Neobligativitatea Spovedaniei înainte de fiecare împărtăşire s-a menţinut şi astăzi în cazul clericilor. Deşi Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preoţii au nevoie de aceeaşi pregătire pentru împărtăşire ca şi mirenii, căci în această privinţă nu este nici o deosebire între ei, preoţii în zilele noastre se spovedesc foarte rar (mai ales cei de mir). Cu toate acestea, fără „a se uita în oglindă", pretind de la mireni să se spovedească înainte de fiecare împărtăşire. Deşi mulţi preoţi recunosc că sunt unii mireni care duc o viaţă mai sfântă decât ei, aceştia nu se ruşinează să impună spovedania acelora, chiar dacă sfinţiile lor se spovedesc o singură dată pe an, dar se împărtăşesc cel puţin o dată pe săptămână. Nici nu ştiu de unde se inventează asemenea „reguli" şi „canoane" - şi ce este mai grav - cu standard dublu!
Se plângea cineva că odată s-a spovedit într-o vineri şi s-a împărtăşit duminica; nu a fost nici o problemă. Peste o săptămână, iar s-a spovedit vineri, sâmbătă s-a împărtăşit şi a vrut să se împărtăşească şi duminică. Pe lângă faptul că preotul a încercat să îl amâne (fără să existe vreun motiv canonic plauzibil), în cele din urmă i-a spus persoanei respective că trebuie să se mai spovedească o dată, că „aşa-i regula". Vai, ce hulă! Săracul preot nu ştie că Sfintele Taine pe care tot el i le-a dat în ziua aceea i s-au dat tocmai „spre iertarea păcatelor". Pentru sfinţia sa, ca cineva să se împărtăşească cu vrednicie trebuie să se mai spovedească o dată; altfel s-ar înţelege că este fără vrednicie. Nu ştim însă de ce, pentru sfinţia sa există o „altă regulă"! „Toţi trebuie să ne spovedim, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, şi mireni, şi călugări, şi preoţi, şi arhierei..." atunci când simţim că ne apasă păcate grele. Nu se precizează însă nici un termen sau perioadă care să arate cât de des trebuie să se facă aceasta. Cert este însă că, dacă cineva se spovedeşte o dată pe săptămână şi vrea să se împărtăşească în fiecare zi, nu greşeşte cu nimic şi nici nu încalcă vreo rânduială a Sfinţilor Părinţi. Preoţii care nu sunt de acord cu aceasta ar trebui să facă mai întâi ei astfel!
Pentru a demonstra că cele spuse de noi mai sus sunt adevărate, vom cita din cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie - Sfântul Nicolae Cabasila. In Erminia sa el spune astfel: Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică - Trupul tainic al Său -, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om ? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul loan (I loan 5:17). Prin urmare, credincioşii care n-au săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos).
Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viaţa în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmaţie şi mai directă, spunând:
Pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te-ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine” când n-ai greşit de moarte".
Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrâna rea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie şi alte perversiuni sexuale), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune. La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice altfel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee eretică sau schismatică, ne- respectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samavolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.). Toate aceste păcate (şi altele înrudite cu ele) sunt grave sau deosebit de grave şi de aceea nici un duhovnic nu le poate dezlega fără a da vreun canon (epitimie), cât de mic, dar şi în aceste cazuri se pot admite şi excepţii. Iar creştinii care au făcut măcar unul dintre aceste păcate (indiferent de treapta ierarhică) trebuie să meargă neapărat la duhovnic să se spovedească, să-şi facă canonul şi abia după aceea să îndrăznească să se apropie de Sfintele Taine.
Ieromonah Petru Pruteanu
Fragment din cartea "Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate", Editura Sophia
Cumpara cartea "Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate"
-
Este important sa ne impartasim dupa spovedanie?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
O intalnire reusita cu Dumnezeu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.