Iubirea şi compătimirea pentru ceilalţi oameni, din care se naşte dorinţa mântuirii lor, sunt în chip fundamental roade ale harului

1) Iubirea şi compătimirea tuturor, din care izvorăşte dorinţa ca toţi să se mântuiască, nu se câştigă, pentru stareţul Siluan, printr-un efort de voinţă. Ele sunt un dar al lui Dumnezeu, un har. Ele nu sunt simple simţăminte omeneşti, ci însuşi Duhul Sfânt le trezeşte şi le naşte în sufletul nostru. De altfel, Sfântul Siluan se arată extrem de neîncrezător în puterea firii omeneşti de a simţi de la sine iubire şi milă. Iubirea şi mila faţă de aproapele sunt în dezacord cu înclinaţiile naturii căzute (de aceea Hristos a făcut din iubirea de aproapele o poruncă). Iar cât priveşte iubirea de vrăjmaşi, ea este pur şi simplu cu totul opusă înclinaţiilor naturii însăşi. Sfântul Siluan scrie astfel că „puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt”, şi mila sufletului „care suferă pentru întreaga lume şi doreşte cu tărie ca toţi oamenii să cunoască pe Dumnezeu” „este cu putinţă numai prin har, chiar şi într-o mică măsură. Dar, lipsit de har, sufletul e ca un dobitoc”. Din acest punct de vedere, iubirea pentru cei ce pier, mila faţă de cei rătăciţi apar ca atitudini de-a dreptul supranaturale, cu totul minunate: „Nu e minune mai mare decât a-i iubi pe păcătoşi în căderea lor.”

Iubirea şi compătimirea pentru toţi oamenii, ca şi dorirea mântuirii lor, care se naşte din ele, apar deci ca atitudini, simţăminte şi tendinţe mai curând divino-umane decât pur şi simplu omeneşti, iscate şi înteţite de Duhul Sfânt şi dau mărturie despre prezenţa Lui în sufletul omului, fiind un semn că acesta L-a primit cu adevărat. „Cine poartă în sine pe Duhul Sfânt, chiar dacă nu mult, acela se întristează pentru toţi oamenii ziua şi noaptea, şi în inima lui îi este milă pentru orice zidire a lui Dumnezeu şi mai cu seamă pentru oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc lui şi care, pentru aceasta, vor merge în focul chinurilor.” Sfântul Siluan spune acelaşi lucru şi în alte locuri, subliniind faptul că Duhul Sfânt îi este dat omului de Hristos: „Cine îl sileşte însă pe monah să plângă pentru întreaga lume? Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El dă monahului iubirea Duhului Sfânt şi de la această iubire inima monahului se întristează pururea pentru norod, pentru că nu toţi se mântuiesc.”

Pornind, ca de obicei, de la propria sa experienţă, Sfântul Siluan spune în numeroase rânduri că Duhul Sfânt este Cel care l-a învăţat să-i iubească pe toţi oamenii şi, în general, toate făpturile lui Dumnezeu, şi mai ales l-a învăţat să-i iubească pe vrăjmaşi şi să aibă milă de cei ce pier, şi chiar de demoni. „Prin milostivirea lui Dumnezeu am simţit ce este iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui.” „Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi”. El crede că lucrul acesta este valabil pentru toţi: „Duhul Sfânt îl învaţă pe monah să iubească pe Dumnezeu şi să iubească şi lumea.” Pe cel „care-i iubeşte pe toţi şi are milă de toţi”, „harul Duhului Sfânt l-a învăţat iubirea”. „Duhul Sfânt învaţă sufletul o negrăită iubire pentru norod şi mila pentru toţi cei rătăciţi.” „Duhul Sfânt ne învaţă iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de demoni.”

Este limpede că Sfântul Siluan leagă dorinţa sa ca toţi oamenii să se mântuiască de această iubire predată inimii de Duhul Sfânt, care este ea însăşi o roadă a harului: „Domnul mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască.” „Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc.” „Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atât de mare, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea întreagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului!” „Domnul e iubire şi El a dat pe pământ pe Duhul Sfânt Care învaţă sufletul să iubească pe vrăjmaşi şi să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască.”

Cunoscând prin Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, ajungem şi noi să simţim cu adevărat, din adâncul inimii, o asemenea iubire: „Domnul este milostiv [...] Atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi de aproapele.” „Dragostea lui Dumnezeu [...] îl preschimbă (pe om) cu totul.”

Uneori Sfântul Siluan spune că există trepte ale baiului - desigur, nu în dăruirea lui de la Dumnezeu, ci în primirea lui de către om - şi că sufletul sporeşte încetul cu încetul în iubirea pe care o învaţă de la Duhul Sfânt. Alteori ne lasă să înţelegem că această învăţătură se poate primi într-o clipă, prin venirea pe neaşteptate a Duhului Sfânt în suflet, pe care-l umple de har şi de roadele sale. Uneori roadele rămân pentru totdeauna în suflet, cum par să arate aceste cuvinte: „Patruzeci de ani s-au scurs din vremea când harul Sfântului Duh m-a învăţat să iubesc omul şi toată zidirea.” Alteori, îi este dat să le guste doar pentru o vreme, cum vedem din alte mărturisiri ale sale: „Domnul dă câteodată sufletului iubire pentru întreaga lume şi atunci sufletul plânge pentru întreaga lume şi îl roagă pe Stăpânul cel bun şi milostiv să reverse harul Său peste fiecare suflet şi să-l miluiască cu milostivirea Sa.”

Altfel spus, omul poate pierde harul primit de la Duhul Sfânt, iar atunci el pierde şi iubirea care izvorăşte din el. „Când sufletul învaţă iubire de la Domnul, atunci îi este milă de întreaga lume, de fiecare făptură a lui Dumnezeu şi se roagă ca toţi oamenii să se pocăiască şi să primească harul Duhului Sfânt. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci iubirea îl părăseşte.”

2) Cunoscând că iubirea şi compătimirea pe care le simte izvorăsc din harul dumnezeiesc şi că sunt roade ale prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în sufletul său, Sfântului Siluan i se pare că el însuşi nu face decât să vădească, constrâns de har, iubirea şi compătimirea pe care Dumnezeu i le-a sădit în suflet, dând astfel mărturie de iubirea şi compătimirea pe care însuşi Dumnezeu le are faţă de toate făpturile Sale: „Nu pot să tac despre norodul pe care-l iubesc până la lacrimi. Nu pot să tac, pentru că sufletul meu se întristează mereu pentru norodul lui Dumnezeu şi mă rog pentru el cu lacrimi. Nu pot să nu vă destăinui, fraţilor, despre mila lui Dumnezeu.” „în această rugăciune [pentru aproapele] sufletul se întristează pentru el şi se roagă din inimă, şi acesta e un semn al milei lui Dumnezeu.”

3) Iubirea şi compătimirea tuturor făpturilor şi dorinţa ca toţi să se mântuiască sunt adesea prezentate de Sfantul Siluan drept haruri ale lui Dumnezeu dăruite ca răspuns Ia rugăciunea omului: „Sufletul care a fost învăţat de harul lui Dumnezeu să se roage iubeşte şi-i este milă de fiecare făptură şi îndeosebi de om.” „Inima celui ce se roagă [...] iubeşte pe toţi şi are milă de toţi, pentru că harul Duhului Sfânt l-a învăţat iubirea.” Sfântul Siluan mărturiseşte că el însuşi se roagă neîncetat pentru a primi de la Dumnezeu un astfel de har. „Prin milostivirea lui Dumnezeu, am simţit ce este iubirea lui Dumnezeu, şi Domnul îmi dă lacrimi să plâng pentru întreaga lume.” Aflăm la el chiar o pildă de rugăciune către Dumnezeu pentru primirea unui asemenea har: „Doamne, dă-mi să vărs lacrimi pentru mine însumi şi pentru întreaga lume, ca noroadele să Te cunoască şi să trăiască veşnic împreună cu Tine.”

Cel care n-a primit un asemenea har trebuie să-l ceară în rugăciune: „De nu putem (să iubim pe toţi oamenii), să o cerem, şi Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Său.”

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul', Editura Sophia

Cumpara cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul"

 

• Iubirea ingereasca
  Publicat in : Editoriale
• Iubirea fata de Dumnezeu
  Publicat in : Morala
• Iubirea care trece dincolo de viata
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: