Sfanta impartasanie impreuna cu ingerii

Sfanta impartasanie impreuna cu ingerii

Sfântul Nifon, episcopul Constantianului (sec. IV) s-a învrednicit să vadă multe vedenii dumnezeieşti cu ochii săi iluminaţi de Duhul Sfânt.

Cândva, în timpul unei Sfinte Liturghii, imediat ce preotul slujitor a spus: „Binecuvântată este împărăţia...", sfântul a văzut foc coborând din cer şi acoperind Sfântul Jertfelnic şi un slujitor fără ca acesta să-şi dea seama de nimic.

Mai târziu, când poporul a început să cânte „Sfinte Dumnezeule", patru îngeri au coborât şi au cântat împreună cu ei.

La Apostol, s-a arătat Apostolul Pavel care îndruma pe cântăreţi. La „Aleluia", după apostol, vocile poporului urcau împreunate la cer ca o funie de foc şi la evanghelist, fiecare cum ieşea ca o flacără din gura preotului şi urca spre cele cereşti.

Puţin înaintea intrării cu Sfintele Daruri, cuviosul vede cum se deschide cerul şi o mireasmă cerească a acoperit întreaga biserică. îngerii coborau din ceruri slăvind pe Mielul Hristos şi Fi.u al lui Dumnezeu.

Şi iată: s-a arătat atunci un Preacurat şi de trei ori slăvit prunc! îl ţineau îngerii care l-au adus şi l-au aşezat pe Sfântul Disc unde se găseau Cinstitele Daruri, în jurul lui s-au adunat mulţime de tineri îmbrăcaţi în haine strălucitoare care priveau cu admiraţie şi pocăinţă frumuseţea lui dumnezeiască.

A venit momentul pentru intrarea mare. Preotul slujitor s-a apropiat să ia în mâini Sfântul Disc şi Sfântul Potir, l-a ridicat şi l-a înălţat deasupra capului ridicând împreună pruncul şi pe mama lui. Când cuviosul ieşi cu Sfintele, poporul cânta lin, a văzut cuviosul îngeri înaripaţi care zburau în jurul preotului, doi heruvimi şi doi serafimi mergeau înaintea lui şi mulţime mare de îngeri îl însoţeau slăvindu-L.

Când preotul a ajuns la Sfânta Masă şi a aşezat Sfintele Daruri, îngerii le-au acoperit cu aripile lor. Cei doi heruvimi s-au aşezat în dreapta preotului şi cei doi serafimi în stânga lui, fără însă ca acesta să-şi dea seama.

Sfânta Liturghie a continuat. Au spus „Crezul" şi au ajuns la sfinţirea Sfintelor Daruri. Preotul le-a binecuvântat şi a spus: „... şi trimite harul Duhului Tău Sfânt. Amin, amin, amin...". Atunci vede iarăşi dreptul, cum un înger a luat cuţitul şi a jertfit Pruncul.

Sângele lui l-a turnat în Sfântul Potir, pe când Trupul lui l-a luat şi l-a pus pe Sfântul Disc. După aceasta s-a retras iarăşi la locul lui şi a stat cu umilinţă şi evlavie.

Când preotul a ridicat Sfintele Taine, cântând „Sfintele Sfinţilor", şi poporul cânta „Unul Sfânt, Unul Domn", cineva din biserică s-a întors spre sfânt şi l-a întrebat încet:

- De ce, părinte, preotul zice „Sfintele Sfintelor"?

- Pentru noi toţi o zice, copilul meu, şi înseamnă la Sfântul Trup al lui Hristos să vină cel care este sfânt.

- Şi care este sfinţenia, părinte? a întrebat iarăşi acela care era un om simplu.

- Uite... Dacă eşti nevrednic, să nu îndrăzneşti să te faci părtaş la o asemenea Taină măreaţă. Dacă eşti certat cu cineva să nu te apropii. Dacă îţi baţi joc, sau înjuri, sau judeci pe aproapele tău, stai departe de Sfânta împărtăşanie. Mai întâi gândeşte-te bine şi apoi apropie-te.

Intre timp, slujitorul a cântat „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi dragoste să vă apropiaţi". Sfântul observa acum pe cei care se împărtăşeau. La unii li se întunecau feţele cum luau Sfânta Euharistie pe când altora li se lumina faţa ca un soare.

Ingerii stăteau acolo aproape şi urmăreau împărtăşirea cu cinste. Când se împărtăşea cineva vrednic îi puneau pe cap o cunună. Când însă se apropia un nevrednic, îngerii întorceau scârbiţi capul. Atunci când se împărtăşea, Trupul şi Sângele Mântuitorului dispăreau din sfânta linguriţă iar ei plecau negri ca un cărbune la chip.

Când Sfânta Liturghie s-a terminat şi preotul a cântat ecfonisul, s-a arătat iarăşi Pruncul viu şi nevătămat în mâinile îngerilor! Deodată acoperişul s-a deschis parcă în două. Pe acolo îngerii au înălţat Pruncul la ceruri, cântând imne de slavă şi mărind pe Dumnezeu Tatăl.

Fragment din cartea "Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii"

 

Pe aceeaşi temă

09 Mai 2022

Vizualizari: 1188

Voteaza:

Sfanta impartasanie impreuna cu ingerii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact