Noi încurajăm o atmosferă prielnică iertării prin faptul că ne iertăm repede copiii atunci când se poartă urât.

Când copiii noştri se poartă urât, noi trebuie să îi iertăm cât se poate de repede, fiind totodată de partea stării lor sufleteşti şi stabilind limite pentru comportamentul lor. A ne ierta copiii înseamnă a ne dezbăra de sentimentele de teamă, durere, ruşine, frustrare, furie sau resentiment atunci când se poartă urât. Dacă limitele noastre sunt ferme şi aşteptările noastre clare, a ne ierta copiii nu înseamnă îngăduinţă, ci dragoste. A ne ierta copiii ţine de vindecarea inimilor noastre pe măsură ce ei învaţă şi cresc mari. Este o aşezare lăuntrică a inimii noastre care spune: „Nu-ţi voi păstra ranchiună pentru că te-ai purtat urât. Te iubesc indiferent cât de mult îţi ia să înveţi cum să te porţi. Iar tu trebuie să înveţi cum să te porţi.”

Dacă suntem prea îngăduitori şi ne schimbăm limitele şi aşteptările de la comportamentul lor, înlăturăm şansa de a învăţa. Dacă nu îi iertăm pe copiii noştri când greşesc, vom simţi frustrare şi nerăbdare faţă de procesul lor de învăţare. Iertarea ne protejează de aşteptările nerealiste faţă de copiii noştri şi ne permite să păşim pe calea iubirii pe măsură ce ei cresc si învaţă.

Când copilul tău repetă aceeaşi greşeală, nu mări miza sporind pedepsele. Iartă şi menţine limitele neschimbate şi repercusiunile. Intr-un anumit sens, noi dăm uitării de câte ori au făcut aceeaşi greşeală, lăsându-i să înveţe prin intermediul urmărilor negative. Când îi iertăm pe copiii noştri, noi nu le uităm greşelile, ci ni le amintim cu dragoste, iar nu cu o atitudine critică şi intransigentă. Noi ar trebui să ne amintim greşelile lor pe măsură ce ne lămurim cum anume să le răspundem sau cum să îi ajutăm să să treacă peste ele. Nu ni le amintim pentru a folosi aceste greşeli împotriva lor.

In loc să zicem: „Este a cincea oară când ai deranjat-o pe sora ta azi”, le-am putea spune, la culcare, indiferent cât de frustraţi sau obosiţi am fi: „Am observat că ţi-a fost greu s-o asculţi pe sora ta azi.”

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare.” (1 Corinteni 13,4)

Cu cât mai grabnic ne iertăm copiii când se poartă urât, cu atât mai strânsă poate fi legătura noastră afectivă în restul zilei. Cu cât zăbovim mai mult cu iertarea, cu atât furia şi resentimentele vor marca relaţiile pe care le avem cu ei. Purtând iertarea în inimă, putem să vedem ce mai face copilul înainte de a stabili urmările faptelor lui rele. Putem menţine limitele ferme chiar dacă un copil se luptă din greu şi să ne reapropiem afectiv de el imediat ce revine pe drumul cel bun. Cu iertare în inimă, putem să îl ascultăm când ne sfidează sau se vaită, ori să îl învăţăm cum să-şi exprime sentimentele când este supărat. Cu iertare în inimă, putem să îi luăm lupta în serios când este obosit şi să ignorăm vorbele spuse aiurea.

Când ne iertăm copiii putem să le oferim libertatea emoţională de a fi supăraţi sau de a face o criză, precum şi răgazul de a se aduna. Nu orice criză necesită urmări negative, însă fiecare criză are nevoie de iertare, pace, dragoste şi rugăciune. Numai dacă le iertăm copiilor faptul că sunt doar nişte copii, le putem oferi o cale de a-şi recăpăta favorurile pierdute şi de a reveni pe calea cea bună. Şi, odată ce ei îşi dau seama de greşeala lor, ca şi tatăl iubitor al fiului risipitor, noi suntem pur şi simplu fericiţi că s-au întors la bunele purtări. Ei ar trebui să ştie că bucuria noastră pentru că s-au întors întrece supărarea pentru ce au făcut. Ei nu au nevoie de furia şi frustrarea noastră, ci doar de limite clare şi de urmările acţiunilor lor, precum şi de un părinte blând care să îi întâmpine cu bucurie.

Avem nevoie de pocăinţă şi iertare pentru că a fi părinte ne stoarce de puteri. De-a lungul acestei cărţi, am sugerat că ei cel mai mult învaţă când duc lupte, însă aceste lupte creează tensiuni şi ne storc de puteri. Este greu să stabileşti limite tot timpul, să rezişti la presiunile pe care ei le fac asupra limitelor şi să răspunzi calm şi ferm când copiii tăi se plâng, se poartă urât sau fac crize. Iar ceea ce sugerez acum este că noi ar trebui să primim cu zâmbet si bucurie când se reîntorc! Si totuşi, aceasta este calea creşterii şi învăţării pentru ei. Noi avem nevoie de un anumit sistem ca să ne vindecăm de rănile bătăliilor ce vin pe măsură ce învăţăm si creştem odată cu copiii noştri. A încuraja iertarea în inima noastră faţă de copii este hotărâtor pentru a ne păstra pacea în toiul luptelor. Pacea noastră în timpul tensiunilor şi al luptei este cea mai puternică forţă care modelează identitatea lăuntrică a copiilor noştri în moduri sănătoase şi care îi învaţă despre realitatea valorilor şi virtuţilor lui Dumnezeu.

Iertarea noastră îi învaţă pe copii că, înainte de orice, ii iubim şi îi respectăm indiferent cum se poartă sau cât de mult se luptă cu limitele şi repercusiunile noastre.

Incurajăm iertarea faţă de copiii noştri pe măsură ce ne însuşim bucuria pocăinţei în inimile noastre. Cu cât devenim mai capabili să le cerem iertare celorlalţi şi lui Dumnezeu, cu atât suntem mai capabili, în mod firesc, să ne iertăm copiii. Cu cât ne iertăm mai des copiii pentru faptul că sunt doar copii, cu atât ne deschidem inimile pentru a primi iertarea lui Dumnezeu atunci când noi înşine ne purtăm ca nişte copii.

Philip Mamalakis

Principii ortodoxe de crestere a copiilor. Educarea lor pentru Imparatia lui Dumnezeu; Editura Sophia

Cumpara cartea "Principii ortodoxe de crestere a copiilor. Educarea lor pentru Imparatia lui Dumnezeu"

 

• Educatia copiilor
  Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
• Educatia copiilor
  Publicat in : Credinta
• Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
  Publicat in : Morala
• Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: