Nebun pentru Hristos

Nebun pentru Hristos Mareste imaginea.

In spiritualitatea Bisericii Răsăritene există un personaj şi mai neobişnuit, numit „nebun pentru Hristos". Pentru a înţelege importanţa lui sau a ei, să ne amintim de exemplul marilor profeţi biblici, comportamentul cărora îi făcea să apară pentru contemporanii lor nebuni, dacă nu chiar bolnavi mintal. Dumnezeu i-a poruncit lui Isaia să meargă gol şi desculţ (Is. 20,2-3), iar Iezechiel a trebuit să stea culcat pe partea stângă mai mult de un an şi să îşi gătească mâncarea pe un foc înteţit cu bălegar (Iez. 4,1-15). Dumnezeu l-a pus pe Osea să se căsătorească cu o femeie desfrânată (Os. 3,1-3), iar Sfântul Ioan Botezătorul a supravieţuit cu lăcuste şi miere în deşert (Mt. 3,4). Aceste fapte îi plasează în afara modului convenţional de comportament. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel a numit Crucea lui Hristos „nebunie" pentru gred şi le-a amintit corintenilor că „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari" (I Cor. 1,23,27). însuşi „cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1,18). Apostolul Pavel spune despre propria sa slujire: „Noi suntem nebuni pentru Hristos" (I Cor. 4,10).

Uităm uşor că unii din membrii familiei Iui fisus Hristos au crezut că El Şi-a pierdut minţile (Mc. 3,21); A răsturnat mesele schimbătorilor de bani în Templu, a nesocotit public regulile Sabatului şi S-a asociat cu neamurile şi păcătoşii în moduri de neînchipuit şi destul de periculoase pentru un Mesia evreu. Prin refuzarea puterii politice şi acceptarea răstignirii, El S-a comportat într-un mod ce părea total nebun. încă mai vedem oameni care sfârşesc prin a muri pentru credinţa lor, când ar fi putut trăi făcând doar câteva compromisuri.

Cuvântul „sfânt" vine de la „sfinţenie", iar Biserica Ortodoxă a recunoscut ca sfinţi câţiva oameni ale căror vieţi au fost caracterizate printr-un comportament bizar, ce i-a făcut să pară nebuni sau chiar nereligioşi şi imorali. Totuşi Biserica îi pomeneşte pe aceşti sfinţi nebuni ca oameni cu minte sănătoasă şi de o mare sfinţenie. Aceştia au ales să se manifeste ca având boli mintale aparente, cu scopul de a dobândi smerenia asemenea lui Hristos, să slujească celor de la marginea societăţii şi să facă o mărturisire profetică împotriva decadenţei morale atât în Biserică, cât şi în cultura mai largă. Aceştia au încercat să întrupeze nebunia Evangheliei în propriile lor vieţi.
Acest tip de nebunie nu slujeşte nici unui scop practic, ci, în schimb, tinde să şocheze oamenii, întrucât nebunul îi trezeşte pe alţii în mod profetic din amăgirile lor egocentrice şi îi cheamă la pocăinţă. De exemplu, „nebunul pentru Hristos" Nicolae din Pskov i-a înmânat ţarului

Ivan cel Groaznic o bucată de came plină de sânge, pe care acesta din urmă a refuzat-o pe motiv că e Postul Mare59. Sfântul Nicolae a răspuns: „Şi... este nelegiut să mănânci o bucată de came de animal în Post, dar nu este nelegiuit să mănânci atât de multă came de om, aşa cum ai făcut deja?" Acest cuvânt profetic l-a convins pe Ivan să se oprească din a jefui oraşul Pskov60. Doar cineva cunoscut ca sfânt nebun ar fi putut scăpa vorbindu-i astfel unui tiran însetat de sânge.

Sfânta Isidora ar putea fi prima din acest tip de sfinţi în istoria Bisericii; ea a trăit într-o mănăstire de maici egipteană la sfârşitul secolului al IV-lea. „Simulând nebunia, ea lucra la bucătărie cu cârpe înfăşurate în jurul capului în loc de cucul61. Lua asupra sa cele mai josnice sarcini şi era tratată în general cu dispreţ, lovită şi insultată de celalalte maici." Atunci când profunzimea duhovnicească a unui mare avva aflat în vizită a dezvăluit că această femeie era o persoană foarte sfântă, ea a fugit pentru a evita lauda altora62. Unii nebuni pentru Hristos au fost călugări care au refuzat să se apere chiar împotriva acuzelor de paternitate, nevinovăţia fiindu-le descoperită doar mai târziu, prin circumstanţe de neanticipat63.

In secolul al Vl-lea, tinerii Teofil şi Maria i-au scandalizat pe oamenii respectabili, el prezentându-se ca bufon, iar ea ca prostituată, cutreierând străzile Antiohiei. Ei au făcut aceasta pentru că doreau să se smerească îndurând dispreţul, şi astfel au biruit obsesia faţă de propriul ego64.

Pe cât pare de ciudat comportamentul lor, Biserica Ortodoxă nu-i vede pe aceşti sfinţi ca victime ale unei patologice scârbe de sine sau ale bolilor mintale. în schimb, creştinismul răsăritean îi vede ca profeţi radicali, care ştiu că sfinţenia nu este aceeaşi cu conformarea socială şi cu succesul lumesc. întrucât toţi oamenii păcătuiesc, aceştia se identificau cu stricaţii şi proscrişii social, pentru a arăta că condiţia universală umană este una a stricăciunii şi a slăbiciunii, ce necesită mântuire dincolo de simpla bună purtare65. în opoziţie cu relativ uşoara cale a conformării sociale, aceştia şi-au luat crucile, au murit pentru iluziile propriei virtuţi şi s-au încrezut în mila lui Dumnezeu pentru a-i mântui. Ceea ce Sfântul Apostol Pavel le scrie apostolilor este valabil şi pentru sfinţii nebuni: „Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim [...]. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor" (I Cor. 4,11-13).

Ortodoxia îi consideră pe nebunii pentru Hristos oameni chemaţi de Dumnezeu la o formă unică de slujire, ce vorbeşte în mod profetic atât Bisericii, cât şi lumii. Ei au ieşit cel mai bine în evidenţă când creştinismul era bine ancorat în societate şi exagerat de acomodat cu normele convenţionale. Atunci când „oamenii se aflau în pericol de a confunda o împărăţie pământească cu împărăţia cerească, atunci era nevoie urgentă de batjocura nebunului"66. Intrucât mulţi americani presupun că a fi un bun creştin înseamnă doar să fii amabil, moral, patriot şi să fad parte din dasa de mijloc, am putea să folosim sfinţii nebuni pentru a ne şoca şi a ne scoate din mulţumirea noastră de sine.

Ortodoxia vede mântuirea ca proces al theosis-ulni, al creşterii în sfinţenie şi al unirii cu Dumnezeu ca oameni care devin „părtaşi ai dumnezeieştii firi" (II Pt. 1, 4) în Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfânt. Exemplul şi învăţătura nebunilor întru Hristos ne provoacă să participăm mai deplin la viaţa lui Hristos. Aceştia urmează calea profeţilor biblid care au spus şi au făcut lucruri neobişnuite cu scopul de a capta atenţia auditoriului lor şi a prezenta în mod eficace un mesaj adesea dificil de acceptat. Asemenea lui Isaia, Iezechiel, Osea, Ioan Botezătorul, şi chiar Iisus Hristos, aceştia au făcut lucruri aparent nebuneşti pentru a vorbi sau a împlini cuvântul Domnului.

Deşi nu ştiu pe cineva care să se potrivească perfect acestui tip, am întâlnit câteva personaje care au câte ceva în ei din nebunul pentru Hristos. Ei sunt oameni care au avut parte de provocări mintale şi fizice şi ar fi nedrept să-i definim prin diagnosticele lor medicale. Aceasta ar însemna să pierdem sensul, deoarece vieţile lor strălucesc cu o credinţă în Dumnezeu ce ruşinează tendinţa mea de a mă baza pe inteligenţa, sănătatea şi resursele mele. Uneori, după ce fac ceva total lipsit de sens, ei articulează clar adevăruri spirituale profunde. Poate că trăiesc în sărăcie sau într-un cadru instituţionalizat, dar au o pace care nu este din această lume. Se comportă ciudat, uneori comic, dar Dumnezeu este real pentru ei într-un mod în care seriozitatea noastră adultă nu-l percepe. Nu, nu ştiu ce să fac cu aceşti oameni, dar sunt bucuros că i-am întâlnit şi mă înclin înaintea tainei Celui pe Care ei îl slujesc în asemenea moduri copilăreşti. Amintiţi-vă că Iisus Hristos a spus ceva despre a deveni copil pentru a intra în împărăţia cerească (Mt. 18, 3). Creştinismul răsăritean ştie că vom afla mântuirea prin intermediul smereniei, asemenea copiilor, şi al încrederii în Domnul, nu prin a fi înţelepţi şi puternici în ochii lumii.

Sfântul Simeon este cel mai cunoscut nebun pentru Hristos în creştinismul răsăritean. Viaţa sa a fost consemnată de către Leontie, episcop de Neapolis, în Cipru, în secolul al VII-lea67. Deşi este imposibil de verificat acurateţea istorică a acestei relatări a vieţii lui Simeon, documentul este „o «icoană» a sfântului nebun, oferind o imagine tipică a ceea ce, în tradiţia ortodoxă, trebuie să fie sfântul nebun"68. Să zăbovim puţin aupra vieţii Sfântului Simeon.

Sfântul Simeon, care a trăit în secolul al Vl-lea, s-a împrietenit în Ierusalim cu un tânăr bărbat din Siria, numit Ioan69. După ce s-au rugat împreună pentru călăuzirea divină, au plecat la o mănăstire din regiunea râului Iordan. Ei au urmat tradiţia monastică a Sfântului Antonie cel Mare, din secolul al IV-lea, care este considerat primul monah. Aşa cum am menţionat anterior, Antonie a renunţat la toate bunurile lui şi a dus o viaţă singuratică în deşert, unde s-a angajat într-un formidabil război spiritual70. Antonie este unul dintre Părinţii deşertului, aceştia fiind asceţii care au renunţat la viaţa supusă convenţiilor sociale pentru a afla mântuirea în căldura arzătoare a deşertului, precum Sfântul Ioan Botezătorul71.

Lăsându-şi în urmă familiile, Simeon şi Ioan au mers la o mănăstire, unde au fost întâmpinaţi de un călugăr numit Nicon, un om sfânt, cunoscut pentru semnele, minunile şi darul profeţiei, prin care a şi prevăzut sosirea lor. Nicon l-a întâmpinat pe Simeon ca pe un „nebun binevenit" atunci când a ajuns la mănăstire, apoi cei doi au fost tunşi de îndată în monahism. După ce s-au rugat ca Dumnezeu să-i îndrume în găsirea unui loc potrivit pentru traiul în deşert, s-au dus într-un loc lângă Marea
Moartă, unde Simeon a petrecut următorii douăzeci şi nouă de ani trăind într-o peşteră împreună cu Ioan72. Cei doi au trecut prin multe lupte duhovniceşti cu ispitele asemănătoare celor ale asceţilor din deşert, trăind într-o sărăcie extremă în pustie. Atât de mult au sporit în câţiva ani încât au primit viziuni, revelaţii şi puterea dumnezeiască de a săvârşi minuni. După ce a petrecut douăzeci şi nouă de ani suportând asemenea încercări, Simeon i-a spus lui Ioan: „Ce folosinţă mai multă să avem, frate, din petrecerea timpului în acest deşert? Dar dacă mă asculţi, ridică-te, să plecăm, să-i ajutăm pe alţii. Căd aşa cum suntem, nu aducem nici un folos altcuiva decât nouă înşine, iar pe nimeni altdneva nu am adus la mântuire". Ca răspuns la protestele lui Ioan, Simeon a zis: „Crede-mă, nu voi sta, ci voi merge prin puterea lui Hristos; voi batjocori lumea"73.

Simeon a părăsit deşertul ca ascultare faţă de porunca divină de a accepta această slujire neobişnuită: „Nu te teme, frate Ioan, căci nu este a mea (voinţă) pe care doresc să o fac, d deoarece Dumnezeu îmi porunceşte mie"74. A plecat cu un scop evanghelic comun nebunilor pentru Hristos. întărit de perioade lungi de formare ascetică şi spirituală, el era pregătit să abordeze lumea prin prezentarea unui mesaj profetic şi a mărturiei ce scoate în evidenţă tensiunea ireconciliabilă dintre împărăţia lui Dumnezeu şi căile lumeşti75. Simeon s-a oprit trei zile în Ierusalim pentru a se ruga la diverse locuri sfinte, unde „fiecare rugăciune a lui a fost ca faptele să-i fie ascunse până la plecarea sa din viaţă, astfel încât să poată scăpa de slava omenească, din care iau naştere aroganţa şi trufia"76. El dorea să-şi păstreze smerenia şi să nu cadă pradă mândriei.

Simeon şi-a început misiunea de nebunie profetică târând un câine mort legat de cureaua sa în timp ce intra în oraşul Emesa (actualul oraş Homs, în Siria). In ziua imediat următoare - duminica el a întrerupt slujba într-o biserică aruncând nuci în lumânările aprinse. Apoi a fugit la amvon şi a aruncat cu nuci în femeile din comunitate. Atunci când a fost alungat afară din biserică, Simeon a răsturnat mesele plăcintarilor (un gest care aminteşte de faptele lui Iisus Hristos împotriva zarafilor din curtea Templului). El a fost bătut aproape până la moarte pentru acest comportament deranjant77. Nici un preot nu ar agrea un asemenea comportament în biserică, dar, probabil, aceste fapte neobişnuite erau necesare pentru a critica automulţumirea unei comunităţi aflate în stare de letargie duhovnicească, implicată într-un comerţ intens cu produse de patiserie, indiferentă faţă de adevărata credinţă şi pocăinţă. Nebunul „nu batjocoreşte Sfânta Scriptură sau Crezul, Sfintele Taine sau icoanele. El îi
batjocoreşte doar pe cei covârşiţi de propria personalitate şi mulţumiţi de sine, care deţin funcţii de conducere în Biserică, şi pe ritualiştii sobri, care confundă gesturile exterioare cu viaţa interioară"78.

Intr-o duminică, Simeon a purtat o sfoară din cârnaţi în jurul gâtului, ca orarul unui diacon; a mâncat cârnaţi toată ziua, întingându-i într-o găleată de muştar pe care o căra după dânsul79. Aceste fapte jigneau sensibilitatea comunităţii creştine respective. Simeon nu a ridiculizat veşmântul liturgic al diaconului, ci lăcomia de carne în locul postului recomandat ca pregătire pentru primirea împărtăşaniei80. Asemenea fapte, în mod sigur, nu dădeau impresia că ar fi un creştin credincios, mai ales că era îmbrăcat ca un călugăr. Totuşi, atunci când un om cu ochii bolnavi l-a ridiculizat, Simeon i-a uns ochii cu muştar, ceea ce i-a cauzat multă durere. După nerespectarea indicaţiilor lui Simeon de a se spăla cu usturoi şi oţet, omul a mers la un doctor şi a orbit total. în final, s-a supus indicaţiilor lui Simeon, a fost vindecat şi I-a mulţumit lui Dumnezeu. Apoi Simeon a strigat: „Niciodată să nu mai furi capra vecinului tău!"81. Dumnezeu a lucrat prin comportamentul lui bizar pentru a reda vederea unui om şi a-l chema la pocăinţă.

După ce a ţinut post negru o săptămână, Simeon a lucrat puţin timp pentru un vânzător de supă, dar a fost bătut şi concediat atunci când s-a îmbuibat cu supă, ars tămâie în mâinile şi pe rasa lui, fără ca acestea să ia foc. Prin aceasta şi întâlniri ulterioare cu el, comerciantul şi soţia lui au părăsit o sectă eretică pentru comuniunea cu Biserica Ortodoxă. Simeon a plecat din acea zonă „până ce faptele pe care le-a făcut au fost uitate. El s-a grăbit numaidecât să facă ceva nepotrivit în altă parte, astfel încât să-şi poată ascunde desăvârşirea"82.

Sfinţenia lui Simeon a fost apoi recunoscută de proprietarul unei taverne, unde a spart un vas cu vin otrăvit de un şarpe. Pentru a evita lauda, el a pretins că s-a dezbrăcat în dormitorul soţiei unui bărbat care credea că Simeon dorea să o violeze; din nou, a fost bătut şi tratat cu dispreţ. Proprietarul a respins ipoteza că Simeon doar se prefăcea că are un caracter rău, menţionând că în mod frecvent monahul încălca rânduielile călugăreşti, mâncând carne, precum şi cele ale tuturor creştinilor ortodocşi din timpul posturilor. Leonţiu scrie că „fără a gusta pâine toată ziua, cel drept mânca adesea carne. Nimeni nu ştia despre postirea sa, întrucât el mânca carne în faţa tuturor pentru a-i păcăli"83. Intr-adevăr, Simeon nu mânca deloc de la începutul Postului Mare până în Joia Mare - o perioadă foarte lungă de post. Cu un asemenea prilej, el a petrecut dimineaţa din Joia Mare iar restul l-a dat altcuiva. In mod miraculos, Simeon a într-un magazin de prăjituri îndopându-se, pentru a da impresa că era un lacom ce nu postea deloc84.

Acest fel de amăgire este caracteristică nebunilor pentru Hristos, care doresc să îşi păstreze în secret sfinţenia şi sănătatea mintală. Simeon s-a dezbrăcat în public, fără ruşine, din dorinţa de a face pe toată lumea să creadă că nu era în toate minţile85. La acea vreme, „se ţâra pe şezut", punea intenţionat piedică oamenilor care fugeau, se bâlbâia şi se rostogolea pe pământ atunci când era lună plină86. Aparent, el a profitat de fiecare oportunitate ca să-i facă pe ceilalţi să creadă că era nebun şi şi-a arătat sănătatea mintală doar unui diacon Ioan, un prieten ce nu trebuie confundat cu un mai vechi însoţitor al lui Simeon, care purta acelaşi nume.

Odată, fiindcă nu mâncase nimic tot Postul Mare, Simeon era atât de slăbit, încât diaconul Ioan i-a sugerat să facă o baie. Simeon a fost de acord, dar apoi s-a dezbrăcat de haine în public şi le-a legat ca pe un turban în jurul capului. Apoi a intrat în partea băii publice destinată femeilor, unde femeile l-au bătut şi l-au aruncat afară. Ca răspuns la întrebarea diaconului despre cum s-a simţit în baia femeilor, Simeon a spus că nu a avut nici un gând sexual: „Toată mintea mea a fost la lucrarea lui Dumnezeu, şi nu m-am despărţit de El"87.

Această descriere reflectă eliberarea de patimi, cum ar fi pofta trupească. în tradiţia creştinismului răsăritean, rugăciunea, postul şi alte forme de ascetism sunt unelte pentru a prelua controlul asupra dorinţelor dezordonate; acestea oferă putere în respingerea ataşamentelor egocentrice şi în redirecţionarea dorinţelor noastre către Dumnezeu. în acest sens, Simeon „avea apatheia sau nepătimire - curăţenie de patimi, libertate interioară, întregire şi integritate atât a sufletului, cât şi a trupului"88. Simeon a trăit în totală sărăcie şi şi-a dedicat nopţile rugăciunii, nu somnului89. Severa sa lepădare de sine l-a ajutat să nu aibă nici o dorinţă sexuală, chiar şi în prezenţa femeilor dezbrăcate. De fapt, situaţiile de goliciune nu erau neobişnuite printre nebunii pentru Hristos. Goliciunea lor ne aminteşte de „nevinovăţia lui Adam în Paradis înainte de cădere, atunci când era gol şi lipsit de ruşine"90. Simeon a arătat o asemenea puritate prin neînro- birea faţă de pofta trupească, chiar şi atunci când discuta cu „femei de proastă reputaţie (care) îşi puneau mâinile în poala lui, îl mângâiau, îl înghionteau şi îl ciupeau". Dumnezeu îi dădea în mod minunat bani, pe care îi folosea pentru a plăti prostituatele ca să devină „prietenele" lui credincioase, determinându-le până la urmă să îmbrăţişeze fecioria91.

Simeon nu s-a apărat atunci când a fost acuzat pe nedrept că a violat şi a lăsat însărcinată o sclavă, şi chiar a numit copilul nenăscut „un mic Simeon", spunând: „Mănâncă, soţia mea" către fată şi ducându-i hrană în timpul sarcinii. După ce s-a chinuit timp de trei zile să aducă pe lume copilul şi fiind aproape de moarte, tânăra femeie a mărturisit că Simeon nu a fost tatăl92. Prin acceptarea şi chiar căutarea dispreţului alora, Simeon a urmărit să crească în smerenie93. Tradiţia duhovnicească ortodoxă răsăriteană înţelege acceptarea judecăţii false ca un semn al izbândei asupra păcatelor mândriei şi slavei deşarte. Sfântul Isaac Sirul scrie: „Cel care este cu adevărat smerit nu se tulbură atunci când suferă o nedreptate. El nu se justifică în privinţa lucrului pentru care a fost nedreptăţit, ci primeşte calomniile drept adevăr; necăutând să convingă oamenii că a fost calomniat, îşi cere iertare"94, într-adevăr, cei care îl condamnă pe nedrept pe cel nevinovat trebuie văzuţi ca doctori pentru suflet, căci ei ajută la dobândirea smereniei.

Simeon se comporta în feluri necuviincioase, scandaloase, care lăsau impresia că este nebun sau posedat de demoni, că este orice altceva decât o persoană dreaptă. Cu toate acestea, prin misiunea lui, Dumnezeu a vindecat pe cei bolnavi, a alungat demoni şi a chemat mulţi oameni la credinţă şi pocăinţă. Statutul lui social şi religios marginal i-a permis să interacţioneze în moduri unice cu oamenii, mai ales cu cei care, probabil, nu ar fi fost receptivi la un propovăduitor mai convenţional. Tovărăşia scandaloasă a lui Iisus Hristos cu vameşii şi cu desfrânatele a făcut posibil ca asemenea persoane dispreţuite să răspundă misiunii Sale. De asemenea, acceptarea de către Simeon a unei poziţii sociale foarte joase le-a permis oamenilor îndepărtaţi de instituţiile sociale dominante, inclusiv de Biserică, să îl recunoască ca unul de-al lor. Deoarece s-a făcut pe sine mai mic decât ceilalţi, oamenii au renunţat la împotrivirea faţă de mesajul lui.

Exemplul Sfântului Simeon de nebun pentru Hristos a fost şocant pentru cei din timpul său şi poate să pară într-adevăr bizar pentru creştinii contemporani care, probabil, niciodată nu au considerat boala mintală simulată o formă legitimă sau măcar plauzibilă a mărturiei şi a slujirii. Un mod de a-l preţui pe Simeon şi de a învăţa din exemplul său neobişnuit implică ilustrarea radicală făcută de acesta a virtuţii smereniei, opusă păcatului primordial şi mortal al mândriei. învăţăturile duhovniceşti ortodoxe mărturisesc că „smerenia trebuie să se îngrijească să o aibă în primul rând cei ce pornesc lupta cu părerea de sine adusă de diavol. Căci mergând aceasta înainte, ne va arăta fără rătăcire toate cărările virtuţilor"95.

Creştinii din orice epocă sau identitate denominaţională pot învăţa multe de la Simeon cel nebun pentru Hristos despre această caracteristică centrală a uceniciei.
Amintiţi-vă că Simeon a putut să se prefacă nebun după decenii de luptă duhovnicească în pustie. El a fost întărit de o tradiţie a formării spirituale ce preţuia foarte mult smerenia, ca o calitate esenţială pentru viaţa creştină şi, în mod special, pentru cei care au părăsit lumea pentru a se dedica rugăciunii, sărăciei, fecioriei şi ascultării.

Pr. Prof. Philip LeMasters

Credinţa uitată, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Credinţa uitată"

Note:

59 Ware, The Orthodox Way, p. 99.
60 Ware, The Inner Kingdom, p. 177.
61 Cucuiul este parte a îmbrăcăminţii monahale la primirea schimei mari şi reprezintă o glugă ascuţită la vârf cu diferite însemne creştine [n. tr.J.
62 Ware, The Inner Kingdom, p. 157.
63 Yannaras, The Freedom o/Morality, p. 68.
64 lbidem, pp. 69-70.
65 lbidem, p. 74.
66 Ware, The Inner Kingdom, p. 170.
67 Krueger, Symeon the Holy Fool.
68 Ware, The lnner Kingdom, p. 158.
69 Krueger, Symeon the Holy Fool, p. 135.
70 Vezi Athanasius, Life of Antomj and Letter to Marcellinus.
71 Vezi Ward, The Sayings of the Desert Fathers şi The Lives of the Desert Fathers.
72 Krueger, Symeon the Holy Fool, p. 144.
73 Ibidem, p. 148.
74 Ibidem, p. 149.
75 Ware, The Intier Kingdom, p. 168.
76 Krueger, Symeon tlie Holy Fool, p. 150.
77 Ibidem, p. 151.
78 Ware, The hmer Kingdom, p. 169.
79 Krueger, Symeon the Holy Fool, p. 164.
80 Cu referire la slujitorii altarului care nu se împărtăşeau pe nemâncate [n. ed.].
81 Krueger, Symeon the Holy Fool, p. 164.
82 Ibidem, pp. 152,158.
83 Ibidem, p. 153.
84 Ibidem, p. 160.
85 Ibidem, p. 153.
86 Ibidem, p. 159.
87 Ibidem, p. 154.
88 Ware, The Inner Kingdom, p. 166.
89 Krueger, Symeon the Holy Tool, p. 168.
911 Ware, The Inner Kingdom, p. 155.
91 Krueger, Symeon the Holy Tool, p. 159.
92 lbidem, p. 156.
93 Larchet, Mental Disorders and Spiritual Healing, p. 140.
94 Isaac the Syrian, Ascetical Homilies, 6, în Larchet, Mental Disorders and Spiritual Healing, p. 141.
95 Diadoh al Foticeei, „Cuvânt ascetic despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duhovnicească", în Filocalia, vol. 1, trad. de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 325.

 

Pe aceeaşi temă

12 Septembrie 2017

Vizualizari: 294

Voteaza:

Nebun pentru Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE