Cei ce sunt mădularele Bisericii vădesc prin faptele lor biruinţa lui Hristos asupra morţii. Aceasta se poate vedea în modul în care înfruntă moartea, precum şi în modul în care oficiază slujba înmormântării. La aceasta face referire Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia sa, în care analizează felul în care trăiesc şi mor monahii.
După ce vorbeşte despre cum îşi petrec ziua, arată chipul în care aceştia întâmpină moartea, de vreme ce şi monahii mor, nefiind nemuritori cu trupul, însă ei nu socotesc moartea drept moarte. „Nu cunoaştem moartea ca moarte (ca sfârşit)". Monahii care trăiesc taina omorârii morţii printr-o viaţă de cruce şi de înviere nu socotesc moartea drept moarte, ci trecere de la exil la patria cea adevărată.
Aceasta înseamnă că, înştiinţaţi fiind de moartea cuiva, nu spun: „Cutare s-a sfârşit", ci „s-a săvârşit". Altceva este ca cineva să-şi sfârşească viaţa şi altceva, să se săvârşească, adică să se desăvârşească. Tocmai din această pricină se şi vede „multă veselie, multă plăcere". Rânduiala înmormântării o numesc „procesiune, nu plecare" deoarece nu este dus pur şi simplu trupul pentru a fi îngropat în pământ, ci monahul este călăuzit către adevărata sa patrie, de aceea îl însoţesc cu imne.
Iar după slujba înmormântării, fiecare înalţă rugăciuni de mulţumire şi doxologie lui Dumnezeu, este cuprins de veselie şi se roagă să aibă parte şi el de un asemenea sfârşit şi într-un astfel de chip să-şi împlinească şi el lupta, să se odihnească de ostenelile sale şi să-L vadă pe Hristos. Scopul cel mai înalt al omului este întâlnirea cu Hristos.
In clipa în care un monah îşi dă duhul, se slobozeşte de toate cele lumeşti, nu mai sunt lângă el oameni care plâng pentru că au rămas orfani, nici robii nu-l mai roagă să-i încredinţeze în grijă altcuiva, ci în ceasul celei din urmă suflări, numai de un singur lucru se interesează, „să plece prieten cu Dumnezeu (în momentul morţii să fie într-o stare plăcută lui Dumnezeu)".
Sunt multe fragmente în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur în care se vorbeşte despre moarte şi despre faptul că sfinţii o întâmpină cu bucurie şi veselie duhovnicească. M-am mărginit numai la aceste două fragmente care sunt edificatoare pentru învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, precum şi pentru întreaga Tradiţie a Bisericii. Moartea nu este înfricoşătoare, după învierea lui Hristos.
Indemnul de căpetenie al Sfântului Ioan Gură de Aur este: „Să stăm cu bărbăţie, bătându-ne joc de moarte".
IEROTHEOS, MITROPOLIT AL NAFPAKTOSULUI
Fragment din cartea "Hainele de piele", Editura Sophia
Cumpara cartea "Hainele de piele"
-
Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
Publicat in : Dogma -
Cu moartea pe moarte calcand
Publicat in : Religie -
Moartea mea intre Dumnezeu si mine
Publicat in : Editoriale -
Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Rugaciune la moartea unuia din soti
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.