Pacatele trupesti reprezinta o categorie aparte de pacate, avand in vedere faptul ca, spre deosebire de multe alte pacate, si numai simpla lor amintire poate aprinde din nou pofta trupului. Pentru aceasta, marturisirea lor catre preotul duhovnic, in Taina Pocaintei, trebuie sa fie facuta cu multa grija, ca nu cumva, cautand izbavire, sa prilejuim pacatuire.
Neuitarea celor mai grele pacate din trecutul nostru ne poate fi de mare folos duhovnicesc, daca le folosim ca merinde pentru dobandirea starii de pocainta si de smerenie, aducandu-ne aminte cat de mult am gresit inaintea lui Dumnezeu.
Avand un regim aparte, pacatele trupesti nu trebuie uitate, ca nu cumva sa ajungem sa le repetam, dar nici nu trebuie memorate cu lux de amanunte, caci acest lucru mai mult ca sigur va fi folosit de diavol impotriva noastra. Spre pocainta, ne este de ajuns sa stim ce pacat am facut, nu si cum, cand sau cu cine am facut pacatul. Cand detaliile pacatuirii ne vin in minte, ele iau chipul unor imagini, iar aceste imagini au puterea de a ne distrage atentia de la pocainta si a o indrepta spre senzatiile trupului.
Spovedania, adica Taina Pocaintei
Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: "Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene, facuta de buna voie, cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic."
Dintre conditiile necesare Tainei Spovedaniei, pocainta este cea mai importanta. Pentru aceasta, mai inainte de a merge la preotul duhovnic, pentru marturisirea pacatelor, se cade a petrece un timp in liniste, fie in casa, fie in biserica, spre a cugeta la pacatele savarsite de la ultima Spovedanie. Aceasta cugetare launtrica nu trebuie sa se opreasca asupra modului savarsirii pacatelor, ci asupra faptelor, cuvintelor si gandurilor in sine, golite de formele pe care acestea le imbraca.
Cum sa nu spovedim pacatele trupesti ?
Grija deosebita pe care suntem datori sa o avem in marturisirea pacatelor trupesti nu are in vederea atat menajarea preotului, cat mai ales menajarea noastra, spre a nu gusta iarasi, de la distanta, din placerea care a poleit pacatele trupesti savarsite.
Pacatul trebuie marturisit cat mai concret si cat mai pe scurt, fara a se da detalii nesolicitate. Cand preotul nu intelege pacatul savarsit, de cele mai multe ori, din sfiala sau rusinea celor care-l martusiresc, el poate intreba ceva mai lamurit, spunand el pacatul in sine, spre a fi aprobat de cel care se marturiseste. De asemenea, preotul mai poate intreba despre calitatea persoanei cu care a fost savarsit (sot/sotie, prieten/prietena, vecin/vecina) sau timpul in care a fost savarsit (post/sarbatoare). Peste acestea, preotul nu are voie sa mai intrebe altceva, caci intimitatea celor doi nu trebuie atinsa de nimeni.
Deci, chiar in starea de pocainta, sa nu se primeasca ganduri despre cum a fost savarsit pacatul. Daca aducerea aminte a pacatelor este o parte esentiala a pocaintei, aducerea aminte despre cum am savarsit pacatul, insa, este lucrarea ascunsa a diavolului, care vrea sa ne intineze mintea si sa ne arunce fie in repetarea pacatului, fie in deznadejde.
Paza ochilor si infranarea imaginatiei, despre care vorbesc adesea Sfintii Parinti, au in vedere si evitarea staruirii cu mintea asupra modului in care au fost savarsite pacatele trupesti, care, cel mai adesea, ni se strecoara in minte in timpul momentelor de pocainta sau imediat dupa acestea.
Pazirea de aceste viclene aduceri-aminte se face cu rostirea, de indata, a unor rugaciuni cat mai scurte. Cand ne vine in minte un detaliu al pacatuirii, sa vina indata si o rugaciune scurta. Vin doua ganduri, sa vina doua rugaciuni. Cu cat va lupta omul mai din vreme impotriva relelor aduceri-aminte, cu atat ele vor fi mai usor de indepartat.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Ce este pacatul?
Publicat in : Editoriale -
Pacatul
Publicat in : Religie -
Pacatul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.