Scriitorul Alexandros Papadiamandis, în cartea lui Căsătoria lui Carahmet („Apanda", vol. 5, p. 95), vorbeşte despre o soţie, Seraino, care a trăit în Skyathos în anii ocupaţiei turceşti. Koubis, soţul ei, conducătorul satului, a lăsat-o şi a luat-o pe alta, pentru că ea nu năştea copii. Seraino l-a iertat din inimă. A primit chiar să-i crească pe cei opt copii pe care îi născuse cea de-a doua soţie. Iată istorisirea: în vecinătatea lor locuia Lelouda, „frumoasă, roditoare, cuviincioasă, smerită, săracă şi neprihănită". Koubis se gândea s-o fure şi să se căsătorească cu ea. Şi a făcut-o. Nunta s-a făcut seara, pe ascuns. Seraino le-a urat şoptind aproape fără amărăciune: „Să fiţi sănătoşi, casă de piatră! Şi să aveţi copii, Koubis!" Şi îi aştepta pe noii căsătoriţi în casă. Seraino s-a gândit că trebuia şă-i ceară Leloudei cheia, ca să meargă să petreacă cealaltă parte a nopţii vizavi, în micuţa casă a aceleia. Atunci şi-a amintit că Lelouda lăsase cheia exact în camera de răsărit (a casei lui Koubis, unde se găsea acum Seraino). O agăţase într-un cui, sub icoane. Seraino s-a uitat şi a văzut-o la lumina candelei. Şi a făcut un gest instinctiv ca s-o ia. După aceea a renunţat şi a zis: „Mai bine aştept să vină şi am să i-o cer!" In jurul orei unu după miezul nopţii, au ajuns, în linişte şi în tăcere, cei doi proaspăt căsătoriţi. Seraino a deschis uşa la prima ciocănitură, a stat dreaptă, surâzătoare, şi le-a urat:
- Casă de piatră! Să fiţi sănătoşi! Să aveţi copii, Koubis!
- Cum de ştii? s-a mirat fostul soţ.
- A venit o pasăre şi mi-a spus! Apoi s-a întors către Lelouda: Să iau cheia casei tale, ca să merg să dorm acolo în această noapte?
Lelouda a făcut semn din cap, lăcrimând. Apoi i-a zis:
- Te rog să mă ierţi!
- Să fii iertată şi binecuvântată! i-a urat din inimă fosta soţie.
A doua zi dimineaţă, Koubis, când a ieşit, mergând spre uşa casei sărăcăcioase, a strigat-o pe fosta soţie şi i-a zis:
- Seraino! (a încetat s-o numească Koubina), ia-ţi hainele, lucrurile tale personale, câte vrei, şi mergi să locuieşti în casa ta, acolo la Pregadi. Voi trimite zidari ca s-o aranjeze cu ceea ce este necesar. Şi te rog, pe cât poţi, să te porţi bine cu Koubina!
- Eu mă voi purta bine cu noua Koubina, aşa cum m-am avut bine şi cu Lelouda de dinainte! a răspuns sufletul neprihănit. Şi te rog, Koubis, să mă laşi să stau în casa ta, ca să-ţi cresc copiii pe care-i vei face!
- Bine, suflete sfânt, Dumnezeu te-a luminat să te porţi aşa! a zis el, neputând să-şi ascundă emoţia.
La puţine luni după nuntă, Lelouda devenită acum Koubina, a făcut o gafă care l-a umilit pe bărbatul ei. Era în Duminica Floriilor. De cu seară, Lelouda i-a pregătit pe canapea veşmântul de sărbătoare, dar a greşit, şi pierzându-se la strigătele şi asprimea lui Koubis, în loc să pună cămaşa acestuia, care era de mătase şi cu mâneci largi, brodate, aşa cum obişnuiau atunci notabilităţile, a pus cămaşa ei, brodată cu aur. Koubis şi-a pus-o în zori, la lumina tremurândă a candelei (cu ochii încă somnoroşi), apoi vesta, cureaua de piele şi haina lui de catifea, şi a ieşit. Când a intrat în biserică, cei care conduceau strana şi-au dat seama, au văzut cămaşa femeiască a lui Koubis şi unii şuşoteau şi îşi muşcau buzele, ca să nu râdă. Koubis a priceput că ceva nu este în regulă, s-a uitat în jurul lui, apoi la piept, la corp şi la mâini, şi a descoperit pricina. A ieşit val-vârtej. Spumega şi alerga cu hotărârea s-o ucidă pe Lelouda. Cele două femei se îmbrăcaseră. Vechea Koubina purta hainele ei cuviincioase şi umile, iar noua Koubina pe cele de logodnă, pe care nu le purtase la nuntă, şi erau gata să plece la biserică. Seraino a înţeles dintr-o privire când l-a văzut pe Koubis. Acesta deja ridicase bastonul gros, cu capul de fier, asupra Leloudei:
- Nenorocito! i-a strigat.
Seraino însă a căzut peste toiag, în genunchi, la picioarele lui:
- Iertare, Koubis! Ai milă! N-a vrut, sărmana... A greşit în graba, în buimăceala ei! Nu s-a deprins încă cu hainele, cu obiceiurile tale, Koubis. Iart-o pentru prima dată! Ai milă!
Şi Koubis s-a înduplecat. Seraino a mai trăit zece sau doisprezece ani, cât a fost de ajuns să-i crească lui Koubis copiii. A adormit şi a fost înmormântată în curtea Bisericii Sfântul Dimitrie. Când s-au dus după trei ani să sape pentru mutarea trupului ei, o mireasmă fină, minunată, ca de busuioc, mosc şi rodie, s-a înălţat, umplând nările preotului, ale groparului, ale Leloudei şi ale altor două femei care se găseau acolo. Oasele ei scoteau o mireasmă bine mirositoare.
Arhimandrit Vasilios Bacoianis
Casatoria, Editura de suflet
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.