tineri) nu vor să mai devină cei mai bogaţi din cimitir, se redefineşte din mers conceptul de „viaţă fericită”... Şi nu uita că acest lucru se petrece pentru că robotizarea economiei va degaja timp liber, telemunca îi emancipează pe mulţi de sub tirania biroului-fagure-în-turn-de-sticlă, dar şi pentru că vidul spiritual strict materialist începe să doară prea tare. Există şi semne încurajatoare, pe care ar fi păcat să nu le vedem.

Razvan Bucuroiu si Teodor Baconschi

Fragment din cartea "Marturii incrucisate. Faptul crestin in era smartphone"; Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Marturii incrucisate. Faptul crestin in era smartphone"

• Globalizarea si implicatiile ei
  Publicat in : Editoriale
• Religia in contextul globalizarii puterii
  Publicat in : Editoriale
• Ortodoxie si Europenism
  Publicat in : Editoriale
• Crestinism si Globalitate - Provocari actuale
  Publicat in : Editoriale
• Ortodoxia, factor de regres?
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: