Craciunul fara brad in casa nu e Craciun, zic batranii. Fara mirosul de rasina, sangele proaspat curs din rana pomului jertfit, nu vine miracolul sarbatorii. Si daca nu e, daca nu vine... Cata tristete!
Era un viscol cumplit, drumurile ulitelor se acoperisera facandu-se nevazute. Casutele pareau turtite sub nameti. Venea Craciunul. In casuta marunta si saraca doua suflete il asteptau incalzindu-se pe langa foc : bunica si nepoata de 9 ani. Erau prea sarace sa-si fi cumparat un brad in acel an. Nici macar dintre cei furati la pret mai mic. Copilul nu spunea nimic. Se resemnase. Dar bunica... Ea ghicea in ochii fetitei tristetea pitita undeva in suflet. Sa nu avem brad, isi zicea bunica, parca nu e ca la toti oamenii. Se uita pe geam; parca vantul se mai linistise si el, mirat, continuand gandul bunicii - sa nu fie un brad in casa asta! Atunci bunica hotari.
– Daca n-avem brad macar sa aducem cateva crengute! Isi puse salul gros peste cap, isi imbraca nepotica si iesira. Lua din cui de sub sopronul vechii magazii o bardita, isi facura cruce si pornira prin nameti. Nimic nu le putea opri. Padurea nu era departe, iar brazii mai pitici puteau sa le dea cateva crengute.
In padure viscolul nu avea trecere. Acolo trebuia sa ramana totul in liniste. Doar scartaitul de sub pasi se auzea. Iarna intr-o padure e imparatia linistii. Pe tron domneste albul, copacii sunt curtenii solemni si intelepti, brazii incarcati de zapada sunt doamnele in rochii fastuoase, cu trene lungi si picioruse subtiri. Asa isi inchipuia copilul povestea de iarna din padure, uitandu-se cu ochi micuti peste fularul tras pe nas. Parca ar mai lipsi niste pitici nazdravani si niste vrajitoare, isi zicea. E cam infricosator. – Bunica, hai sa ne intoarcem, se lasa si noaptea. Dar bunica era cu mult inaintea nepoatei innotand prin zapada. Au gasit in sfarsit cativa brazi cu crengile mai aplecate. Doamne cat de sus sunt ceilalti! Si ce frumosi sunt impodobiti cu nameti ! Ii veni in gand un colind invatat de la bunica : „ de El sunt facuti si muntii / si brazii mari si maruntii...”
Aici incepu lupta. Mainile bunicii vanjoase, dar batrane, au taiat cu greu cateva ramuri mai mari, altele mai mici. Apoi le-au luat in spinare : bunica pe cele mari, nepoata pe cele mici. Crengile se lasau purtate spre casa alunecand usor in urma. La iesirea din padure viscolul era aprig. Drumul spre casa se lungise, iar darele noptii se aratara peste dealuri. Cele doua fapturi singure se luptau sa razbata, crengile de brad erau un dar mult prea scump, un dar nepretuit.
Cand au intrat in casa focul se stinsese, totusi ramasese o umbra de caldura.
- Ce facem acum cu crengile, bunica ?
- Am eu o tara de sfoara, s-un bat si le legam.
Incepu a doua lupta : cu crengile, cu sfoara, cu batul - e greu de facut un copac. Dar cand copacul dorit eu un pom de Craciun totul devine atat de simplu. Cu putina beteala ce o mai aveau l-au impodobit. O steluta se aprinsese printre crengi, apoi inca una si inca una si inca una...Erau stropii de la zapada ce se topea incet, incet. Afara se innoptase de tot. Innauntru se facuse lumina. Venise Craciunul.
Georgiana Gabor din "Scrieri despre cer"
Georgiana Gabor
-
De cand incepem sa cantam colinde?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.