NEAMUL CREŞTIN ÎNTR'O LUME PĂGÂNĂ ŞI ÎNTR'O EUROPĂ APOSTATĂ

Cartea Prin fereastra temniţei este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagărul German de la Dachau.

Titlul pare să sublinieze faptul trist al întemniţării episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemniţat un om liber ajuns, printre asemenea măsură a credinţei, nădejdii şi dragostei, la asemănarea cu Făcătorul cerului şi al pământului? Privea oare Sfântul Nicolae prin fereastra temniţei la cerul înstelat şi legea morală? Invidia el oare libertatea de mişcare a oamenilor dinafara temniţei? Sau, mai degrabă, privea dinspre împărăţia lui Dumnezeu prin fereastra temniţei unde se închisese singură o Europă care fusese, până nu demult, liberă, adică în drum spre împărăţia lui Dumnezeu? Merită precizat aici că titlul original al lucrării este „Cuvinte către poporul Sârb prin fereastra temniţei." Intr'adevăr, nu soarta sa şi-o plânge Sfântul Nicolae în aceste pagini, ci soarta naţiunii Sârbe, şi, o dată cu aceasta, soarta tuturor naţiunilor care, precum cea Sârbă, şi-au trădat vocaţia Creştină. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori către o naţiune apostată." Sau, poate şi mai bine, „Despre sensul Creştin ai istoriei”.

Fiindcă doar viziunea Creştină asupra istoriei este în măsură să explice înflorirea sau nimicirea unui neam. Este fals că istoria ar urma nişte legi ale creşterii şi descreşterii, ale progresului şi declinului, ale maturizării şi bătrâneţii. Dacă Sfântul Nicolae Velimirovici vorbeşte în Scrisoarea 3 despre bătrâneţea unui stat aparent tânăr precum cel iugoslav şi moartea iminentă a acestuia, el o face, şi aici, dintr'o perspectivă duhovnicească, bătrâneţea desemnând în acest caz starea păcatelor şi a fărădelegilor în care ajung oamenii şi naţiunile atunci când se depărtează de Dumnezeu. Cei care se aşteaptă ca teoriile evoluţioniste, raţionaliste sau organiciste să le desluşească sensul istoriei se înşala tot atât de mult ca şi cei care consideră că istoria nu are niciun un sens. De vreme ce istoria este parte a realităţii determinate de Dumnezeu, Făcătorul şi Purtătorul ei de grijă, doar invatatura Creştină îi poate lămuri sensul. De aceea, fară raportarea la Dumnezeu nu putem înţelege nimic, nici realitalea, nici istoria, nici văzutele, nici nevăzutele. C um spune Stâmul Nicolae Velimirovici, „Când [Europenii) s'.au gandit că le ştiu pe toate, de fapt nu ştiau nimic. Căci cu cât ştiau mai multe despre microbe, cu atat stiau mai puţin despre Dumnezeu. De aceea i-a lovit mana grea a Domnului cerului şi al pământului.'' (Scrisoarea 6).

Principiul determinant în istorie, ne-o spun toti prorocii si o întăreşte Sfântul Nicolae, este voia lui Dumnezeu: istoria este povestea neamurilor şi a indivizilor aşa cum s-au raportat ei la voia lui Dumnezeu. E de înţeles atunci îndemnul Sfântului Nicolae Velimirovici din Scrisoarea 9: „Citiţi Sfânta Scriptură, pentru a înţelege istoria Sârbilor. Citiţi Biblia, ca să aveţi în mâini lumina călăuzitoare pe calea cea întunecată a destinelor omeneşti." Sau în Scrisoarea 29, unde ne spune că tainele oamenilor şi ale popoarelor nu pot fi înţelese în afara Scripturii. Aşa că, dacă unii dintre cei care s'au răzvrătit au dispărut, aceasta s'a întâmplat nu din necesitate istorică, ci pentru ca au fost urâţi de Dumnezeu, care i-a lăsat pradă voilor lor nelegiuite. Acest lucru s'a petrecut şi cu naţiunea Sârbă: „Noi înşine sântem de vină," afirmă Sfântul Nicolae, continuând: „Sântem vinovaţi în faţa singurului Dumnezeu adevărat, căci am urmat mincinoşilor zei ai culturii. De aceea Dumnezeu ne-a lăsat să cădem în iadul unde El nu este, ca să vedem cum este fără El" (Scrisoarea 36).

Sau, cum îi spune Hristos Europei într'un dialog imaginar descris în Scrisoarea 42: „Nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre şi lepădarea voastră de Mine, Mântuitorul vostru." Cu toate acestea, precizează Sfântul Nicolae, cele doua razboaie mondiale nu au fost decât un avertisment, o “manie a dragostei lui Dumnezeu" care nu bate ca să nimicească, ci pentru a trezi, pentru a vindeca, pentru a-i smulge pe oameni din legamantul lor cu satana. Iar dacă Sârbii şi, o dată cu ei, celelalte neamuri botezate în numele Sfintei Treimi nu nu se vor întoarce la Hristos şi nu vor căuta Împărăţia lui Dumnezeu, vor pierde nu doar împărăţia cerurilor, ci şi împărăţia pământească, respectiv integritatea teritorială, suveranitatea şi chiar identitatea naţională.

După cum ştim din istoria recentă, Sârbii au ignorat cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici, şi astfel au împlinit acest nefericit deznodământ. Poate că unii dintre noi vor spune: „Şi ce ne priceşte pe noi? Doar noi, Românii, nu sântem ca Sârbii!" Iată însă ce le spune Hristos celor care privesc lucrurile aşa, într’o parafrază a cuvintelor de la Luca 13, 1-5: „Credeţi oare că Sârbii au fost mai păcătoşi decât toţi ortodocşii fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel." Cartea Sfântului Nicolae Velimirovici este, din acest punct de vedere, un stăruitor şi deosebit de actual îndemn la pocăinţă. Adică o întoarce la Adevărul Persoană, un Adevăr la care putem ajunge pentru că El a ajuns mai întâi la noi. Nici nu putea exista un moment mai potrivit pentru întâlnirea cu această carte decât Postul Mare. Iar faptul că ne aflăm acum în intervalul dintre Duminica Sfintei Maria Egipteanca şi Duminica Floriilor întăreşte o dată în plus tâlcul acestui eveniment. Ni se aminteşte astfel că nu putem intra în Ierusalim decât o dată cu Domnul, în Domnul, în măsura în care am urmat vieţuirii sfinţilor Săi precum Maria Egipteanca, sau Nicolae Velimirovici.

Prin urmare, nu trebuie să ne pocăini pentru a evita un război, pentru a împiedica fărâmiţarea naţiunii şi a patriei în felul în care sau petrecut ele în fosta Iugoslavie, ci pentru a redeveni noi înşine. Lumea omului se tărîmiţează şi se risipeşte atunci când omul este fărâmiţat şi risipit. Iar omul se fărâmiţează şi se risipeşte de fiecare dată când se întoarce de la Faţa lui Dumnezeu pentru a- şi contempla propria sa faţă. In această mişcare de întoarcere, omul îşi pierde greutatea sufletului, devine imponderabil, asumând o formă drăcească de spiritualizare a materiei. Omul, această fiinţă nepreţuită din Univers. ajunge astfel să nu mai aibă nici un preţ. Această devalorizare a fiinţei umane se produce de fiecare dată când ea nu mai este măsurată cu singura unitate de măsură potrivită omului: Dumnezeu-omul, Fiul intrupat al Tatălui. Pentru că Europa a lepădat frica de Dumnezeu, ne spune Sfantul Nicolae în Scrisoarea 48, ea nu mai cunoaşte nici rusinea fata de omul sfânt. Şi pentru că îi lipseşte noţiunea de om sfant, Europa a ajuns să dispreţuiască omul cu totul.

Dacă lucrurile stau aşa, care este soluţia propusă de Sfântul Nicolae? Convertirea, întoarcerea la credinţă. Dar Sfântul Nicolae precizează în cadrul ultimelor scrisori din volum: întoarcerea unui neam întreg. Doar convertirea unui neam mai poate aduce o mărturie credibilă întro lume decăzută ca aceasta. In perioada apostolică, situaţia era cumva mai puţin gravă decât cea din zilele noastre, fiindcă cei care îmbrăţişau credinţa Creştină erau izbiţi de noutatea ei. Astăzi însă, ei ignoră Creştinismul ca pe o destinaţie cunoscută, o staţiune plăcută dar apăsătoare prin monotonie. Creştinismul nu mai este interesant, se plâng generaţiile moderne. Dar n'a fost niciodată interesant. Poate religiile şi culturile sânt interesante; însă doar Creştinismul este adevărat. Tocmai de aceea, situaţia în care se află neamurile apostate este mai grea decât cea a neamurilor păgâne. Fiindcă, ne spune Sfântul Nicolae în Scrisoarea 15, a te îndepărta cu un singur pas de la adevăr înseamnă a te depărta de cinste şi dreptate mai mult decât neamurile care nu au cunoscut vreodată adevărul.

In ciuda acestei situaţii fara precedent in istoria lumii şi a Creştinismului, oamenii şi neamurilese pot intoarce iarăşi la Dumnezeu. In cuvintele Sfântului Nicolae din Scrisoarea 16: „Va putea vreodată această generaţie de rătăciţi, cea mai rătăcită din intreaga istorie să se întoarcă in adevăr şi cinste? Va putea. Fie ca Hristos os cel dispreţuit sa binevoiasca a petrece acest lucru cât mai grabnic." Iar întoarcerea unui neam ponte aduce şi întoarcerea unui continent şi a întregii lumi. Fiindcă aşa cum Europa dezintegrează in numele unei false uniri, poporul Creştin uneşte în numele unor autentice separaţii: cea dintre identitate şi anonimat, păcat şi sfinţenie, libertate şi robie, moarte şi viaţa.

Se poate converti un neam, se poate pocăi un neam ca un om? Da ne spune Sfântul Nicolae; e destul să schimbe frica de moarte cu frica de Dumnezeu şi cu ruşinea faţă de omul sfant. Dar cum se explică oare apariţia fricii de moarte şi a obsesiei faţă de moarte in sânul unor neamuri Creştine. Pe de o parte, ne spune Sfântul Nicolae, atunci când omul părăseşte frica de Dumnezeu, vin peste el toate fricile. Pe de altă parte, această frică le-a fost indusă popoarelor Creştine de o Europă atee. Iar după ce le-a infectat cu frica de moarte, le-a promis şi remedial: unul religios, bazat pe cultul apei, adică pe igiena corporală, şi altul, politic, bazat pe controlul total, pe supravegherea permanentă (ct. Scrisoarea 50). Aici îşi găseşte explicaţia şi problema microcipului despre care s-a vorbit în lumea ortodoxă în ultima vreme. Despre cultul apei voi vorbi puţin mai departe, când voi discuta sensul culturii într'o lume apostată. Revin acum la întrebarea anterioară: Se poate converti un neam, se poate pocăi un neam ca un om? Sfântul Nicolae ne arată că lucrul acesta este posibil: o dovedeşte istoria poporului Evreu, o dovedeşte istoria poporului Sârb. Sfântul Nicolae repetă la finalul fiecărei scrisori că putem ieşi din această fundătură, că putem fi eliberaţi de înşelare, de minciună, de idolatrie, că Dumnezeu aşteaptă întoarcerea fiecărui neam şi a fiecărui om (vezi mai ales scrisoarea 80).

Gheorghe Federovici
Fragment din cartea "Masura vremii: indemn la normalitate", Editura Predania

Cumpara cartea "Masura vremii: indemn la normalitate"

 

• Necredinta cea buna a lui Toma
  Publicat in : Duminica Tomei
• Caderea in necredinta
  Publicat in : Credinta
• Necredinta - o optiune morala, nu un calcul gresit
  Publicat in : Morala

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: