Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos... (1 Corinteni 6, 12-20)
Oare ce cuvinte ar putea sintetiza mai bine Evanghelia Duminicii Fiului Risipitor (Luca 15, 11-32), decât acestea, lăsate nouă tainică moştenire de Sfântul Apostol Pavel: „Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos. Toate-mi sunt îngăduite, dar eu nu voi fi stăpânit de ceva” (1 Cor. 6, 12). Tare mai semănăm noi, modernii, cu fiul cel risipitor dintru ale tatălui. Am intrat într-o lume cu totul de-a gata, sau aproape, în care efortul, durerea şi risipa de viaţă au fost simplificate, reduse la simple valori de
conjunctură. în care jertfelnicia, răbdarea aşteptării celui plecat să împrăştie averea, irascibilitatea pretins duhovnicească a celui rămas cu tine, libertatea de a aştepta întoarcerea celui păcătos par că nu mai au sens. Vorbim despre libertate ca despre un drept autoinclus, uitând că fiecare pas pe linia libertăţii noastre a fost plătit cu sânge şi fiecare milimetru de credinţă poartă cu sine Harul şi Jertfa Mântuitorului Hristos. Postul care începe spre aceasta ne cheamă, spre valorizarea noastră ca oameni, spre ieşirea noastră din proasta gândire a omului care crede că i se cuvine orice, inclusiv împrăştierea în moarte.
Cât de atent era tratată această valorizare în timpul apostolic. De ce n-ar fi la fel şi azi? Sfântul Pavel scrie corintenilor: „Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate, dar Dumnezeu le va nimici - şi pe acesta şi pe acelea. Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa” (1 Cor. 6, 13-14). Să nu mai confundăm consumul cu viaţa, să nu mai lăsăm trupul nostru epuizat în păcate, oricât de greu ne va fi să ne rupem din sclavia dulce a plăcerilor. Pentru că prin trup, prin hrană, suntem legaţi de înviere. De aici aşezarea acestui text apostolic în prag de Post al Paştelui. Suntem mădulare ale Trupului tainic al Bisericii, trupul nostru fiind templu al Duhului Sfânt. Aceasta trebuie să ne-o reamintim în Postul care începe. Postim să ne umplem de înviere.
Refuzând să fim ai noştri, învăţând că noi nu suntem ai noştri (1 Cor. 6, 19b).
Că preţuim preţul infinit pus pe viaţa noastră de Cel care ne este Viaţa, Hristos. Să învăţăm să răspundem darului învierii, după îndemnul Sf. Apostol: „Slăviţi-L dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!” (1 Cor. 6, 20b). Este timpul să începem sa trăim cu adevărat, în lumina învierii lui Hristos!
PR. CONSTANTIN NECULA
Fragment din cartea "… Citire! Predici si meditatii la apostolul de peste an. Scrisori catre profesorii de religie", Editura Andreiana
-
Intoarcerea fiului ratacit
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Parabola fiului risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor -
Reintoarcerea la icoana Tatalui din noi
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.