Suferirea de bunăvoie a relelor acceptată după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu împiedică cu siguranţă deprimarea. Aceasta de vreme ce familiarizează omul cu un rău „după părerea lumii", care însă nu este rău, ci este ceva dorit, râvnit, care nu întristează, ci bucură pe cei ce-l au.
Suferirea de bunăvoie a necazurilor este o nevoinţă a creştinului luptător de a suporta durerile, adversităţile vremii, arşiţa, gerul, efortul îndelungat, mersul pe jos, sudoarea, foamea, setea, muncile grele şi murdare (la propriu), nesomnul, lipsa confortului etc. Oricine tinde spre suferirea relelor se întăreşte şi poate cu răbdare să suporte inevitabilele momente grele, fără a se împuţina sufleteşte, fără a se mâhni, fără a suferi de deprimare.
Vai de oamenii învăţaţi cu binele! Mai ales vai de copiii secolului al XX-lea, pe care părinţii nu s-au îngrijit să-i înveţe cu durerile şi cu situaţiile neplăcute, pe care nu i-au călit, ci i-au învăţat doar cu binele, în comodităţi şi în bunăstare! Răsfăţaţi şi nedeprinşi cu greutăţile, copiii secolului al XX-lea sunt condamnaţi: mai devreme sau mai târziu vor suferi de angoasă, de melancolie, de depresie. Deznădejdea şi disperarea nu le vor fi străine în momentele grele şi în dificultăţile vieţii. Se vor refugia în rezolvări uşoare - învăţaţi de părinţi - şi apoi în înşelătorii, hoţii, nedreptăţi, crime şi, când acestea sunt imposibile, se vor refugia în pilule, în droguri, în vrăjitorii, în spiritism şi în final în sinucidere. Spitalele de psihiatrie vor fi pline - şi acum sunt - şi psihiatrii se vor înmulţi neîncetat, de vreme ce solicitările vor fi numeroase, aşa cum şi sunt.
Doar cei care suferă relele din propria voie se pregătesc drept pentru orice vreme rea. Noi nu uităm şi foloasele suferinţelor de bunăvoie, căci sunt o mulţime: biruinţa patimilor, sădirea virtuţilor şi intrarea in împărăţia cerurilor. Nu presupune tema de faţă să vă vorbesc despre toate acestea. Vorbim doar despre legătura dintre răbdarea de bunăvoie a necazurilor şi despre deprimare. Şi susţin că suferirea relelor de bunăvoie, cea după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, izbăveşte de deprimare.
Şi în acest loc găsim sfaturile şi pildele sfinţilor noştri. Sfântul Apostol Pavel scrie: îmi chinuiesc trupul meu şi mi-l supun robiei (I Corinteni 9, 27). Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim. Şi ne ostenim lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi (I Corinteni 4,11-13).
Astfel, cu pilda lor, Sfinţii Apostoli ne arată calea răbdării de bunăvoie a necazurilor şi a strunirii trupului şi sufletului. Dar şi ceilalţi sfinţi au săvârşit şi au învăţat asemenea lor.
Sfântul Isaia scrie: „Iubeşte orice rea pătimire, şi nu ruşinea patimilor tale" (Cuvântul 29, p. 84).
Sfântul Macarie sfătuieşte: „Trebuie să te răstigneşti şi tu cu Cel Răstignit, Domnul, să împreună-pătimeşti cu Pătimitorul ca să fii şi împreună-slăvit cu Cel Preaslăvit Hristos Dumnezeu-omul" (Omilii duhovniceşti, p. 82).
L-a întrebat cineva pe Sfântul Ioan Colov: „Ce e monahul?", şi sfântul i-a răspuns: „Monah este cel ce se sileşte. Căci monahul în orice treabă tinde către osteneală" (Pateric, p. 48).
Scria Sfântul Isaac Sirul: „Mirosul sudorii omului este mai plăcut Domnului decât orice aromă" (Asketicon, p. 229).
Şi care e sănătatea sufletească a celor încercaţi faţă de sănătatea sufletului celor răsfăţaţi şi învăţaţi cu binele? Există o imensă deosebire, zice Sfântul Dorotei: „Intr-o stare se găseşte sufletul omului care stă pe tron, şi în cu totul alta starea celui ce sade pe jos. Intr-o altă stare acela îmbrăcat în haine frumoase, şi într-alta cel prost îmbrăcat" (P.G." 88,1652).
Cel frumos îmbrăcat este în primejdie de deprimare. Cel prost îmbrăcat pentru Dumnezeu este asigurat împotriva ei. Cu răbdarea de bunăvoie a necazurilor cea după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu se eliberează sufletul de păcate, care surit principalele cauze ale bolilor şi ale deprimării.
Scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Răbdarea relelor şi smerenia eliberează omul de orice păcat" (P.G. 90, p. 977). Şi Sfântul Simeon Noul Teolog: „Iubeşte, fratele meu, călirea trupului tău şi îmbrăţişează răbdarea necazurilor... Căci ce e mai frumos, spune-mi, pentru sufletul mâhnit decât să ştie că, răbdând necazurile, va moşteni bucuria cerească!" (S.C. 96, pp. 242-244).
Ce este mai frumos? Şi cum este posibil ca sufletul necăjit să rămână în mâhnire şi să sfârşească în deprimare atunci când aşteaptă cu răbdare plata pentru pătimirea relelor, care plată este cereasca şi veşnica bucurie?
Nu! Nu va suferi niciodată deprimări cel care după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu rabdă necazurile şi se întăreşte trupeşte şi sufleteşte. Să nu uităm vechea zicală înţeleaptă care spune: „Orice lucru bun cu greul se face." Şi ferirea de deprimare e lucru bun. S-o dobândim prin suferirea greutăţilor şi prin buna pătimire a relelor!
Arhimandrit Spiridonos Logothetis
DEPRIMAREA ŞI TĂMĂDUIREA EI, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "DEPRIMAREA ŞI TĂMĂDUIREA EI"
-
Sfintii stiu necazurile oamenilor...
Publicat in : Religie -
Necazurile
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.