Să purtăm în minte, vă rog, acel tribunal, şi să credem că toate se întâmplă acum, că Judecătorul stă în locul Lui şi că toate se arată şi se găsesc în mijloc, pentru că nu doar că trebuie să ne găsim acolo, ci să fim şi arătaţi cu degetul, împreună cu toate câte am făcut.
Oare nu v-aţi ruşinat? Nu v-aţi cutremurat? N-am prefera să murim în această clipă decât să se arate înaintea prietenilor iubiţi vreo greşeală ascunsă de-a noastră? Dar cum ne vom găsi în această stare înaintea tuturor îngerilor şi a tuturor oamenilor, când se vor vădi păcatele noastre şi vor sta în faţa ochilor noştri? Pentru că Scriptura zice:
Mustrate-voi şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale (Psalmul 49, 22). Insă dacă fără ca lucrul acesta să se întâmple, ci doar gândind şi povestind prin cuvinte, conştiinţa ne spune că vom pieri, ce vom face când vor veni, când se vor afla acolo toţi oamenii, când vor fi prezenţi şi îngerii, şi Arhanghelii, şi începătoriile, şi Stăpânirile, când se vor auzi trâmbiţele prelungi şi neîntrerupte, şi se va întâmpla răpirea drepţilor în nori, şi va exista multa tânguire a celor care au păcătuit? Ce frică îi va cuprinde atunci pe cei care au rămas pe pământ? Pentru că iarăşi zice Scriptura: Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa (Matei 24, 40-41). Deci cum se va simţi sufletul celor care îi vor vedea atunci pe unii că sunt cuprinşi şi că sunt luaţi la ceruri cu cinste mare, în timp ce pe ei înşişi că rămân aici cu mare ruşine? Nu-mi stă în puteri, credeţi-mă, nu pot să descriu suferinţa aceasta prin cuvinte!
Aţi luat seama vreodată la cei care sunt conduşi la moarte? Care credeţi că este starea sufletului lor când merg pe cale până la porţile cetăţii? Ce n-ar prefera să facă şi să pătimească încât să scape de acel întuneric? I-am auzit pe mulţi dintre cei care au fost iertaţi de pedeapsă în urma milostivirii împărăteşti că nici pe oameni nu-i vedeau ca oameni, deoarece sufletul lor era tulburat şi înfricoşat. Şi de ce vorbesc despre cei care sunt conduşi la moarte? O mare de oameni stă în jurul acestora şi cei mai mulţi nu se recunosc. Dacă cineva ar putea să cerceteze atunci sufletul fiecăruia, oricât de aspru ar fi sufletul acela, oricât de obraznic ar fi, oricât de viteaz, nu va afla pe nimeni care să nu simtă cădere şi paralizie din pricina fricii şi a împuţinării sufleteşti.
Deci dacă atunci când unii mor, cei care nu pătimesc nimic asemănător cu ei se găsesc într-o asemenea dispoziţie, când noi înşine vom cădea în starea aceasta, cum ne vom simţi când ne vom depărta de acea bucurie negrăită şi vom fi trimişi la pedeapsa veşnică? Pentru că chiar dacă n-ar exista gheenă, cât de mare pedeapsă n-ar fi să fim îndepărtaţi de atâta strălucire şi să ne găsim dispreţuiţi afară?
Intr-adevăr, dacă acum când vine împăratul, mulţi dintre cei ce îl privesc şi nu se găsesc lângă el, simţindu-şi propria sărăcie, nu se bucură de atâta mulţumire din privelişte cât se bucură cei care fac parte din suita împăratului, ci rămân în tristeţea lor, ce se va întâmpla atunci? Sau credeţi că este mică pedeapsa să nu facem parte din acel alai?
Să nu ne învrednicim de acea slavă negrăită? Să fim aruncaţi şi să fim îndepărtaţi de sărbătoarea aceea a bunurilor negrăite? Atunci când va fi întuneric şi scrâşnirea dinţilor, şi legăturile nedezlegate, şi focul cel nestins, şi tânguirea, şi strâmtorarea, şi limba care se chinuieşte şi însetează precum cea a bogatului din parabolă, şi vom plânge cu suspinuri, şi nimeni nu ne va auzi, şi ne vom sfâşia de dureri, şi nimeni nu va lua seama la noi, şi în tot locul vom alerga nădăjduind ajutor şi nicăieri nimeni nu ne va mângâia, unde îi vom rândui pe cei care se găsesc în chinurile acestea? Ce este mai cumplit decât starea acelor suflete? Ce este mai vrednic de plâns?
Deci dacă intrând într-o temniţă şi văzându-i pe unii că se găsesc în zdrenţe, pe alţii că sunt legaţi cu lanţuri de fier şi pe alţii că sunt închişi în cotloane întunecoase, ne îndurerăm, simţim frică, şi facem toate ca să nu ne găsim într-o asemenea stare şi suferinţă, când vom fi conduşi în acele chinuri ale gheenei legaţi, cum vom fi, ce vom face? Pentru că legăturile acelea nu sunt din fier, ci sunt din foc care niciodată nu se stinge, şi cei care ne vor însoţi şi cu care vom vorbi prietenos nu vor fi oameni asemenea nouă, ci îngeri înfricoşători şi nemiloşi, pe care nu vom putea să-i privim în faţă şi care se vor mânia mult pentru ocările pe care le-am adresat Stăpânului.
Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvinte de aur, volumul IX; Editura Egumenita
Cumpara cartea "Cuvinte de aur, volumul IX"
-
Dreptatea divina sau judecata particulara
Publicat in : Dogma -
Judecata particulara si universala
Publicat in : Viata vesnica -
Sfintii Parinti despre starea din rai si iad, dupa judecata universala
Publicat in : Viata vesnica -
Dogma invierii trupurilor la judecata universala
Publicat in : Viata vesnica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.