In Biserica nu exista timp, in credinta nu exista deznadejde. La chemare nu ar trebui sa existe refuz, ci cel putin sa ne facem putin timp sa ascultam Cuvantul.

Daca acum zece zile Hristos mergea sa stea de-a dreapta Tatalui, acum isi tine promisiunea de a nu ne lasa orfani si ne trimite putere de sus ce ne este impartasita prin Harul Duhului Sfant.

Acelasi Har care se revarsa asupra Apostolilor, acelasi Har ne este si noua impartasit prin Taina Mirungerii. Mai mult decat atat, in cadrul fiecarei Sfinte Liturghii, preotii se roaga in Sfantul Altar: "Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfantul Tau Duh in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L innoieste noua celor ce ne rugam Tie". Impreuna cu ei si noi.

Ne rugam si primim Harul, credem si suntem mantuiti, ne smerim si suntem inaltati la ceruri. Vedeti cat de simplu si de frumoasa este credinta? Harul atat de necesar mantuirii nu este altceva decat puterea, energia necreata Dumnezeiasca. Parintele Staniloae spune ca putem folosi termenul de "energie" in ceea ce priveste Harul, pentru ca "in lucrare se arata o energie a celui ce lucreaza".

Dar si in limba greaca, cuvantul "energie" ("ενέργεια") inseamna "lucrare". Deci, daca-mi permiteti o mica interpretare: energia aceasta care este impartasita prin Duhul Sfant in viata noastra, este lucrarea Sfintei Treimi spre mantuirea tuturor. Totul a fost posibil prin Intruparea Fiului Lui Dumnezeu, si se desavarseste in raspunsul pozitiv dat de noi chemarii Lui.

Sf. Serafim de Sarov spunea ca "scopul vietii crestini este dobandirea Duhul Sfant in viata noastra" si daca toti ne luptam sa dobandim Harul, atunci vom fi partasi si darurilor Lui. Caci aceasta putere - energie este plina de daruri cu care suntem inzestrati. Darurile Sfantului Duh sunt: "duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoasterii, duhul bunei credinte, duhul temerii de Dumnezeu" (Isaia 2,2), dar multimea lor poate fi nesfarsita, fiindca nesfarsit este Harul care le genereaza. Iar Sf. Vasile cel Mare spunea ca "nu exista dar acordat creaturii, in care Duhul Sfant sa nu fie prezent."

Harul Duhului Sfant devine lucrator in viata noastra atunci cand suntem doritori de intelegerea bunei credinte ce izvoraste din duhul temerii de Dumnezeu. Cu cat ma rog mai mult, sau cu cat ma las mai mult in iubirea lui Dumnezeu, cu atat ma bucur de mai multe daruri si de mai multa intelepciune spre a ajunge la Hristos.

Ramanem intr-o continua comuniune cu Hristos atat timp cat participam la Sfintele Taine ce se savarsesc in Biserica. Ziua Cincizecimii este ziua in care se naste Biserica ca Trup, ca Mireasa a lui Hristos. Iar noi suntem madulare ale acestui Trup si am devenit "temple ale Duhului Sfant care este in noi" (1 Cor. 6, 19) pentru ca "prin Duhul, insusi Hristos locuieste in inimile noastre" (Efes. 3, 16).

Toate Tainele care se savarsesc in Biserica sunt spre sfintirea noastra. Toate darurile sunt puterea cu care ne inzestreaza Mantuitorul spre a birui pe cel viclean in lupta duhovniceasca. Nu ne mai ramane decat sa credem, sa iubim si sa ne pocaim ca nu suntem atenti la cat de importanta este prezenta Duhului Sfant in viata de zi cu zi.

"Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna la un loc. Si fara de veste s-a facut din cer un vuiet ca de suflare de vant ce vine repede si a umplut toata casa unde sedeau. Si limbi ca de foc li s-au aratat, impartite, si au sezut pe fiecare din ei. Si s-au umplut toti de Duh Sfant si au inceput sa graiasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai." (Fapt. Apost. 2, 1-4).

Ca niste limbi de foc ce au stat pe capetele lor. De ce acest foc? Oare unde este foc nu este si lumina? Iar lumina nu era mai puternica decat lumina soarelui? Caci ne aflam in mijlocul zilei. Cred si marturisesc ca acest foc era deja in inimile lor, insa trebuia vazut si de cei din jur. Era acel foc care ardea in inimile celor doi - Luca si Cleopa - in drumul spre Emaus cu Mantuitorul, caci se intrebau: "oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si-n timp ce ne talcuia Scripturile?" (Luca 24,32)

Acest foc al inimii, aceasta ardere interioara nu este altceva decat ravna plina de dragoste spre a marturisi a Sfintilor Apostoli, acea suferinta a Sf. Ap. Pavel: "o, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii voastre, pana ce Hristos va lua chip in voi" (Gal. 4, 19).

Iar cei prezenti au crezut si "au fost patrunsi la inima si au zis lui Petru si celorlalti Apostoli: "Barbati frati, ce sa facem?". Iar Petru le-a zis: "Pocaiti-va, si fiecare din voi sa se boteze in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor, si veti primi darul Sfantului Duh. Ca pentru voi este data fagaduinta si pentru copiii vostri, si pentru cei de departe, pentru oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostru." (Fapte 2, 37-39).

De multe ori m-a framantat gandul ca nu sunt in stare sa fac sa se pocaiasca un suflet, caci nu am credinta lui Petru ca sa aduc la pocainta trei mii de barbati. Oare eu nu marturisesc indeajuns iubirea Lui? Sau inimile credinciosilor s-au racit?. Si ma gandeam: Ei au crezut, noi ne indoim; ei s-au botezat, noi ne lepadam; ei au intemeiat Biserica, noi incercam sa o desfiintam?

Arhim. Siluan Visan

.

• Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Editoriale
• Rusaliile
  Publicat in : Religie
• Rusaliile
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh
• Rusaliile - moment al intemeierii Bisericii
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh