După 1990, în România au apărut, ca ciupercile după ploaie, o mulţime de firme de dezvoltare personală, având drept slogan „investeşte în oameni”. Aceşti aşa-zişi „investitori” au diferite cursuri prin care îi „învaţă” pe oameni de la cum să-şi aleagă ciorapii şi până la cum să conducă avionul şi chiar cum să-şi schimbe mintea. Or, se ştie că cel mai mare miracol al lumii este transformarea minţii omului. Şi acest lucru l-a reuşit un singur om, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, prin flacăra credinţei, reuşind nu numai transformarea minţii omului, dar şi schimbarea lumii şi a Universului. Tot Iisus Hristos ne spune că cea mai mare comoară a omului este sufletul care este veşnic. Nicio firmă de investire în suflet.
Fiecare dintre noi, ne-am confruntat cu problemele vieţii de zi cu zi, bucurii, necazuri, boli, lipsuri, supărări de tot felul, mai mult, unii au avut „parte” chiar de nenorociri. Fiecare am avut momente în viaţă de neputinţă, de căderi, când ne-am predat şi am spus că nu mai pot merge mai departe. În acele momente grele, Dumnezeu îţi întinde o mână de ajutor. Această mână poate fi omul de lângă tine sau un necunoscut. Dumnezeu „operează” în mai multe feluri, de multe ori ne ia prin surprindere.
Zilele acestea, am fost contactat de o persoană care m-a rugat să o ajut, dacă pot, cu o sumă de bani, trimiţându-mi şi un cont la bancă. Am trimis o sumă dublă faţă de cât ceruse persoana respectivă. M-a contactat, spunându-mi că a fost foarte surprinsă şi că i-am făcut o mare bucurie pentru că poate rezolva problema şi că îmi va da banii înapoi sau îmi va face un serviciu. „Nu trebuie să îmi daţi banii înapoi, a fost o plăcere să vă pot ajuta, nu a fost altceva decât o investiţie pentru sufletul meu. Cuvântul lui Dumnezeu spune că cel ce împrumută să uite că a împrumutat”, i-am spus eu.
Ştiu un prieten care asigură pâinea de zi cu zi unei familii cu mai mulţi copii. Persoana respectivă vine zilnic şi ridică pâinea de la el de acasă. Într-una din zile, când a venit să ia pâinea, omul a avut o revelaţie „ Platone, tu eşti dumnezeul meu!”, podidându-l lacrimile. Un alt prieten, dă din salariul lui 100 de lei, lunar, unei persoane care are nevoie. În Iaşi, am văzut că anumite persoane pun la dispoziţia săracilor îmbrăcămintea pe care nu o mai folosesc, într-un mod inedit, în copaci. Am nişte vecini care sunt primitori de străini, care nu au adăpost. Şi câţi oameni neştiuţi sunt care fac fapte de milostenie pentru sufletele lor. Să nu fim milostivi precum fariseii, de Paşti şi de Crăciun.
Milostenia, în general, înseamnă un împrumut dat lui Dumnezeu dat cu sinceritate, şi din toată inima. Acest împrumut se întoarce înapoi, într-o zi, de zece ori mai mult. De pildă, tânărul student călugăr Bartolomeu Anania se întâlneşte în miezul zilei cu un coleg disperat: "Sunt disperat, dă-mi nişte bani că am nevoie urgent". Bartolomeu scoate toţi banii, cu sinceritate şi din toată inima: "Ţine, ăştia sunt toţi banii mei!" Şi, tu ce faci? "De mine are grijă Dumnezeu". Când a ajuns acasă, un vecin îi spune că l-a căutat poştaşul. Bartolomeu merge la poştă şi primeşte de zece ori suma dată colegului. Banii era de la un călugăr bătrân care îşi aduse-se aminte de el, adică de la Dumnezeu.
Aşadar, nu investiţi în oameni, în afaceri, în politică, în trup, ci investiţi în copii şi în suflet care este veşnic.
Doamne, ajută!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.