Putem (sau nu) gândi la fel în culturi cu „viteze” diferite?
Omul modern are un destin legat tot mai strâns de nivelul competenţelor sale culturale. Arbitrajul acestor competenţe a fost întotdeauna apanajul clasei dominante.
Această clasă foloseşte educaţia (în primul rând sistemele şcolare instituţionalizate) pentru a asigura un consens cu privire la grila de lectură a realităţii şi practicilor sociale. Orice civilizaţie e definită prin setul dominat de practici sociale considerate dezirabile. Tocmai fiindcă acordul cu privire la aceste practici e azi imposibil de obţinut, reamplasarea post-socială a ideii de „ciocnire a civilizaţiilor” (S. Huntington) constituie o urgenţă. Percepută în planul modernităţii ca ciocnire a valorilor, o competiţie între culturi, ea rămâne o competiţie între capitaluri (economic, cultural, informaţional). Ciocnirea nu se produce ca urmare a unui plan istoric, e mai degrabă
consecinţa absentei unei mize de adâncime. Proiectul lumii moderne a fost conceput şi centrat prin raportare ultimativă la temei. Ratarea modernităţii are drept cauză eficientă deficitul de putere de întemeiere.
Societăţile sunt alcătuite majoritar din oameni care au nevoi elementare care aşteaptă satisfacţie: alte nevoi nu apar în cazul lor decât ca un mijloc de recunoaştere simbolică a apartenenţei la un grup care promite putere şi privilegii. Economia consensului e susţinută în mecanismele sale intime de nostalgia pentru „întemeietor”.
Dictaturile moderne nu pot fi explicate raţional, ele se explică însă ca produse istorice ale economiei consensului. Huntington însuşi e dispus să spulbere orice iluzie umanistă atunci când recunoaşte că Europa s-a afirmat, nu prin Idei, ci prin disciplină în cazarmă: „sursa imediată a expansiunii Occidentului a fost de natură tehnologică (...) Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, valorilor sau religiei sale (la care mulţi membri ai altor religii sau civilizaţii au fost convertiţi), ci mai degrabă prin superioritatea sa în aplicarea violenţei organizate.”
Capacitatea discursului modern de a se impune ca referinţă cheie nu derivă prioritar din caracterul persuasiv al ideilor umaniste, ci se sprijină pe angajamentul că modernizarea aduce simultan o creştere a puterii economice, militare şi politice a consensualilor. „La comportement de ceux qui qui exercent Fautorite determine en pârtie conduite de ceux qui sont soumis a cette autorite” Să plecăm atunci de la premisa că o cultură (un set de interese de cunoaştere) se justifică valoric prin recursul la succes material (o civilizaţie) şi un anumit grad de influenţă (putere). Această teză e uşor de probat. O analiză oricât de superficială a realităţilor istorice arată că scăderile de putere economică ale statelor conduc la crize asociate de identitate culturală. în ce raport se află atunci actele de gândire (desfăşurate efectiv în interiorul unor culturi cu viteze diferite) cu Gândirea?
Sfârşitul societăţilor (Alain Touraine) e uşor de asociat cu lipsa de încredere faţă de gândirea cu/întru public. Aceasta e preventiv identificată ca enunţ politic şi înainte de orice analiză de conţinut e lecturată individual ca o expresie codificată simbolic. Starea post-socială e caracterizată drept refuz al prezumţiei de sinceritate a interlocutorului (persoane, instituţii, teorii, creaţii spirituale sau opere de artă). Tot ceea ce vine dinspre om poartă o mască, prin urmare întreaga cunoaştere modernă funcţionează ca demascare. In spaţiul post social demascarea este un act (oricum politic) al omului jignit. Omul jignit e constrâns la ascultare - e dominat copios de raţiunea de schimb căreia i se supun„toate domeniile existenţei, toate formele de viaţă, până şi jocul, sărbătoarea sau artele (...) cunoaşterea şi chiar şi sinea omului.” Decepţionat pentru că trebuie să trăiască cumpărând, omul modern se vinde şi e dispus să vândă.
Această decepţie motivează atitudinile sectare dând naştere la ceea ce Alain Renaut crede că este era individului. „Le monde de l'apres social, qui est aussi un monde post-historique, extirpe chaque moi de l’enfermement en lui-meme par la destruction des appartenances, la decouverte des autres, meme prives de toute identite, qui nous renvoient â la conscience de nous comme sujets, qui en appellent â la reconnaissance des autres comme sujets, semblables â nous et aux autres, differents de nous et chacun des autres.” Această închidere în sine şi mai ales această distrugere a apartenenţelor nu avea cum să rămână fără efecte imediate. E uşor de constatat faptul că în lumea modernă acţiunea colectivă ia naştere tot mai greu. Transformarea lui zoon politikon în subiect deţinător de drepturi a atras după sine o multiplicare a instrumentelor instituţionale care să permită regularizări ale comportamentelor.
Societatea occidentală ca edificiu raţional modern stă bine proptită în proceduri. Ispita procedurală e răspunsul politic la o schimbare recentă a fizionomiei actorilor sociali. Ei au devenit tot mai dispuşi la divizare în secte ireductibile cu argumentul că, pe măsura acumulării capitalului consensual, mulţi se simt capabili să producă propria cunoaştere a realităţii. Opoziţia directă între clase (despărţite de un raport bine definit cu proprietatea) a lăsat locul opoziţiei între societatea civilă (atomizată structural din cauza pluralităţii actorilor) şi putere (definită prioritar ca putere economică) Mai înainte de a întreba „cum pot fi combinate diversele culturi astfel încât să fie acceptate totodată respectate şi protejate valorile universale?” noi trebuie să stabilim preliminar dacă este posibilă o Gândire în termenii căreia să putem găsi un Dumnezeu, al nostru, al tuturor fără discriminare.
SORIN BORZA
Fragment din cartea "MODERNITATEA RATATA", EDITURA EIKON
Cumpara cartea "MODERNITATEA RATATA"
-
Viul - fiinta si legile seculare ale vietii
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Teologia - vocatia originara a omului, dupa Sfintii Trei Ierarhi
Publicat in : Sfintii Trei Ierarhi -
Sensul umilintei
Publicat in : Editoriale -
Cosmologia teonoma
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.