Imi descrii ce ispite de la vrăjmaşul ai avut: mai întâi tristeţe şi frică; apoi suferinţă până aproape de nebunia minţii, că nu l-ai întâlnit pe fratele tău; apoi gânduri de mândrie, că ai atins măsura nepătimirii; apoi iarăşi dragoste, nesăturată către rude şi iarăşi gânduri de mândrie şi încredere în puterile proprii, că fără ajutorul lui Dumnezeu, prin propriile puteri, poţi să rezişti; iar atunci când cu dezgust ai respins acest gând, atunci ai auzit imediat lauda vrăjmaşului, adică gândul mândriei şi îngâmfării a început să-ţi insufle că te-ai asemănat deja sfinţilor.

După aceasta ai simţit o oarecare linişte, cu toate că o voce tainică te atenţiona că după această linişte se ascunde seducerea vrăjmaşului; însă a început să ţi se pară tot mai mult că ai ajuns la măsura desăvârşirii şi că esenţa sufletului tău este atât de pură, asemenea zăpezii; iar când ţi-ai amintit că, după cuvântul lui Petru Damaschin, sufletul care sporeşte duhovniceşte îşi vede păcatele sale multe ca nisipul mării, şi când nedumerită ai început să te rogi Domnului şi împărătesei Cerului, ca să te îndrume şi să-ţi arate ce putere acţionează în tine, ai văzut această putere sub chipul unui bărbat murdar.

Acum tu însăţi vezi că toată această confuzie este semănată de lucrarea vrăjmaşului, uneori cu tristeţe şi frică, alteori cu mândrie şi încredere mare în puterile tale proprii; iar când respingi sugestiile lui, iarăşi îţi şopteşte: „Bine, bine ai făcut, ai învins, ai devenit mare".

Ţi se părea foarte mult că într-adevăr ai ajuns la măsura desăvârşirii, dar tu însăţi scrii că capul îţi este gol, sufletul îţi este ca o biserică pustiită, că abia cu greu te obişnuieşti cu rugăciunea cu voce, iar pravila cu mătănii n-ai împlinit-o niciodată, pentru că imediat ce o începi, începi să te simţi „sfâşiată". De unde a apărut deci o asemenea desăvârşire?

Se vede că e vorba de o clară contradicţie, care se tămăduieşte în primul rând prin căinţă şi mărturisire sinceră din inimă „cui trebuie".

Cuviosul Ioan Scărarul spune că gândurile care nu sunt descoperite părintelui duhovnicesc se transformă în fapte. şi că, dimpotrivă, rănile descoperite nu se extind în ceva mai rău, ci. se tămăduiesc.

Vedem din propria experienţă că fără ajutorul lui Dumnezeu omul este extrem de neputincios şi lipsit de putere în lupta duhovnicească. In această luptă, spune Cuviosul Marcu Ascetul, avem un singur Ajutor, tainic, sfânt, dat nouă din momentul botezului - însuşi Hristos, Care este nebiruit. El ne va ajuta în această luptă, însă nu ajunge doar să îl chemăm în ajutor, ci trebuie să şi împlinim, după putere, poruncile Sale tainice. încredinţează-te în mâinile milostivirii Sale nesfârşite.

De asemeni, aleargă mereu şi la mijlocitoarea noastră, Stăpâna Pururea Fecioară Măria; cântă des imnul bisericesc: „Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, decât pe tine, Stăpână, ajută-ne, în tine nădăjduim şi cu tine ne lăudăm, căci ai tăi robi suntem, să nu fim ruşinaţi".

Gândurilor mândre şi încrezătoare opune-le smerenia înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, spunându-ţi că n-ai învăţat încă nici rugăciunea cu voce, şi pravila din chilie nu o împlineşti. De unde dar a apărut deodată desăvârşirea?

Uneltirile vrăjmaşului împotriva ta nu încetează, ci se transformă doar în alte chipuri. Mult-ispititorul vrăjmaş, prin viclenii, când te înalţă până la cer, când te coboară în beznă. Dar Domnul Cel Preabun să sfărâme uneltirile lui prin mijlocirea şi ajutorul Preacuratei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor bineplăcuţi Lui.

.Dumnezeu îngăduie să rabzi mustrări şi ispite de la draci în locul în care vieţuieşti.

Cred că ţi s-a întâmplat aceasta pentru că lucrai contrar celor spuse în rugăciunea domnească, în care ne rugăm în primul rând: „Fie voia Ta", iar apoi la sfârşit: „Nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel viclean". Nu ştiu, înţelegeai oare sensul acestor cuvinte?

Sfântul Isaac Sirul. le lămureşte astfel. Suferinţele văzute venite din partea oamenilor, împrejurărilor şi bolilor trupului trebuie să le răbdăm şi să le suportăm cu smerenie şi mulţumire, încredinţându-ne sfintei voi a lui Dumnezeu. Pentru ispitele sufleteşti trebuie însă să ne rugăm Domnului: „să nu fim supuşi acestora".

„Să ne rugăm, spune Sfântul, să nu fim duşi în ispită de credinţă. Să ne rugăm să nu intrăm în ispită de la dracul hulei şi mândriei. Să ne rugăm să nu fim duşi prin îngăduinţa lui Dumnezeu în ispita clară a diavolului, pentru gândurile rele pe care le-am cugetat în mintea noastră, pentru care s-a şi îngăduit să fim ispitiţi."

Examinează-ţi aşezarea şi dispoziţia şi orânduirea sufletească pe baza cuvintelor Sfântului Efrem Şirul, şi aminteşte-ţi ceea ce Antonie cel Mare a văzut în vedenie, anume mrejele vrăjmaşului întinse peste tot, când cu uimire şi cutremur a exclamat: „Cine poate ocoli şi evita toate aceste mreje?", şi a auzit răspunsul dumnezeiesc: „Smerenia".
Renunţă la gândul înşelător că într-un oarecare loc îndepărtat te vei smeri şi vei suporta orice mustrare şi jignire; ci mai bine smereşte-te în ceasul de faţă şi în locul unde vieţuieşti în prezent, şi socoteşte-te în cugetul tău sub picioarele tuturor, adică consideră-te vrednică de orice mustrare, ocară şi necaz.

***

Scrii că ţi-a apărut din nou dorinţa de a te strămuta la Arzamas. Consideră această dorinţă drept o ispită de la vrăjmaş, pentru că ea ţi se insuflă cu violenţă. Dacă aceasta ar fi sau va fi voia lui Dumnezeu, atunci se poate aranja de la sine. Domnul Dumnezeu are multe mijloace. După voia vrăjmaşului însă nu trebuie să acţionăm nicidecum, indiferent de cât de bune sunt motivele.

Uneori slăbeşti foarte mult, până la o lipsă de curaj, iar uneori şi până la deznădejde. Să ştii că principalele uneltiri ale vrăjmaşului sunt două: să-l lupte pe creştin fie prin mândrie şi încredere prea mare în puterile proprii, fie prin lipsă de curaj şi deznădejde.

Sfântul loan Scărarul scrie că un ascet iscusit respingea uneltirile vrăjmaşilor cu armele lor. Când îl aduceau la deznădejde, el îşi spunea lui însuşi şi vrăjmaşilor: „Cum aşa, cu puţin timp în urmă mă lăudaţi şi mă făceaţi să mă mândresc?!"; şi prin aceasta respingea intenţia rea a duşmanului. Dacă însă vrăjmaşii treceau din nou de cealaltă parte şi începeau să-l laude şi să-i ofere prilejuri pentru mândrie şi înfumurare, stareţul răspundea imediat: „Cum aşa, când cu puţin timp înainte mă duceaţi la deznădejde; căci acestea se contrazic una pe alta?!"

Şi în acest fel cu ajutorul lui Dumnezeu nevoitorul respingea uneltirile vrăjmaşilor cu armele lor, folosind la timpul potrivit pe una împotriva celeilalte.

Astfel apare şi la tine uneori gândul să te ridici cu curaj împotriva vrăjmaşilor, şi întrebi: este oare corect aceasta? Nu prin măsura noastră să ne ridicăm împotriva duhurilor rele şi viclene, ci mai degrabă prin smerenie să alergăm totdeauna la ajutorul şi mijlocirea dumnezeiască, chemând în ajutor pe însuşi Domnul şi pe Preacurata Sa Maică, precum ne sfătuieşte Sfântul loan Scărarul: „Cu numele lui Iisus respinge atacurile.".

Sfantul Ambrozie de la Optina
Sfaturi pentru familia crestina, Editura Platytera

Cumpara cartea "Sfaturi pentru familia crestina"

 

.

• Trezvia si lupta duhovniceasca in traditia filocalica
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Trezvia si buna cercetare
  Publicat in : Religie
• Calea de mijloc sau trezvia?
  Publicat in : Editoriale
• Ce este trezvia?
  Publicat in : Credinta