Textul biblic spune despre Ingerul Domnului, caruia Manoe, tatal viitorului judecator Samson, ii pregatise o jertfa, ca atunci "cand a inceput a se inalta flacara de la jertfelnic spre cer, ingerul Domnului s-a ridicat cu flacara de pe jertfelnic" (Judecatori 13:20).
Aceasta este descrisa ca o minune (ebr. mafli' "a face o minune"), prin care Manoe si femeia sa "inteleg ca acela fusese ingerul Domnului" (v. 21), cazand prosternati la pamant (v. 20).
Teofanie brusca
In ambele teofanii, la care au fost martori Avraam si Iacob, aparitia lui Dumnezeu se face brusc, prin "aratare". Constructia verbala folosita, nifal, are sens reflexiv-pasiv, utilizandu-se verbul ra'a "a vedea". Dumnezeu "a fost vazut" sau "s-a vazut", "s-a facut vazut", ceea ce in greaca este redat prin ophthe "a fost vazut" (aoristul pasiv de la orao "a vedea"). Formula ar sugera ca divinul apartine unei sfere invizibile, pe care omul profan nu o poate percepe, decat daca i "se deschid ochii". Doar deschizandu-i-se ochii, Agar vede fantana salvatoare din desert (Facere 21:19). Doar deschizandu-i-se ochii, slujitorul lui Elisei vede ostirile ceresti cu cai si care de foc in Dotan (4 Regi 6:17). Iahve ii deschide ochii ("ii descopera ochii" in ebraica si greaca) si lui Valaam, incat acesta vede ingerul Domnului tinandu-i drumul cu sabia scoasa (Numeri 22:31). In fine, in alt registru teologic, ochii le sunt deschisi si protoparintilor Adam si Eva, incat acestia vad ca sunt goi si se rusineaza. In orice caz, initiativa ii incumba lui Dumnezeu: El (sau in varianta complementara, ingerul lui Dumnezeu) Se arata, El deschide ochii omului. Producandu-se brusc, teofania produce si emotie profunda (Judecatori 6:22-23; 13:21-22), acel mysterium tremendum de care vorbeste Rudolf Otto in teoria despre sacralitate (cf. Das Heilige, Trewendt und Grauler, Breslau, ed. 4, 1920, pp. 13-27). Finalul teofaniei se face lin: Dumnezeu sau ingerul Se inalta. As observa insa ca, din motive necunoscute, despre ingerul Domnului nu se spune in Judecatori 13:20 ca "s-a inaltat", ci ca "s-a ridicat". Sa fi fost o teama de a asocia inaltarea, atribuita exclusiv lui Dumnezeu, cu ingerul? Biblia de la 1914 ramane insa mult mai consecventa, traducand in toate cele trei locuri prin "s'a suit".
Disparitie lina
Ar trebui acum discutat putin despre formula "s-a facut nevazut", pe care Biblia sinodala o foloseste in Judecatori 6:21 si 13:21. Cred ca traducerea nu surprinde aici deloc sensul textului, fiind influentata de Noul Testament, de episodul aratarii lui Hristos inviat celor doi ucenici in Emaus: "Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si El s-a facut nevazut (aphantos) de ei" (Luca 24:31). Fitzmyer observa foarte bine ca in Luca expresia sugereaza lipsa locomotiei fizice, adjectivul aphantos fiind folosit in greaca clasica pentru disparitia zeilor de la finalul intalnirii cu oamenii (cf. Joseph A. Fitzmyer, The Gospel According to Luke (X-XXIV): Introduction, Translation and Notes, Yale University Press, New Haven / London, 2008, reprint din 1985, AB 28A, p. 1568). In Vechiul Testament nu este insa vorba de o disparitie brusca. De fapt, incheierea teofaniei se prezinta ca un proces in desfasurare. "Ingerul Domnului a plecat (halakh) de la ochii lui" (Judecatori 6:21) sau "s'a dus de la ochii lui" (Biblia de la 1914 si Biblia lui Anania). In Judecatori 13:21 nici macar nu se foloseste aceeasi expresia, ci alta, foarte interesanta de altfel. Biblia de la 1914 o calchiaza: "Si n'a mai adaos ingerul Domnului a se aratà lui Manoe si femeii lui", adica "n-a mai adaugat sa se arate". Ceea ce devine incitant este tocmai ca aceasta expresie curioasa o continua de fapt pe cea de la care am plecat: "ingerul s-a inaltat (s-a ridicat) cu flacara de pe jertfelnic" (v. 20). Nu poate fi deci descrierea unei disparitii fulgeratoare, ci a unei iesiri line. Ingerul s-a inaltat si nu a mai fost vazut. Daca optam pentru "nu s-a mai aratat" (ca in Septuaginta de la NEC, vol. 2) sau "nu li s'a mai aratat" ca in Biblia Anania, s-ar intelege ca nu i-a mai invrednicit pe parintii lui Samson de alte aratari viitoare. Recunosc ca habar n-am care ar fi cea mai buna varianta de traducere, dar sensul ar trebui sa surprinda tocmai ideea ca nu a mai putut fi vazut pentru ca s-a inaltat, mai ales ca cei doi oameni stateau prosternati "cu fata la pamant" (cf. v. 20). De ce am facut atata caz de traducere? Pentru ca la urma urmei textul biblic subliniaza in cazul acestor teofanii o diferenta intre inceput si incheiere. Inceputul este brusc, omul se sperie constientizand ca pana sa i se deschida ochii nu percepea sacrul. Sacralitatea il inunda si il copleseste. Finalul este insa lin, sacrul se refugiaza usor spre cer, lasand despartite cele doua lumi, cerul si pamantul, care se intalnisera pe moment. Doar cand omul se pregateste temeinic inainte, atunci si inceputul devine tot progresiv: "Graieste poporului sa se tina curat astazi si maine, si sa-si spele hainele / Sa fie gata pentru poimaine, caci poimaine Se va pogori Domnul" (Iesire 19:10-11). Pogorarea (vb. ebr. yarad) corespunde ca proces inaltarii (vb. ebr. 'ala).
Vederea cuvantului
Tiparul acesta teofanic arhaic, in care Domnul/ingerul Se arata, adica este vazut, va fi ulterior corectat de o conceptie mai rigida, legalista, asupra teofaniei. Teofania nu mai functioneaza la nivelul vazului, ci al auzului. Sacrul nu mai este vazut, ci se vorbeste despre el prin cuvantul poruncilor. Deja in Facere regasim aceasta trecere. Daca in Facere 16:13, Agar Il vede pe Dumnezeu/inger ("N-am vazut eu oare in fata pe Cel ce m-a vazut?"), totusi in 21:17 "ingerul Domnului a strigat din cer". La fel si lui Avraam, chiar in cadrul aceluiasi capitol, desi in Facere 22:14 se vorbeste de teofanie ("in munte Domnul Se arata"), totusi in 22:11 "ingerul Domnului a strigat catre el din cer" (pentru a doua oara in v. 15). Modificarea vechii traditii teofanice se leaga de interdictia reprezentarii grafice a divinitatii, care se pune in practica in perioada exilica si post-exilica (sec. 6 i.Hr.). Pana atunci, asa cum am mai discutat, probabil ca existau chiar in templul din Ierusalim reprezentari ale lui Iahve (cf. referirea la acoperamantul aripilor Lui sau la vederea fetei Domnului). Chiar pe munte, Moise, preotii si 70 de batrani ai lui Israel "au vazut pe Dumnezeu" (Iesire 24:11), iar poporul s-ar intelege ca Il vede pe Dumnezeu: "poimaine Se va pogori Domnul inaintea ochilor a tot poporul pe muntele Sinai". Traditia exilica si post-exilica va inlocui insa acest tip teofanic cu revelatia cuvantului. In Deuteronom 4:15.36 Moise explica: "Tineti dar bine minte ca in ziua aceea, cand Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. (…) Din cer te-a invrednicit sa auzi glasul Lui, ca sa te invete, si pe pamant ti-a aratat focul Lui cel mare si ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului". In Iesire 20:22 lamurirea, legata direct de interdictia reprezentarii grafice (v. 23), suna chiar paradoxal: "Ati vazut ca am grait cu voi din cer!" La acest nivel, omul doar "vede" ca Dumnezeu "graieste". Putem deci concluziona ca inaltarea reprezinta finalul lin al teofaniei, care incepe inopinat, cu aratarea lui Dumnezeu, atunci cand omul nu este pregatit. Pe aceasta linie de idei, si epistolele deutero-pauline vor vorbi despre Intruparea lui Hristos ca despre o "aratare" sau "descoperire" (verbul phaneroo, care corespunde ebraicului gala cf. Ieremia 40:6), care culmineaza cu inaltarea. "Si cu adevarat, mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava" (1 Timotei 3:16; cf. si 2 Timotei 1:10; Evrei 9:26).
Lect. dr.
Sursa: ziarullumina.ro.
Pe aceeaşi temă
-
Inaltarea la cer si sederea la dreapta Tatalui
Publicat in : Dogma -
Inaltarea la cer
Publicat in : Invierea Domnului -
Inaltarea la cer a Maicii Domnului
Publicat in : Adormirea Maicii Domnului -
De la Inviere la Inaltare
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.