Sa imitam, dar, barbatilor, pe femeile mironosite! Sa nu lasam pe Iisus in necazuri si nevoi! Femeile acelea au cheltuit atatia bani si si-au pus viata in primejdie chiar cand Iisus era mort; noi insa - iarasi va voi grai de aceleasi lucruri -, noi nu-L hranim cand Il vedem flamand, nici nu-L imbracam cand Il vedem gol, ci trecem pe langa El cand vedem ca ne intinde mana. Si totusi, daca L-ati vedea pe Hristos, fiecare s-ar goli de toate averile lui. Dar si acum tot El este.

Ca El a spus: „Eu sunt cel sarac!“ Pentru ce, dar, nu va goliti de toate averile voastre. Si acum Il auzi, spunandu-ti: „Mie Mi-ati facut!“

Nu-i nici o deosebire daca dai acestuia sau Aceluia. Nu vei avea o rasplata mai mica decat femeile care L-au hranit atunci, ci cu mult mai mare. Dar nu frematati! Chiar daca L-ai hrani pe Hristos, faci mai putin lucru, pentru ca vederea Lui este in stare sa moaie si o inima de piatra, decat de a hrani pe un sarac, pe un beteag, pe un garbov, numai pentru ca Hristos a spus ca acela care da saracului Lui ii da.

Dincolo, vederea si vrednicia Celui pe Care-L vezi imparte cu tine fapta ta. Dincoace, intreaga fapta revine iubirii tale de oameni, bunatatii tale. Dai mai mare dovada de respect fata de Hristos cand, de dragul spuselor Lui, ai grija de fratele tau si-l ajuti in toate nevoile lui. Ajuta-l, dar, crezand in Cel Ce a primit si a spus: „Mie imi dai!“. De nu I-ai fi dat Lui, nu te-ar fi invrednicit de imparatia cerurilor; de nu I-ai fi intors Lui spatele, nu te-ar fi trimis in iad! Dar pentru ca El e Cel dispretuit, de aceea mare e si pacatul. Tot asa si Pavel pe Hristos Il prigonea cand prigonea pe ucenicii Lui. De aceea i-a si spus: „Pentru ce Ma prigonesti?“

Cand dam deci celor saraci, sa avem o astfel de stare sufleteasca ca si cum I-am da lui Hristos. Ca mai vrednice de credinta sunt cuvintele Lui decat vazul nostru. Cand vezi un sarac, adu-ti aminte de cuvintele Lui care-ti aratau ca El este cel hranit si miluit. Chiar daca saracul pe care-l vezi nu este Hristos, totusi sub chipul acestui sarac El primeste, El cerseste. Spui ca te rusinezi cand auzi ca Hristos cerseste? Rusineaza-te mai degraba cand nu dai celui ce cerseste! Aceasta e rusine, aceasta e pedeapsa si osanda. Cersitul Lui e semnul bunatatii Lui. De aceea trebuie sa ne si laudam cu el. Dar nedatul tau este semnul neomeniei tale. Daca nu crezi acum ca, intorcand spatele unui sarac, intorci lui Hristos spatele, vei crede atunci cand aducandu-te in fata intregii lumi, iti va spune: „intrucat n-ati facut acestora, nici Mie nu Mi-ati facut!“. Dar sa nu dea Dumnezeu sa auzim cuvintele acestea, ci, crezand acum si facand rod, sa auzim cuvintele acelea pline de fericire care ne duc in imparatia cerurilor.

Poate ca cineva imi va spune:

- In fiecare zi ne vorbesti de milostenie si de iubirea de oameni!

- Da! in fiecare zi! Si nu voi inceta de a va vorbi. Dar chiar daca ati face milostenie, nici atunci n-ar trebui sa incetez, ca sa nu va trandaviti. Da, e drept, as vorbi mai putin daca v-as vedea ca dati milostenie; dar pentru ca n-ati ajuns nici pana la jumatate de masura, nu trebuie sa-mi spuneti mie lucrul acesta, ci voua! Cand ma tineti de rau ca va vorbesc mereu de milostenie, va asemanati cu un copil care, pentru ca nu invata sa faca litera „a“, desi i se spune de nenumarate ori, tine de rau pe dascalul lui ca ii bate mereu capul cu aceasta litera. Cine a ajuns datorita cuvintelor mele mai grabnic la milostenie? Cine s-a despartit de banii si averile sale? Cine a dat jumatate din averea sa? Cine a treia parte? Nimeni! Nu-i, oare, o nebunie sa-mi porunciti sa nu mai vorbesc de milostenie, cand voi n-ati invatat milostenia? Ar trebui sa faceti cu totul dimpotriva: daca as vrea sa incetez sa mai vorbesc, voi ar trebui sa ma apucati de mana si sa-mi spuneti: „N-am invatat inca sa facem milostenie! Pentru ce, deci, ai incetat de a ne vorbi?“

De s-ar intampla cuiva sa aiba o boala de ochi, iar eu as fi doctor si l-as parasi pentru ca n-am reusit mare lucru, desi i-am facut spalaturi la ochi, l-am uns cu alifie si i-am dat si celelalte ingrijiri, oare bolnavul n-ar veni la usa casei mele si n-ar tipa la mine, invinuindu-ma ca sunt un trandav, ca l-am lasat tot bolnav? Oare s-ar multumi sa-i spun, cand ma invinuieste: „Ti-am facut spalaturi la ochi, te-am uns cu alifii?“ Nu, ci indata mi-ar spune: „Ce folos daca eu tot sufar?“ Gandeste asa si despre suflet. Ce folos ca am uns de multe ori cu untdelemn o mana chircita si intepenita, daca n-am putut s-o inmoi? Oare n-au sa-mi auda urechile aceleasi mustrari? Si acum bag in baia cuvantului o mana chircita si uscata. De aceea, n-am sa ma opresc pana ce n-o voi intinde desavarsit. Sa dea Dumnezeu ca si voi sa nu vorbiti de altceva decat de milostenie si acasa si in piata si la masa si noaptea si in vis! Ca daca ne-am ingriji de milostenie ziua, am visa-o si noaptea.

Ma rusinez sa va mai vorbesc despre milostenie. V-am vorbit de multe ori, dar n-am dobandit mare lucru de pe urma sfaturilor ce vi le-am dat. Ati facut ceva, dar nu atat cat am voit. Va vad ca semanati, dar nu cu mana plina. De aceea ma si tem ca nu cumva sa secerati cu zgarcenie. Ca sa va convingeti ca semanam cu zgarcenie, sa cercetam, daca vreti, cine sunt mai multi in oras: saracii sau bogatii? Si cine nu sunt nici saraci, nici bogati, ci ocupa locul de la mijloc? Zece la suta din populatia orasului e formata din bogati, iar zece la suta din saraci, care n-au nici un fel de avere; restul populatiei e formata din oameni de mijloc. Sa impartim numarul locuitorilor orasului la numarul saracilor si veti vedea ce rusine este pentru orasul nostru.

Cei foarte bogati sunt putini, cei cu averi mijlocii, multi; saracii, cu mult mai putini decat acestia. Cu toate acestea, desi sunt atat de multi oameni in oras, care pot sa hraneasca pe cei flamanzi, totusi multi se culca fara sa fi mancat ceva. Si se culca flamanzi, nu pentru ca cei ce au nu pot sa-i indestuleze cu usurinta, ci pentru ca mare e cruzimea si neomenia lor. Daca cei bogati si cei cu averi mijlocii ar imparti intre ei pe cei ce au nevoie depline si imbracaminte, abia daca ar reveni un sarac la cincizeci sau la o suta de locuitori. Cu toate acestea, desi sunt atat de multi cei care pot hrani pe cei nevoiasi, totusi saracii isi plang in fiecare zi saracia lor. Si ca sa cunosti neomenia lor, gandeste-te pe cate vaduve si pe cate fecioare ajuta in fiecare zi Biserica. Si Biserica are numai venitul unuia dintre cei mai bogatasi din orasul nostru. Iar numarul celor ajutati de Biserica se urca la trei mii. In afara de aceste trei mii de suflete, Biserica mai ajuta zilnic pe cei din inchisori, pe bolnavii din spitale, pe sanatosi, pe straini, pe schilozi, pe cei care stau la usa bisericii pentru hrana si imbracaminte, pe scurt, pe toti cei care cer ajutor in fiecare zi. Cu toate acestea, averea Bisericii nu se imputineaza. Deci daca numai zece bogati ar vrea sa ajute pe saraci, asa cum ajuta Biserica, n-ar mai fi nici un sarac in orasul nostru“.

Sfantul Ioan Gura de Aur, "Omilii la Matei", Editura IBMBOR, Bucuresti, 1994

.

• Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale